Singurul fiu al regelui Carol XI al Suediei si al Eleonorei de Danemarca, faimos pentru vitejia si curajul sau, ca si pentru patima cu care si-a dorit sa faca din tara sa una dintre marile puteri ale Europei Occidentale, Carol al XII-lea ramane una dintre cele mai controversate personalitati ale istoriei, supranumit pe drept cuvant „un Napoleon al Nordului”. Ajuns rege la doar 15 ani, el si-a aparat cu pricepere tara, angrenata in sangerosul „razboi nordic”, in care Suedia a avut de infruntat o coalitie puternica, formata din Rusia, Danemarca, Norvegia, Polonia si Saxonia. Dar dorinta lui de glorie il va face in cele din urma, ca si pe Bonaparte, sa se recunoasca invins si sa asiste neputincios la sfarsitul visului de glorie al unui imperiu suedez...

O victorie adusa de viscol

 Prima campanie a tanarului rege a fost cea impotriva varului sau, Frederick IV al Danemarcei; un motiv de razboi s-a gasit usor, atunci cand regele danez l-a atacat pe cumnatul lui Carol, Frederick de Holstein. Cu acordul tacit al Angliei si al Olandei, ambele puteri maritime ingrijorate de pretentiile daneze, Carol a invadat provincia Zeelanda si l-a obligat pe regele Frederick sa semneze tratatul de la Travendal, din 1700, acaparand unele provincii ale acestuia. Dupa infrangerea Danemarcei, regele Carol si-a indreptat atentia spre alti doi vecini puternici, August II al Poloniei si Petru cel Mare, al Rusiei.

Acesta din urma, sesizand caracterul agresiv al noului sau vecin, a atacat primul, invadand Livonia si Estonia, aflate atunci in stapanirea suedeza. Desi nu avea decat zece mii de oameni iar rusii erau de patru ori mai numerosi, Carol i-a atacat la Narva, profitand de un viscol naprasnic, care batea spre liniile inamice. Sarja sa vijelioasa a despicat in doua armata rusa si trupele lui Petru cel Mare au intrat in panica. Multi rusi au fost masacrati, altii s-au inecat in apele raului Nerva.

Numarul total al victimelor, la finalul bataliei, a fost de 17.000 rusi si doar 667 suedezi. Greseala lui Carol a fost insa ca nu a dat atunci lovitura de gratie lui Petru cel Mare, preferand in schimb sa atace Polonia, obtinand o halca zdravana din teritoriul acesteia si instaland pe tronul sau un rege-marioneta, Stanislaw Leszczynski. Greseala de a-i „ierta” pe rusi de la distrugerea totala se va dovedi in cele din urma fatala pentru el...

Regele fara astampar

Atunci cand i-a atacat din nou pe rusi, cu o armata puternica si aliindu-se cu hatmanul ucrainian Ivan Mazepa, Carol va suferi cea mai umilitoare infrangere a sa, ce va constitui si inceputul sfarsitului pentru efemerul lui imperiu. El va savarsi greseala pe care o va repeta ulterior Napoleon, atacandu-i pe rusi la ei acasa si intrand in jocul lor de hartuire. Dupa cateva luni de razboi de gherila, marea armata suedeza fusese macinata de boli si de foame, transporturile cu hrana distruse, iar Carol, ranit, incapabil sa-si conduca oamenii in lupta decisiva de la Poltava.

Trupele sale au fost efectiv zdrobite aici si, cu doar o mie de oameni, regele a reusit sa se refugieze in Imperiul Otoman, la Bender. Initial bine privit de otomani, care au platit toate cheltuielile de sedere pentru rege si oamenii sai, Carol a devenit insa in cele din urma un „ghimpe” in coasta turcilor. Sultanul Ahmed III a hotarat sa asedieze orasul, luandu-l prizonier pe Carol si aducandu-l la Istanbul. Dar regele nu era omul care sa lancezeasca prea mult in palatul sultanului, jucand sah si studiind flota otomana. In 1716, el a reusit sa fuga din captivitate si in doar doua saptamani a strabatut ca un fulger Europa, pana in tara natala, aventura sa fiind comparata cu fuga lui Napoleon de pe insula Elba.

In 1716, regele va invada Norvegia, cucerind capitala, Oslo, dar va fi nevoit sa se retraga din fata fortaretei Akershus. Peste doi ani, o noua tentativa se va sfarsi tragic pentru el. La asediul cetatii Fredriksten, in vreme ce inspecta transeele trupelor sale, Carol a fost ranit mortal de un glonte venit de nicaieri. Circumstantele mortii sale au ramas, pana in zilele noastre, neclare. Cea mai des imbratisata teorie e ca ar fi fost lovit de un proiectil de muscheta venit dinspre liniile norvegiene sau de un srapnel de tun. Dar nu putini sunt cei ce sustin ca moartea regelui ar fi fost de fapt un asasinat, autorul fiind un ofiter din garda personala a lui Carol, care dorea astfel sa puna capat unei domnii nepopulare, care adusese Suediei numai razboaie si nenorociri.

Ucis in lupta sau asasinat?

O echipa de arheologi suedezi spera acum sa primeasca permisiunea de a exhuma osemintele regelui intr-o tentativa de a lamuri, o data pentru totdeauna, enigma disparitiei sale. Ramasitele pamantesti ale lui Carol au avut o istorie la fel de aventuroasa ca si viata regelui, dar din 1917, cand se odihnesc intr-un mormant din Stockholm, linistea controversatului conducator nu a mai fost tulburata.

„Astazi beneficiem de metode de analiza mult mai precise si mai avansate, astfel incat vom putea examina urmele lasate de glontele care i-a strapuns craniul regelui. Chiar daca exista doar urme microscopice, vom putea preciza compozitia lor chimica si le putem compara cu compozitia tipurilor de gloante folosite de norvegieni si de suedezi, la epoca respectiva. Astfel vom sti daca regele a fost ucis de inamici sau asasinat de un membru al garzii sale. Este, daca vreti, o investigatie criminalistica desfasurata la trei secole dupa comiterea crimei, dar important este ca vom face lumina in acest caz complex”, spune Stefan Jonsson, profesor la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro