Daca priviti cu atentie autoportretele lui Michelangelo Buonarroti (1475-1564), veti descoperi o figura ascetica, parca decupata din panoplia sfintilor sau a calugarilor dedicati vietii pline de privatiuni – inclusiv juramantului de castitate. Ei bine, chiar asa a si fost existenta de 88 de ani a acestui geniu al Renasterii. Fara sa i se impuna de catre cineva sau de catre convingerile sale religioase, „pietrarul din Caprese” devenit „Divinul” s-a autoizolat întreaga viata, iar din punct de vedere al tentatiilor lumesti a fost un fel de ascet în viata civila sau cenobit.

Poate ca motivele acestei atitudini fata de lume si de divinitate ar trebui cautate în lecturile sale de tinerete, atunci cand a descoperit lucrarile neoplatonice si s-a aflat în compania unui savant de talia lui Picco della Mirandola – autorul celor „900 de teze asupra demnitatii umane”.

Autoizolarea lui Michelangelo s-a reflectat si-n principiile care au stat la baza actului sau artistic. Spre deosebire de marele sau rival, Leonardo da Vinci, el a vazut în natura, în mediul lumesc în general, un soi de „adversar care trebuie depasit prin grandoare”. Asa se explica singuratatea personajelor sale si, mai ales, perfectiunea trupurilor masculine. Si asta pentru ca, pe de alta parte, Michelangelo a fost un homoerotic convins, dar care a avut o legatura platonica foarte puternica si cu o femeie. Este vorba despre marchiza Vittoria Colonna de Pescara, cu cincisprezece ani mai tanara decat el. Cei doi s-au vizitat pe cand ea statea la Roma, iar maestrul i-a dedicat mai multe sonete. Dragostea lor a înflorit pe cand sculptorul avea 61 de ani...

Dar versuri de dragoste a scris pentru mai multi barbati. Dintre acestia, se remarca Cecchino dei Bracci (16 ani), care a murit dupa numai un an de la cunostinta. Cea mai mare afectiune a avut-o fata de Tommaso dei Cavalieri (23 de ani, maestrul avand 57 cand l-a întalnit) si caruia i-a dedicat peste trei sute de sonete si madrigale. Dupa moartea lui Michelangelo, nepotul sau poreclit „Michelangelo cel Tanar” a cautat sa ascunda aspectul de homosexualitate din colectia de versuri.

O atitudine înca neelucidata pe deplin a fost aceea fata de Savonarola, „inventatorul” asa-zisei Republicii crestine a Florentei. Dictatorul ultramoralist era un dusman nemilos fata de homosexuali (cerea condamnarea la moarte), prostituate si jocuri de noroc. Astfel, daca Leonardo a parasit imediat Florenta, cand a venit la putere Savonarola, Michelangelo a mai rezistat aproape un an. Ei bine, se pare ca în acea perioada de dictatura a moralitatii crestine artistul ar fi fost obligat sa-si arda pe rug unele schite considerate „obscene” (acelasi lucru l-ar fi facut si Sandro Botticelli). Dar nu este o certitudine.

Una dintre dovezile incontestabile ale retragerii maestrului într-o lume a perfectiunii estetice a omului este reprezentata de cele douazeci de nuduri masculine care acompaniaza, în colturi, cele cinci scene biblice ale boltei Capelei Sixtine. Aceste „Ignudi” (cum sunt denumite de critica) au fost interpretate în mod diferit: ce cauta acolo acea colectie de masculinitate perfecta, în spiritul antichitatii grecesti? Una din explicatii este ca asa vedea Michelangelo reprezentarea îngerilor (fara aripi, care erau caracteristice cerubinilor si serafimilor). Despre aceste 20 de fresce controversate, papa Hadrian VI spunea ca formeaza „o tocana de nuduri” si ca trebuie eliminate din Capela Sixtina... Dar Michelangelo a învins toate prejudecatile.

PAUL IOAN - magazin.ro