In zorii unei zile de vara, Japi Honoo voia sa fotografieze lebedele de pe lacul din Central Park (New York). Apropiindu-se de luciul apei, a zarit o femeie tanara cu sevalet, care picta în cel mai traditional mod. Intrusa a avut brusc un sentiment ciudat, caci ea venise sa surprinda imagini digitale pentru ciclul sau de lucrari „Femei si atat”. Dorind sa intre în vorba cu pictorita amatoare, Japi a zarit în sacosa deschisa un cablu. Intrand în vorba cu necunoscuta, aceasta i-a marturisit, în cele din urma, ca plecase de acasa fie sa picteze, fie sa se spanzure. Alesese prima varianta, pentru ca observase o lebada mai trista decat ea...

Ciudata întamplare a impresionat-o profund pe artista japoneza Japi Honoo (nascuta în 1968), naturalizata în Italia si locuind langa Venetia. Se pare ca ideile sale tematice din ciclul „Femeie si atat” s-au modificat de atunci, în sensul ca disperarea dar nu si resemnarea a luat locul feminismului obsesiv din lucrarile ei.

Conform artistei, biografia unei femei este „inundata de o disperare continua, pe care ajunge sa nu o mai bage în seama, dar pe care o respira din zori si pana în amurg”. De aceea, un barbat ocrotitor nu poate face decat sa-i declanseze o trecatoare amnezie; disperarea existentiala o pandeste permanent si profita de fiecare clipa de slabiciune.

Arta pe care o practica Japi Honoo s-ar putea descrie astfel: o tocana de stiluri si teme clasice si moderne pusa la cuptorul cu microunde reprezentat de computer. În afara de seriile dedicate artei japoneze traditionale (pe care o stapaneste prin formatia ei culturala), ciclurile care au în prim-plan femeia europeana sunt lovite de inconsecventa stilistica si cromatica, dar au un numitor comun cutremurator: ea este, în ciuda eufemismelor, sexul slab si o sclava a propriului destin cu care nu se lupta, ci este prizoniera acestuia. Punctul vulnerabil al ei este maternitatea.