Accidentele rutiere, cele de munca sau produse in timpul liber, constituie una dintre principalele cauze de deces, mai ales la persoanele de varsta tanara. La fel de dramatice sunt urmarile acestor accidente pentru persoanele care le supravietuiesc si care raman, in floarea varstei, paralizate, condamnate la a trai o viata intreaga in caruciorul cu rotile. Din fericire pentru ele, uimitoarele progrese realizate de stiinta in ultimii ani par sa aduca o raza de speranta pentru acesti oameni, promitandu-le o vindecare totala.

Speranta de care vorbeam s-ar putea concretiza in cativa ani, ajutand milioane de oameni paralizati din cauza unor accidente sa mearga din nou. Savantii considera drept „incurajatoare” experimentele facute pe cobai de laborator carora li se sectionase coloana vertebrala si care, ulterior, gratie unui tratament inedit, au fost capabili sa-si miste din nou membrele.

„S-ar putea ca aceste studii sa aiba implicatii si pentru oamenii cu probleme similare. Va dura, desigur, mult timp pana cand vom avea rezultate concrete pentru imbunatatirea calitatii vietii persoanelor paralizate, dar primele indicii sunt incurajatoare. Este foarte probabil ca tehnologia folosita pentru recuperarea functiilor motorii ale soarecilor de laborator sa poata fi utilizata si in cazul oamenilor”, spune Samuel Stupp, de la Northwestern University, Illinois. Tratamentul aplicat cobailor consta in injectarea unei solutii biodegradabile, de consistenta unui sapun lichid, care contine molecule capabile sa ajute la regenerarea nervilor sectionati. Moleculele respective contin bucati minuscule de laminina, o proteina esentiala in dezvoltarea creierului. Dupa ce sunt injectate in organism, ele reactioneaza cu substantele chimice existente aici, asamblandu-se in alcatuiri de fibre de dimensiuni liliputane, fiecare fibra avand grosimea de sase milionimi de metru. Moleculele sunt biodegradabile, dizolvandu-se complet dupa circa opt saptamani.

 Oamenii de stiinta au experimentat aceste molecule pe cateva zeci de rozatoare de laborator carora le sectionasera in prealabil nervii spinali, astfel incat nu mai erau capabile sa-si miste picioarele din spate. „Este tipul de accident cel mai des intalnit in accidentele rutiere sau in cele sportive si care se soldeaza cu paralizia partii inferioare a corpului”, spune Stupp. Colegul sau, neurologul John Kessler, s-a implicat in acest proiect dupa ce propria-i fiica a ramas paralizata, in urma unei cazaturi la schi.

S-a observat ca, dupa sase saptamani, nervii afectati se regenerasera suficient de mult ca membrele cobailor sa-si recapete, intr-o oarecare masura, capacitatea locomotorie. „Am pus la punct o scala, pentru a monitoriza gradul de recuperare, cu puncte de la 0 la 21. La 21, functionarea membrelor inferioare este perfecta. La 6 sau 7, acestea sunt intepenite si cobaii si le misca, tragandu-le dupa ei. Intre 9 si 12, animalele isi pot misca picioarele, cu greutate, e drept, dar totusi le misca singure. La unii cobai am reusit sa ajungem de la 7 la 9, la altii chiar pana la 12”, precizeaza savantul american.

Tratamentul ar putea fi aplicat peste doi ani

In momentul de fata, specialistii de la Northwestern University poarta discutii cu autoritatile Food and Drugs Administration (FDA), pentru a primi permisiunea de incepere a primei faze clinice de cercetare (testele de siguranta si toxicitate), chiar de anul acesta. Testele ar putea dura doi ani. Ideea este ca aceste molecule sa fie administrate in mai putin de o zi de la producerea accidentului care a dus la retezarea nervilor spinali, deci inainte ca tesuturile sa se inchida, impiedicand vindecarea. Experimente derulate in anii trecuti au demonstrat ca moleculele pot transforma celulele stem neurale in neuroni. „Recuperarea functiilor pe care pacientul le-a avut inainte de accident va fi probabil foarte dificila. Dar, chiar daca oamenii nu vor mai putea merge atat de bine, ei si-ar putea relua macar controlul vezicii urinare, ceea ce ar fi un avantaj urias”, crede Stupp.

GABRIEL TUDOR - revista Magazin

Dorinta omului de a-si prelungi viata i-a insufletit mereu pe urmasii lui Adam. Ajutor ne ofera unele dintre cele mai neinsemnate creaturi de pe Pamant sau mai curand zis... de sub pamant: ramele. Si aceasta dupa ce s-a pus in evidenta faptul ca ele au o gena ce le permite sa traiasca mai mult atunci cand, paradoxal, se afla in pragul inanitiei!

Expertii sunt de parere ca daca vor reusi sa produca un medicament capabil sa activeze o gena similara la om, durata si calitatea vietii ar putea creste considerabil. Cercetarile desfasurate la California's Salk Institute for Biology au demonstrat ca fiintele din regnul animal care au o alimentatie saraca in calorii tind sa traiasca mai mult si mai sanatos.

„Ne-a intrigat faptul ca animalele cu o dieta restrictiva sunt totusi foarte dinamice. Probabil ca atunci cand nivelul de calorii este scazut, organismul reactioneaza intr-un mod original, activand aceasta gena care protejeaza impotriva efectelor negative asupra sanatatii, asociate cu imbatranirea”, spune prof. Hugo Aguilaniu.

Postul - cheia sanatatii perfecte

Ideea ca reducerea cantitatii de alimente consumate, dar adoptarea in acelasi timp a unei diete echilibrate din punct de vedere al aportului de minerale, vitamine si nutrienti, ar putea contribui la prelungirea vietii, nu este noua. Studii desfasurate prin 1930 pe cobaii de laborator au dovedit ca rozatoarele private sistematic de hrana traiau mai mult decat suratele lor, bine alimentate.

Acum insa, pentru prima data, cercetatorii au identificat la viermii nematozi (categorie din care fac parte ramele) gena responsabila de acest fenomen interesant, numind-o pha-4. Ei au gasit totodata o gena similara la om si spera sa o poata activa cu ajutorul unor medicamente de sinteza, pentru a evita limitarile impuse de o dieta stricta. „Daca mananci prea putin, risti sa mori de inanitie. Daca dimpotriva, consumi prea mult, risti sa te imbolnavesti de obezitate, maladii cardiace si alte boli similare.

Restrictia dietara este o cale de mijloc, foarte eficienta in aceasta problema”, spune Andrew Dillin, de la institutul mentionat. Pana ca oamenii de stiinta sa descopere acest medicament miraculos, unii semeni de-ai nostri au decis sa verifice pe propria... burta efectele reducerii cantitatii de hrana. De pilda, englezul Bob Cavanaugh urmeaza de sase ani un regim alimentar drastic dupa ce i se descoperise un nivel de colesterol „rau” foarte ridicat.

Dupa ce a citit o carte despre restrictiile calorice, s-a decis sa mearga pe acest drum si, in consecinta, din ziua respectiva a inceput sa-si cantareasca absolut toate mesele, calculand cu grija cantitatile de grasimi, carbohidrati, proteine, vitamine, minerale si aminoacizi pe care corpul sau le asimila. In tot acest timp, Cavanaugh nu a mancat decat de doua ori pe zi, dimineata si seara, avand un aport total de 1800 de calorii zilnic. De atunci, nivelul de colesterol s-a redus considerabil, greutatea a scazut la media normala pentru varsta lui si englezul nu a mai fost absolut deloc bolnav in ultimii sase ani, neavand nici macar o raceala!

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Ca omul, urmarind si urmand exemplul naturii, a reusit sa fabrice, in sensul propriu al cuvantului, zapada si gheata, mai treaca-mearga: materia prima, apa, inca se mai gaseste pe Terra. Dar cum sa fabrici apa? Ei, bine, aceasta problema devenita astazi acuta si-au pus-o chimistii inca din secolul al XVIII-lea. Si chiar au si rezolvat-o!

Lavoisier reinventeaza natura

In epoca marelui savant, se credea ca apa este o entitate chimica indisolubila, intrata - alaturi de aer, pamant si foc - in compozitia oricarei forme de materie. Lavoisier insa a incercat sa rastoarne aceasta teorie, continuand calea experimentala urmata de chimistii britanici Cavendish si Priestley. Sinteza apei duce la obtinerea substantei numite atunci „gaz inflamabil”, care se aprinde in contact cu oxigenul din aer formand apoi vapori de apa ce se pot condensa, de exemplu, pe peretii unei eprubete.

Observand reactia, chimistul francez a rebotezat gazul respectiv hidrogen (in limba greaca, „generator de apa”). Dovezile aduse de savant au reprezentat o descoperire revolutionara, acesta fiind supranumit „parintele chimiei moderne”. Pe baza experientelor sale din 1783, mai tarziu s-au inventat bateria cu combustibil si motorul cu hidrogen. Totusi, descoperirea in sine are (sau poate avea) o importanta infinit mai mare, prin prisma faptului ca apa reprezinta garantul vietii pe planeta.

Apa obtinuta din... apa

Garantul vietii, da, numai ca un fel de gena suicidara a omului face ca acesta sa iroseasca si sa polueze iremediabil tocmai sursele de apa dulce. Ar putea deveni apa rezultata din reactia chimica a lui Lavoisier solutia vitala pentru miliardul de persoane care nu au acces la respectivele resurse? Pana in prezent, solutia prezentata nu a fost luata serios in calcul ca remediu la criza de apa potabila actuala.

