Se spune, si pe buna dreptate, ca daca niste fiinte extraterestre inzestrate cu ratiune ar ajunge sa ne viziteze planeta, ele ar considera Terra ca fiind stapanita de insecte (in primul rand, de furnici), printre alte specii autohtone numarandu-se si cea umana! Nimic amuzant aici, mai ales ca, de peste un secol, asa-numita furnica de Argentina – Linepithema humile – a invadat, incet si sigur, toate continentele. O declaratie de razboi ad-hoc, care ne dezvaluie aspecte fascinante si terifiante, deopotriva.

Debarcarea trupelor de elita

 Reperate pentru prima data in 1868, in America de Sud, furnicile argentiniene au ajuns in 1891 in Louisiana (sudul SUA), apoi o expansiune rapida le-a adus in Africa de Sud (1901) si in Europa continentala (1905). De unde, fireste, s-au raspandit mai departe: Australia si Noua-Zeelanda, Mexic si Emiratele Arabe Unite. Ultima zona ramasa necucerita de redutabilii soldati mereu victoriosi era Asia.

Pana in 1993, cand au debarcat si in Japonia, la doi pasi de continent. Am folosit corect verbul, deoarece exact aceasta este metoda prin care micile vietati au strabatut si cutreiera necuprinsul oceanelor: la bordul vaselor de transport acvatic. Regine si larve ascunse in pamant au fost „plimbate” si apoi debarcate pe noile teritorii, o data cu plantele de cafea si cu orhideele; iar mareea vie numara multe, foarte multe miliarde de combatanti.

Supercolonii canibale

Acolo unde ajung, furnicile argentiniene ataca in bande cuiburile altor specii de furnici, pe care le extermina pentru a le ocupa teritoriile si a-si insusi hrana lor. Nu se stabilesc insa intr-un singur furnicar, pentru a duce ulterior razboaie de uzura cu vecinii. Fortand putin lucrurile, am putea spune ca organizarea lor urmeaza modelul mafiot: „familiile” razboinice coopereaza in cadrul unor supercolonii, indivizii recunoscandu-se intre ei datorita unui singur feromon, inconfundabil.

Acestia nu se ataca totusi intre ei (atributul negativ se pare ca e caracteristic omului), nici macar pentru putere sau pentru hrana. Dimpotriva, se ajuta in orice imprejurare, se apara reciproc, miliardele de membri circuland liberi intre diversele „locatii”, pe raze de cativa metri. Pare putin? Nu e nici pe departe: un singur asemenea imperiu – dintre cele doua existente in Europa – se intinde pe circa 6000 km, in Franta, Italia, Spania si Portugalia. Deocamdata...

Lupta cu metode „securiste”

Omul este direct amenintat de invazia furnicilor argentiniene. Trupele acestora patruleaza in gradini si in case, rechizitioneaza fructe, zahar, scotocesc prin pubele. Mai rau, ele cresc omizi si purici de plante, inamici ai agriculturii, care insa le ofera armatelor protectoare pretioase substante hranitoare. Pentru pomii fructiferi este un adevarat dezastru aceasta simbioza. Cea mai recenta conspiratie, descoperita in America de Sud, se refera la transportarea intr-un spital a unor paraziti responsabili de infectii foarte grave.

Strategia furnicilor pare fara fisura. Desi omul a declarat razboi acestei specii, el nu poate folosi obisnuitele pesticide drept arma, deoarece – din cauza numarului urias al inamicilor cu sase picioare – ar fi nevoie de cantitati imense de chimicale, adica o distrugere inevitabila a mediului. De aceea, oamenii de stiinta s-au gandit la metode, le-am zice noi, securiste: data fiind coeziunea impresionanta a micilor invadatori, se incearca formarea unor „agitatori” capabili sa declanseze adevarate razboaie civile in cadrul supercoloniilor.

Tratati cu substante speciale, ei ar fi recunoscuti drept congeneri de adevaratele Linepithema, dar la randul lor le-ar considera intrusi si le-ar ataca. Deruta generata astfel creeaza premisele transferarii razboiului, din sfera armelor cu care, fatalmente, ne-am familiarizat, in cea a unor confruntari subtile si nimictoare. Numai ca, de la insecte, la oameni, se pare ca nu e decat un mic pas. De furnica!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro