De mii de ani, civilizatia umana venereaza Soarele, astrul cel datator de lumina si caldura si fara de care existenta vietii pe Pamant nu ar fi posibila. Dar divinitatea adorata de egipteni, azteci, indieni si alte popoare stravechi va aduce, se pare, si distrugerea planetei albastre, desigur, intr-un viitor indepartat, dupa cum atrag atentia astronomii europeni.

Cercetatorii de la European Southern Observatory sugereaza ca la un moment dat din existenta lor, planetele ar putea fi atrase si strivite de stelele in jurul carora graviteaza. Ei au ajuns la aceasta concluzie dupa examinarea spectrelor mai multe sisteme solare situate in apropierea Soarelui nostru. Potrivit noii teorii, orbitele planetare sunt dereglate de perturbarile gravitationale provocate de impactul cu stelele-mama, perturbari datorate unor factori inca necunoscuti.

Ca urmare, planetele respective sunt atrase in valtoarea de gaze fierbinti ce formeaza stelele si distruse. Astronomii europeni apreciaza ca majoritatea planetelor aflate in vecinatatea stelelor-mama sunt condamnate la distrugere si Pamantul nu va face exceptie.

Terra va fi vaporizata chiar inainte de impact

Primele indicii despre posibila distrugere a exoplanetelor de catre stelele-mama au aparut dupa descoperirea mai multor sisteme planetare, orbitand in jurul unor stele din galaxia Calea Lactee. Pana in prezent, au fost descoperite mai bine de 200 de exoplanete. Aproape toate sunt giganti gazosi, de felul lui Jupiter, care au o perioada de revolutie in jurul stelelor lor foarte scurta, de ordinul catorva saptamani.

Cercetatorii care incercasera sa investigheze modul de formare a stelelor prin analizarea radiatiei spectrale au avut surpriza sa constate ca stelele tinere (precum Soarele) sunt foarte bogate in metale, lucru ce contravenea total estimarilor anterioare, potrivit carora stelele sunt formate exclusiv din gaze. „Fenomenul ar putea fi explicat de canibalismul stelelor-mama. Stelele care gazduiesc sisteme planetare isi devoreaza in cele din urma planetele.

Ca urmare, materia vaporizata a unei planete se izbeste de suprafata stelei, asemenea unui insecte turtite de un geam. Ca asa stau lucrurile o dovedeste si analiza spectrala a stelelor, relevand prezenta unor metale, dar numai la suprafata astrului in cauza, acolo unde a avut loc coliziunea”, spune astronomul italian Luca Pasquini.

Pentru a aduna mai multe dovezi in sprijinul ipotezei lor, cercetatorii de la European Southern Observatory si-au indreptat atentia si asupra gigantelor rosii, stele aflate la sfarsitul ciclului lor de viata. Stelele similare Soarelui isi incheie acest ciclu ca gigante rosii, sporindu-si volumul si luminozitatea, pentru ca apoi sa se raceasca si sa se micsoreze, „murind” ca pitice albe. Dupa ce au analizat 14 gigante rosii care adaposteau sisteme planetare, Pasquini si colegii sai au descoperit ca stelele respective nu erau la fel de bogate in metale precum stelele aflate in actualul stadiu de evolutie al Soarelui.

Desigur, acest lucru nu inseamna ca gigantele rosii n-ar fi „canibale” ci doar ca fragmentele de materie imprastiate in jurul stelelor, dupa coliziune, fac ca metalele sa ramana invizibile pe spectometre. Ca Pamantul va sfarsi prin a fi inghitit de Soare este de parere si astronomul Alexandr Tutukov, din cadrul Academiei Ruse de Stiinte: „Este cert ca stelele isi devoreaza planetele si acest lucru il va face si Soarele, peste cateva miliarde de ani. El isi va mari considerabil dimensiunile, atragand planetele Mercur, Venus, Terra si Marte.

Temperaturile inalte vor vaporiza insa aceste planete inainte ca ele sa intre in coliziune cu Soarele. Singura planeta in care Soarele isi va rupe dintii, sa spun asa, va fi Jupiter. Impactul cu ea va sparge Soarele si acesta se va transforma in cele din urma intr-o pitica alba.”

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Lumea terestra pare sa detina un bagaj de insusiri inepuizabil, uluitoare pentru noi. Mediul acvatic bate toate recordurile in acest sens, in special in zonele marine, desi, uneori, ochiul (in)discret al omului vrea sa arate ca nu-i scapa nimic. Cine priveste – fara a sti despre ce e vorba – banalul peste, in a carui gura deschisa se afla „durduliul” si aparent resemnatul mic crustaceu, va crede ca pestele tocmai isi inghite prada.

De fapt, victima e chiar el. Parazitul numit Cymothoa exigua se fixeaza solid in gura gazdei si ii devoreaza linistit limba, neputand fi eliminat. In asemenea conditii, pestele ar trebui sa moara, fara limba nemaiavand cum sa inghita. Totusi, la „locul faptei” se naste o simbioza bizara. Parazitul ia locul organului gustativ (pe care tot el l-a consumat) si astfel ajuta pestele sa traiasca aproape normal, in acelasi timp hranindu-se si el cu cate ceva din ceea ce-i trece prin gura victimei devenite un fel de coleg de masa.

Nu tot ce-am invatat cu totii la scoala este valabil in natura. Despre broaste, biologii afirma ca se inmultesc prin multe-multe oua depuse in apa. Exista totusi o specie care ii contrazice, pentru ca isi poarta puii in... stomac, pana la ecloziunea propriu-zisa. Broasca respectiva traieste in Australia si, dupa fecundare, inghite cele 20-25 de oua, tinandu-le astfel la loc sigur, pe parcursul celor sase-sapte saptamani, cat dureaza procesul intreg de metamorfoza al viitorilor pui. In toata aceasta perioada isi tine stomacul in time-out, pentru a nu-si digera progeniturile.

Odata sorocul implinit, mama isi regurgiteaza, practic, puii, avand o singura problema: din cauza marimii si a numarului lor, nasterea dureaza o zi si jumatate. Cercetatorii confirma din pacate un epilog dramatic. Doua specii de broaste australiene isi aduceau pe lume urmasii in acest fel, insa din motive necunoscute, dupa 1985 nu a mai fost observat nici un exemplar.

Doua vietati minuscule pot fi reperate traversand impreuna Pacificul, impresia vizuala fiind cea a unei inclestari pe viata si pe moarte. De fapt, o specie de meduza de talie mica reprezinta vehiculul ideal pentru larva langustei californiene, lunga de numai 2-3 centimetri. La asemenea dimensiuni, aceasta din urma trebuie sa parcurga sute si chiar mii de kilometri in ocean, performanta imposibila fara ajutorul dezinteresat al meduzei. „Autostopistul” actioneaza doar noaptea, ziua ascunzandu-se de pradatori.

La adapostul intunericului, se agata de corpul meduzei dotate cu propriul sistem de propulsie si astfel, dupa o calatorie incredibila ajunge in zona unde va trai ca adult.

 Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Evolutia fiintei umane, inceputa cu milioane de ani in urma, reprezinta unul dintre cele mai fascinante si in acelasi timp mai stranii evenimente petrecute pe planeta Pamant. Drumul de la maimuta care a luat prima unealta - un bat sau o piatra - si pana la actualul Homo Sapiens a cunoscut suisuri si coborasuri. Unele ramuri ale fiintelor antropoide s-au dezvoltat, altele - precum neanderthalienii - au disparut in negurile istoriei. Si totusi, desi in mare stim cursul acestei evolutii, exista inca numeroase „pete albe” si aici. Una dintre lacune a fost se pare, umpluta recent de descoperirea facuta pe o colina uitata de lume din Pakistan.

In cadrul a ceea ce se poate numi cu siguranta descoperirea secolului in materie de antropologie, cercetatorii pakistanezi si americani au scos la iveala urmele unor pasi umani datand de acum aproximativ 1 milion de ani. Imprimate pentru vesnicie in gresia de pe dealul Margalla, amprentele de talpi au apartinut unui barbat matur, ce cantarea circa 70 kilograme, dupa parerea specialistilor, avand o inaltime de circa 1,65 m - deci ceva mai mult decat se estimase pana acum pentru stramosii omenirii care au trait in aceasta perioada. Dr. Ahmad Hassan Dani de la Universitatea Quaid-i-Azam din Islamabad sustine ca descoperirea va scrie un nou capitol in istoria arheologiei, oferind informatii importante despre primii stramosi ai omenirii.

„Veriga-lipsa” dintre Ramapithecus si stramosii directi ai lui Homo Sapiens

Una dintre cele doua amprente este completa, perfect imprimata in gresie, cealalta fiind fragmentata, in sensul ca urma degetului mare si a unei parti din talpa lipsesc. Ceea ce a protejat urmele de talpi de intemperii, care cu siguranta le-ar fi distrus, in cursul sutelor de mii de ani scurse de cand fiinta hominida a trecut pe aici, a fost o uriasa piatra desprinsa din varful dealului, care le-a acoperit pana cand sapaturile arheologice le-au scos la iveala. Vestigiile se alatura fragmentelor de oseminte humanoide gasite in urma cu un deceniu la Dhudhumber si in situl de la Attock, nu departe de dealul Margalla, semn ca aici a existat, in urma cu aproape un milion de ani, o comunitate de stramosi ai omenirii, poate chiar primul satuc din istorie...

Continuitatea acestei culturi protoumane este demonstrata de centrele de la Mehargath (asezare contemporana, spun arheologii, cu Ierihonul, considerat cel mai vechi oras din lume) si de cea mai avansata civilizatie a preistoriei, aparuta pe valea Indusului. De altfel, tot in nordul Pakistanului, pe colinele Siwalik, o expeditie britanica scotea la iveala, in ianuarie 1976, o mandibula completa de Ramapithecus, un indepartat stramos al omenirii.

Descoperirea demonstra ca Ramapithecus nu avea inca o arcada dentala parabolica, asemenea omului, ci in forma de „V”, ca la maimute. In schimb, spune dr. Dani, este foarte posibil ca barbatul care si-a lasat imprimate urmele in nisipul intarit de la Margalla, sa fi fost unul dintre primii stramosi autentici ai omenirii. Pakistanezii l-au denumit cu mandrie pe acest „Adam asiatic”, Punjabicus, dupa numele regiunii. „Probabil ca el a fost veriga lipsa dintre Ramapithecus si ceilalti stramosi ai omului modern”, crede savantul din Islamabad.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Poate parea cel putin ciudat faptul ca unii oameni sustin, cu toata seriozitatea, ca lumea insufletita nu include doar entitatile la care simturile noastre pot percepe anumite forme de dinamism: evolutie, deplasare in spatiu, vointa etc. Pana si „imobilele” plante au fost considerate o vreme altceva decat fiinte, dar iata ca nu de foarte mult timp s-a demonstrat ca un element omniprezent in natura terestra, cum este apa, are atribute specifice viului. Se pare ca nu e absolut deloc aberant sa includem, in aceeasi categorie, chiar si pietrele. Indiferent ca le consideram pretioase ori nu.

Traim pe o fiinta!

Trebuie de fapt sa precizam ca le vom dezamagi intrucatva pe unele doamne seduse de magia cu totul speciala a bijuteriilor: nu despre asa ceva vom vorbi. Pe de alta parte, se cuvine sa aratam ca sintagme si expresii considerate axiomatice, referitoare la minerale - oricat de frumoase ar fi contextele metaforice in care au fost incluse - contin doze substantiale de erori. Ce inseamna „inima de piatra”?

Un suflet incapabil sa acceada la sentimente umane. Corect, dar aceasta nu presupune si existenta unor transformari subtile (si, de ce nu?, sublime) in materia minerala respectiva. Mai mult decat atat, mineralele insele pot influenta, in sensul determinarii unor schimbari de esenta, organismele apartinatoare de regnul animal si de cel vegetal. Asa cum am mai spus-o, Terra constituie realmente o fiinta vie (daca ne e ingaduit pleonasmul, uneori, necesar). Problematica e foarte complexa si nu asupra ei ne vom opri aici. Ce-ati zice insa daca vi s-ar spune de pilda despre apa - lichidul vital pentru noi si „stapanul” planetei - ca este „cel mai ciudat mineral al Terrei”, potrivit prof. dr. Tudor Opris.

Nu stiati ca...

„Daca ar fi sa ne conducem dupa regulile sistemului periodic al lui Mendeleev, apa ar fi trebuit sa fiarba la o temperatura cu 180sC mai scazuta (decat cea cunoscuta de noi din scoala, n.n.), adica la -80sC, o adevarata temperatura antarctica (...) A doua anomalie a apei o reprezinta punctul ei de inghet. Legea sistemului periodic arata ca apa trebuie sa se solidifice la 100sC sub zero. Dar ei nu-i pasa de aceasta legitate si ingheata la 0sC.

Pornindu-se de la un experiment simplu - unui lot de pui i s-a dat apa obisnuita si unui alt lot, zapada topita - s-a constatat, dupa un timp, un lucru uimitor: animalele care bausera apa de zapada topita au crescut mai mult decat cele care bausera apa obisnuita. Deci, apa obtinuta prin topirea zapezii poseda proprietati exceptionale. Cand este asimilata de un organism, structura sa, spre deosebire de cea a apei obisnuite, nu sufera nici o rearanjare a moleculelor si deci nu se consuma energie.”

Ciudatenii litice

Pretutindeni pe Pamant exista pietre carora li se atribuie calitati neobisnuite. Unele sunt considerate sacre, altele blestemate, se cunosc dintotdeauna si pietre tamaduitoare, fapt ce dovedeste ca, in „neinsufletirea” lor, acestea ascund totusi stranii mecanisme prin care actioneaza asupra fiintelor din preajma. Cu secole in urma, unele triburi din Siberia si din America Centrala foloseau ca medicamente prafuri obtinute din meteoriti pisati. Alte pietre se crede si azi ca au proprietati oculte, respingand energiile negative si animalele periculoase, dar si fiind de mare ajutor in profetii.

Faimoasa „piatra magica” de la Mecca este considerata sacra in lumea araba, o insusire bizara a sa fiind aceea ca nu se scufunda in apa. O simbolistica extrem de vasta leaga anumite pietre de numerologie, de partile corpului uman, de culori, de zodii etc. Vom mai aminti doar un aspect insolit: unele roci sunt... comestibile. Nu numai triburi considerate primitive se hranesc cu asemenea veritabile delicatese. Exista tari din Africa sau din Asia unde se vand in piete minerale „alimentare”, dar cazuri de geofagie s-au consemnat si in Germania, Rusia, SUA, iar in secolul al XVII-lea „nobilele doamne din Spania erau atat de ahtiate dupa pamantul gustos de Ertemoz, incat a trebuit sa se amestece statul si biserica, amenintandu-i cu pedepse grele pe «desfranati»”. (cf. prof. dr. T. Opris). Un alt posibil argument pentru faptul ca pietrele nu sunt simple obiecte lipsite de viata, ci insumeaza si calitati comparabile cu cele ale regnurilor animal si vegetal.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Chiar daca nu ne place deloc s-o spunem, stiinta umana nu ar fi ajuns la performantele de azi (si inca nu cunoastem partea nevazuta a aisbergului), fara sprijinul domeniilor politic si militar. Dar si invers. Cercetatorii, savantii au facut intotdeauna pact cu diavolul, punandu-si neuronii pe turatie maxima, in slujba mortii.

Uneori, din convingere, alteori constransi ori pur si simplu manati de fascinatia implinirii unui vis. Vis la fel de nebun precum cel al stapanilor platitori. Numai ca unele proiecte - la vremea lor finantate din greu, dar de-a dreptul abracadabrante - au esuat lamentabil. Secretizate „ca la carte” o jumatate de veac, unele dintre bizareriile militare imaginate in al doilea Razboi Mondial se dovedesc astazi incredibile aberatii.

Fortarete de gheata
In noiembrie 1942, Marina britanica pierduse aproape 120 de cargouri torpilate de submarinele germane, deoarece nu avea nave de lupta impotriva acestora. La disperare, si cea mai nastrusnica idee pare geniala, asa ca insusi Churchill a aprobat propunerea lui Geoffrey Pike, de a construi portavioane din gheata! 1200 m lungime, 180 m latime - adevarati monstri ai marilor, numai ca in marile din jurul Regatului gheturile nordului se mai si topesc. Solutie de avarie: intarirea colosului cu o mixtura de lemn si apa sarata.

Ideea e testata, dar se „descopera” ca mai e nevoie si de motoare, ceva pentru propulsie. Evident, o noua inventie spontana: un sistem de tuburi de otel, prin care aerul rece sa circule intr-un anume fel. Dar, la miile de metri necesare, bugetul a explodat. Abandonul a venit ridicol de tarziu, dupa ce se investisera milioane de lire intr-un pseudo-portavion de sase ori mai lent decat unul real. Atunci, de ce sa nu construiasca o asemenea nava clasica? Rusinea britanicilor a fost tinuta la secret timp de trei decenii...

Inventatori cu proiecte doar pe hartie
Tot in 1942, Führerul aproba construirea unui car de razboi nemaivazut de puternic, un tanc de 1000 tone. Marele constructor Krupp realiza rapid pentru armata germana colosul numit P1000, lung de 35 m si dotat cu tunuri asemanatoare celor de pe navele de lupta. Mai mult, in decembrie aparea o masinarie a mortii mult mai infricosatoare, de 1500 tone. Nu a trebuit insa prea mult, ca ambele proiecte sa fie abandonate, dupa ce generalul Guderian a facut remarca de bun-simt ca nu existau drumuri potrivite pentru asemenea monstri si ca nici un pod nu le-ar fi suportat greutatea!

Un caz oarecum comparabil a fost si cel al tunului cu... tornade, construit de savantul austriac Zippermeyer pentru antiaeriana germana, care cauta arma ideala impotriva bombardierelor americane si engleze, devenite un cosmar pentru nazisti. In testele de laborator, treburile au mers ca unse, teoria parea sa se indrepte pe calea dorita. Pe teren insa totul s-a dus pe aripile vantului: performanta maxima a armei a fost distrugerea unei scanduri groase de 10 cm la 200 m distanta. Or, un bombardier era cu totul altceva!

Lilieci sabotori
Cam asa i-ar putea considera americanii pe soriceii zburatori pe care au incercat sa-i inroleze pentru distrugerea japonezilor. O tactica destul de murdara, dar care oricum a esuat. Ideea (a unui dentist din armata yankeilor) era ca un adevarat escadron de lilieci sa devina bombe vii, stiut fiind ca ziua acestia se ascund in locuri umbroase. Cu acordul guvernului, s-a construit un decor de oras japonez si catorva mii de lilieci li s-au atasat de corp mici incarcaturi explozive, urmand a fi „convinsi” sa si intre in locuintele nipone.

Dar, cum si-n lumea animala incapatanarea se manifesta prin mecanismele ei bizare, inaripatii au refuzat categoric invitatia. Ba, lucrurile au mers si mai rau, cand cativa au preferat umbra de sub masina unui general american, care a sfarsit astfel, carbonizat. In 1943, mii de lilieci murisera pe campurile de instructie. Se cheltuisera peste 2 milioane de dolari, iar rezultate semnificative se intrevedeau abia in 1945. N-a mai fost cazul, pentru ca si-a intrat in rol apocaliptica arma atomica.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

De secole, piramidele au fascinat spiritul uman, pretutindeni in lume si o sumedenie de teorii au fost avansate pentru a explica scopul si modalitatea de constructie a lor. Probabil insa ca nu vom stii niciodata adevarata cauza care i-a determinat pe oamenii de acum 4000 sau 2000 de ani sa le ridice. De un lucru trebuie sa fim insa constienti: acesti stramosi ai nostri nu au durat magnificele constructii la intamplare, ci ghidati fiind de o perfecta relationare a acestor piramide cu cerul si cu natura, cu Universul insusi.

Potrivit traditiilor existente la cvasi-totalitatea popoarelor antice, muntii si regiunile inalte au reprezentat, pentru aceste popoare, veritabile focare spirituale, ele fiind considerate altare naturale ale zeilor venerati, locuri unde aparitiile divinitatii erau frecvente si contactul cu zeii era inlesnit. Astfel, pentru egipteni, muntii reprezentau locuri ale genezei si reinvierii, babilonienii s-au inspirat din forma masivelor muntoase pentru a ridica faimoasele lor ziggurate, iar olmecii si mayasii au ales inaltimile pentru a fi mai aproape de stelele pe care le venerau si de unde considerau ca ar fi venit stramosii lor!

Vulcano-astronomia

In 1986, cercetatorul mexican Ruben Morante a pus bazele unei noi ramuri stiintifice, pe care el a intitulat-o “vulcano-astronomie”. Morante a observat ca altarele vechilor populatii central-americane se inscriau pe o axa care mai cuprindea vulcani importanti, precum Pico de Orizaba si Popocatépetl. Cercetatorul citat este de parere ca templele si constructiile cu caracter magico-religios inaltate de olmeci si mayasi aveau si un rol similar cu al monumentelor megalitice europene, de tipul lui Stonehenge, reprezentind componente ale unui vast calendar astronomic, corelat cu miscarile Soarelui, Lunii si ale planetelor Marte si Venus si cu ajutorul caruia vechii locuitori ai peninsulei Yucatan stabileau data echinoctiilor si a solstitiilor.

“Marii preoti mayasi aveau cunostinte de astronomie ce le depaseau chiar pe cele ale egiptenilor si babilonienilor, subliniaza Morante. Din pacate pentru noi, insa, aceste cunostinte erau tinute sub un secret absolut si transmise numai, din generatie in generatie, unui numar restrins de initiati. Acestia au preferat sa distruga informatiile lor - precum s-a intamplat cu preotii din templul Ixcóatl,  care, la venirea spaniolilor, au ars codexurile si desenele religioase - decat sa le lase sa cada in mainile unor profani!”

Sursa: magazin.ro

Unii oameni de stiinta sustin ca Homo sapiens ar fi evoluat extrem de putin de la aparitia sa, in raport cu timpul parcurs. Ceea ce nu ne opreste sa aruncam o privire in viitor, incercand sa ghicim cam cum ar putea sa arate urmasii urmasilor nostri. Problema este ca, data fiind dezvoltarea uluitoare a stiintelor, nu mai poate fi vorba despre selectia naturala, ci se presupune ca directia de evolutie va fi aleasa! Dar cine isi va asuma aceasta uriasa responsabilitate? Deocamdata, exista patru posibile scenarii.

Homo Ciberneticus

 Aparute la sfarsitul secolului 20, retelele informatice s-au stabilit extrem de rapid in centrul societatii noastre. Oamenii nu au intarziat sa se branseze la ele direct, fara a mai parcurge cai intermediare, prin interfete primitive, ca tastatura sau mouse-ul, gratie unor microcircuite implantate in creier. Astfel, toata lumea se afla permanent conectata la reteaua globala. Dupa succesul primelor grefe de membre electronice, de la inceputul secolului 21, a fost posibil ca, treptat, sa se inlocuiasca intreg corpul, bucata cu bucata, cu organe artificiale interschimbabile si mai solide. Omul a evoluat fara sa-si modifice genele, fuzionand cu masina. Ne aflam, se-ntelege, in viitor.

Mutantul

 Omul a inceput sa-si manipuleze genele la finele secolului 20. Mai intai, prin tratarea unor copii bolnavi carora li s-a injectat o gena (terapie genica). Din acel moment, a fost posibila transformarea fiintei umane prin modificarea patrimoniului genetic, fara parcurgerea lungului proces al selectiei naturale. Practica a devenit din ce in ce mai frecventa, ajungand sa fie utilizata si in diverse alte domenii decat medicina. De pilda, in mod oarecum similar cu piercingul sau cu tatuajele, omul modificat genetic isi injecteaza gene pentru a-si schimba fizionomia. Se folosesc deseori celule prelevate de la un peste exotic, care ajuta la obtinerea unui pigment violet...

Extraterestrul

 Colonistii instalati pe alte planete sunt complet izolati de pamanteni, astfel ca se reproduc doar intre ei. Cu timpul, intreaga lor faptura se modifica, pentru a se adapta noului mediu. De exemplu, pe o planeta cu gravitatie mare devin mai robusti, intrucat muschii si oasele trebuie sa fie mai dense, spre a putea suporta atractia respectiva. Peste cateva zeci de mii de ani, deja vor arata altfel decat noi. Totusi, va fi nevoie de cel putin 100.000 de ani terestri pentru a nu se mai putea reproduce cu pamantenii si pentru a forma o specie noua.

