De ce sunt triste femeile?
 Fericire, vise implinite – cine nu-si doreste asa ceva pentru toata viata? Dar nu exista lumina fara intuneric. Viata de zi cu zi ne arata ca pana si oamenii care par a avea toate motivele din lume sa fie lipsiti de griji ajung in impas psihic si afectiv. Omul este supus incertitudinii si dezamagirii, îndoielii si neîmplinirii. El este responsabil fata de sine si fata de lume, se afla într-un permanent dialog/monolog cu sine si cu ceilalti, astfel încat nu este ocolit de suferinta si de umilinta. De multe ori însa e nevoie ca aceasta comunicare sa fie prelungita si stimulata ca dialog terapeutic, pentru ca individul sa se poata elibera de teama, de frustrare, de complexe.
Vulnerabilitate sporita
Intr-un asemenea peisaj, femeia ocupa un loc principal. Prin structura personalitatii ei are o sensibilitate sufleteasca mai mare si deci o capacitate crescuta de a percepe si de a aprecia lumea. De aceea, femeia este mult mai usor ranita, jignita, mai vulnerabila decat barbatii. Ea are mai frecvent sentimente de vinovatie, deprimare si disperare. Uneori, ea ajunge sa fie un biet suflet „chinuit” de ura fata de sine însasi, de sentimentele de culpabilitate si din pacate chiar de gandul ca viata nu merita sa fie traita. Astfel se face ca depresia psihica este mai des întalnita la femei.
Nevrozei (în general), depresiei psihice (în special), pe langa alte cauze mai mult sau mai putin abordate, i s-a adaugat înca o cauza, una socio-politica specifica tarilor foste totalitariste, unde populatia a fost instruita, educata de o armata de oameni (învatatori, profesori, parinti, prieteni etc.) sa devina... nevrotica. Noi, romanii, am fost învatati sa fim „rationali”, supusi, vinovati permanent pentru orice si nu-i de mirare, nici macar prea deplasat, sa spunem ca societatea romaneasca are nevoie si de o „reforma” psihologica.
Reguli pentru alungarea depresiei
Privind astfel lucrurile, se poate afirma ca (la nivel general) depresia nervoasa este dobandita si depinde în mare masura de noi sa reparam raul care ni s-a facut. Daca ne-am dovedit buni elevi în a ne „însusi” ideile nevrotice, ce ne-ar putea împiedica sa le acceptam pe cele sanatoase? Cum? Reînvatand sa gandim, sa ne adaptam in mod matur la viata, sa dobandim noi criterii de valorizare, de apreciere a sinelui si a celorlalti. Va prezentam, în acest sens, o prima „lectie”, ce cuprinde cateva îndrumari pe care oricine le poate aplica pentru a-si învinge „suferinta”, pentru a preveni si a combate nivelurile moderate ale depresiei psihice:
- nu va mai sacrificati inutil, nimeni nu are nevoie de martiri, de amatori de suferinta;
- nu va mai culpabilizati, autoînvinovatirea este un act de violenta asupra propriei tale persoane;
- gandurile tale despre tine trebuie sa fie un balsam, nu un bici;
- nu-i mai compatimiti atat pe ceilalti, obligati-i sa fie disciplinati; lasati-i sa fie suparati, daca asta vor, dar nu le mai cedati sub nici o forma;
- încetati cu autocompatimirea, mila de sine nu duce la nimic constructiv.
Prin meandrele casniciei
Nu exista decat doua ganduri care ne provoaca mila:
1) gandul ca tu TREBUIE sa ai dreptate;
2) convingerea ca, daca primul gand nu s-a adeverit, atunci e „sfarsitul lumii” pentru tine.
Ca exemplu, va descriem un model de evitare a depresiei psihice în cazul infidelitatii sotului. Intr-o relatie de cuplu, în general apar doua reactii tipice pentru femeie:
A) Se poate simti teribil de vinovata ca si-a neglijat partenerul si ca astfel s-a ajuns la situatia respectiva.
B) Apare o autocompatimire provocata de faptul ca este foarte greu de acceptat ca a putut sa fie tratata atat de meschin, dupa toate sacrificiile pe care le-a facut pentru fiinta iubita.
Aceste reactii sunt total nepotrivite. Evita-le! Incearca sa fii multumita ca nu esti tu în situatia de a re curge la o aventura, ceea ce înseamna o tarie de caracter pe care putini o au. Daca partenerul tau se întoarce si îti reproseaza ca „din cauza ta” a alunecat în bratele alteia, nu te lasa pacalita. Si tu ai putea întocmi o lista întreaga cu nemultumiri la adresa lui, dar nu ai permis ca neajunsurile sa te duca în alta directie. }i-ai acceptat partenerul cu toate defectele sale si nu le-ai folosit ca pe o scuza pentru actiuni ale tale, indecente. Daca privesti astfel infidelitatea, vei fi mandra de tine, ca femeie, si nu vei mai avea stari depresive în genul acesta de situatii, pentru ca:
a) nu te vei autocompatimi ca nu esti un partener perfect: nimeni nu este;
b) nu te autoconvinge ca s-a produs o „catastrofa”: o aventura nu este, de obicei, decat un avertisment serios la adresa casniciei voastre.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro
|
|
|