Coloana de piatra care prezinta zeul-soare al fenicienilor, Bel sau Bil, înconjurat de un halou reprezentând razele soarelui. Aceasta este maniera în care este prezentat si Iisus, care a fost de asemenea un simbol al soarelui.

Personajul inventat numit Iisus a fost un zeu solar… Lumina Lumii. Aceeasi expresie: Lumina Lumii, a fost folosita de arieni-fenicieni pentru a-l simboliza pe „adevaratul Dumnezeu unic”, Soarele, cu mii de ani înainte de pretinsa nastere a lui Avraam, cel considerat astazi creatorul conceptului de Dumnezeu unic. Fenicienii îsi simbolizau si ei Dumnezeul unic pe „o cruce unica”. Crestinii îl portretizeaza pe Christos cu un halou în jurul capului. Aceasta este exact maniera în care reprezentau fenicienii razele soarelui în jurul capului zeului lor solar, Bel sau Bil, asa cum arata coloana feniciana din piatra datând din secolul IV î.Ch.. Soarele era esenta religiei egiptene. La amiaza, când el se afla la apogeul „calatoriei” sale zilnice, egiptenii se rugau „Celui Preaînalt”. Mamele fecioare asociate cu toti acesti zei solari au purtat de-a lungul timpului diferite nume, de la regina Semiramida si Ninkharsag pâna la Isis, simbolul egiptean al fortei creatoare feminine fara de care nimic n-ar putea exista, nici chiar soarele. În timp, numele fostilor „zei” extraterestri au devenit concepte si simboluri ezoterice, care au primit diferite nume, în functie de era si de cultura. Acelasi lucru s-a întâmplat si în cazul Evangheliilor. Horus a devenit Iisus, iar Isis s-a transformat în Maria, mama fecioara a lui Iisus – Soarele. Maria este întotdeauna pictata tinându-l în brate pe pruncul Iisus, dar si aceasta imagine este doar o repetare a portretelor egiptene ale lui Isis care îl tine în brate pe pruncul Horus. Toti acesti oameni nu au existat în realitate. Ei nu reprezinta altceva decât niste simboluri. Isis a devenit asociata cu semnul astrologic al Fecioarei. La fel si Maria. Titlurile date lui Isis, de „Stea a marilor” si „Regina a cerului”, i-au fost acordate mai târziu si Mariei, ambele ipostaze avându-si originea în Babilon, unde regina Semiramida era numita „Regina cerului”.

Crestinismul si iudaismul nu sunt altceva decât niste religii babiloniene.

Isis

Maria cu pruncul? Nu. Aceasta este maniera în care si-o reprezentau egiptenii pe Isis cu pruncul Horus în brate. Daca am fi trait în Babilon, aceasta ar fi fost probabil imaginea reginei Semiramida cu pruncul Tammuz.

