Numarul sistemelor solare multi-planetare cunoscute de oamenii de stiinta s-a triplat, gratie unei noi descoperiri facute de cercetatorii NASA cu ajutorul telescopului spatial Kepler.
"Înainte de lansarea misiunii Kepler, stiam de existenta a aproximativ 500 de exoplanete în întregul univers", a explicat Doug Hudgins, cercetator în cadrul echipei Kepler în laboratorul NASA din Washington DC. "Acum, în doar doi ani în care am studiat un mic «petic» de cer de dimensiunile unui pumn, Kepler a descoperit peste 60 de planete si 2.300 de corpuri cu potentialul de a fi clasificate ca planete. Acest lucru ne face sa credem ca galaxia noastra contine mult mai multe planete decât credeam pâna acum", a adaugat Hudgins.
Cel mai nou anunt facut de cercetatorii de la NASA detaliaza descoperirea a 11 stele în jurul carora orbiteaza 26 de planete.
Cercetatorii anunta ca sunt sanse mari ca în scurt timp telescopul Kepler sa ajute la descoperirea unor sisteme solare similare celuia în care ne aflam, care sa cuprinda o planeta de dimensiunile Pamântului ce orbiteaza o stea în regiunea care permite dezvoltarea formelor de viata extraterestre. Chiar daca telescopul nu va putea ajuta la detectarea vietii pe alte planete, aceasta potentiala descoperire va demonstra ca planetele ca Terra nu sunt rare în Univers, ci foarte numeroase.
Nessun commento trovato. No comments found. Nici un comentariu găsit.
Disclaimer Tuo commento sarŕ visibile dopo la moderazione. - Your comment will be visible after the moderation. - Comentariul tău va fi vizibil după moderare.