Omul, urmasul gaurilor negre.
 Nu are in ea nimic neveridic, nimic mistic, acea fraza biblica intrata in mentalul comun, care ne spune ca „din pamant am fost facuti si-n pamant ne vom intoarce”. De fapt, este vorba despre stiinta pura, asezata in tipare filosofice crestine: corpul material al omului e alcatuit din elemente chimice regasite si in natura, iar dupa moarte el se descompune in aceleasi elemente, amestecandu-se la modul cel mai concret cu componentele similare ale taranii. O tulburatoare ipoteza a astrofizicienilor adauga insa un plus de „taina” acestei alcatuiri, plasandu-se intre parametri cosmici, intr-o maniera absolut originala si impresionanta.
Pulbere de stele
Aceasta frumoasa metafora ne-a fost oferita tot de oamenii de stiinta, pe baza constatarii ca stelele sunt cele ce fabrica pretiosul „praf” din care suntem noi insine facuti. Nu orice fel de praf, totusi: intre altele, el contine carbon, oxigen, calciu, magneziu si alte elemente aflate la originea atomilor care alcatuiesc oasele, muschii, pielea, dar si trandafirul, leul, ornitorincul; adica tot ce este viu.
Acest praf stelar, „vagabondand” prin Univers, a fost integrat candva in planeta noastra aflata in curs de formare, apoi a trecut in toate organismele terestre. Numai ca, recent, o „bomba” stiintifica a fost dezamorsata de o echipa de cercetatori ai universitatii din Manchester. Potrivit acestora, stramosii nostri de la inceputuri nu ar fi doar stelele, ci si cei mai cumpliti „pradatori” din Univers cunoscuti pana acum: gaurile negre.
Intuneric si lumina
Totul a inceput prin studierea unui quasar (o galaxie foarte tanara, in centrul careia se afla o gaura vorace, hiperactiva, inconjurata de un imens nor de gaze. Aspirat de gaura neagra, acesta dispare emitand o cantitate de energie fabuloasa, care incalzeste praful cosmic din jur. Totusi, chiar se poate afirma ca la originea acestui praf se afla gaura neagra?
La modul general, ea e prezentata ca un aspirator gigantic: avand o masa colosala (cam de un miliard de ori mai mare decat cea a Soarelui nostru), exercita o atractie gravitationala pe masura, absorbind tot ce ajunge in preajma lor. Nimic nu scapa, nici macar lumina! Insa, in ciuda „lacomiei” sale devoratoare, din cand in cand elimina materie, sub forma de jeturi de particule foarte puternice. Este vorba despre asa-numitul vant de quasar, in compozitia caruia s-ar putea regasi praful generator de viata terestra.
Dizolvarea timpului
Mecanismul nu e cunoscut in detalii, dar se crede ca vanturile de quasari provoaca unde de soc capabile sa comprime gazul, iar atomii se reunesc, formand amintitul praf ce intra in structura noastra intima. Fenomenul a fost atribuit mai intai unor quasari aflati la circa 13 miliarde ani-lumina distanta de noi. Universul ar avea insa varsta de sub un miliard de ani, fapt ce i-a indreptat pe cercetatori catre galaxii mai tinere.
Astfel, ei afirma ca au depistat in vecinatatea gaurilor negre prezenta forsteritei, un mineral ce nu apare in praful galaxiilor batrane si care are nevoie sa fie fabricat permanent, pentru a supravietui, operatiune aflata „la indemana” vanturilor de quasari. Fireste ca ipoteza engleza se loveste de altele, bazate pe originea stelara a prafului vietii. Poate ca, de fapt, ambele sunt valabile. Cert este ca va trebui sa se mai studieze si alti quasari, pentru a se afla daca omul e alcatuit din intunericul si lumina Universului; asadar, daca putem spune ca suntem copii ai stelelor, dar si ai gaurilor negre.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro
|
|
|