În întreaga lume regasim aceleasi religii si ritualuri ale soarelui: în Sumer, Babilon, Asiria, Egipt, Insulele Britanice, Grecia, Europa în general, Mexic si America Centrala, Australia… pretutindeni. Aceasta a fost religia universala inspirata de aceeasi sursa extraterestra cu mii de ani înaintea crestinismului. Adorarea soarelui si a focului a fost esenta religiilor indiene, festivalurile acestora marcând ciclul anual al soarelui. Legenda lui Iisus prezinta aceleasi referiri la astrologie si la simbolismul scolilor misterelor. Coroana de spini este ea însasi un simbol al razelor soarelui, la fel ca si coroana de pe capul Statuii Libertatii din Portul New York. Crucea este de asemenea un simbol astrologic al soarelui, asa cum am aratat anterior, când am vorbit de crucea care împarte cercul astrologic. Leonardo da Vinci, Marele Maestru al Prioriei Sionului (de la Sion = Sun = Soare) a folosit acelasi simbolism în faimoasa sa pictura a Cinei cea de Taina. El i-a împartit pe cei 12 discipoli în patru grupe de câte trei, cu Iisus, „Soarele”, în centru. Avem din nou de-a face cu un simbol astrologic pictat de un initiat de rang înalt al societatilor secrete si al scolilor misterelor care cunosteau adevarul. Nu este exclus ca Da Vinci sa îl fi pictat pe unul din discipoli ca femeie, pentru a face astfel trimitere la divinitatea feminina Isis, Barati sau Semiramida. Simbolul acestei forte feminine a devenit litera „M”, de la Maria sau Madonna (Semiramida). Se crede ca Iisus s-a nascut pe data de 25 decembrie, data pe care crestinii au preluat-o din traditia lui Sol Invictus (Soarele Invincibil), din motive pe care le-am explicat deja. Se afirma de asemenea ca a murit de Pasti, pe o cruce. Este aceeasi poveste antica, reluata la infinit. Egiptenii si l-au reprezentat pe Osiris întins pe o cruce, ca un simbol astrologic. În viziunea anticilor, soarele are nevoie de trei zile pentru a învia din „moartea” pe care o sufera pe data de 21/22 decembrie. De câte zile a avut nevoie Iisus, potrivit Evangheliilor, pentru a „învia” din morti? De trei! De tot atâtea a avut nevoie si Fiul babilonian al lui Dumnezeu, Tammuz, pentru a învia din morti. Iata cum descrie Evanghelia lui Luca ce s-a întâmplat atunci când Iisus (Soarele) a murit pe cruce: „Si era pe la orele sase, când s-a lasat un întuneric asupra pamântului, care l-a acoperit pâna la orele noua. Si soarele s-a întunecat…”. (Luca 23: 44, 45) Fiul/Soarele murise, deci asupra pamântului s-a lasat întunericul. Si câte ore a durat acest întuneric? Trei. Aceeasi poveste despre întunericul care s-a lasat asupra pamântului au spus-o despre Krishna hindusii, despre Buddha budistii, despre Hercule grecii, despre Quetzalcoatl mexicanii, etc., etc., cu mult timp înainte de Iisus. Când a murit, Iisus a „coborât în iad”, la fel cum au procedat anterior Krishna, Zoroastru, Osiris, Horus, Adonis/Tammuz, Bahus, Hercule, Mercur, si asa mai departe. Dupa cele trei zile, el s-a ridicat din morti, la fel ca si Krishna, Buddha, Zoroastru, Adonis/Tammuz, Osiris, Mithra, Hercule si Baldur. Iisus a fost crucificat simbolic de Pasti deoarece acesta reprezinta momentul echinoctiului de primavara, când Soarele (Iisus) intra în semnul astrologic al Berbecului, al lui Ram sau… al mielului. Mielul pomenit în Cartea Revelatiei reprezinta acelasi simbol. În jurul anului 2200 î.Ch., grupul cunoscut sub numele de Preotii lui Melchisedek au început sa-si confectioneze sorturile din lâna de miel, traditie continuata astazi de expresia moderna a Fratiei, francmasonii. Pastele sau echinoctiul este momentul în care soarele triumfa asupra întunericului, îndreptându-se catre acea perioada din an când ziua devine mai lunga decât noaptea. Lumea este restaurata astfel prin puterea Soarelui în momentul renasterii acestuia, motiv pentru care echinoctiul de primavara era unul din evenimentele cele mai sacre ale religiei egiptene. Regina Isis era portretizata adeseori cu un cap de berbec, pentru a simboliza astfel abundenta specifica primaverii, marcata de intrarea în zodia Berbecului. Sarbatoarea Pastelui era la fel de importanta pentru primii crestini ca si data de 25 decembrie. Legenda lui Mithra afirma ca acesta a fost crucificat si a înviat din morti pe data de 25 martie. La ora actuala, data Pastelui nu mai este fixata în prima zi a zodiei Berbecului, dar simbolismul ramâne acelasi. Ziua religioasa a saptamânii crestine este… duminica (n.n. Sunday în limba engleza), adica SUN-day, ziua soarelui. Bisericile crestine sunt orientate de la est la vest, altarul fiind situat întotdeauna catre est. Altfel spus, credinciosii privesc inevitabil catre directia din care rasare soarele. Nici chiar ouale de Pasti sau chiflele fierbinti marcate cu cruce nu reprezinta o traditie crestina. Ouale vopsite erau considerate ofrande sacre în Egipt si Persia, printre altele.

Ce ironie, (N. Tr. În limba engleza, son (fiu) si sun (soare) se pronunta la fel.

Când te gândesti ca autoritatile de la Westmintster Abbey au tinut o dezbatere publica, întrebându-se daca e cazul sa mentina traditia pomului de Craciun, dar fiind ca acesta reprezinta un simbol pagân! Pai… întreaga religie este pagâna!

„Cina cea de Taina” de Leonardo da Vinci. Priviti felul în care este simbolizat Iisus ca un soare si maniera în care sunt împartiti discipolii în patru grupe de câte trei – cele 12 semne ale zodiacului. Aceasta este versiunea picturala a cercului astrologic împartit de cruce pe care am vazut-o mai devreme.

VA URMA... CITESTE.