Pentru ca exista totusi un obstacol serios: dihidrogenul (H2) nu exista in stare naturala. Iar cea mai usoara metoda de a-l obtine ramane cea care porneste de la... apa insasi, prin electroliza. Pe deasupra, obtinerea din materii organice este foarte costisitoare si polueaza puternic mediul. De aceea, se are in vedere in primul rand desalinizarea apei marine, insa de curand, instalatii cu ajutorul carora se poate obtine apa lichida condensand vaporii de apa din aer au fost realizate in diverse tari, dintre care se citeaza in mod special India si Chile.

Zapada de cultura

Nici povestea zapezilor „fabricate” nu e deloc noua. Inventarea lor in America anilor 40 se leaga de pomicultura! Utilizarea ventilatoarelor pentru protejarea livezilor impotriva temperaturilor scazute a dus la aparitia ninsorii artificiale, folosita un deceniu mai tarziu in scop turistic, pentru acoperirea partiilor de schi in zilele fara zapada. De aici, tunurile de zapada au ajuns in 1963 in Europa, francezii rebotezandu-le pacifist cu un cuvant care s-ar traduce la noi prin „ningatoare”.

Zapada de cultura (sintagma preferata tot mai mult de fabricanti) se obtine din apa sub presiune, pulverizata concomitent cu un jet de aer de -3sC. Minusculele picaturi de apa se transforma in fulgi de zapada in doua secunde, pe pistele astfel acoperite putandu-se schia si la temperaturi usor pozitive. Medalia are insa si revers. Pe langa impactul vizual si sonor asupra cadrului natural, sunt incriminate aportul suplimentar de apa asupra vegetatiei si mai ales consumul mare de apa si de energie electrica. Viata merge insa inainte, cu sau fara „ningatoare”. Problema cu-adevarat serioasa ramane insa cea a apei potabile, element catre care chimistii, fabricantii, investitorii, dar si toti consumatorii ar trebui sa-si indrepte toata atentia.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Va sugeram o realizare ce pare insolita si... imposibila, pentru fizicienii deschisi exclusiv catre litera manualelor traditionale. Totusi, dispozitivul respectiv exista si inventatorul sau nu poate decat sa-i mai adauge, in joaca, mici noutati, deoarece fondurile necesare imbunatatirii ii lipsesc. Ca mai mereu, cand vine vorba despre energie ieftina, curata si care nu presupune rostogolirea de sume fabuloase, in diverse conturi.

Laboratorul de... apartament

Se numeste Daniel Bulimar Henciu, are doar 31 de ani si traieste in Lugoj, impreuna cu sotia, din modestele venituri de depanator tv. Pasiunea pentru electronica marturiseste insa ca a aparut pe la 10 ani, cand de altfel a si inceput activitatea practica in domeniu, sub indrumarea unor profesori din localitate. Treptat, teoriile fizicii legate de circuite electrice si electronice au prins un contur fascinant pentru tanarul banatean si, in ultimii 12 ani l-au orientat catre un gen de cercetare pe cont propriu, asumata cu buna-stiinta, inclusiv prin investirea in directia respectiva aproape a tuturor resurselor sale financiare.

Asa se face ca anul trecut a aparut si ceea ce cititorul nostru considera a fi prima invetie cu-adevarat demna de interes: „un dispozitiv care folosea la intrare o baterie de ceas, de tip AG-3, si putea sa aprinda pentru o secunda un bec de 12V/21w”. Daniel Bulimar a avut curajul sa-si faca publica descoperirea, sperand ca va primi macar o vorba de incurajare. Aceasta era insa, cum s-ar zice, „socoteala de-acasa”!

Critici, in loc de incurajari

„In urma acestei aparitii nu am primit decat critici, deoarece toti credeau ca stiu rezolvarea inventiei (...) Am primit un telefon de la un centru de cercetare din Bucuresti si ei imi spuneau sa-mi vad de treaba, ca asa ceva nu se poate si ca bateria probabil are calitati deosebite.”

Desigur, nu avem calitatea de a da verdicte, dar povestea cititorului nostru din Lugoj e trasa la indigo dupa altele, asemanatoare: un inventator oarecare, foarte pasionat, realizeaza prin priceperea si eforturile personale un dispozitiv in masura sa aduca mari avantaje economice (de obicei, in domeniul energiei) si totodata sa urneasca putin din loc o mentalitate autosuficienta, dar avand o anume putere de decizie.

Inventia e ridiculizata, inventatorul marginalizat, iar o idee macar potential valoroasa e strivita in controverse sterile. Daniel Bulimar a continuat totusi sa „se joace” si de curand a trecut la un nivel superior: „un invertor de tensiune, care alimentat la 14V/1,8A aprinde un bec de 220V/4-100W”.

Zarurile au fost aruncate

Cel mai in masura sa-si prezinte (si sa-si apere!) inventia este chiar tanarul Daniel Bulimar Henciu, caruia in final ii dam cuvantul. „Acest dispozitiv, pe care l-am numit BHD, este deosebit din doua motive: nu respecta prima lege pe care o cunoastem din fizica (puterea din primarul unui transformator trebuie sa fie egala cu puterea din secundar); este construit intr-un spatiu foarte redus (initial, o carcasa de CD, dar ulterior la dimensiunile de numai 6x5x1 cm si totusi cu aceleasi performante).

Doresc sa pot demonstra astfel ca putem obtine transformarea curentului continuu in curent alternativ, prin metode mai moderne si mai eficiente. Eu am realizat BHD in conditii artizanale, de amator, dar in conditii de laborator ii va creste eficienta cu cel putin 30%, iar spatiul ocupat va fi chiar mai redus (...) Eu consider ca, atat cat cunosc, e o descoperire noua in fizica, la care am ajuns doar datorita circuitelor digitale. Pare incredibil: o baterie care nu se mai descarca niciodata, fara acizi, ci doar cu un circuit electronic care, odata activat, functioneaza non-stop.”

Sa fie chiar atat de incredibil, incat inventia lugojanului sa-i lase indiferenti pe fizicieni? Mentionam ca, pentru eventualele reactii la cele aratate si realizate de Daniel Bulimar, acesta poate fi contactat prin intermediul redactiei noastre.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

In 1995, scufundatorul american Scott Cassel se afla pe plaja californiana din laguna San Ignacio, dupa o zi de filmat balene. Langa focul ce incerca sa alunge racoarea serii, cei doi mexicani ce-l insoteau, incepand sa depene amintiri legate de pescuit, au ajuns la un subiect ce l-a facut pe Scott sa devina  atent...

Devorator de oameni

Dosidicus gigas este numele stiintific al calmarului gigant, supranumit „demonul rosu” sau calmarul lui Humboldt. Unul dintre mexicani isi amintea ca intr-o noapte, cu cativa ani in urma, se intorcea impreuna cu tatal sau de la pescuit, cand au observat in apropierea tarmului o barca a altui pescar, aparent goala. Lucru straniu, deoarece stiau ca nici un pescar nu-si abandoneaza vreodata vasul. Totusi, intr-adevar, nimeni nu se afla la bord. Doar o multime de calmari in agonie.

Deodata, la lumina lanternelor, au observat un amanunt socant: pe marginile barcii erau cateva unghii umane rupte si urme de sange, in mod cert de la maini care se zbatusera sa se prinda de un punct de sprijin. Urmele unei lupte! Singurul scenariu plauzibil pe care l-au putut reconstitui pornea de la capturarea unui calmar urias (cele mai mari exemplare cantaresc in jur de 100 de kilograme!), care l-a ranit grav pe nefericitul om. Incercand sa traga in barca animalul, barbatul probabil cazuse in apa si „demonul rosu” il tarase in adancuri, pentru a-l sfasia si a-l devora, impreuna cu alti congeneri.

Aventura in bratele mortii

Scott a crezut si nu prea povestea. Totusi, pentru el era o provocare deosebita si, cum fostul militar nu se temea de eventualii monstri ai marii, a abandonat balenele si s-a deplasat la cateva sute de kilometri mai spre sud, intr-un alt port californian, La Paz. Acolo a inchiriat o barca de pescuit, si-a pus echipamentul de scufundare, a luat camera video subacvatica si a plonjat. In cateva minute, era inconjurat de o intreaga familie de calmari la fel de mari ca el.

Unul dinte acestia i-a smuls camera din maini, apoi i-a aruncat-o in plina figura; altul si-a incolacit tentaculele cu ventuze pe bratul sau, anesteziindu-i instantaneu umarul; un al treilea s-a indreptat catre fata lui, moment in care s-a simtit tras in jos, brusc. Intr-o clipa, banda octopodelor l-a impins la 20 de metri adancime, parca pregatindu-se de festin. Temerarul aventurier nu a inteles niciodata ce miracol a facut ca bestiile sa dispara la fel de rapid cum aparusera. Abia ajuns din nou in barca, a observat ca echipamentul sau fusese transformat in zdrente. Totusi, ramasese fascinat de ceea ce vazuse acolo, jos.

Canibalul cu 72.000 de dinti

Calmarul lui Humboldt nu e o faptura terifianta, pentru cercetatori, ci mai degraba interesanta. El face parte din familia cefalopodelor (e un fel de var al... melcilor), care a aparut acum 500 milioane de ani si s-a adaptat conditiilor din toate marile globului. Pana in prezent, s-au identificat peste 700 de specii, dimensiunile lor variind intre 15 milimetri si mai mult de 20 metri (Architeutis). Toti au un cap inzestrat cu ochi evoluati, comparabili cu cei umani, care le permit sa vada la distanta si in intuneric, nu insa si sa distinga culorile.

Creierul este suficient de mare, pentru a le da si o anume inteligenta. Deosebit de interesante sunt tentaculele: opt, scurte si doua mult mai lungi, specializate in capturarea prazii, dar si in „imbratisarile” din perioada imperecherii. Pe ele se afla nu mai putin de 2000 de ventuze, fiecare avand cate 36 de dinti dispusi circular. Un dispozitiv perfect de sfasiat. De altfel, calmarul are si faima proasta de canibal: daca vreunul din grup este ranit, ceilalti il sfasie si il mananca imediat.

La fel de interesant este si sistemul de propulsie subacvatica – un sifon cu ajutorul caruia trimite apa in sensul opus deplasarii, putand ajunge astfel la 25 km/ora, adica de trei ori viteza unui inotator de performanta. Desi se cunosc multe despre acest animal, care in cei doar 2 ani de viata poate ajunge la dimensiuni incredibile, el ramane inca un mister al lumii vii. Suficient de „seducator”, dar nu chiar atat incat vreun om sa-si doreasca imbratisarea celor 8 plus 2 tentacule si „sarutul” ventuzelor dotate cu „numai” 72.000 de dinti...

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Nu de putine ori, se vorbeste despre intuitia feminina la modul anecdotic, daca nu chiar de-a dreptul ironic. Ce poate sa insume aceasta sintagma? Un fel de al saselea simt, un har la impartirea caruia barbatii au fost discriminati ori poate o calitate absolut naturala? Un raspuns la asemenea dileme „existentiale”, cel mai bine il poate oferi stiinta bazata pe argumente practice, concrete.

 Un fel de magie

Iar cercetarile facute in acest sens in SUA nu numai ca au confirmat existenta a ceea ce putem numi intuitie feminina, ci au relevat si detalii de domeniul senzationalului, ale acesteia. Evident, fortam acum putin nota, dar sa pornim de la o observatie nu prea luata in considerare si deseori chiar neluata in serios: majoritatea covarsitoare a persoanelor care se ocupa de domeniul ocult al ghicitului, al magiei, sunt femei. Cercetatorii americani nu s-au aplecat insa asupra acestor practici foarte dificil de patruns, ci au recurs la un studiu cat se poate de... lumesc. Astfel, au remarcat ca femeile care cauta sa stabileasca o relatie pe termen lung cu un partener prefera barbatii care iubesc copiii.

Nu in modul cel mai banal, punandu-i intrebari mai mult sau mai putin directe, ci folosindu-se de capacitatea de a distinge la ei calitatea respectiva, doar privindu-le fata. „Studiul indica faptul ca femeile disting caracteristici faciale ce se pare ca sunt legate de calitati paterne”, explica psihologul James Roney, de la universitatea din California. „Cu cat ele constata ca un barbat iubeste mai mult copiii, cu atat au tendinta sa stabileasca o relatie de durata cu el.”

„Cobai” pentru studente

Potrivit expertilor, evolutia omului a dotat femeile cu capacitatea de a-i recunoaste pe barbatii doritori sa perpetueze specia intemeindu-si o familie. Studiul amintit, realizat la universitatea din Chicago, a implicat un grup de 39 de barbati tineri, intre 18 si 33 de ani. Fiecaruia i s-au aratat cate zece perechi de fotografii cu persoane reprezentand una un adult si cealalta un sugar si s-a cerut sa arate pe care o prefera.

In acelasi timp, li s-a analizat saliva, pentru determinarea nivelului de testosteron. Apoi, fotografii cu fetele „cobailor” au fost prezentate la 29 de studente de 18 pana la 20 de ani, de la universitatea din Santa Barbara. Tinerelor li s-a cerut sa-i evalueze pe barbati dupa patru criterii: iubeste copiii, are masculinitate, este seducator fizic si e dragut. De asemenea, trebuia sa indice pe care dintre ei i-ar prefera, pentru o relatie scurta sau de durata. Pe ansamblu, studiul a aratat ca femeile au intuit corect care barbati iubeau cel mai mult copiii, iar cei catalogati drept masculini aveau un nivel de testosteron mai ridicat decat ceilalti.

Barbatul – o carte mereu deschisa

Foarte interesant este ca barbatii cu masculinitate mai ridicata au fost considerati de femei drept potentiali parteneri doar pentru o idila de scurta durata, in timp ce aceia atasati de copii au fost preferati pentru o relatie pe termen lung. S-a observat ca principalele caracteristici ale masculinitatii sunt maxilarele puternice si barba stufoasa. In schimb, nu e clar ce detaliu fizic face ca o femeie sa creada ca un barbat iubeste copiii.

O ipoteza a cercetatorilor ar fi ca e vorba despre o fata mai rotunda si mai blanda; alta se refera la anumite expresii faciale. Un „supliment” al studiului a solicitat cinci studente pentru a-i nota pe barbati pe o scara de la 1 la 7, indicand astfel daca acestia aveau un aer suparat sau mai degraba fericit. Concluzia a fost ca cei atrasi de copii aveau o privire mai fericita, mai satisfacuta. „Femeile stiu foarte bine sa foloseasca toate informatiile pe care le pot «citi» pe fata unui barbat. In functie de ceea ce doresc si de perioada vietii prin care trec, ele se folosesc de informatiile respective in mod diferit.” Un adevar etern valabil, pe care, vrand-nevrand, trebuie sa-l recunoastem ca atare!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Cu decenii in urma, Ihtiandros - nefericitul om-peste nascut din fantezia autorului rus de literatura de anticipatie Alexandr R. Beleaev - era un personaj mai mult decat fascinant, dar totusi, o fiinta utopica. In mod bizar insa, imposibila faptura revine in actualitate. De fapt, nu un anume individ mutant, ci orice om care s-ar putea folosi de un gen de branhii artificiale pentru a respira sub apa.

Capcana pentru aer

Dispozitivul a fost conceput de inginerul israelian Alon Bodner, ideea venindu-i in urma vizionarii episodului „Amenintarea fantomei”, din celebrul „Star Wars”. Fara sa se complice prea mult, el s-a gandit ca pestii nu ies la suprafata pentru o gura de oxigen si nu folosesc... echipamente de scufundatori, ci recupereaza aerul din apa marii, pentru a respira. Despre ce e vorba? Provenind direct din atmosfera, acesta este dizolvat in oceanul planetar. De pilda, la adancimea de 10 metri, amestecul contine 34% oxigen si 63% azot. Un „cocteil” ceva mai bogat in oxigen decat cel cu care narile noastre sunt obisnuite, dar perfect respirabil.

Exista, fireste, si o problema majora, in faptul ca acest aer e de fapt captiv al uriasei mase de lichid. Pentru a-l elibera, trebuie sa-si intre in rol branhiile artificiale. In conceperea lor, Bodner a facut apel la cursurile de fizica din scoala, amintindu-si de cercetarile englezului Henry, care acum mai bine de doua secole a studiat dizolvarea gazelor in lichide. Astfel, a demonstrat ca pe masura ce scade presiunea exercitata asupra unui lichid, acesta elibereaza gazele dizolvate din componenta sa.

Terenul de tenis din... plamani

Inginerul israelian s-a gandit ca, pentru a separa aerul de un volum de apa, ar fi „suficient” sa fie supus lichidul unei scaderi de presiune. Pentru aceasta, a folosit binecunoscuta centrifuga: apa a fost astfel proiectata catre peretii aparatului, in timp ce in depresiunea aparuta in mijloc s-a adunat aerul eliberat si de unde a putut fi recuperat. Experimentul l-a repetat intr-un acvariu, folosindu-se de mijloace simple (o centrifuga, o pompa pentru apa si un balon pentru captarea aerului) si rezultatul a fost iarasi pozitiv.

Adevarata problema insa abia acum apare: cum sa fie construit prototipul care sa poata fi purtat pe corp de un scafandru? Mai ales ca omul, se stie, e mare consumator de aer si deci ar avea nevoie de un sistem de „branhii” foarte mare. Ca sa ne facem o imagine asupra acestui amanunt, sa ne gandim ca, in corpul nostru, alveolele pulmonare au sarcina de a recupera oxigenul din aerul inspirat. Daca acestea ar fi desfacute si etalate, ar atinge dimensiunile unei jumatati de teren de tenis! Suprafata capabila sa extraga intr-un minut oxigenul din 10 litri de aer. Or, un litru de apa marina nu contine decat circa 2% oxigen, ceea ce inseamna ca prototipul lui Bodner ar trebui sa prelucreze 200 litri de apa pe minut. Inseamna ceva, nu?

Pregatiti-va de concedii subacvatice!

Fara sa se dea batut, temerarul inventator s-a gandit iarasi ca miniaturizarea branhiilor artificiale este, intr-adevar, dificila, dar nu imposibila. In prezent, cu o prudenta explicabila, dar si surprinzator de optimist, el a marturisit ca un asemenea prototip de purtat pe corp se afla deja intr-un stadiu de fabricatie avansat. Pana la dezvaluirea intregului secret, a intrat totusi, fatalmente, pe bursa zvonurilor.

Va fi dispozitivul respectiv ceva de dimensiuni XXL? Nu-i chiar atat de grav, pentru ca va putea fi folosit pe submarine, cu avantaje imense. Mai mult, Bodner se gandeste si la o alta destinatie pentru inventia sa: echiparea statiilor de cercetari submarine, cum este laboratorul Aquarius, din largul coastelor Floridei. Aici, la 15 metri adancime, cercetatorii nu sunt autonomi, intrucat respira datorita unor compresoare instalate pe uscat. Cu „branhiile” lui Bodner insa, sejurul submarin ar deveni o lunga vacanta. Si totul a pornit de la „Star Wars”. Sa fie oare acest film un fel de privire in viitor?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Despre o posibila catastrofa ecologica, declansata de noxele poluante tot mai crescute a inceput sa se vorbeasca dupa cel de-al doilea razboi mondial. Abia in ultimele decenii omenirea a inteles dimensiunea pericolului, ce poate duce la disparitia sa de pe Terra. Dar vestea buna este ca, dupa cate se pare, nu doar pe Pamant se incalzeste clima ci si pe „Planeta rosie”, fapt benefic insa, caci ar face-o pe aceasta locuibila...

In ultimii ani, am asistat la un veritabil „razboi pe hartie” intre savantii care avertizau ca ne paste o apocalipsa meteo si cei ce sustineau ca dracul nu-i asa de negru precum fumul rafinariilor, deci pericolul poluarii a fost supradimensionat. Fara a ne situa pe pozitii partizane, trebuie sa recunoastem ca traim o perioada de importante schimbari climatice, dar ce nu se stie este daca aceste schimbari sunt cauzate in totalitate de interventia antropica. Altfel spus, este omul singurul vinovat de incalzirea globala?

In opinia savantului rus Habibullo Abdussamatov, seful Centrului de Cercetari Spatiale din cadrul Observatorului Astronomic Pulkovo, langa Sankt Petersburg, raspunsul la aceasta intrebare este negativ. Se stie ca Pamantul a trecut, de-a lungul erelor geologice, prin nenumarate raciri si incalziri succesive, derulate ciclic, de milioane de ani. In urma cu cateva zeci de mii de ani, clima era deosebit de rece dar omul de Neanderthal a reusit sa faca fata temperaturilor foarte scazute. Cand clima s-a incalzit insa, sustine Abdussamatov, neanderthalienii nu s-au mai putut adapta si au disparut. Nu stim daca le vom impartasi soarta, dar este clar ca, potrivit acestei ipoteze, incalzirea periodica a Terrei nu este un accident declansat de omul modern.

Soarele imparte viata si moartea

Abdussamatov afirma ca in ultimele decenii asistam la o incalzire globala nu doar a Pamantului, ci si a intregului Sistem Solar! „Potrivit datelor transmise de statiile spatiale Mars Global Surveyor si Odyssey, calotele polare de pe Marte s-au diminuat considerabil, in anii din urma, ceea ce ar putea avea drept rezultat aparitia de mari si oceane pe planeta rosie si, in perspectiva, aparitia unei atmosfere respirabile pentru om”, este de parere savantul rus, care adauga ca un proces similar se inregistreaza chiar si pe indepartatul Pluto, dar acesta ne intereseaza mai putin pe noi, pamantenii. Ceea ce ne-ar putea interesa, desigur, ar fi transformarea planetei Marte intr-un habitat locuibil, in conditiile in care acelasi fenomen de incalzire globala ar putea afecta ireversibil viata pe Pamant. „Nu excludem posibilitatea ca peste cateva generatii, urmasii nostri sa paraseasca definitiv Terra, devenita o planeta lipsita de vegetatie, pentru a se stabili pe Marte, unde viata ar putea inflori”, spune Abdussamatov.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

CHEFIR ( Ciuperca tibetana )

Ciuperca a fost creata si crescuta de catre Calugarii Tibetani si are multiple calitati terapeutice.

Tara de provenienta - India 
Ciuperca are aspect albicios, cu aspect de muguri de conopida, cu forme neregulate si dimensiuni de 5-10-15 mm, ajungand la maturitate uneori pana la 20-30 mm lungime. Mugurii se dezlipesc si se separa singuri.

Chefirul este o bautura lactat acida ce se obtine din granule de chefir care fermenteaza lactoza din lapte (zaharul din lapte) cu formare de acid lactic dioxid de carbon si alcool , acesta bautura minunata se obtine prin dubla fermentare in prima faza fermentare lactica iar apoi la temperaturi mai scazute alcoolica.

Bautura nu se obtine din ciuperca de chefir, termen gresit, ci din granule de chefir care reprezinta o aglomerare de 4 cazeina care are in interior si la suprafata microorganisme specifice care conduc la obtinerea acestei minunate bauturi.

Laptele inoculat cu granule de chefir poate sa reprime cresterea de agenti patogeni la nivel intestinal ca de exemplu: Salmonella sau Shigella , acesta datorandu-se complexitatii moleculei granulei de Kefir precum si a modului de actiune al microorganismelor care formeaza granula de Kefir.

Kefirul se bucură de o traditie bogata in protectia sanatatii.
Inainte, in URSS, se intrebuinta in spitale si sanatorii pentru o varietate de boli incluzand dereglari de metabolism, arteroscleroza si boli alergice.

El era folosit si pentru tratamentul tuberculozei, a cancerului si a dereglarilor gastrointestinale cand nici un tratament medical modern nu era disponibil. Consumul de chefir avea de asemenea sa fie asociat cu longevitatea din Caucaz fapt demonstrat de catre savanti.

Savantii au observat beneficiile digestive ale aportului de Kefir asupra sanatatii si longevitatii datorita componentelor sale antioxidante, anticancerigene si bacteriostatice.

Echipe de cercetare diverse din toata lumea au observat incurajantele rezultate aduse de chefir asupra sanatatii . Cele mai multe metode de cercetare au fost executate in vitro atat pe animale cat si pe subiecti umani .

Studiile recente asupra consumului de Kefir au aratat si demonstrat proprietatile antitumorale si antimutagenice, acest lucru datorandu-se substantelor existente in granula de Kefir (imidazolinei).

Sursa: chefir-bio.com

Considerata, pe buna dreptate, a fi cea mai agresiva maladie a ultimelor decenii, raspunzatoare anual de zeci de milioane de decese, cancerul ramane o provocare pentru medicina moderna. In ciuda fondurilor de miliarde de dolari investite pentru cercetare, nu s-a putut gasi un leac suta la suta eficace pentru aceasta boala letala. Actualele tratamente – chimioterapie si radioterapie – care vizeaza distrugerea celulelor canceroase dauneaza, in egala masura si celor sanatoase, afectand si mai mult un organism deja epuizat de boala. O terapie revolutionara in acest sens este pusa la punct in laboratoarele CERN de la Geneva, terapie ce vizeaza distrugerea tumorilor cu ajutorul... antimateriei!

Creata in uriase acceleratoare de particule de la Centrul European de Cercetare din Geneva, antimateria poate fi folosita pentru dezvoltarea a ceea ce va fi, spera specialistii, o noua generatie de tratamente oncologice, inlocuind nociva radioterapie. N-ar fi asadar exclus ca nu peste multa vreme doctorii sa foloseasca antimateria in scopuri medicale.

Primele experimente au demonstrat ca celulele canceroase pot fi distruse cu particule subatomice de antimaterie, care afecteaza grav functionarea acestor celule, provocand in final distrugerea lor. Asemenea experimente pilot pot avea un potential considerabil, pentru viitor, dar aplicatii imprumutate din fizica particulelor sunt deja utilizate in tratamentul cancerului, tocmai pentru a evita efectele adverse majore ale radioterapiei.

Fluxurile de particule nu distrug tesuturile sanatoase

Dupa cum se stie, in radioterapia conventionala, razele Roentgen strabat organismul uman, asa incat multe organe si tesuturi primesc doze mari de radiatii, daunatoare. Desi fluxurile de particule atomice incarcate electric actioneaza in acelasi mod ca razele X – interactionand cu ADN-ul celular si ducand la ruperea legaturilor cromozomiale si la moartea celulelor – cea mai mare parte a energiei lor poate fi directionata spre o zona bine delimitata din corp – cea afectata de cancer, vatamand prea putin tesuturile sanatoase din jur.

Astfel, specialistii de la Proton Therapy Center din Boston, Massachusetts, au ajuns la concluzia ca noul tratament reduce cu mai bine de jumatate cantitatea de radiatii care afecteaza tesuturile sanatoase, desi elibereaza doze mai intense de radiatii asupra tumorilor. De partea cealalta a Pacificului, oncologii japonezi folosesc deja cu succes fascicule de ioni de carbon pentru tratarea cancerelor de ochi, plamani, prostata si ficat. Acest tratament dureaza doar intre 1-4 saptamani, spre deosebire de curele clasice de radioterapie, care pot dura si 7 saptamani.

In Marea Britanie exista chiar un spital, la Clatterbridge, unde se practica terapia cu fascicule ionizate de hidrogen. Pana in prezent, peste o mie de pacienti au fost tratati aici, dar centrul trateaza doar tumori oculare. Centre similare vor fi construite, in anii urmatori, in Japonia, Statele Unite, Italia, Germania, Austria, Suedia si Franta. Fiecare va beneficia de un ciclotron sau sincroton, acceleratoare de particule gratie carora fasciculele de particule vor fi distribuite catre mai multe sali de tratament, fiecare putand gazdui pana la 2000 de pacienti anual. Oamenii de stiinta spera insa ca, odata pus la punct tratamentul pe baza antimateriei, atat numarul pacientilor cat si eficacitatea terapiei impotriva cancerului sa creasca.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro