Nimeni nu crede ca valoarea si notorietatea sunt doua fete ale aceluiasi taler. Traim azi într-o era a notorietatii, ba chiar unii au ajuns sa spuna ca daca nu ai notorietate nu existi. O idee ridicola pe care, iata, revista „Magazin”, care în acest an a implinit o jumatate de secol de existenta, poate sa o infirme cu lejeritate. Valoarea traieste în umbra anonimatului si doar ochii iscoditori si inteligenti, în cazul revistei „Magazin”, ai cititorilor, o pot descoperi. Ca pe un diamant în mijlocul unui munte de cenusa. Si revista noastra are cititori care o citesc si azi, asa cum o citeau si în 1957. Si ce este asta, daca nu un semn al valorii?

 Cum vedeti, in paginile de remember, „Magazin” a fost si a ramas, si dupa 50 de ani, o revista care aduce în fata omuluiinteligent, dornic de informare reala si consistenta, spectacolul cunoasterii umane. Gratie si sutelor de semnaturi apartinand unor autori de reala suprafata intelectuala (si i-am aminti aici pe Victor Kernbach, Dorel Dorian, Ion Tugui, Coman Sova, Catinca Muscan, Aurel Dragos Munteanu etc.). La care se adauga cei pe care îi cititi în ultimi 10 ani. La jubileul revistei „Magazin”, putem spune ca ei sunt valoarea noastra incontestabila si notorietatea noastra decenta. Speram ca aceleasi cuvinte sa fim în stare sa le rostim si peste alti 50 de ani...

Autor: GEORGE CUSNARENCU - Sursa: magazin.ro

Aventurieri sau arheologi? La drept vorbind, aceasta alaturare de pasiuni constituie reteta perfecta pentru succese cinematografice de top mondial. Totusi, sedusi de dinamica actiunii filmului, nici macar nu ne mai intrebam daca poate exista macar un sambure de adevar in imaginile de pe ecran. Ei, bine, va putem spune ca Indiana Jones nu numai ca are el insusi un model real, ci si ca a fost probabil „clonat” dupa modelul mai multor pseudo-bunici ai sai intr-ale arheo-aventurii, care au facut cu-adevarat descoperiri epocale. Sa facem prezentarile!

„Rusul” Schliemann a vazut Troia cu ochii lui

Legendele nu sunt ce par a fi. O senzationala demonstratie in acest sens o constituie destinul lui Heinrich Schliemann, fiul unui pastor german sarac. Copil fiind, si-a imaginat ca legendara cetate Troia nu e o fantasma si ca urmele ei vor fi fost pastrate undeva. Anii au trecut, el a invatat mai multe limbi straine, s-a stabilit in Rusia, unde a facut o avere considerabila, dupa care a pornit catre aventura considerata de multi omeni de stiinta o utopie, ceva numai bun de luat in deradere. Schliemann a reusit insa, dupa un tur al lumii, sa gaseasca in Turcia locul visat: Troia.

Si nu s-a oprit aici. Alta legenda, alta aventura: regele Agamemnon si Micene. Probabil o intuitie providentiala, bazata pe citirea si interpretarea corecta a multor scrieri, l-a purtat catre estul Peloponesului, in apropiere de celebra „poarta a leilor”. S-a produs aici un alt miracol – descoperirea unor morminte din epoca miceniana, pline de bijuterii, masti de aur si alte asemenea obiecte nepretuite.

Vanatorul de fluturi verzi pe pereti

Naturalistul francez Henri Mouhot a pornit in primavara lui 1858 catre regatul Siam (Thailanda de azi), cu misiunea de a studia bazinul fluviului Mekong. Intr-un lung si obositor drum prin jungla umeda si plina de pericole, a auzit vorbindu-se despre ruinele misterioase numite de indigeni Onco. Pe jumatate sceptic, intrucat mai cunoscuse asemenea legende ce se dovedisera ulterior false, a pastrat totusi un sambure de speranta intr-o descoperire importanta si in 1860 s-a petrecut miracolul.

Insotit de un misionar si de hamali cambodgieni, a ajuns intr-o zona cu hatisuri populate de maimute, pasari exotice, tigri, serpi. Dar toate pericolele au pierit ca prin farmec cand, ajuns pe o inaltime a reliefului, peisajul s-a deschis, infatisandu-i o incredibila intindere pietroasa, pe suprafata careia trona o veritabila padure de monumente napadite de vegetatie. Erau zidurile celebrului Angkor, capitala imperiului khmer, ale carui urme se pierdusera, dupa ce fusese abandonata cu aproape o jumatate de mileniu in urma. Trei saptamani avea sa cerceteze Mouhot templele decorate cu basoreliefuri fascinante, apoi a pornit pe drumul de intoarcere, ducand cu el numeroase relicve si schite. Drum care nu i-a mai oferit prilej de revenire, intrucat naturalistul a murit in scurt timp, inca tanar, bolnav de malarie.

