De mii de ani, maladiile nu au incetat sa-i macine pe pamanteni, declansand adesea epidemii catastrofale, care au luat un greu tribut in vieti omenesti. Descoperirea, in ultimele doua secole, a unor medicamente sau antibiotice eficiente, a reprezentat un urias pas inainte in lupta cu boala. Au fost astfel invinse, rand pe rand, afectiuni care altadata faceau ravagii, ucigand milioane de oameni, precum ciuma, holera, tuberculoza sau sifilisul. Singura boala grava, existenta si astazi, ca si in trecut, ramane cancerul, impotriva careia rezultatele obtinute sunt inca neconvingatoare. Dar si in acest domeniu, medicii au noi sperante, gratie unei descoperiri de ultima ora.

Numarul cazurilor de cancer este, o arata statisticile, mult mai mare in prezent decat era, de pilda, in urma cu un secol. De vina par a fi poluarea, alimentatia haotica si nesanatoasa, stresul accentuat in care omul modern isi traieste viata. Nu-i de mirare ca la ora actuala cancerul constituie, alaturi de maladiile cardiace, principala cauza de deces in lumea civilizata. Tentativele de descoperire a unui vaccin anti-cancer sau macar a unor tratamente mai eficiente si mai putin periculoase decat radioterapia sau chimioterapia nu au incetat sa apara, in ultimele trei decenii.

98% din celulele canceroase sunt distruse

Cea mai noua metoda a fost pusa la punct de catre cercetatorii de la North Carolina's Wake Forest University. Acestia au recoltat celule albe de la voluntari care s-au dovedit „imuni la cancer”, celule pe care le vor injecta bolnavilor de cancer, pentru a-i ajuta sa lupte contra necrutatoarei afectiuni. Celulele imune, numite granulocite, combat in mod obisnuit bacteriile, dar experimente efectuate anul acesta in Statele Unite au dovedit ca unele dintre ele pot anihila, de asemenea, si celulele canceroase. O importanta descoperire a fost aceea ca la unii oameni granulocitele actioneaza mult mai eficient, in lupta cu celulele canceroase, decat la alti oameni.

Acest fapt incurajeaza planurile vizand eventuale transplanturi de celule anti-cancer, de la persoanele sanatoase la cele bolnave. Au fost examinate mostre de celule albe provenind de la o suta de barbati si femei, alesi aleatoriu, dintr-un lot de voluntari. Unele mostre au distrus 98% din celulele canceroase, in 24 de ore, in vreme ce altele n-au reusit sa ucida decat 2%! Studiul a mai aratat ca stresul, varsta inaintata si sezonul rece au efecte negative asupra granulocitelor. La bolnavii de cancer, acestea nu mai sunt deloc eficiente, desi nu este clar ce anume le scade puterea.

Primul pacient va beneficia, voluntar, de inedita terapie ce vizeaza „insanatosirea celulelor”, incepand de vara viitoare, dupa ce echipa de cercetatori americani va mai efectua o serie de studii si teste, intrucat injectarea de celule straine intr-un organism poate provoca probleme serioase: celulele transplantate pot afecta corpul de imprumut. „Conceptul de a folosi celule imune de la o persoana sanatoasa la una bolnava de cancer este unul de actualitate, dar nu cunoastem inca riscurile la care am putea expune pacientul bolnav.

Implementarea unor celule vii da riscul, cel putin teoretic, declansarii asa-numitei boli de respingere, care in cele mai multe cazuri este fatala”, apreciaza profesorul John Gribben, de la unitatea de cercetare a cancerului, din cadrul spitalului londonez St. Bartolomew. Si totusi, colegii sai americani sunt optimisti in aceasta privinta, amintind ca experiente similare, facute pe cobai, incepand cu anul 1999, au demonstrat ca animalele de laborator nu manifestau tentative de respingere a celulelor transplantate, ba dimpotriva, chiar cobai cu cancer in stadii avansate reuseau sa atenueze in mare masura efectele bolii si sa-i incetineasca extinderea.

GABRIEL TUDOR - revista Magazin

Oamenii de stiinta se afla inca departe de elucidarea problemei originii speciei umane. Intr-o bulversare greu de imaginat, se mentin in picioare teorii dintre cele mai diferite, de la evolutionismul darwinist, pana la „paranormala” idee a ingineriei genetice, nemaintrand in amanuntele creationismului biblic. Adevarul este ca melanjul halucinant de rase, care le ofera antropologilor o materie prima inepuizabila, pune sub mari semne de intrebare ipotezele lansate pana in prezent. Iar, ca o cireasa pe tortul umanitatii, o observatie stiintifica interesanta vine sa creeze un plus de senzational in jurul parintior nostri primordiali, asa cum ne-au fost ei prezentati, de milenii.

Dilema cromozomului adamic

Ce element esential face ca astazi sa existe barbati? Un cromozom Y in varianta „moderna”, foarte diferit de cel al primilor barbati, de acum 2,5 milioane de ani. Dar se pune intrebarea: cand a aparut acesta? In ce epoca si unde anume traia acel „tatic” care avea sa fondeze liniile paterne actuale? Cercetatorii americani au lansat ideea ca acum vreo 60.000 de ani, in Africa.

Rezultat la care geneticienii au ajuns dupa studii laborioase, in 22 de regiuni de pe intreaga planeta. Cromozomul Y este considerat un excelent marker pentru a observa istoria populatiilor umane si a realiza o harta a migratiilor. Aceasta, deoarece el nu se transmite decat de la tata la fiu si se pastreaza nemodificat, cu exceptia unor rare mutatii, ceea ce permite conturarea, pe timp indelungat in urma, a evolutiei certe pe linie paterna.

Un rendez-vous ratat

Analizele miilor de subiecti au restrans - cel putin, pentru cercetatori - sfera de localizare a stramosului Adam intr-o zona din Africa populata de etiopieni, sudanezi si bosimani. Asadar, barbatul modern e originar de pe „continentul negru”? Un alt mar al discordiei pentru geneticieni, unii dintre acestia refuzand sa creada in „exodul cromozomial masculin”, din Africa, pe toata suprafata terestra. Pe de alta parte, o datare mai exacta a varstei tatalui barbatilor de azi ni-l aduce pe acesta mai aproape, la 59.000 de ani.

In mod natural, exista insa si o Eva, calificata de cercetatori drept mama intregii omeniri si localizata tot in Africa. Logic ar fi, asadar, sa ne gandim la o intalnire dintre cei doi, totusi aici apare o problema. Contrar parerii cu nuante anecdotice, de azi, barbatul a fost cel ce s-a lasat asteptat la presupusul rendez-vous. Si nu „sfertul academic”, ci aproximativ 83.000 de ani, batrana noastra mama avand varsta estimata la 143.000 de ani!

Copilul cu mii de parinti

Cam asa ar trebui sa-l vedem pe Homo sapiens sapiens (adica pe noi insine!), potrivit unei teorii ce urmeaza linia evolutionista. Am fi deci un fel de puzzle realizat in timp, prin multiple contacte intre specii si mutatii datorate mai degraba hazardului, unde piesele amestecate si asezate apoi in faptura numita om sunt si foarte vechi, dar si mai recente. Daca ar fi sa ne referim la toti stramosii nostri, am ajunge inevitabil sa numim mama si tata chiar si o bacterie sau un vierme de pamant.

Si nu prea ne-ar incanta aceasta perspectiva, chiar daca cercetatorii non-creationisti o sustin vehement. Tot ei exclud, in consecinta, existenta UNUI Adam si a UNEI Eve primordiali, context favorabil dezvoltarii altei ipoteze, de data aceasta cu o mare capacitate de a ne flata pe noi, oamenii veacului 21: macar unii dintre noi ar putea fi purtatorii elementelor determinate pentru o viitoare mutatie in specia umana. Dar cine va putea sa confirme acest lucru?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Magazin.ro

Plasticitatea. Un concept care a revolutionat neurostiintele in ultimii 20 de ani. Se credea ca, dupa maturizarea creierului, acesta nu mai are capacitatea de a se modifica. Acum se stie ca neuronii se afla in miscare, in cautarea unor conexiuni corecte. Se conecteaza, se deconecteaza, pana gasesc o combinatie utila pentru organism.

In momentul in care ne insusim, de pilda, un cuvant, o informatie noua, neuronii nostri se conecteaza pentru a le intelege sensul si pentru a le memora. E posibil ca aceste noi conexiuni (sinapse) sa se dezactiveze foarte repede si noile cuvinte sa dispara din memorie. Daca repetam cuvintele de cateva ori, sinapsele se vor restabiliza creand un „rezervor” de memorie neuronala, mai mult sau mai putin durabil.

Acest lucru e valabil in cazul tuturor stimulilor externi si interni pe care creierul nostru ii recepteaza, cu conditia sa fie noi. O experienta traita, un nou miros, un gust inedit, o reflectie profunda determina retelele neuronale sa se reorganizeze pentru a trasa un drum privilegiat al circulatiei informatiei.

Neuronii stimulati pot crea numeroase sinapse pentru a mari eficacitatea circuitului. Acest fenomen poarta numele de plasticitate. Se pune insa intrebarea: doar sinapsele asigura plasticitatea creierului? A existat aceasta convingere pana in momentul in care s-a descoperit faptul ca retelele neuronale ar putea fi intarite prin aparitia unor noi neuroni! In urma cu zece ani se credea ca fiecare individ se naste cu un capital de neuroni care incep sa moara incepand cu varsta adulta. O premisa falsa!

Mai multe echipe de cercetatori au descoperit in ultimul deceniu probe de neurogeneza adulta in cazul pasarilor, sobolanului, maimutelor si omului. Un proces de regenerare care ar surveni sub efectul diferitilor factori: acumularea de cunostinte, exercitiile fizice sau starea de bine. O alta surpriza a aparut in urma observatiilor la microscop. Concluzia a fost urmatoarea: plasticitatea cerebrala nu constituie apanajul neuronilor.

Exista si alte tipuri celulare in creier, cum ar fi celulele gliale, de 5-10 ori mai numeroase decat neuronii, care ar juca un rol important in crearea unor „rezervoare” de memorie. Si asta in urma unor exercitii de invatare care angajeaza circuitele neuronale ale creierului mic. In acest caz, nu doar numarul contactelor sinaptice creste, ci si suprafata unui tip de celule gliale (astrocitele) care ar fi capabile sa se transforme in neuroni in caz de leziune. O speranta pentru terapiile viitorului!

Asadar, creierul nostru se modifica tot timpul. Din fericire, nu toate zonele sunt fluctuante. De pilda, trunchiul cerebral, creierul profund, „primitiv” ramane rigid si imuabil pentru a mentine functiile vitale (respiratia, ritmul cardiac, temperatura corporala...). Plasticitatea sinaptica se manifesta in creierul limbic (compus din amigdala, hipocamp...) existent la cea mai mare parte dintre mamifere, care participa la formarea amintirilor si controleaza emotiile si motivatiile.

Dar, mai ales, plasticitatea e activa in cortex, o zona care acopera emisferele cerebrale si care este sediul functiilor mentale la mamiferele superioare. In contact cu mediul exterior, prin organele senzoriale, acesta se afla in reorganizare constanta pentru a se adapta la toate schimbarile, pentru a se proteja, pentru a se imbogati.

Si asta, din prima zi a vietii. La nastere, bebelusul e deja dotat cu cateva conexiuni esentiale, conform programului genetic, care-i asigura vederea, auzul, vorbirea, motricitatea, dar toate astea nu reprezinta decat o mica parte din conexiunile definitive. Creierul, care se maturizeaza lent, se va modela in functie de conditiile de mediu in care evolueaza.

DORIN MARAN - Revista Magazin

 Variola, SIDA, gripa si inca multe alte maladii grave care ne pun viata in pericol au la origine virusii. Dusmani de moarte ai omenirii? Dimpotriva, spun oamenii de stiinta; populatia virala nu cultiva nici un fel de intentii asasine fata de noi, ci - pur si simplu - se multumeste sa existe. Iar in multe cazuri ne ajuta pe noi insine sa existam! E poate greu de crezut, dar pentru aceasta va oferim sase argumente in sprijinul acestei idei.

Phoenix, un stramos pasnic

Virusul e orice particula constituita dintr-un acid nucleic (ADN sau ARN) inconjurat de un strat protector format din proteine si uneori de un invelis suplimentar. In mod surprinzator, unii cercetatori considera ca - nici mai mult, nici mai putin - virusii se afla la originea vietii terestre. Noi insine am fi un gen de suma de virusi.

Primele organisme unicelulare vii au fost compuse, fara nici un fel de indoiala, dintr-o membrana, o citoplasma si un material genetic rudimentar lipsit de nucleu. E foarte posibil ca ele sa fi fost infectate de virusi care, pe parcursul evolutiei, le-au furnizat structura nucleului, dând astfel nastere celulelor eucariote (cele din care suntem constituiti). Virusologii au avut marea surpriza sa constate, comparând patrimoniul genetic uman cu cel al virusilor cunoscuti, ca in jur de jumatate din genomul nostru este de origine virala!

Ceea ce e enorm de mult. Vechimea acestei „amicitii” se situeaza undeva, in trecut, la cel putin 5 milioane de ani. Contrariati de cele descoperite, cercetatorii au recreat o particula virala „fosila”, botezata Phoenix, infectioasa. Totusi, ineficace impotriva celulelor actuale ale corpului uman, care intre timp au dezvoltat mecanisme de aparare imbatabile.

Internetul ADN-ului

O intrebare esentiala i-a pus in incurcatura pe virusologi: cum se face ca, dupa infectarea celulelor-gazda de catre virusi, acestea nu au disparut? S-a demonstrat astfel ca virusii constituie un factor evolutiv de neinlocuit pentru genomul nostru, deoarece - daca evolutia s-ar fi realizat numai prin mutatii - n-ar fi existat astazi o atât de mare diversitate a speciilor.

Integrati putin câte putin in patrimoniul nostru genetic, retrovirusii nu numai ca l-au modificat, ci l-au si imbogatit cu secvente de ADN straine. O capacitate de difuzare a informatiei genetice universale, care face ca virusii sa fie considerati un fel de Internet al ADN-ului: virosfera a precedat deci infosfera cu câteva milioane de ani! Un amanunt deosebit de important este acela ca, pe parcursul dezvoltarii embrionare, numeroase elemente retrovirale endogene se activeaza in momente precis stabilite.

Daca fenomenul nu ar avea loc, nu ar mai exista nici dezvoltare. {i surprizele nu se opresc aici. In prezent, se cunosc circa 1031 virusi diferiti, mai mult decât organismele celorlalte specii vii. Unii dintre ei, fiind dusmani ai unor bacterii, inseamna ca sunt de fapt prietenii nostri. De altfel, deja se folosesc asemenea metode terapeutice, cu virusi pe post de substituenti ai antibioticelor. Domeniul cel mai important este cancerologia, unde asa-numitii virusi oncogeni pot infecta pâna la a ucide celulele tumorale.

Virusul HIV va trata... SIDA!

Pentru geneticieni, virusii reprezinta obiecte de analiza si unelte de cercetare ideale si datorita lor pot fi corectate problemele sau bolile genetice. Ideea e simpla: manipulati in laborator, virusii „prietenosi” sunt echipati cu gene ajutatoare pe care le vor depune in celulele bolnave. Astfel, cel considerat inca un dusman de moarte pentru organismul uman - virusul HIV-, „dezarmat” si dotat in schimb cu gene nepericuloase, ajunge un redutabil aliat al omului tocmai impotriva bolii.

Prin urmare, virusul nu e programat sa faca rau. Este un fel de animal extrem de mic, traitor in corpul nostru ca orice alta specie intr-un mediu anume: are un loc si functii. El nu-si contamineaza gazda pentru a o distruge, ci pentru a supravietui. In acest context, trebuie inteles ca boala este o ruptura in echilibrul ecosistemului. Sa recunoastem ca avem de-a face cu inversarea categorica a perspectivelor asupra domeniului, ceea ce e pe cale sa ne aduca imense avantaje.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

Descifrarea codului genetic uman, actiune de anvergura, la care au trudit timp de zeci de ani cele mai stralucite minti ale omenirii, a insemnat un imens pas facut de stiinta. Stiind care este fiecare gena din organism si ce poate face ea, savantii spera sa gaseasca solutii pentru o serie intreaga de maladii genetice, inca incurabile. Dar pe lânga acest aspect al problemei, unii dintre cei implicati in cercetare au un scop mult mai ambitios: crearea formelor de viata artificiala. Ceea ce americanul Craig Venter, un veritabil „savant trasnit”, se lauda ca ar fi facut deja...

Venter sustine ca ar fi construit un cromozom sintetic din substante chimice si ca va anunta in curând realizarea primei forme de viata artificiala de pe Pamânt. Anuntul, care ar putea fi facut chiar in timpul apropiatei intâlniri anuale a Institutului de Cercetari din San Diego, va marca debutul unei noi ere in istoria stiintei.

Desigur, performanta savantului californian va suscita dezbateri aprinse, legate de etica crearii unor noi specii dar in acelasi timp ea va putea crea premisele utilizarii unor noi surse de energie si tehnici de combatere a incalzirii globale, intrucât ar putea fi create bacterii capabile sa „devoreze” emisiile excesive de dioxid de carbon sau sa produca butan, propan si alti combustibili pe baza de zaharuri.

O sabie cu doua taisuri

„Este o piatra de hotar si un pas psihologic foarte important in istoria speciilor de pe Terra. Vreau sa dovedim ca, dupa ce am reusit sa citim genomul uman vom fi capabili sa-l si scriem. Acest lucru ne va da posibilitatea sa realizam lucruri la care nu mai departe de acum zece ani nici n-am fi indraznit sa visam”, spune Craig, care s-a implicat activ in descifrarea codului genetic.

Sub conducerea sa, o echipa formata din douazeci dintre cei mai reputati savanti din lume, printre care si laureatul premiului Nobel, Hamilton Smith, a realizat deja o opera de virtuozitate bioinginereasca niciodata atinsa pâna acum: un cromozom artificial compus din 381 gene si 580.000 de perechi bazice din codul genetic.

Secventa ADN este bazata pe bacteria Mycoplasma genitalium, pe care cercetatorii au „dezbracat-o” de toate componentele ei, in afara celor absolut necesare pentru sustinerea vietii, indepartând o cincime din structura ei genetica. Cromozomul reconstruit in intregime pe cale sintetica si numit Mycoplasma laboratorium, a fost inscriptionat cu o cerneala speciala, pentru a fi usor de recunoscut. Ulterior, el a fost transplantat la o celula bacteriana vie si se asteapta ca, in stadiul final al procesului, el sa preia controlul asupra celulei, devenind practic o noua forma de viata. Mai ceva ca-n Alien, veti spune...

Savantii americani au transplantat deja cu succes genomul unui tip de bacterii in celulele altuia, schimbând efectiv specia din care face parte celula. „Sunt 100% convins ca aceeasi tehnica va functiona si in cazul cromozomilor creati artificial”, spune Venter. Noua forma de viata va depinde de abilitatea ei de a se inmulti si metaboliza in mecanismul molecular al celulei in care a fost injectata si din acest punct de vedere s-ar putea spune ca nu avem de-a face cu o forma de viata in intregime sintetica. Totusi, ADN-ul va fi artificial si dupa cum se stie, acesta controleaza celula si este considerat a fi o „caramida a vietii”.

Pat Mooney, directorul unui grup canadian care militeaza pentru aplicarea principiilor etice in stiinta, s-a declarat impotriva unor asemenea experimente, pe care le considera „riscante”: „Omul nu trebuie sa se joace de-a Dumnezeu. Guvernele ar trebui sa se implice mai activ in interzicerea unor astfel de cercetari. Practic, domnul Venter a declansat o cursa care poate genera atât lucruri bune dar si situatii primejdioase. Formele de viata artificiala ar putea veni in ajutorul omului modern, acesta putând, prin intermediul lor, sa invinga boli considerate astazi incurabile, dar in egala masura pot ameninta soarta intregii omeniri, daca vor fi folosite ca arme biologice.”

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

Va bucurati, in urma unui vis frumos? E si firesc, dar ce va faceti daca in starea onirica apar episoade stranii, de natura sa va produca neliniste? Ei, bine, oamenii de stiinta considera ca nu e un motiv pentru a intra in panica. Exista aproape intotdeauna explicatii si va oferim si noi, mai jos, sase asemenea ipoteze ale viselor decriptate. Sau, cel putin, asa ne asigura cercetatorii.

· Somnambulii se ridica noaptea din pat sub impulsul unor vise? E dificil de spus, deoarece in majoritatea cazurilor cei ce sufera de somnambulism nu isi pot aminti ce-au visat. Dar nu-i nimic neobisnuit la mijloc, intrucât aceasta afectiune se manifesta in faza somnului lent profund, când majoritatea functiilor creierului, inclusiv memoria, se afla in repaus. In schimb, cei ce-si amintesc visele povestesc intâmplari in care sunt frecvent amenintati de un pericol de care trebuie sa fuga sau cad prada unor viziuni terifiante. E posibil ca ei sa se ridice in acel moment, pentru a incerca sa scape de ele. Dar de ce subiectii respectivi se agita atât, in timp ce oamenii obisnuiti asteapta... cuminti, in patul lor, finalul trairilor onirice? Pentru ca la primii, anumite parti ale creierului ramân hiperactive in somnul lent profund, pe când ar trebui sa functioneze la ralanti, ca si cum ar fi pe jumatate treji.

      · Confundarea visului cu realitatea: de ce? Daca visati ca va treziti, faceti un dus, ajungeti la serviciu ca-n fiecare dimineata, nu va speriati: asa ceva i se poate intâmpla oricui. Si, in general, la trezirea reala ne dam seama imediat ca tocmai visam. In schimb, daca avem accese subite de somn in timpul zilei si daca suntem convinsi - treji fiind - ca, de exemplu, o masina enorma se indreapta catre noi, atunci da: trebuie mers la medic. E probabil un semn ca suntem afectati de narcolepsie, o boala ce apare deseori la adolescenta si deregleaza somnul. La narcoleptici, faza de adormire e scurta (1-4 minute), de doua ori mai putin decât in mod normal. Uneori, trec direct din starea de veghe in somnul paradoxal, fara cele circa 90 de minute intermediare, de somn lent. Apoi, trezirea lor este de obicei brutala, iar aceste treceri bruste intre vis si realitate devin cu timpul handicapuri serioase. Totusi, se trateaza.

      · Vis si/sau cosmar? In pofida aparentelor, intre cele doua nu exista nici o diferenta. Putem spune doar, de pilda, ca un cosmar este un vis anxios. Mai exact, un vis in care traim evenimente ce genereaza stari de neliniste, frica, ingrijorare, toate terminate insa mereu in acelasi mod: trezirea persoanei care doarme.

      · Controversatele vise premonitorii. Ati visat ca pisica dumneavoastra a suferit un accident si, in scurt timp chiar asa s-a intâmplat! E un exemplu oarecare, insa dintotdeauna, in numeroase culturi, se stie ca omul a incercat sa se foloseasca de vise pentru a prezice viitorul. Nimic anormal, intrucât visele pot reprezenta, prin anticipare, situatii pe care le doreste realizate ori, dimpotriva, evitate. Dar a face din vise un mijloc de cunoastere implica riscul caderii in superstitie. Potrivit psihologilor, visele pot in mod special sa ne releve date despre starile noastre emotionale. Atât si nimic mai mult.

      · Matematica in somn. Putem rezolva probleme numerice in timp ce dormim? Si, in general, poate omul sa aiba o astfel de activitate creativa? Ei, bine, s-a si intâmplat asa ceva! Medicul si matematicianul Gerolamo Cardano ar fi descoperit, in vis, un mod original de rezolvare a ecuatiilor de gradul trei. La fel, scriitorul R.L. Stevenson ar fi „vazut” in vis actiunea celebrei sale opere „Dr. Jekyll si Mr. Hyde”. Exista si alte relatari in aceeasi idee - sa recunoastem, totusi - bizara. O explicatie tine de faptul ca, intre veghe si somn, gândirea noastra are configuratii total diferite, ceea ce permite - in timp ce dormim - asocieri de idei neobisnuite, care pot duce uneori la mari descoperiri. In general, somnul ajuta mai ales sa memoram mai bine ceea ce tocmai am invatat. Asadar, cu cât dormim mai bine, cu atât asimilam mai bine informatiile.

      · Eu de ce nu visez? Unele persoane nu-si amintesc niciodata vreun vis, ceea ce le face sa creada ca de fapt nu viseaza. E fals. La mijlocul anilor 50, s-au realizat experimente legate de somn, constatându-se ca aproximativ 20% din subiecti nu-si amintesc visele, daca se trezesc singuri. In schimb, treziti in timpul somnului paradoxal (când creierul „produce” vise complexe), aproape toti si le amintesc. Se pare ca, pe masura ce se indeparteaza de faza somnului paradoxal, anumite persoane au probleme in a-si aminti visele. Este vorba in special despre cei la care memorarea rapida functioneaza greu. Unii psihologi explica altfel fenomenul. Toata lumea viseaza, iar daca nu ne amintim visele, inseamna ca... suntem cenzurati. Aceasta, mai ales pentru ca anumite imagini din inconstient si informatiile continute de ele sa nu fie constientizate de noi. De ce? De-aici, incep alte teorii. Dumneavoastra ati visat frumos noaptea trecuta?

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

Ideea ca orice specie vie, pentru a se perpetua, trebuie in mod obligatoriu sa beneficieze de existenta si imperecherea unui mascul cu o femela - ambii, fertili - reprezinta un adevar axiomatic. Exceptiile constituie fie patologii grave (cand, de altfel, nu se pune problema urmasilor, ci doar cea a satisfacerii unor porniri instinctuale), fie adaptarea in extremis la conditii de mediu vitrege. Si-atunci, cum putem vorbi despre un asa-zis sex al simturilor umane?

Cautand „molecula dorintelor”

Pentru frantuzoaica Diane Ackerman, actul uman care solicita cel mai mult cele (numai?) cinci simturi este, incontestabil, a face dragoste. Totusi, modul de reactie difera de la un individ la altul, in functie de subordonarea la anumite influente socio-culturale. Revenind insa la chestiunea centrala a articolului de fata, exista teste stiintifice care au demonstrat ca femeile au un „nas” mai fin decat barbatii, recunoscandu-si, sa zicem, fara probleme propriul miros.

De exemplu, ele isi identifica un tricou in acest mod, dintre cel putin alte cateva sute. Iar faptul ca nu e o gluma il dovedesc cercetarile efectuate in marile laboratoare unde se inventeaza noi formule de parfumuri si unde se cauta in secret o anume molecula susceptibila de a provoca dorinta. Este ceea ce poseda animalele care reactioneaza instantaneu in prezenta feromonilor.

Mangaieri, impotriva izolarii citadine

Despre gust si auz, nu se pot face afirmatii transante. In schimb, tot femeile sunt mai performante, si in ce priveste simtul tactil. Trebuie luat drept un detaliu absolut natural - confirmat de altfel in urma unor cercetari realizate in SUA - faptul ca, pe parcursul unei zile, femeile ating mai frecvent barbatii decat invers, dar se ating mai des si intre ele, decat barbatii intre ei.

Este un element de ordin cultural, observabil si in locurile publice, unde aproape niciodata nu pot fi vazuti doi barbati tinandu-se in brat in timp ce merg, in schimb asa ceva se intalneste la unele femei si in special la cele foarte tinere. Gestul, afirma sociologii, decurge dintr-o „moda” specifica miscarii New Age, care ii incurajeaza pe oameni sa atinga si chiar sa mangaie trunchiuri de arbori, de fapt o tendinta in voga de intoarcere la senzatiile primare, la regasirea (in fiinta) celor apropiati, ca o reactie la izolarile ce ni le impune ritmul vietii citadine.

Avem cel putin sase simturi!

Nu e prima data cand se invoca faptul ca omul ar avea mai mult de cinci simturi. Astfel, cel de-al saselea (fara legatura cu un incitant film de fictiune) ar fi simtul de orientare. Adica ceva extrem de vechi, puternic ancorat in noi. Cum sa explicam insa sensibilitatea anumitor persoane la undele magnetice, la fortele telurile profunde? (A se vedea si articolul despre „fantanari”, publicat in revista „Magazin” nr. 38/20 septembrie a.c.)

Pe de alta parte, se poate spune ca si simturile au „personalitatea” lor: uneori, ele se manifesta in mod subiectiv. De pilda, sportivii uita de dureri ori de accidentari, atunci cand se afla in actiune. La fel, cercetatorii compara epilarea cu ceara intr-un salon de cosmetica - dureroasa, dar... suportabila - cu aceeasi metoda aplicata (ilegal, desigur) intr-un arest al politiei, unde e perceputa ca tortura. Foarte interesant e ca simturile noastre sunt intransigente cu necunoscutul si, in acelasi timp, dau dovada de solidaritate!

Mai exact, daca unul dintre ele e slabit, celelalte se mobilizeaza, pentru a compensa deficienta. Putem cita aici numeroasele cazuri ale nevazatorilor ori ale surdo-mutilor, la care simtul tactil devine extrem de ascutit. Dar nu mai putem pune problema unui sex al acestor senzatii, ci mai degraba pe cea a faptului ca, iata, fiinta umana (deci noi insine) reprezinta o suma de elemente absolut senzationale, dintre care multe raman inca necunoscute.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: revistamagazin.ro

WIE VAN DE DRIE

  
Lidiya | Bree | Aida

Probabil nu multa lume, intrand intr-o padure, se lasa sedusa de forta si de armonia emanate de copaci, dar si de ceea ce am putea numi "simtul echilibrului". Ca sunt stejari, plopi sau oricare alta specie vegetala, ei fac in asa fel incat, pe masura ce cresc, sa infrunte vitregiile climatice si adversitatile locului unde isi au infipte radacinile. Cum reusesc asemenea performante?

Copacii imbatranesc frumos

Vanturi puternice, inclinatii si alunecari de teren, supragreutatea data de caderile de zapada sau de fructe – nimic din toate acestea nu face de obicei ca un arbore sa cada rapus. Exista specii de stejari in varsta de sute de ani, care se ridica si azi la fel de drepti si de mandri. Nemaivorbind despre pinul californian, campion al longevitatii, cu un veteran de peste 4700 de ani, ce pare a sfida insasi eternitatea, prin postura sa.

In acelasi timp, oamenii de stiinta atrag atentia ca incalzirea climei genereaza furtuni mai frecvente si mai puternice. Cum vor reactiona copacii? Biomecanicii incearca sa inteleaga cum elimina acestia dezechilibrul mecanic si ajung sa-si corecteze tinuta. Cercetarile vizeaza si imbunatatirea calitatii lemnului, intrucat, in perioada dezechilibrarii, copaci inmagazineaza tensiuni mecanice eliminate treptat dupa transarea trunchiurilor in scanduri, acestea curbandu-se. Sa patrundem in tainele instinctelor lumii verzi!

Gimnastica vegetala

Cercetatorii au fost surprinsi sa constate ca, la fel ca adeptii... practicilor Tai-chi, arborii se contorsioneaza permanent, pentru a-si deplasa centrul de greutate. Sunt miscari imperceptibile pentru ochiul uman, care le permit sa se adapteze constrangerilor mecanice ce le suporta si sa reziste la schimbarile de mediu.

Pana acum cinci ani, se stia ca arborii pastreaza o statura impozanta, nu doar prin cresterea lor permanenta (ei produc celule vegetale pe tot parcursul vietii), ci si gratie unui misterios mecanism care, actionand de la radacini pana la ramuri, le permite sa-si corecteze postura. Se mai cunoaste ca dezvoltarea fapturilor vegetale se realizeaza, evident, la varfurile ramurilor, dar mai ales prin cresterea circumferintei: in fiecare an se adauga cate un „cerc” pe trunchi.

Aceasta dezvoltare are un efect important: daca trunchiul si ramurile sunt deja inclinate, noul invelis infasoara deformarea si o consolideaza. In cazul persistentei dezechilibrului, copacul se va contorsiona putin cate putin, si in anii urmatori.

Stiinta fratilor nostri verzi

Plantele sunt inzestrate sub scoarta cu celule care le permit sa perceapa forta gravitationala terestra si sa se orienteze pe verticala, indiferent de inclinatia pantei. Exista insa o etapa intermediara, in care trunchiul se curbeaza ca un arc, inainte sa se redreseze, ca si cum amintitul „simt al echilibrului” le-ar ajuta sa-si calculeze postura optima atinsa cu un efort minim!

La fel de fascinanta e si capacitatea masivilor arbori din zonele saturate de umiditate, de a-si pastra echilibrul intr-un sol extrem de fragil, deseori chiar acoperit de apa. Pe mangrove, de exemplu, arborele cu contraforturi imita intr-un fel elementele de consolidare de la cetatile medievale, plasandu-si spre exteriorul trunchiului lemnul de tensiune, in vreme ce de regula acesta creste in interior.

Magia incredibila a miscarilor imperceptibile, dar precise, efectuate in timpul cresterii de orice copac, a determinat concluzii tulburatoare ale cercetatorilor: „La fel cum scheletul si muschii nostri se adapteaza permanent la solicitarile mecanice suferite, plantele care infrunta un vant puternic raman mai putin inalte, dar mai robuste si cu radacinile mai puternice”. O magistrala stiinta vegetala, daca se poate spune astfel, care-l apropie si mai mult pe om de ceea ce in popor se considera a fi fratii nostri verzi – arborii.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

In mai putin de doua decenii, problema energiei, care da la ora actuala, atatea batai de cap industriasilor si politicienilor de pretutindeni, va putea fi rezolvata intr-un mod elegant si fara efecte adverse asupra oamenilor si mediului. Sateliti gigantici echipati cu panouri solare, vor orbita in jurul Pamantului, capturand suficienta energie de la Soare pentru a asigura o cantitate de sapte ori mai mare decat actualele necesitati energetice ale Terrei. Energia va fi trimisa ulterior spre suprafata Pamantului sub forma de microunde sau fascicule laser si va fi inmagazinata in relee speciale, apoi convertita in electricitate.

Poate parea o ipoteza science-fiction dar Biroul National pentru Securitate Spatiala, una dintre principalele institutii in materie din Statele Unite sustine ca proiectul este fezabil din punct de vedere tehnologic si va putea genera mai multa energie decat toate sursele conventionale de energie la un loc (energia nucleara sau cea asigurata de combustibilii fosili).

Guvernul american va aloca, in urmatorul deceniu, suma de 10 miliarde dolari pentru a construi un satelit de proba, capabil sa canalizeze o cantitate de energie electrica de 10 megawati catre Pamant. „Centralele spatiale” vor consta din panouri solare cu suprafata de un kilometru patrat, care vor fi amplasate pe trei orbite terestre – geostationare, la altitudine medie si la altitudine joasa – sau vor fi dispuse chiar pe Luna. Panourile vor captura energia solara prin procedee fotovoltaice iar aceasta energie va fi directionata spre Terra sub forma razelor infrarosii.

Energie curata, obtinuta fara riscuri

„In apropierea Pamantului, fiecare metru patrat de spatiu primeste 1366 kilowati de radiatie solara dar pana sa ajunga la nivelul solului, cantitatea se diminueaza, din cauza absorbtiei atmosferice, a conditiilor climatice, a succesiunii iarna-vara si zi-noapte pana la mai putin de 250 wati pe metru patrat. Centralele pe care le-am imaginat vor asigura alimentarea continua si constanta cu energie a oricarei regiuni de pe Terra”, se spune in raportul dat publicitatii de Biroul National pentru Securitate Spatiala. Una dintre cele mai mari dificultati in punerea in practica a acestui proiect ambitios o va constitui insa amplasarea satelitilor cu panouri solare. Acestia vor avea o masa estimata la 3000 tone, adica de zece ori mai mult decat cea mai grea constructie terestra trimisa pe orbita, Statia Spatiala Internationala.

Singura posibilitate viabila ar fi asamblarea componentelor satelitilor in spatiu, dar aceasta inseamna circa 120 de zboruri cosmice pentru un singur satelit, in conditiile in care NASA nu efectueaza, deocamdata, mai mult de 15 lansari de rachete pe an! „Proiectul nu este nou, ideea a fost emisa prima data in anul 1968 de catre inginerul NASA Peter Glaser, care estima costurile totale la o mie de miliarde dolari si preconiza ca vor fi necesari sute de astronauti pentru imbinarea panourilor solare in spatiu.

Astazi, progresele inregistrate in privinta celulelor fotovoltaice, a componentelor electronice si a robotilor fac ca suma sa scada foarte mult, dar totusi ea reprezinta un efort financiar considerabil. Proiectul nu era fiabil acum patru decenii, dar la ora actuala, cand resursele energetice sunt tot mai secatuite, el trebuie scos de la naftalina si transpus cat mai rapid in practica”, sustine savantul american Roger Angel, care insista, de asemenea, pe faptul ca aplicarea proiectului nu va avea nici un fel de urmari negative asupra mediului inconjurator: „Spre deosebire de actualele surse de energie, cea captata astfel, prin panouri solare amplasate in spatiu, nici nu va genera noxe, nici nu va implica riscul unei catastrofe nucleare”.

Autore: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

Statisticile medicale sunt necrutatoare, dar cat se poate de exacte: in ultimii ani, numarul cazurilor de cancer, in statele civilizate, aproape s-a triplat. Nici Romania nu face exceptie, dimpotriva, tara noastra se situeaza pe un nedorit loc fruntas in acest „top al mortii”, numarul deceselor provocate de cancer fiind depasit doar de numarul celor cauzate de maladiile cardiovasculare. Din fericire, peste nu multi ani, suferinzii de cancer vor avea posibilitatea de a tine sub control aceasta teribila boala, gratie unei descoperiri facute recent de oamenii de stiinta.

Milioane de persoane diagnosticate cu cancer vor putea, in viitorul apropiat, sa-si „tina in frau” boala, prin intermediul unor modificari genetice care vor actiona ca veritabile tratamente de intretinere. Si aceasta dupa ce oamenii de stiinta au demonstrat pentru prima oara ca sistemul imunitar al organismului poate tine tumorile intr-o stare similara hibernarii, timp de decenii intregi, fara ca acestea sa le mai puna in pericol viata. Descoperirea, considerata de expertii medicali „surprinzatoare”, va genera tratamente capabile a permite pacientilor sa duca o viata absolut normala, chiar si avand inca in organism celule canceroase, care vor fi insa neutralizate.

Cea mai buna protectie: un sistem imunitar puternic

Specialistii in oncologie stiau de multa vreme ca boala canceroasa poate stagna in corpul uman timp de multi ani, inainte de a se reactiva, brusc. Dar pana in prezent, nimeni nu putea preciza cum se desfasoara acest proces. O echipa condusa de profesorul Robert Schreiber, de la Washington University School of Medicine a ajuns, facand experiente pe cobai modificati genetic pentru a dezvolta tumori canceroase, la concluzia ca unele forme de cancer sunt tinute de organism in stare de „echilibru” timp de decenii intregi, fara a fi complet eliminate dar si fara posibilitatea de a invada tot corpul. Este, sugereaza cercetatorii, un proces similar cu cel al infestarii cronice cu Mycobacterium tuberculosis, bacteria responsabila de aparitia tuberculozei. Pacientii pot fi infectati de multe decenii, fara sa prezinte simptome de TBC. Dar boala apare de indata ce sistemul imunitar este slabit.

„Cu ajutorul modelului animal pe care l-am dezvoltat, am reusit sa reproducem starea tumorii „adormite”, in conditii de laborator si am putut vedea prin ce mecanisme celulele cancerigene sunt tinute la respect de catre sistemul imunitar”, spune Schreiber. S-a observat ca in timpul fazei de „hibernare”, organismul declanseaza procese biologice prin care sistemul sau imunitar reduce tendinta tumorii de a creste si ucide unele celule maligne, dar nu suficient de rapid pentru a micsora sau distruge definitiv tumora.

„Intr-o zi vom putea sa folosim imunoterapia pentru a induce periodic in mod artificial procesul de echilibrare si a face din cancer o boala cronica, dar controlabila, cu ajutorul medicatiei. Functionarea perfecta a sistemului imunitar constituie una dintre cheile problemei, intrucat previne dezvoltarea cancerelor. Nu intamplator, cancerul poate sa apara si la pacientii cu organe transplantate, desi aceste organe sunt perfect sanatoase: faptul ca sistemul imunitar al primitorului de organe este suprimat face ca organismul sau sa fie lipsit de aparare in fata agresivitatii celulelor canceroase care se mai afla inca in corp.

Si astfel, boala va recidiva, atacand si organul sanatos, abia transplantat. Cercetarile viitoare si validarea clinica a acestui proces vor duce la transformarea cancerului intr-o maladie cronica, similara altor boli grave dar care nu ajung sa aiba un potential letal, multumita tratamentelor medicamentoase”, spune dr. Mark Smyth, de la Peter MacCallum Cancer Centre din Australia, coautor la studiul mentionat.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro