Ni-i putem imagina pe Degas si Monet razand în hohote sau chicotind ironic pe seama nudurilor insotite de îngerasi care apar în lucrarile unui contemporan al lor, pe nume William Adolphe Bouguereau. Impresionistii nu-si puteau imagina cum un talent autentic poate plonja înapoi, în veacul lui Rafael si Michelangelo, si asta cu un succes de public uluitor. Sarcasmul adesea vehement al modernistilor secolului XIX chiar a lasat urme adanci, caci Bouguereau a fost uitat cateva decenii, lipsind nemeritat si din enciclopedii.
Si totusi, un tanar provincial din La Rochelle castiga, la douazeci si cinci de ani, Premiul Romei si un sejur de studii în Villa Medici (Italia) – loc unde si-a desavarsit maniera academica de a picta. Pentru multi, Bouguereau (1825-1905) era un neavenit cu talent la desen. Provenea dintr-o familie de comersanti de vin si ulei, iar destinul sau artistic i s-a datorat exclusiv unui unchi cu ochi de vizionar. Zambetele urzicatoare ale impresionistilor mai erau justificate si de faptul ca, în adolescenta, Adolph se remarcase ca pictor de etichete pentru borcane de dulceata si conserve de legume... Numai ca vocatia exceptionala a acestuia si-a cerut drepturile si „provincialul” ajunge un student eminent la scoala de Arte Frumoase din Paris, desenand în particular costume pentru teatru.
La începuturile gloriei sale pariziene, Bouguereau „enerva” avangarda prin obsesia contururilor precise ale reliefului uman si prin poezia nuantelor alese pentru culoarea pielii personajelor sale. Era evidenta influenta lui Rafael, iar academismul acestui singuratic a triumfat în cele din urma, fiind nelipsit de la mult-ravnitul Salon din Paris. În ceea ce priveste compozitiile sale, nudurile feminine sunt cele mai suave si mai poetice din epoca sa.
Delicatetea epidermei femeii este uluitoare, iar formele precise si deloc exagerate – sanii si talia sunt foarte aproape de normal, fara „romantisme” gratuite – i-au fermecat pe colectionarii europeni si americani. Formidabilul impact al acestui „arhaic” a fost facilitat, culmea!, tocmai de un renumit negustor de arta al impresionistilor, Paul Durand-Ruel. Datorita vanzarilor intermediate de acesta, Bouguereau a putut sa-si deschida propriul studio în Montparnasse. si, din acea mahala a Parisului si pana la New York, n-a mai fost decat un pas. Femeia de tip bomboana fondanta a cucerit inimile colectionarilor din Lumea Noua.
Din pacate, viata personala a maestrului – ales membru pe viata al Academiei Franceze si decorat cu cele mai mari onoruri civile ale Frantei – a fost una dezastruoasa. Prima sotie si fiul nascut mor pe neasteptate si maestrul se izoleaza, apoi se casatoreste cu una dintre studentele sale faimoase, pictorita americana Elisabeth Jane Gardner (prima admisa în mod exceptional la Salonul parizian), cu 12 ani mai tanara.
Pe de alta parte, triumful adversarilor sai, impresionistii, a determinat caderea în umbra a artistului si declinul sanatatii sale. Cu toate acestea, critica americana îl considera pe Bouguereau, la cumpana dintre veacurile XIX si XX, cel mai important pictor francez al epocii. De altfel, nudurile sale „Fata cu scoica” si „Elegie” reprezinta o lectie universala de delicatete si de senzualitate naturala. Nici un nud post-Bouguereau n-a mai atins acea expresivitate a erotismului pur.
Ni-i putem imagina pe Degas si Monet razand în hohote sau chicotind ironic pe seama nudurilor insotite de îngerasi care apar în lucrarile unui contemporan al lor, pe nume William Adolphe Bouguereau. Impresionistii nu-si puteau imagina cum un talent autentic poate plonja înapoi, în veacul lui Rafael si Michelangelo, si asta cu un succes de public uluitor. Sarcasmul adesea vehement al modernistilor secolului XIX chiar a lasat urme adanci, caci Bouguereau a fost uitat cateva decenii, lipsind nemeritat si din enciclopedii.