Omul acvatic

 Privati de cultura si de tehnologie, putinii supravietuitori ai omenirii s-au vazut din nou supusi selectiei naturale, ca orice alt animal. Un mic grup izolat pe o insula este obligat sa-si caute mijloacele de subzistenta in mare. Din fiecare generatie, se produce selectia celor mai buni inotatori, singurii capabili sa se hraneasca sanatos si sa scape de pradatori. Dupa 10 milioane de ani, acestia au abandonat complet viata pe uscat, urmand exemplele cetaceelor si otariilor. Sunt doar patru priviri dinspre viitor, poate in scenarii plauzibile, poate nu. Totusi, intrebarea cea mai importanta ce trebuie sa ne-o punem este daca specia umana chiar va reusi sa supravietuiasca propriilor actiuni destructive, care deja fac ravagii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Procedurile de fertilizare in vitro au inca multe necunoscute si implica riscuri serioase. Tot stiinta va fi insa capabila sa reduca aceste riscuri, dupa cum demonstreaza epocala descoperire facuta la clinica de fertilizare Mio, din Japonia. Cercetatorii niponi au pus la punct o tehnica de fotografiere a proceselor ce au loc in interiorul ovulului, imediat dupa fecundare.

Cu ajutorul unei camere digitale atasate la microscop si a unui program de computer special realizat, s-a reusit realizarea de fotografii ale embrionilor fertilizati, la fiecare doua minute. Cand au atins temperatura camerei, embrionii au colapsat, divizand celulele progenitoare – cele care contin materialul genetic fundamental al organismului – in doua.

Aceasta miscare a facut ca acelasi material genetic sa fie impartit in doua, la partile opuse ale embrionului. In cele din urma, din cele doua parti se vor forma doi fetusi distincti. Spre uimirea generala, camerele de luat vederi au surprins in doua randuri momentul „colapsului”, care s-a dovedit total diferit de ce isi imaginau pana acum medicii si specialistii in fertilizarea artificiala, referitor la procesul aparitiei fetusilor gemelari.

„Este o descoperire magnifica, pentru ca explica modul in care apar gemenii, spune dr. Soren Ziebe, expert in tehnicile de fecundare in vitro la Universitatea Copenhaga. Pana acum, presupuneam ca embrionul iese din carapacea sa, pentru a adera la uter si in acel moment se sparge in doua. Acest experiment a demonstrat ca diviziunea are loc mult mai devreme si ca atunci cand adera la uter, fetusii sunt deja formati separat”.

Descoperirea este de o importanta capitala, intrucat va putea imbunatati, in mod indirect, o serie intreaga de tehnici de reproducere artificiala. Dupa cum se stie, daca la nasterile normale doar 3 femei din 1000 nasc gemeni, in cazul fertilizarii in vitro, numarul este in medie de sapte ori mai ridicat. Si tinand seama de greutatile pe care aceste femei le vor avea pentru a duce la bun sfarsit o sarcina gemelara, este lesne de inteles de ce savantii incearca sa reduca numarul acestor nasteri, ce reprezinta un risc sporit atat pentru sanatatea mamei cat si a fetusilor.

Payne considera ca, urmand aceasta cale, doctorii viitorului vor putea pune la punct un test prin care sa prevada care dintre embrioni sunt mai predispusi sa genereze gemeni identici. Acesti embrioni vor putea fi astfel eliminati, in favoarea unor producatori de sarcini normale.

GABRIEL TUDOR - Revista Magazin

De la Schliemann incoace, fascinatia arheologilor pentru Troia, cetatea mirifica descrisa in versuri de Homer, nu s-a stins nici macar o zi. Si, desi astazi spiritele academice sunt de acord sa recunoasca faptul ca tenacele aventurier german a exagerat in multe dintre presupunerile sale, Troia, actualul Isarlik, din Turcia, continua sa fie identificata cu cetatea regelui Priam, desi acolo exista nu mai putin de noua straturi de locuire umana.

Ca Troia razboiului cu aheii a existat, nu incape nici un dubiu, orasul cunoscand maxima expansiune, dar si decaderea, prin anii 1300 i.Hr. Si se pare ca, potrivit unei recente ipoteze lansate de cercetatorul britanic Donald F. Easton, specialist in istoria si dialectele din Anatolia antica si laureat cu medalia Schliemann de catre Academia de Stiinte din Berlin, chiar si calul troian nu a fost doar o legenda! Studiind fragmentele de zid din cadrul stratului Troia VII, cel mai probabil candidat pentru orasul cantat de Homer, el a observat crapaturi specifice unei activitati seismice de amploare.

„N-ar fi exclus ca un cutremur de proportii sa se fi produs chiar in momentul in care Troia era asediata de ahei si pe fondul confuziei generale, invadatorii sa se fi strecurat in cetate. Desigur, Homer nu putea lasa un astfel de final prozaic pentru minunata sa epopee si de aceea a imbracat seismul in forma mai poetica a calului troian", spune Easton.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Se spune adesea, si pe buna dreptate, ca din cauza grijilor si stresului, a vietii trepidante, ca o permanenta cursa contracronometru, pe care o duce, omul modern nu mai are timp nici sa zambeasca. Fericirea a ajuns, in aceste conditii, un deziderat de neatins pentru cei mai multi dintre noi, care, prinsi in vartejul grijilor zilnice, au uitat sa mai traiasca pana si micile bucurii ale vietii. Unii apeleaza la tot felul de medicamente, gen „Prozac”, pentru a elimina efectele stresului; oricat ar parea de curios, se pare insa ca banalul praf, nelipsit in Romania zilelor noastre, ar putea fi un inlocuitor mult mai eficient pentru substantele anxiolitice uzuale.

Unii cercetatori au emis ipoteza ca cresterea sensibila a cazurilor de alergii si astm, din ultimele decenii, s-ar putea datora, paradoxal, tocmai faptului ca traim foarte „curat”. Ideea este ca expunerea de rutina la microorganismele nedaunatoare din mediul inconjurator – bacteriile din sol, de pilda – antreneaza sistemul imunitar uman sa ignore moleculele benigne, precum polenul de pilda.

Luand in considerare „ipoteza igienica” dintr-un cu totul alt punct de vedere, studii recente par sa demonstreze ca tratamentul cu o anumita bacterie aflata in sol, Mycobacterium vaccae, poate anihila simptomele anxietatii, „boala secolului” in opinia multor savanti. S-a observat ca pacientii bolnavi de cancer pulmonar carora li se injectase un fel de vaccin cu bacterii M. vaccae moarte au resimtit ulterior mai putine ameteli si dureri si au declarat ca se simt mult mai fericiti si mai putin ingrijorati in privinta starii lor de sanatate.

O plimbare prin praf, benefica pentru creier

O echipa de imunologi si neurologi de la Universitatea Bristol sustine ca ar fi reusit sa descifreze misterioasa transformare. Prin injectarea bacteriei la cobai, se activeaza o serie de neuroni care elibereaza serotonina in creier, fiind vizati aceiasi nervi stimulati si de Prozac. „Suntem de parere ca bacteria activeaza celulele responsabile de imunitate, care elibereaza substante chimice numite cytocine. La randul lor, aceste substante actioneaza asupra receptorilor nervilor senzoriali, stimulandu-le activitatea”, afirma prof. Christopher Lowry.

Pentru a verifica aceasta ipoteza, Lowry si echipa lui a ucis o colonie de bacterii M. vaccae, cu ajutorul microundelor, apoi a injectat bacteriile pulverizate direct in narile unor cobai. Dupa ce rozatoarele au fost omorate, savantii britanici au masurat nivelul de cytocine din corpurile lor si au gasit o crestere a acestor proteine in tesuturile pulmonare. Totodata, s-a observat ca neuronii producatori de serotonina din regiunea cerebrala numita „nucleul dorsal raphe”, dar si din cortexul prefrontal si hippocampus (zone responsabile de starile sufletesti si de functia cognitiva) fusesera mult mai activi la soarecii tratati astfel.

„Bacteria are acelasi efect ca si medicamentele anxiolitice, ceea ce inseamna, teoretic, ca simpla inhalare a M. vaccae – prin plimbari in natura sau consumul de plante si fructe salbatice, necultivate – va puteti asigura o doza suficienta pentru a elimina efectele stresului si a va simti fericit”, spune savantul britanic, care este convins ca in viitor terapia cu micobacteria-minune va fi folosita pentru alungarea depresiei.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro