Faimoasa exploratoare Maria Uca Marinescu cred ca nu mai are nevoie de prezentari detaliate. In schimb, mai mereu ne obliga sa-i actualizam biografia, caci la cei saizeci si... de ani ai sai inca nu are astampar, raspunzand mereu unei vechi chemari a departarilor. De putin timp, s-a intors poate din cea mai stranie, mai tulburatoare expeditie polara, prilej cu care a mai stabilit un record personal, national si mondial: dupa ce a devenit prima femeie din lume care a ajuns (in acelasi an!), pe schiuri, la Polul Nord si la Polul Sud, in martie 2007 a dus tricolorul romanesc pana la Polul Nord magnetic. De data aceasta insa, aventura cunoasterii, prin care a dorit sa marcheze un inceput de sarbatorire a Anului Polar International, a fost dublata de o experienta pe alocuri halucinanta.

„Privirea” din neant

Uca Marinescu este o veritabila enciclopedie, care se pricepe sa te surprinda si sa te fascineze cu toate informatiile si imaginile adunate de-a lungul anilor, din intreaga lume. Totusi, despre anumite intamplari traite vorbeste cu fireasca reticenta a omului rational care stie ca mentalitatea si educatia ne determina deseori sa punem noi insine bariere gandirii.

Exista astfel o limita a credibilului, o zona crepusculara unde putini se incumeta sa se aventureze, chiar daca inteleg destul de bine ce se intampla acolo. Temerara noastra insa nici macar nu fusese avertizata de cunoscatori, inainte sa ia contact direct cu misterele Nordului. Iar primul impact de acest gen a avut loc in conditii speciale. Se afla in Yukon, in anul 1996, intr-o tentativa de a merge spre nordul extrem al Canadei.

Se produsesera insa inundatii si cu foarte mare greutate a gasit un loc intr-un mic avion pentru cercetari stiintifice; cinci persoane, incluzand si membrii echipajului. La un moment dat, s-a zburat mai jos, se vedeau turme de caribu, dar Uca a avut o senzatie nemaitraita: „Cineva” parca o privea insistent in ceafa, incercand sa-i patrunda in minte. O senzatie de panica amestecata cu jena a facut-o sa-i priveasca pe ceilalti, pe furis. Nimic nu parea sa-i deranjeze, oamenii se comportau normal...

Santinelele magnetice

Abia dupa aterizare, spaima inexplicabila a inceput sa mai piarda din forta, dar oricum o domina, astfel ca in camera de cazare si-a luat toate masurile de siguranta pentru a sta la distanta, pe cat posibil, de acea prezenta nevazuta si terifianta. Timp de un an, nu a vorbit nimanui despre strania experienta. S-a intamplat atunci sa cunoasca un experimentat pilot american, care i-a povestit despre o imprejurare absolut similara traita de el, dar avea si explicatia: influenta magnetismului terestru, foarte puternic catre Poli, asupra creierului uman.

Oarecum linistita, Uca nu s-a gandit ca avea sa mai intalneasca sfredelitoarea „privire” a neantului. In aprilie 2001, mergand pe schiuri catre Polul Nord geografic, alaturi de alti zece exploratori din mai multe tari, incerca sa-si invinga un sentiment de atingere a propriilor limite, gandindu-se la lucruri placute. Mai aveau vreo 40 de kilometri pana la punctul terminus, stia ca in urma se afla Kim, un coleg chinez, cand l-a observat pe acesta in dreptul ei, in timp ce o depasea. A fost un moment derutant. Brusc, desi se afla in aer liber, a simtit ca trebuie sa se aplece, ca pentru a trece pe sub o bariera nevazuta. Facand miscarea respectiva, l-a vazut pe Kim procedand la fel, evitand in mod inexplicabil ceva ce nu exista pentru cele cinci simturi omenesti!

Dincolo de spatiu si de timp

Totusi, explicatia a venit si de la data aceasta. Viktor, colegul rus care studia magnetismul terestru, le-a vorbit despre niste centuri magnetice extrem de puternice, care isi fac simtita prezenta... nevazuta, in apropierea relativa a Polilor terestri. De altfel, fenomenele care se petrec aici depasesc pana si fantezia unui Jules Verne. O „joaca” inegala si innebunitoare pentru orice om mai slab de inger, intre cei doi Poli, ajunge sa spulbere pana si granitele fixate de simturile noastre pentru spatiu si timp.

„Grupul celor 11” a fost permanent supravegheat si indrumat prin satelit, astfel ca stiau in permanenta distanta exacta pana la Polul Nord. Pana pe la 41-42 km, cand au constatat, dimineata, ca de fapt au mai putin de mers. Insa, dupa kilometrul 37, in ziua urmatoare s-a intamplat invers, distanta era mai mare, ceea ce le dadea un sentiment acut de zadarnicie. Totusi s-au obisnuit, asa ca, dupa atingerea punctului extrem-nordic al planetei, cand au constatat ca saniile lasate la 2 km spre sud se aflau de fapt la 4 km, au inteles ca au de-a face cu un (alt) fenomen explicabil: „plimbarea” insesizabila a banchizei, sub influenta amintitului joc intre nord si sud.

*

Am lasat la urma poate cel mai senzational episod din timpul recentei aventuri nordice a Ucai Marinescu. Foarte pasionata si talentata autoare de fotografii, a surprins cateva instantanee, pe cand se afla intr-un avion de cercetari care zbura spre nord, la -48 grade Celsius. Era inceputul lunii martie 2007. Cu toate acestea, data inregistrata pe imaginile aparatului foto este 01.01.2025 sau 05.01.2025! O calatorie in timp?

Aici, e cazul sa ne abtinem de la comentarii. Cel putin, fiindca atat in zona Polului Nord, cat si in cea a Polului Sud, se efectueaza de multi ani si alt gen de cercetari decat cele stiintifice... Pe de alta parte, trebuie sa spunem ca episoadele insolite traite de Uca in calatoriile sale sunt mult mai numeroase si speram sa avem prilejul de a vi le impartasi, in articole viitoare.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: Revista Magazin
(Imaginile fac parte din fototeca exploratoarei Uca Marinescu)