Cetatea plina-ochi cu extraterestri

Multi ani calator in Orient, stabilit ca avocat in New York, in 1836, John Lloyd Stephen ramasese totusi bantuit de magia aventurii, asa ca s-a lasat sedus de ideea aproape de neconceput, ca jungla tropicala din sudul Mexicului gazduise candva o civilizatie extraordinara, informatie preluata de la un ofiter spaniol pe nume Del Rio. Insotit de un foarte bun desenator si arhitect englez, Frederick Catherwood, avocatul-aventurier a angajat mai multi ghizi si hamali si a patruns in infernul verde, in care vesmintele nu ajungeau sa li se mai usuce, din pricina atmosferei tropicale extrem de umede.

Dar tenacitatea le-a fost rasplatita din plin. In inima padurii salbatice, in fata lor a aparut deodata fatada unui impozant edificiu de piatra, incarcat de o adevarata bogatie de basoreliefuri. Era Palenque, una dintre cele mai puternice si mai bogate cetati ale mayasilor. Intre altele, aici s-a descoperit incredibila imagine a unui aparat de zbor complex, pilotat de un personaj necunoscut. O „fotografie” in piatra realizata cu mai mult de un mileniu in urma! Inca un mister, pe care astazi doar Indiana Jones mai stie sa-l dezlege. Prin tertipuri cinematografice, fireste...

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

In timpul unei experiente reusite efectuata in SUA, un obiect aflat intr-un dispozitiv special cu microunde a devenit aproape invizibil. Un succes fulminant care ii anima pe oamenii de stiinta sa relanseze cercetarile legate de un stravechi vis al umanitatii. Nu e, fireste, comparabil cu recuzita lui Harry Potter si nici cu scutul folosit de klingonienii din Star Trek ce confera navelor invizibilitate, ci mai degraba cu un fenomen de tip Fata Morgana (in opinia unor specialisti) in care structurile de aer cu diferite temperaturi (si, in consecinta, cu diferite unghiuri de refractie) curbeaza razele de lumina si produc impresia ca undeva, spre orizont, apare o oglinda sau suprafata unui lac. Matematic, totul se reduce la unele formule propuse de Einstein in teoria relativitatii.

John Pendry este un englez in varsta de 60 de ani, profesor de fizica la Imperial College din Londra. In 2004, regina l-a investit cu titlul de „sir”. Nu are nimic din alura unui savant nebun sau a unui iluzionist abil. Cu toate astea, e autorul unei experiente „magice”, prin care a reusit sa faca un obiect aproape invizibil. In luna mai 2006 si-a publicat secretele uluitoare la care si-au adus contributia doi colaboratori americani de la Universitatea Duke din Durhani (Carolina de Nord): David Schurig si David Smith, specialisti in ingineria materialelor.

Experienta a avut loc intr-un laborator american cinci luni mai tarziu si a fost incununata de succes, cei trei cercetatori reusind sa faca aproape invizibil un obiect din plastic aflat intr-un cilindru din cupru. „Magia” consta de fapt in metamaterialele folosite (materiale compozite cu indice de refractie variabil), proprietatile electromagnetice facandu-le sa interactioneze cu undele ce le ating. „Ideea a venit din partea sotiei mele, a marturisit John Pendry, care a invocat pelerina fermecata care-l face invizibil pe Harry Potter”.

Obiectul n-a disparut insa invaluit intr-o pelerina fermecata ci dupa ce a fost introdus intr-un cilindru special din cupru imbracat in metamateriale, cu o raza de sase centimetri, fara nici o urma de alimentare electrica. Dispozitivul e de fapt constituit din cativa cilindri (cercuri) concentrici pe suprafata carora se afla mici bucle din cupru cu o anvergura de trei milimetri. In centrul cilindrului, se afla obiectul ce urma sa devina „invizibil”. Nu s-a pus, bineinteles problema camuflajului care sa implice o culoare a obiectului identica (asemanatoare) cu mediul, de o tehnica antiradar care sa devieze radiatiile departe de ochii observatorului sau sa le absoarba ori de o iluzie optica.

Lucrurile sunt neindoielnice: in acest caz e vorba de o invizibilitate bazata pe un principiu revolutionar. In momentul in care ating cilindrul, majoritatea undelor nu sunt nici reflectate si nici absorbite de suprafata sa pe care o ating doar ocolindu-o asa cum se intampla cu apa unui rau care intalneste o stanca. Unele unde insa traverseaza materialul. In spatele acestui „scut”, acestui spectru electromagnetic compus din raze X de lungime de unda inferioara nanometrului si unde radio de cativa metri, obiectul devine aproape invizibil. Experienta a demonstrat faptul ca obiectul plasat in interiorul nisei (in mijlocul cilindrului) devine invizibil la microunde (unde cu o lungime de unda de aproximativ 3 centimetri) si nu la unde optice, de milioane de ori mai mici. Lucrurile sunt extrem de complicate si nu in totalitate clare nici pentru realizatorii experimentului.

Cercetarile continua si sistemul ar putea fi imbunatatit, dar asta presupune un set de studii care se vor intinde pe o durata de cel putin cinci ani. Metamaterialele ar putea fi utile in armata pentru a face soldatii sau vehiculele invizibile, la reducerea impactului unor cladiri asupra mediului, la realizarea unor paravane care sa permita semnalelor de telefonie mobila sa ocoleasca obstacolele etc.

Autor: DORIN MARAN - Sursa: magazin.ro

Despre renumitele „bai de Soare” a auzit mai toata lumea, ele fiind considerate un veritabil izvor de sanatate, desigur, cu conditia evitarii abuzurilor, mai ales in conditiile diminuarii stratului de ozon. Efectul radiatiilor ultraviolete, produse de razele solare si suportate in doze mici, este, spun specialistii, benefic pentru organismul uman. Dar cum or sta lucrurile in privinta razelor de Luna, v-ati intrebat vreodata? Un instarit om de afaceri american si-a pus aceasta problema, ajungand la niste rezultate cel putin interesante...

Oamenii de stiinta considera proiectul lui Richard Chapin drept „fantezist”, asta atunci cand nu-l numesc pe autorul sau de-a dreptul „sarlatan”. Dar specialistii in ocultism, parapsihologii, numerosi oameni simpli dar chiar si psihologi sustin ca acest proiect ar putea avea o importanta colosala. Poate de aceea, ferma lui, aflata in plin desert, in statul Arizona, atrage ca un magnet sute de oameni. In aceste locuri, cerul este senin mai bine de 250 de zile pe an, prilej pentru ca Chapin sa-si instaleze fara ezitare „colectorul de raze lunare”. Folosind banii realizati din afaceri si imaginatia de inventator, Richard Chapin a pus la punct, la Three Points, Arizona, un dispozitiv unic in lume: un fel de receptor de raze de Luna, fabricat dupa principiul panourilor solare.

Vindecarile, produse de Luna sau de efectul Placebo?

Chapin recunoaste ca energia primita de uriasele oglinzi parabolice indreptate spre Luna este infima, fata de cea produsa de razele solare, care cad direct pe Terra. Dar tot el explica importanta razelor de Soare reflectate, noaptea, de Luna, catre Pamant: „Efectele campului gravitational lunar asupra mareelor si altor fenomene terestre au fost studiate timp de milenii.

Mai putina atentie s-a acordat insa lumii solare reflectate spre Pamant de suprafata selenara. Oamenii au uitat aproape cu desavarsire de acest urias obiect cosmic, care a influentat evolutia lor aici. Lumina lunara ar putea avea aplicatii in industrie si agricultura dar in primul rand in medicina, mai ales daca o folosim in forma amplificata, cum facem noi aici.”

Aparatul pus la punct de Chapin poarta numele pompos de „Colector de lumina interstelara” si realizarea lui l-a costat pe proprietar nu mai putin de 2 milioane dolari. Este vorba despre un cadru metalic urias, introdus intr-un crater adanc de 14 metri. „Colectorul” are cinci etaje si cantareste peste 25 de tone, fiind acoperit de 84 panouri de oglinzi instalate pe un dispozitiv hidraulic care se poate roti in asa fel incat sa capteze razele de Luna indiferent in ce regiune a cerului s-ar afla aceasta.

El poate focaliza lumina Lunii, se lauda Chapin, „cu precizia unui ceas elvetian”. Pana in prezent, peste o mie de oameni din SUA, Australia, Japonia, India sau Arabia Saudita au venit sa experimenteze efectele „miraculoase” ale dispozitivului lui Chapin, despre care ei sunt convinsi ca ar avea virtuti terapeutice. Inchisi in „bazinul” deasupra caruia sunt focalizate razele de Luna, ei se simt ca intr-o mare de lumina si se bucura din plin de experienta traita.

„Este o senzatie de beatitudine nemaipomenita, te simti ca-n Paradis”, spune Eric Carr, un hipnoterapeut din Tucson, vizitator constant al „Colectorului”. El nu este singurul care considera ca expunerea la razele de Luna focalizate poate atenua unele afectiuni, cum ar fi de pilda astmul, reumatismul, anxietatea sau maladiile cardiace. Asta desi savantii sustin ca, in lipsa unei cazuistici si unor studii adecvate, nu se pot face asemenea afirmatii si pun „vindecarile” produse aici doar pe seama efectului placebo.

