Disparitia, in august 1997, a neuitatei „printese a inimilor”, una dintre cele mai iubite personalitati din lumea contemporana, a produs soc si consternare in intreaga lume. Si inca de la inceput, multa lume a suspectat ca moartea printesei Diana nu s-a datorat unui accident rutier banal. Unii adepti ai „teoriei conspiratiei” au sustinut ca responsabili de tragicul eveniment ar fi chiar serviciile secrete britanice, care au actionat astfel pentru ca nu se dorea ca mostenitorii tronului sa aiba drept tata vitreg un om de origine araba... Dincolo de toate aceste speculatii, mai mult sau mai putin absurde, se pare totusi ca accidentul Dianei nu a fost unul obisnuit. La aproape zece ani de la accident, un martor ocular face dezvaluiri senzationale.

Producatorul muzical Jacques Morel, acum in varsta de 59 de ani, isi aminteste foarte bine ca in noaptea accidentului, trecand prin tunelul unde avea sa-si gaseasca sfarsitul fosta printesa de Walles, a vazut acolo cativa barbati imbracati in costume de culoare inchisa, cu mai putin de un minut inainte de producerea accidentului.

„Ma intorceam acasa, cu sotia mea, dupa ce servisem cina la un restaurant chinezesc. Intrand in turneul Alma, am vazut in stanga, pe sensul opus de mers, mai multe siluete invaluite in umbra, stand pe o portiune ingusta de trotuar. Acei oameni stateau insirati, in linie dreapta si pareau sa astepte ceva. M-am mirat, fiindca trotuarul e foarte ingust si traficul e foarte intens, e riscant sa stai mult timp acolo. La doar cateva secunde dupa aceea, am auzit un zgomot infernal si am vazut, in oglinda, o inlantuire de lumini. Imediat m-am gandit ca s-a intamplat un accident si ca barbatii aceia nu sunt straini de acesta. Am oprit masina si am mers sa vad despre ce vorba. O masina luxoasa se izbise de un stalp si se zdrobise complet.

A urmat un zgomot infernal de clacsoane si un fum alb a umplut tunelul. Dodi Fayed si soferul, Henri Paul, erau deja morti... Am fost devastat vazand-o pe printesa Diana, in pantalonii ei albi, pe bancheta din spate. Parea atat de senina si linistita, dar mi-am dat seama ca era muribunda. A fost una dintre cele mai tulburatoare scene din viata mea. Niciodata nu-i voi uita chipul. Apoi am vazut un Fiat Uno alb, indepartandu-se in viteza. Dar pe acei oameni misteriosi nu i-am mai vazut. Disparusera de parca intrasera in pamant”, spune Morel care, de teama consecintelor declaratiilor sale, s-a refugiat in Tunisia.

Producatorul francez crede ca accidentul a fost de fapt o inscenare, dar intentia nu era de a-i ucide pe pasagerii Mercedesului lui Dodi Al Fayed, ci doar de a-i speria. El nu a putut insa afla cine erau acei misteriosi „oameni in negru” si daca James Andanson soferul Fiatului, care se pare ca „l-a orbit” cu faza lunga pe Henri Paul facea parte din complot sau nu. In mod bizar, Andanson, cunoscut informator al ziaristilor de scandal dar si al serviciilor secrete, s-a sinucis trei ani mai tarziu si acel Fiat alb nu a mai fost gasit niciodata.

Morel isi va publica propria versiune asupra accidentului in care printesa Diana si-a pierdut viata intr-o carte intitulata „The Witness” (Martorul). Ideea carti e ca Diana de Walles a cazut victima unui complot, de care chiar ea se temea. De altfel, in octombrie 2003, ziarul britanic „Daily Mirror” a publicat o scrisoare de-a Dianei, trimisa unei prietene cu zece luni inainte de accident, unde se vorbea despre un posibil accident de masina „care sa-i lase lui Charles cale libera spre a se casatori”. Ceea ce, pana la urma, chiar s-a intamplat...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

De miliarde de ani, Soarele da lumina si caldura Pamantului, intretinand viata pe planeta albastra si - probabil - si pe alte corpuri ceresti din Sistemul Solar. Venerat de oameni din cele mai vechi timpuri, numit fie Ra, fie Helios si considerat un zeu atotputernic, astrul aducator de belsug a reprezentat intotdeauna „steaua buna” a pamantenilor. Dar Soarele pare sa fi devenit, in ultimii ani, un adevarat pericol pentru viata pe Terra, intrucat din cauza diminuarii stratului de ozon, radiatiile electromagnetice emise de el sunt tot mai puternice si mai periculoase. Cum vom scapa, in aceste conditii, de cosmarul incalzirii globale?

De trei decenii, semnalele de alarma sunt tot mai dese: planeta se incalzeste ingrijorator de rapid si de periculos. Gaura din stratul de ozon, la Poli, a atins proportii nemaiintalnite, variatiile climatice sunt tot mai haotice si mai greu de prevazut. Savantii pledeaza pentru masuri ferme: reducerea numarului de autovehicule, inchiderea uzinelor poluante, promovarea surselor de energie neconventionala (eoliana, solara etc.).

Dar o descoperire de ultima ora arata ca Pamantul ar putea fi salvat de la o catastrofa considerata de specialisti drept „iminenta” de catre un aliat neasteptat: insusi Soarele! Studiind schimbarile climatice din ultimele secole, oamenii de stiinta britanici au ajuns la concluzia ca exista multe similitudini intre perioada actuala si mini-glaciatiunea din jurul anului 1700, cand Europa a fost traversata de un val de frig fara precedent iar petele solare au disparut de pe suprafata astrului zilei.

Un balon de oxigen pentru planeta

      „Se stie ca numarul mare de pete solare este asociat cu o crestere a activitatii solare. Or, la sfarsitul secolului XVIII, astronomii au remarcat ca petele disparusera complet de pe suprafata Soarelui”, spune profesorul Sami Solanki, de la Institutul Max Planck pentru Cercetari Solare din Katlenberg-Lindau. Pana nu demult se stia ca Soarele atinge un apogeu al activitatii sale la intervale regulate, de aproximativ 11 ani. La ora actuala, savantii iau in considerare faptul ca ar putea sa apara, la intervale mult mai mari de timp, de ordinul secolelor, cicluri inverse, cand activitatea solara se diminueza considerabil.

Cercetarea atenta a suprafetei astrului zilei ii determina pe astronomi sa creada ca tocmai am intrat intr-un asemenea ciclu, in conditiile in care numarul petelor solare s-a redus cu circa 40%. Potrivit lui Solanki, acest lucru s-ar traduce printr-o scadere sensibila a temperaturii globale, de pana la cateva grade.

„Este un fel de balon de oxigen primit de planeta, o amanare cu cateva decenii a colapsului pe care incalzirea globala l-ar putea provoca. Avem deci o perioada de timp in care am putea lua masuri drastice pentru reducerea poluarii, in asa fel incat refacerea stratului de ozon, ce se va produce cu siguranta, sa nu fie urmata apoi de o degradare si mai rapida a acestuia, din cauza poluarii. Sa speram ca macar in al doisprezecelea ceas, omenirea se va trezi si va constientiza pericolul la care se expune”, afirma dr. Joanna Haigh, de la Colegiul Imperial din Londra.

Autor: Gabriel TUDOR - Revista Magazin

Din când in când, pe tot cuprinsul Terrei se descopera schelete care trimit catre o origine humanoida, dar au caracteristici absolut socante. Amintim doar in treacat ca si pe teritoriul României s-au gasit oseminte de dimensiuni neobisnuit de mari, alimentând astfel mitul despre vremuri demult trecute, când Pamântul ar fi fost stapânit de uriasi. Pierdute, distruse sau chiar ascunse, asemenea relicve par a mai avea astazi doar o valoare spirituala. Nu mai putin tulburatoare sunt insa craniile cu totul „atipice”, descoperite pe alte meleaguri.

Craniile alungite provin din diferite zone, unele din America de Sud, altele din Africa, altele chiar din Europa. In frecvente cazuri, ele prezinta un mic orificiu in crestet, cu marginile slefuite, fapt care trimite indiscutabil la ideea ca nu este vorba despre orificii naturale. Totusi, cercetatorul Robert Connolly, care a studiat asemenea relicve, sustine ca deformatiile respective (alungirea craniilor) nu au fost provocate artificial si ca, de fapt, capacitatea cerebrala a acestora ar fi fost diferita de a noastra. Cu alte cuvinte, am avea de-a face cu o rasa (?) umana radical diferita de Homo sapiens, cel pe care-l reprezentam noi insine.

Deformatiile rituale se practica la diferite populatii, incepând din copilarie, când se stie ca oasele craniene sunt inca destul de fragile. De pilda, la populatia mangbetu, acest rezultat se obtine cu ajutorul unor bandaje strânse intr-un anumit sens, la fel ca aranjarea strânsa a coafurii, astfel ca, ajunsi la maturitate, indivizii supusi unui asemenea tratament au capetele mult alungite. Aici este vorba insa despre un fel de canon de frumusete. Totusi, faptul ca fenomenul nu e singular deschide si alte directii de cercetare.

Faraonul Amenofis al IV-lea, rebotezat Akhenaton (foto), fondatorul cultului monoteist al lui Aton, de fapt nu avea numai sânge egiptean! Bunica si mama sa erau straine si insusi faraonul pare sa fi fost venit de pe alte meleaguri, daca ne gândim numai la reprezentarile sale: in toate apare cu un cap alungit, cu umerii si bratele subtiri, cu soldurile si pieptul supradezvoltate. In lipsa altor indicii, cercetatorii ne ofera explicatia cea mai comoda, si anume ca trimisul zeilor pe Pamânt se nascuse cu tarele respective, pe care de altfel acesta a stiut sa le disimuleze catre... sublimare, ridicându-le la rang de arta, prin impunerea lor ca un canon de frumusete. Evident, de un alt „gen” decât cel intâlnit la mangbetu.

Fiicele faraonului apar insa reprezentate in aceeasi maniera. Vor fi „beneficiat” ele de deformarile respective pe filiera genetica sau au fost supuse de mici transformarii respective, cu ajutorul amintitelor bandaje capilare? Sau poate ca nu e vorba decât despre simplul canon al reprezentarilor personajelor de rang inalt? Probabil nu vom sti niciodata raspunsul. In orice caz, in arta respectiva ramâne interesant faptul ca reprezentarile au in vedere pâna la cel mai mic detaliu, cum ar fi cutele circulare din jurul gâtului. De unde si ideea ca alungirea capetelor era de fapt cât se poate de reala. Numai ca toate mumiile egiptene descoperite pâna acum au craniile de forma clasica.

In America de Sud, fenomenul pare si mai curios. Anumiti copii cu sânge nobil aveau dreptul (!) la prinderea foarte strânsa a unei mici scânduri pe frunte, pentru ca in câtiva ani sa se bucure de un cap deformat. Si mai bizar este faptul ca in Peru s-au gasit mumii având urme clare de trepanatii, uneori repetate. Iar subiectii au supravietuit operatiilor respective. De ce insa au fost ele facute? Nimeni nu poate explica. Un alt caz, de-a dreptul socant, il constituie mumia din Uberaba (Brazilia).

Nu se mai stie când si unde a fost descoperita, cert este ca ea are câte sase degete la picioare si ca doua timide ipoteze trimit catre originea sa egipteana sau... extraterestra. Ramânând insa cu picioarele pe planeta noastra, e cazul sa amintim si ca, in anumite conditii, unii copii se nasc cu malformatii semnificative (vezi numai cazul siamezilor), iar situatii de indivizi cu câte sase degete la mâini sau la picioare s-au mai vazut. Cu toate acestea, câta vreme stiinta nu poate explica fenomenele mentionate mai sus, ele ramân sub o aura de mister.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Chiar si in veacul cibernetic inceput de cativa ani, aceeasi stiinta care produce miracole palpabile se arata neputincioasa in a explica anumite fenomene ori pur si simplu originea unor obiecte bizare, descoperite in diverse locuri de pe planeta. Asemenea limite si ezitari dau nastere unor ipoteze senzationale, totusi credibile, insa dau si apa la moara celor ce sustin fara vreun argument viabil, diverse teorii fantasmagorice.

Un lucru ramane cert: doua cai de investigatii mai degraba insolite par a se apropia tot mai mult de acceptul - fie el si tacit - al oamenilor de stiinta. Este vorba despre „filiera” extraterestra si despre cea a civilizatiilor terestre disparute in mod inexplicabil pentru noi.

De peste trei decenii, din mina de argint Wonderstone Silver (Africa de Sud), lucratorii scot la suprafata niste obiecte stranii, care nu sunt de origine naturala: mici sfere metalice, cu diametrele variind intre 3 si 10 centimetri. Ele sunt compuse dintr-un aliaj pe baza de nichel si de otel, aliaj care nu exista pe Terra in stare naturala. Dar nu e acesta amanuntul cel mai socant, dupa cum vom arata mai jos. Interesant este ca pana acum deja s-au descoperit peste o suta de asemenea obiecte.

Pe exterior, sferele au cate una sau mai multe linii continue (firesc, sub forma de cerc), concentrice, care impart intregul in cate doua emisfere egale, lucru care - sustin iarasi cercetatorii - elimina posibilitatea unei origini naturale. Aceleasi suprafete demonstreaza si duritatea neobisnuita a materialului de compozitie, ele neputand fi zgariate cu vreun obiect ascutit de metal. Pe de alta parte, privitor la forma, trebuie precizat ca unele dintre asa-numitele sfere sunt usor alungite.

Artizanat de acum trei miliarde de ani

      Ciudatele piese au fost impartite in doua categorii. Unele - dintr-un metal albastrui „impestritat” cu alb; altele - prevazute cu un fel de cochilie. Aceasta din urma, mai putin dura, atunci cand e faramata, da la iveala o substanta spongioasa care se dezintegreaza la contactul cu aerul. In interiorul unora dintre aceste bile, substanta respectiva are aparenta de carbon. Iata insa si elementul cel mai straniu. Sferele au fost extrase dintr-un strat geologic de pirofilita (roca de duritate 3, pe o scara cu minimul la talc - 1 si cu maximul la diamant - 10).

Varsta stratului a fost calculata la 2,8 pana la 3 miliarde de ani, in urma examinarilor cu izotopi radioactivi. Urmand o cale strict stiintifica, profesorul A. Bisschofftold, de la Universitatea Potchefstroom, e inclinat sa admita ipoteza ca sferele sunt in realitate concretiuni de limonit (un gen de minereu de fier). Dar profesorul e geolog de formatie, iar faptul ca nu toate amanuntele neobisnuite le-a luat in calcul lasa loc, practic, pentru nenumarate alte versiuni.

Expertii NASA tac...

      Si alti cercetatori s-au aplecat asupra obiectelor generatoare de controverse si de senzational. Intre ei, si experti ai Agentiei Spatiale Nord-Americane, insa pana acum nimeni nu a furnizat o explicatie legata de originea lor. O parte din ele au fost expuse la muzeul sud-african din Klerkdorp. Compozitia lor - s-a mai spus - ar putea fi de origine meteorica, dar alcatuirea nu are nimic natural, ba chiar pare clar ca e artificiala.

Mai mult, Roelf Marx, conservator la muzeul amintit, a descoperit ca una dintre sferele expuse intr-o vitrina se roteste usor in jurul propriei axe, fara interventia vreunei vibratii exterioare, ca si cum o energie proprie inca o pune in miscare dupa trei miliarde de ani! Din pacate, se vorbeste inca foarte putin despre misterioasele „bijuterii extraterestre”. O aparent inexplicabila lipsa de reactie care, desi nu e unica, lasa numeroase cai speculative si da foarte mult de gandit.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Schimbarile climatice petrecute in ultima vreme, schimbari cauzate in primul rand de poluarea excesiva si de efectul de sera, au dus la proliferarea fenomenelor meteo extreme. Inundatiile sunt tot mai frecvente, secetele indelungate si temperaturile caniculare duc la declansarea de incendii devastatoare, uraganele provoaca distrugeri teribile si apar fenomene meteo neobisnuite (cum ar fi tornadele, in cazul tarii noastre). De departe, cele mai periculoase dintre aceste fenomene sunt inundatiile, care au lovit cumplit Europa, in anii din urma. Pentru a preveni situatiile de criza de acest gen, savantii britanici au pus la punct un sistem revolutionar.

Este vorba despre o „retea” de senzori, care sunt instalati in albiile si pe malurile raurilor, oferind date mult mai precise decat sistemele actuale de monitorizare. Doua astfel de noduri de senzori au fost deja instalate in albia raului Ribble, una dintre cele mai „capricioase” ape curgatoare din Marea Britanie, ce provoaca aproape anual inundatii. „Vom supraveghea permanent evolutia raului, pentru a reusi sa luam din timp masurile de protectie ce se impun, in caz de risc de inundatii. In final vor fi treisprezece noduri de senzori, unsprezece dintre ele fiind instalate pe fundul apei, pentru a masura presiunea si viteza curentilor de aici, iar alte doua la suprafata”, spune Danny Hughes, biolog la Universitatea Lancaster.

Nu vor mai exista victime umane

Fiecare asemenea „nod” are dimensiunea unui pachet de chibrituri, contine un procesor similar celui al computerelor si este alimentat de baterii sau (in cazul nodurilor de suprafata) de panouri solare. Pozitionati la maximum o suta de metri unul de celalalt, senzorii trimit informatiile receptionate unui centru de comanda, prin intermediul antenelor speciale cu care sunt dotati. Imediat ce nivelul raului incepe sa creasca, senzorii trimit semnale de avertisment centrului de comanda. Acesta va gestiona situatia, alertand locuitorii zonelor expuse inundatiilor, pentru o evacuare mai rapida.

„In trecut, lipsa de coordonare si mai ales intarzierea evacuarii populatiei a generat numeroase victime. Gratie acestui sistem, locuitorii satelor din zona vor fi anuntati cu cel putin 8-10 ore inainte de declansarea viiturii si vor avea timp sa isi salveze animalele si unele bunuri. Viata lor nu va mai fi, de asemenea, nici o clipa in pericol”, spune Hughes. Ideea britanicilor ar putea fi preluata si de alte tari din Uniunea Europeana, in primul rand Germania si Italia, tari unde doar anul trecut inundatiile au facut numeroase victime, tocmai din cauza lipsei unui sistem corespunzator de avertizare. De asemenea, n-ar fi exclus ca autoritatile de la Bucuresti sa fie interesate de aceasta inventie, Romania fiind una dintre regiunile cele mai grav afectate de inundatii in ultimii ani, cand aceste fenomene extreme au facut zeci de victime umane.

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Faimosul „giulgiu din Torino”, reprezentand imaginea imprimata pe panza a unui om crucificat, ramane, fara indoiala, una dintre cele mai controversate relicve ale crestinatatii. Multi oameni de stiinta inclina sa creada ca este vorba despre un obiect datand de la inceputul primului mileniu al erei crestine in vreme ce altii, bazandu-se si pe experimentele efectuate in laboratoarele NASA, sunt convinsi ca este vorba despre un fals medieval. O recenta ipoteza lanseaza o varianta cu totul originala asupra modului in care figura de pe giulgiu a aparut.

O fotografie cu timp indelungat de developare

Ipoteza ii apartine microbiologului american Stephen Mattingly, de la Centrul de Stiinta Medicala din San Antonio, Texas si potrivit ei, imaginea nu ar fi fost creata nici de mana omului, nici de o putere supranaturala, ci de niste banale… bacterii! „Microbii ar fi putut proveni din ranile unei persoane care a avut parte de o moarte foarte lenta si al carei cadavru a fost apoi spalat si invelit intr-un cearsaf de panza, pentru a fi pregatit de inmormantare.

Spalarea trupului a facut ca ranile sa devina umede si lipicioase, in asa fel incat organismul a fost impregnat cu bacterii. In final, acestea au murit, emitand proteine care s-au oxidat gradat si au format pete intunecate, ca o fotografie cu timp indelungat de developare”, crede Mattingly.

„Imaginea nu este un fals medieval”

Cercetatorul american este de parere ca echipele de la NASA, care au analizat giulgiul in 1989, sustinand ca este un fals medieval, au ajuns la o concluzie gresita. „Bacteriile depuse pe giulgiu le-au incurcat calculele savantilor NASA. Daca vor face abstractie de efectul acestor bacterii, vor ajunge poate la concluzia ca omul respectiv a trait in primul secol al erei crestine... Nu vom sti niciodata daca omul invelit in acest giulgiu a fost Iisus Christos, dar indiferent cine a fost, imaginea este autentica si nu un fals medieval”, afirma microbiologul texan. El este insa convins ca omul a carui imagine s-a imprimat pe giulgiu a fost intr-adevar crucificat, pentru ca acest supliciu presupune o moarte extrem de lenta, condamnatii ajungand sa agonizeze pana la 72 de ore pe cruce! „Cel supus unui astfel de supliciu sangera abundent, creand bacteriilor un camp propice de dezvoltare. Probabil ca bacteriile au facut parte din clasa Staphylococcus epidermidis. Acest stafilococ este prezent de obicei in epiderma umana, dar devine agresiv doar atunci cand gaseste un mediu optim de inmultire”.

Spre a-si verifica teoria, omul de stiinta american a prelevat bacterii de pe propria piele, le-a introdus intr-un mediu de cultura, unde acestea s-au inmultit si au format un „biofilm” care, absorbind apa, a devenit foarte lipicios. Mattingly si-a intins acest material, de consistenta unui clei, pe maini si pe fata, dupa care si-a acoperit corpul cu o bucata de panza. Cand lichidul s-a uscat, pe panza ramasesera imprimate urmele chipului si a bratelor lui Mattingly, sub forma unor pete care s-au ingalbenit, dupa cateva saptamani, devenind asemanatoare cu cele de pe giulgiul din Torino.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

La ora actuala, majoritatea oamenilor de stiinta sunt de parere ca disparitia brusca a civilizatiei maya de pe scena istoriei s-ar fi datorat unei secete indelungate, provocate de o crestere masiva a stralucirii solare, care i-a facut pe vechii mayasi sa creada ca "Soarele s-a marit si s-a apropiat de Pamant", dupa cum scriu vechile izvoare. Daca astrul zilei s-a facut vinovat de eliminarea de pe scena istoriei a unei atat de infloritoare civilizatii, se pare ca, pentru distrugerea maretelor monumente arhitectonice construite de mayasi, raspunzatoare sunt niste entitati mult mai mici: microbii!

Astfel, o echipa de cercetatori de la Universitatea Harvard a anunaat descoperirea unei culturi microbiene de sorginte necunoscuta, in piatra poroasa a ruinelor maya din Mexic. Microbii, cred specialistii americani, provoaca deteriorarea rapida a acestor situri arheologice de valoare inestimabila, trecute pe lista monumentelor UNESCO. "Prezenta unor microbi endolitici diferiti de cei de la suprafata pietrei are importante implicatii asupra conservarii acestor monumente. Practic, microbii devoreaza zidurile, de la interior la exterior, actiunea lor ducand la degradarea si intr-un final la faramitarea uriaselor dale de piatra", spune Christopher McNamara, unul dintre arheologi.

      Alaturi de colegii sai, McNamara a colectat mostre de ziduri din siturile arheologice mayase si le-a "feliat", spre a le examina la microscop. Ei au extras fragmente ADN din aceste mostre si au comparat comunitatile de microbi din exterior cu cele din interiorul zidurilor. S-a dovedit ca organismele fotosintetice, care traiau la suprafata, erau mai putin nocive decat cele din interior, numite actinobacterii. "Pe masura ce se dezvolta - iar dezvoltarea este foarte rapida - aceste bacterii macina roca si o distrug. In aceste condiaii, dezinfectarea zidurilor, care se executa in prezent, nu are nici o eficienta, pentru ca, daca nu vom gasi soluaii pentru distrugerea acestui inamic din interior, in cateva decenii, monumentele construite de mayasi vor ajunge o gramada de nisip...", a incheiat cercetatorul american.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Priceperea si talentul maestrilor lutieri italieni care, incepand din secolul XVIII, au creat, la Cremona, o veritabila scoala in domeniul fabricarii instrumentelor muzicale, unanim apreciate. Viorile iesite din mainile unor mesteri precum Guarneri sau Stradivarius uimesc si astazi lumea, prin timbrul lor inconfundabil, dar pana recent, nimeni nu stia cui se datoreaza acesta. Dupa trei decenii de cercetari intense, un savant de orgine maghiara a reusit sa afle taina pe care lutierii italieni au dus-o cu ei in mormant...

Joseph Nagyvari, profesor emerit la catedra de biochimie a Universitatii Texas A&M studiaza compozitia chimica a viorilor Stradivarius inca din 1976. La capatul unei munci titanice, el a ajuns la concluzia ca substantele chimice si nicidecum lemnul folosit de Stradivarius, confereau sunetul unic al viorilor acestuia. Studiul publicat in cel mai recent numar al revistei"Nature" de Nagyvary si de echipa sa de colaboratori, demonstreaza fara echivoc ca lemnul folosit de Antonio Stradivarius si de Guarneri del Gesu era supus unui tratament chimic foarte agresiv, iar aceste substante chimice - majoritatea actionand ca agenti de oxidare - au avut un rol fundamental in crearea sunetului specific viorilor italienesti de la jumatatea secolului XVIII.

Muzicologii trebuie sa fie recunoscatori... carilor!

"Ca multe descoperiri din istorie, si aceasta a fost, mai mult ca sigur, accidentala. Sunt convins ca lutierii cremonezi nu aveau habar ca substantele chimice ar putea influenta acustica. De fapt, ei le-au tratat cu aceste substante dintr-un motiv prozaic: pentru a impiedica viermii si carii sa se cuibareasca in lemnul viorilor. Probabil ca, dupa ce au aplicat acest tratament placilor de lemn din care se confectionau viorile, au ramas placut surprinsi de profunzimea si de claritatea sunetelor si au hotarat sa continue procesul de fabricatie si sa pastreze secretul.

Enigma acestui proces i-a bulversat pe specialisti secole de-a randul, intrucat se stie ca Stradivarius era aproape analfabet si nu avea nici un fel de cunostinte stiintifice", spune savantul. Echipa lui Nagyvary a testat cateva instrumente, inclusiv violoncele, produse de Stradivarius si Guarneri intre 1717 si 1741, folosind analiza spectrala si alte metode de ultima generatie."Descoperirea noastra confirma in sfarsit ipoteza pe care am propus-o acum trei decenii - anume ca substantele chimice au fost folosite pentru a trata instrumentele si nu lemnul brut. Am fost criticat si ridicularizat atunci cand am facut aceste presupuneri, dar ma bucur ca analizele stiintifice au dovedit justetea ipotezei mele", a declarat profesorul Nagyvary.

Dupa cum se stie, Antonio Stradivarius (1644-1737) a creat de-a lungul vietii circa 1200 de viori, tinand o stricta evidenta a acestora. La ora actuala, mai exista doar jumatate dintre viorile sale, fiecare fiind cotata la peste 5 milioane de dolari! Desi mai putin mediatizat, Guarneri del Gesu, contemporan si rival al lui Stradivarius, a creat instrumente considerate de specialisti la fel de valoroase, din punct de vedere al calitatii. Ca un amanunt interesant, sa mai amintim ca Nagyvary a invatat sa cante la vioara pe instrumentul ce i-a apartinut candva lui Albert Einstein...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Dupa ce transplanturile de inima, ficat, rinichi sau alte organe au devenit, gratie dezvoltarii fara precedent a tehnologiei medicale, operatii chirurgicale de rutina, iata ca a venit randul si unui transplant ceva mai deosebit, aflat, pana acum, doar in paginile cartilor de „science-fiction”. Oricat ar parea de greu de crezut, aflati insa ca neurologii americani de la „Salk Institute”, din California, au reusit prelevarea, in premiera, a unor celule nervoase, de la oameni aflati in moarte clinica, si „transplantarea” lor la pacienti suferinzi de boli degenerative ale creierului, precum ar fi temutele maladii Parkinson sau Alzheimer.

Cei morti ii vindeca pe cei vii

 „Cadavrele, spune dr. Fred Gage, sint o potentiala sursa pentru recoltarea de celule-stem, care au capacitatea de a se dezvolta in orice corp, fara sa existe pericolul unor respingeri ale lor, cum se intampla, de pilda, in cazul unor transplanturi de organe interne. Gratie noii tehnologii, speram ca vom reusi sa reparam ravagiile facute de Parkinson si alte boli ce afecteaza celulele nervoase din creier”.

Cercetatorii americani efectueaza de cativa ani studii asupra acestei problematici care a starnit numeroase controverse peste Atlantic, controverse legate in primul rand de partea sa etica. Pentru ca, in numele stiintei, desigur, savantii au incalcat regulile de etica umana, prelevand celule nu numai de la persoane in moarte clinica, deci practic decedate, ci si de la... embrioni de doar cateva saptamani, ale caror functii vitale de asemenea au incetat. Astfel, dupa cum a dezvaluit Gage, celulele-tulpina prelevate de la un embrion de numai 3 luni, mort in urma unui avort spontan, au dezvoltat neuroni „progenitori”, care s-au dovedit viabili, apti de a fi transplantati unui bolnav de Parkinson!

Uimitoarele celule-stem

      Astfel de experimente au avut loc, se pare, si in Marea Britanie, tara cea mai „pornita” impotriva clonarii si a practicilor similare. Profesorul Peter Andrews, de la Universitatea Sheffield, a recunoscut participarea la studii vizand prelevarea de celule obtinute de la persoane decedate, dar a declarat ca a facut acest lucru „in interesul medicinei”. „Celulele-stem pot fi usor prelevate si transplantate apoi in creierul bolnav. Ele se dezvolta aici intr-un mod foarte apropiat de cel al neuronilor obisnuiti si sunt chiar mai longevive decat acestia”.

Gratie unor procedee speciale de resuscitare, savantii americani au reusit sa redea vitalitatea celulelor-stem, chiar si la doua zile dupa incetarea oricaror functii vitale! Deocamdata, in Statele Unite, asemenea cercetari se desfasoara in semi-clandestinitate, iar faptul ca tot mai multe organizatii religioase si care militeaza pentru drepturile omului si-au exprimat ingrijorarea fata de proliferarea lor, i-a facut pe congresmenii americani, care in urma cu cativa ani au votat o lege impotriva clonarii umane, sa se gandeasca serios la o solutie similara si in acest caz.

„Deocamdata, desi nu exista nici o lege in acest sens, nu vedem nici un impediment pentru continuarea cercetarilor noastre, este de parere dr. Fred Gage. Cei ce ne acuza pentru ca incercam sa vindecam niste oameni altfel condamnati, pe considerentul ca metoda asta contravine normelor firii, ar trebui sa se puna, macar pentru o clipa, in pielea unui bolnav de Alzheimer si isi vor schimba, in mod cert, atitudinea! Sunt sigur ca, in viitorul foarte apropiat, transplanturile de neuroni vor fi tot la fel de obisnuite precum cele de ficat...” Si probabil ca vom trai ziua cand, contra cost, desigur, oricine isi va putea face un transplant de neuroni, devenind, peste noapte, genial. Atunci, adio bancurilor cu blonde...

Gabriel TUDOR - magazin.ro