„Inteleg scepticismul oamenilor de stiinta dar ii invit sa vina aici si sa studieze ce se intampla, pentru a formula concluzii pertinente. Si eu sunt curios sa aflu cum actioneaza razele polarizate ale Lunii asupra organismului uman si m-as bucura ca acest fenomen sa capete girul unor specialisti”, spune Chapin.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

Poluarea, fenomenul existent inca inainte de aparitia omenirii, dar care atunci avea cauze strict naturale, s-a agravat considerabil din cauza amploarei pe care a luat-o dezvoltarea industriala. Deseurile toxice, defrisarile forestiere, otravirea raurilor sau oceanelor constituie modalitati de a ucide planeta. Mai nou, specialistii sustin ca pana si flatulenta turmelor de bovine duce la o poluare masiva. Si tot ei se lauda ca au gasit solutia pentru aceasta problema: deveniti vegetarian!

Intr-o serie de numere dedicate exclusiv unor teme precum energia si sanatatea, prestigioasa publicatie britanica The Lancet exprima, prin vocile unor experti in materie, opinia ca un consum redus de carne va duce la incetinirea incalzirii globale prin reducerea septelului si scaderea cantitatii de metan eliberat prin flatulenta de vite.

Omul modern consuma 70 kilograme de carne pe an!

Daca oamenii vor manca mai putine fripturi, hamburgeri si... sarmale, adica daca vor consuma mai putina carne „rosie”, in favoarea celei „albe”, de pasare sau peste, emisia de gaze cauzate de vaci, oi si capre, ar putea scadea cu pana la 10%! „Am ajuns la un punct de hotar in evolutia noastra. Dar atunci cand oamenii vor constientiza ca ameninta mediul si insasi existenta generatiilor viitoare consumand mai multa carne, probabil ca se vor gandi de doua ori inainte de a comanda un hamburger”, spune Geri Brewster, nutritionista la Northern Westchester Hospital din New York.

Alte modalitati de a reduce gazele de sera generate de tehnicile agricole, precum ar fi hranirea animalelor cu cereale de o mai buna calitate, ar avea, sustin specialistii, un impact limitat asupra reducerii emisiilor poluante. „Multora nu le vine sa creada, dar statisticile indica clar ca gazele produse de animalele destinate consumului casnic constituie aproape un sfert din emisiile nocive de metan, din lumea intreaga. Aceasta inseamna ca reducerea drastica a consumului de carne ar constitui singura optiune reala pe care o avem”, crede dr. John Powles, expert in Sanatate Publica la Universitatea Cambridge si autor al unui studiu publicat in „The Lancet”.

La ora actuala, spun nutritionistii, consumul de carne a ajuns la cote alarmante, cel putin in statele lumii civilizate, media fiind de 220 grame zilnic, deci peste 6 kilograme pe luna si mai bine de 70 pe an! Situatia este tot mai ingrijoratoare. In China, de pilda, oamenii consuma de doua ori mai multa carne decat in urma cu un deceniu si ca urmare, septelul s-a dublat si el, la fel si poluarea produsa. Un consum redus de carne este, pe de alta parte, recomandat si pentru o sanatate mai buna. Medicii estimeaza ca schimbarea obiceiurilor alimentare si trecerea spre un regim vegetarian ar duce la reducerea numarului de bolnavi de cancer sau afectiuni cardiace, precum si la combaterea obezitatii.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

Fascinanta lume a animalelor, considerata de noi net inferioara omului, isi releva tot mai multe apropieri de societatea umana, adesea aproape incredibile. Indiferent ca avem de-a face cu maimute primate, cu alte mamifere, pasari, insecte, latura comportamentala a necuvantatoarelor face trimitere directa catre domenii si insusiri care iata ca nu ne mai apartin in exclusivitate: mestesuguri, traditii, altruism, obiceiuri sociale, erotism si lista ar putea continua. Sa vedem insa cateva aspecte concrete, de-a dreptul senzationale.

A fi impreuna

Sunt nenumarate exemplele de socialitate animala, de la specii unicelulare, pana la cele evoluate catre specia umana. Supravietuirea individuala si a grupului, apoi perpetuarea speciei reprezinta simultan imperativul lumii vii, in miscare. Iar ideea de a fi impreuna usureaza mult aceasta tendinta instinctuala. Pestii traiesc in bancuri, pasarile formeaza stoluri, multe erbivore pasc in cirezi sau turme, furnicile isi construiesc colonii, pana si pradatorii cei mai redutabili stiu ca o vanatoare in grup are sanse de reusita mult mai mari decat cea efectuata pe cont propriu.

Pinguinii imperiali se reunesc cu miile pentru a cuibari impreuna, asa cum procedeaza si alte pasari. Ei insa se ajuta foarte mult, mai ales cand vanturile antarctice vin la –40ºC sa coseasca orice urma de viata. Micile vietati se aduna atunci in uriase grupuri compacte de forma circulara, efectuand o miscare continua bine controlata, astfel ca in zona de mijloc, unde se pastreaza o temperatura mai ridicata si protectie fata de viscol, sa ajunga fiecare individ, la intervale de timp regulate.

Vampirul de Azara (un fel de „var” al liliacului nostru) da dovada de adevarate sentimente camaraderesti. Femelele traiesc in grupuri de cel putin zece, iar daca nu gasesc prada care sa le ofere hrana strict necesara existentei, exemplarele mai puternice ofera cateva picaturi de sange vecinei infometate, sporind astfel sansa de autonomie si de supravietuire a grupului.

Fiecare specie are cultura ei

Nimic exagerat aici: in fond, si animalele au istoria lor, din care nu lipsesc personalitatile, conflictele sangeroase pentru putere, izbanzile si realizarile colective etc. E de notorietate episodul relevat de un grup de cimpanzei salbatici din zona africana Gombe, care se cunosteau foarte bine, apartinand aceluiasi habitat. In 1977, cu aceasta populatie s-a petrecut un lucru aparent bizar, de genul celor pe care le-am atribui exclusiv oamenilor.

Grupul s-a scindat in doua, fiecare cu conducatorul sau, respectiv masculii Kasekela si Kahama. Confruntarile violente care au urmat s-au incheiat numai dupa ce al doilea grup a fost in totalitate eradicat de primul, prin forta. Un adevarat razboi dus in unicul scop de a detine puterea pe intregul teritoriu... La maimute intalnim insa si un incontestabil simt artistic. Langa Sao Paolo, a fost observat un grup de capucini, iar in Arashiyama si Oita (Japonia), grupuri de macaci care adunau anumite pietre de forme si marimi diferite, lovite apoi ritmic intre ele, maimutele parand ca apreciaza „muzica” astfel rezultata. Problema noastra e ca, desi inzestrati cu o ratiune evoluata, nu putem pricepe mecanismele inteligentei unor asemenea animale.

Deviante si infractiuni

Spunem ca legea junglei este „ucide sau vei fi ucis”, numai ca omul e cel ce o aplica din plin, de mii de ani. La animale, instinctul de hranire, de aparare a teritoriului si a semenilor, de reproducere pentru perpetuarea speciei, sunt naturale, perfect argumentate si indreptatite. Pe alocuri apar insa si anomalii. O deviere care nu are nimic cu toate acestea este homosexualitatea. E drept ca in foarte putine cazuri, totusi s-a observat ca unii masculi, in special, pot intretine intre ei relatii sexuale.

Violul in grup nu e nici el o ticalosie strict umana. Asemenea acte abominabile s-au depistat de exemplu la o specie de rate salbatice, unde mai multi masculi pot avea raporturi succesive cu aceeasi femela, pana o ucid. In fine, sa nu uitam de fenomenul prostitutiei! Femela unei specii de pinguini isi vinde trupul masculilor care ii ofera pietricelele necesare construirii cuibului. Imperativul imperecherii pentru a avea urmasi duce si la atrocitati.

Se stie ca iepurii sau leii „neglijati” de femela cu pui sunt capabili sa-i devoreze pe acestia, pentru ca transformarile petrecute rapid in corpul fostei mame sa duca la noi acuplari. Mai putin se cunoaste ca si hipopotamii sau unele specii de pasari procedeaza la fel, cautand astfel sa-si diminueze genele prin impunerea propriilor progenituri. Iata deci ca, daca omul se considera indreptatit a pune stapanire pe natura, el nu va putea sa stearga asemenea senzationale similitudini comportamentale, existente intre el si regnul animal.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

Dante spunea ca iubirea misca Soarele si celelalte stele, idee pe care astazi o luam in sens aproape strict metaforic. Daca insa trecem dincolo de literatura, nu e greu sa remarcam ca supremul sentiment apare de fapt ca mecanismul central – ca sa vorbim in termeni tehnici – aflat la baza ordinii, a armoniei si a transformarilor perpetue din Univers. Poate fi acesta un tulburator argument pentru a reconsidera, fie si numai la nivel teoretic, legile cosmice, pe cele ale viului si, desigur, ale fiintei umane? Sa vedem ce spune faimosul neuropsihiatru si etolog Boris Cyrulnik de la Universitatea Toulon.

„Topirea” creierului

Exista in viata doua momente diferite când dragostea ne face inteligenti: când suntem bebelusi, inainte de a incepe sa vorbim, apoi la vârsta maturitatii sexuale. In prima etapa, daca nu suntem inconjurati cu afectivitate (cineva care sa ne atinga blând, sa ne vorbeasca, sa ne spele, sa ne hraneasca, sa ne mângâie), creierul ni se atrofiaza, iar dezvoltarea biologica si cea psihologica sunt stopate.

Tehnologiile moderne de neruo-imagerie permit chiar masurarea „topirii” cerebrale provocate de izolarea senzoriala si de carenta afectiva. Se produce o atrofiere a lobilor prefrontali, care astfel blocheaza, altereaza sau chiar suprima soclul neurologic ce permite in special anticiparea. O alta zona, numita sistem limbic – unde se afla suportul neuronal al memoriei si al emotiilor – se atrofiaza si ea.

In 1985, B. Cyrulnik a fost invitat in România, pentru a cunoaste copii abandonati de parinti si toti colegii ii spuneau ca era vorba despre encefalopatii si autism. Având o formatie etologica, stia totusi ca o alterare senzoriala putea provoca o atrofie la nivelul corespunzator din creier. Toate scanarile efectuate atunci in Franta au relevat atrofii frontale si limbice. Prin urmare, un copil cu carenta afectiva nu va putea nici sa anticipeze, nici sa-si utilizeze memoria, din moment ce baza neurologica nu e stimulata.

 Copiii studiati de cercetator nu puteau alcatui fraze, nu puteau gândi, nu puteau nici macar sa-si reprezinte timpul, sa se localizeze in timp. Inaintea cuvântului, hrana afectiva constituie un stimulent cerebral al fundamentelor care permit reprezentarea timpului (adica expunerea notiunii respective), a matematicii, a geometriei s.a.m.d.

Eternitatea de lânga noi

 Al doilea moment important ar fi cel al maturizarii sexuale. Atunci invatam sa iubim intr-o maniera noua, intensa, care se detaseaza de prima – cea fata de mama, de tata etc. Iubirea sexuala (nu vorbim doar despre relatia fizica in sine) ne obliga sa initiem aventura explorarii unei alte fiinte umane, sa asimilam inteligenta altei lumi, sa ne dezvoltam empatia.

Ce se petrece in plan biologic, când iubim? Subiectul – barbat sau femeie – nu se gândeste decât la Celalalt, in stare de veghe. Când doarme, fazele somnului paradoxal se lungesc cu 30%; sunt perioadele când procesele de memorie se incorporeaza cel mai bine. Astfel spus, pentru un indragostit, fundamentul biologic al memoriei creste cu 30%. Extinzând ideea, a te indragosti – de o femeie, de un barbat, de alta tara, de alta cultura, de o carte etc. – te provoaca la a explora.

Trebuie sa inveti acel nou domeniu, acea lume mentala a fiintei la care visezi. Biologic si psihologic, te pregatesti de cunoastere; proces stimulat de unele societati, dar descurajat de altele. Chiar si la vârste inaintate, dragostea ramâne un stimulent esential al creierului nostru si al lumii noastre psihologice intime. Iar stiinta afirma ca ar trebui sa traim cam pâna la 120 de ani!

Autore: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

Statisticile medicale sunt necrutatoare, dar cat se poate de exacte: in ultimii ani, numarul cazurilor de cancer, in statele civilizate, aproape s-a triplat. Nici Romania nu face exceptie, dimpotriva, tara noastra se situeaza pe un nedorit loc fruntas in acest „top al mortii”, numarul deceselor provocate de cancer fiind depasit doar de numarul celor cauzate de maladiile cardiovasculare. Din fericire, peste nu multi ani, suferinzii de cancer vor avea posibilitatea de a tine sub control aceasta teribila boala, gratie unei descoperiri facute recent de oamenii de stiinta.

Milioane de persoane diagnosticate cu cancer vor putea, in viitorul apropiat, sa-si „tina in frau” boala, prin intermediul unor modificari genetice care vor actiona ca veritabile tratamente de intretinere. Si aceasta dupa ce oamenii de stiinta au demonstrat pentru prima oara ca sistemul imunitar al organismului poate tine tumorile intr-o stare similara hibernarii, timp de decenii intregi, fara ca acestea sa le mai puna in pericol viata. Descoperirea, considerata de expertii medicali „surprinzatoare”, va genera tratamente capabile a permite pacientilor sa duca o viata absolut normala, chiar si avand inca in organism celule canceroase, care vor fi insa neutralizate.

Cea mai buna protectie: un sistem imunitar puternic

Specialistii in oncologie stiau de multa vreme ca boala canceroasa poate stagna in corpul uman timp de multi ani, inainte de a se reactiva, brusc. Dar pana in prezent, nimeni nu putea preciza cum se desfasoara acest proces. O echipa condusa de profesorul Robert Schreiber, de la Washington University School of Medicine a ajuns, facand experiente pe cobai modificati genetic pentru a dezvolta tumori canceroase, la concluzia ca unele forme de cancer sunt tinute de organism in stare de „echilibru” timp de decenii intregi, fara a fi complet eliminate dar si fara posibilitatea de a invada tot corpul. Este, sugereaza cercetatorii, un proces similar cu cel al infestarii cronice cu Mycobacterium tuberculosis, bacteria responsabila de aparitia tuberculozei. Pacientii pot fi infectati de multe decenii, fara sa prezinte simptome de TBC. Dar boala apare de indata ce sistemul imunitar este slabit.

„Cu ajutorul modelului animal pe care l-am dezvoltat, am reusit sa reproducem starea tumorii „adormite”, in conditii de laborator si am putut vedea prin ce mecanisme celulele cancerigene sunt tinute la respect de catre sistemul imunitar”, spune Schreiber. S-a observat ca in timpul fazei de „hibernare”, organismul declanseaza procese biologice prin care sistemul sau imunitar reduce tendinta tumorii de a creste si ucide unele celule maligne, dar nu suficient de rapid pentru a micsora sau distruge definitiv tumora.

„Intr-o zi vom putea sa folosim imunoterapia pentru a induce periodic in mod artificial procesul de echilibrare si a face din cancer o boala cronica, dar controlabila, cu ajutorul medicatiei. Functionarea perfecta a sistemului imunitar constituie una dintre cheile problemei, intrucat previne dezvoltarea cancerelor. Nu intamplator, cancerul poate sa apara si la pacientii cu organe transplantate, desi aceste organe sunt perfect sanatoase: faptul ca sistemul imunitar al primitorului de organe este suprimat face ca organismul sau sa fie lipsit de aparare in fata agresivitatii celulelor canceroase care se mai afla inca in corp.

Si astfel, boala va recidiva, atacand si organul sanatos, abia transplantat. Cercetarile viitoare si validarea clinica a acestui proces vor duce la transformarea cancerului intr-o maladie cronica, similara altor boli grave dar care nu ajung sa aiba un potential letal, multumita tratamentelor medicamentoase”, spune dr. Mark Smyth, de la Peter MacCallum Cancer Centre din Australia, coautor la studiul mentionat.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

In mai putin de doua decenii, problema energiei, care da la ora actuala, atatea batai de cap industriasilor si politicienilor de pretutindeni, va putea fi rezolvata intr-un mod elegant si fara efecte adverse asupra oamenilor si mediului. Sateliti gigantici echipati cu panouri solare, vor orbita in jurul Pamantului, capturand suficienta energie de la Soare pentru a asigura o cantitate de sapte ori mai mare decat actualele necesitati energetice ale Terrei. Energia va fi trimisa ulterior spre suprafata Pamantului sub forma de microunde sau fascicule laser si va fi inmagazinata in relee speciale, apoi convertita in electricitate.

Poate parea o ipoteza science-fiction dar Biroul National pentru Securitate Spatiala, una dintre principalele institutii in materie din Statele Unite sustine ca proiectul este fezabil din punct de vedere tehnologic si va putea genera mai multa energie decat toate sursele conventionale de energie la un loc (energia nucleara sau cea asigurata de combustibilii fosili).

Guvernul american va aloca, in urmatorul deceniu, suma de 10 miliarde dolari pentru a construi un satelit de proba, capabil sa canalizeze o cantitate de energie electrica de 10 megawati catre Pamant. „Centralele spatiale” vor consta din panouri solare cu suprafata de un kilometru patrat, care vor fi amplasate pe trei orbite terestre – geostationare, la altitudine medie si la altitudine joasa – sau vor fi dispuse chiar pe Luna. Panourile vor captura energia solara prin procedee fotovoltaice iar aceasta energie va fi directionata spre Terra sub forma razelor infrarosii.

Energie curata, obtinuta fara riscuri

„In apropierea Pamantului, fiecare metru patrat de spatiu primeste 1366 kilowati de radiatie solara dar pana sa ajunga la nivelul solului, cantitatea se diminueaza, din cauza absorbtiei atmosferice, a conditiilor climatice, a succesiunii iarna-vara si zi-noapte pana la mai putin de 250 wati pe metru patrat. Centralele pe care le-am imaginat vor asigura alimentarea continua si constanta cu energie a oricarei regiuni de pe Terra”, se spune in raportul dat publicitatii de Biroul National pentru Securitate Spatiala. Una dintre cele mai mari dificultati in punerea in practica a acestui proiect ambitios o va constitui insa amplasarea satelitilor cu panouri solare. Acestia vor avea o masa estimata la 3000 tone, adica de zece ori mai mult decat cea mai grea constructie terestra trimisa pe orbita, Statia Spatiala Internationala.

Singura posibilitate viabila ar fi asamblarea componentelor satelitilor in spatiu, dar aceasta inseamna circa 120 de zboruri cosmice pentru un singur satelit, in conditiile in care NASA nu efectueaza, deocamdata, mai mult de 15 lansari de rachete pe an! „Proiectul nu este nou, ideea a fost emisa prima data in anul 1968 de catre inginerul NASA Peter Glaser, care estima costurile totale la o mie de miliarde dolari si preconiza ca vor fi necesari sute de astronauti pentru imbinarea panourilor solare in spatiu.

Astazi, progresele inregistrate in privinta celulelor fotovoltaice, a componentelor electronice si a robotilor fac ca suma sa scada foarte mult, dar totusi ea reprezinta un efort financiar considerabil. Proiectul nu era fiabil acum patru decenii, dar la ora actuala, cand resursele energetice sunt tot mai secatuite, el trebuie scos de la naftalina si transpus cat mai rapid in practica”, sustine savantul american Roger Angel, care insista, de asemenea, pe faptul ca aplicarea proiectului nu va avea nici un fel de urmari negative asupra mediului inconjurator: „Spre deosebire de actualele surse de energie, cea captata astfel, prin panouri solare amplasate in spatiu, nici nu va genera noxe, nici nu va implica riscul unei catastrofe nucleare”.

Autore: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

Probabil nu multa lume, intrand intr-o padure, se lasa sedusa de forta si de armonia emanate de copaci, dar si de ceea ce am putea numi "simtul echilibrului". Ca sunt stejari, plopi sau oricare alta specie vegetala, ei fac in asa fel incat, pe masura ce cresc, sa infrunte vitregiile climatice si adversitatile locului unde isi au infipte radacinile. Cum reusesc asemenea performante?

Copacii imbatranesc frumos

Vanturi puternice, inclinatii si alunecari de teren, supragreutatea data de caderile de zapada sau de fructe – nimic din toate acestea nu face de obicei ca un arbore sa cada rapus. Exista specii de stejari in varsta de sute de ani, care se ridica si azi la fel de drepti si de mandri. Nemaivorbind despre pinul californian, campion al longevitatii, cu un veteran de peste 4700 de ani, ce pare a sfida insasi eternitatea, prin postura sa.

In acelasi timp, oamenii de stiinta atrag atentia ca incalzirea climei genereaza furtuni mai frecvente si mai puternice. Cum vor reactiona copacii? Biomecanicii incearca sa inteleaga cum elimina acestia dezechilibrul mecanic si ajung sa-si corecteze tinuta. Cercetarile vizeaza si imbunatatirea calitatii lemnului, intrucat, in perioada dezechilibrarii, copaci inmagazineaza tensiuni mecanice eliminate treptat dupa transarea trunchiurilor in scanduri, acestea curbandu-se. Sa patrundem in tainele instinctelor lumii verzi!

Gimnastica vegetala

Cercetatorii au fost surprinsi sa constate ca, la fel ca adeptii... practicilor Tai-chi, arborii se contorsioneaza permanent, pentru a-si deplasa centrul de greutate. Sunt miscari imperceptibile pentru ochiul uman, care le permit sa se adapteze constrangerilor mecanice ce le suporta si sa reziste la schimbarile de mediu.

Pana acum cinci ani, se stia ca arborii pastreaza o statura impozanta, nu doar prin cresterea lor permanenta (ei produc celule vegetale pe tot parcursul vietii), ci si gratie unui misterios mecanism care, actionand de la radacini pana la ramuri, le permite sa-si corecteze postura. Se mai cunoaste ca dezvoltarea fapturilor vegetale se realizeaza, evident, la varfurile ramurilor, dar mai ales prin cresterea circumferintei: in fiecare an se adauga cate un „cerc” pe trunchi.

Aceasta dezvoltare are un efect important: daca trunchiul si ramurile sunt deja inclinate, noul invelis infasoara deformarea si o consolideaza. In cazul persistentei dezechilibrului, copacul se va contorsiona putin cate putin, si in anii urmatori.

Stiinta fratilor nostri verzi

Plantele sunt inzestrate sub scoarta cu celule care le permit sa perceapa forta gravitationala terestra si sa se orienteze pe verticala, indiferent de inclinatia pantei. Exista insa o etapa intermediara, in care trunchiul se curbeaza ca un arc, inainte sa se redreseze, ca si cum amintitul „simt al echilibrului” le-ar ajuta sa-si calculeze postura optima atinsa cu un efort minim!

La fel de fascinanta e si capacitatea masivilor arbori din zonele saturate de umiditate, de a-si pastra echilibrul intr-un sol extrem de fragil, deseori chiar acoperit de apa. Pe mangrove, de exemplu, arborele cu contraforturi imita intr-un fel elementele de consolidare de la cetatile medievale, plasandu-si spre exteriorul trunchiului lemnul de tensiune, in vreme ce de regula acesta creste in interior.

Magia incredibila a miscarilor imperceptibile, dar precise, efectuate in timpul cresterii de orice copac, a determinat concluzii tulburatoare ale cercetatorilor: „La fel cum scheletul si muschii nostri se adapteaza permanent la solicitarile mecanice suferite, plantele care infrunta un vant puternic raman mai putin inalte, dar mai robuste si cu radacinile mai puternice”. O magistrala stiinta vegetala, daca se poate spune astfel, care-l apropie si mai mult pe om de ceea ce in popor se considera a fi fratii nostri verzi – arborii.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro