Exista, dupa cum bine stim cu totii, accidente, boli si nenumarate alte cazuri, în urma carora oamenii sunt nevoiti sa apeleze la proteze atunci cand unul dintre membre a suferit o agresiune. E greu sa accepti aceasta noua situatie, dar e si mai greu sa procuri asemenea proteze. Lumea stiintifica, prin cercetari deloc simple, încearca sa usureze viata celor ce ajung la chirurgia ortopedica.
Romania iese in lume
Unul dintre proiectele ce urmaresc cresterea competentelor romanesti în domeniul chirurgiei ortopedice este si cel ce se refera la alungirea si reconstructia osoasa în hemicondrodiastazis, pseudoartroza si maladia Lobstein. Pentru a se face cunoscuti si pe plan international, este nevoie, sustine directorul proiectului, prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, de promovarea programelor de cercetare romanesti, de participarea la sesiuni de comunicari stiintifice nationale si internationale si de organizarea unor manifestari stiintifice cu participare internationala.
Se cunoaste faptul ca unul dintre domeniile vitale ale medicinii îl reprezinta chirurgia ortopedica reconstructiva aplicata în tratamentul diferitelor maladii osoase, cu rasunet functional si estetic, respectiv cele localizate la nivelul oaselor si, in general, al membrelor (humerus, radius, tibie sau femur). Formele sub care pot sa apara aceste malformatii sunt multiple: congenitale sau ca rezultat al unor complicatii post-traumatice, post-infectioase sau paralitice. Tratamentul acestor afectiuni comporta aspecte de ordin functional, social si psihologic.
Tinem pasul cu prezentul
Medicina bazata pe principii moderne, sustin specialistii, are ca obiectiv principal al tratamentului redarea functionalitatii maxime posibile a membrului respectiv în vederea castigarii independentei individului si a integrarii sociale a acestuia. Latura estetica este si ea o mare problema. Poate constitui un punct determinant al perceptiei propriei integritati de catre pacient. Complexitatea din ce în ce mai mare a tehnicilor moderne de recuperare a pacientilor care sufera traumatisme, competitia cu timpul, toate acestea sunt elemente ce caracterizeaza medicina moderna. Scopul principal este realizarea unui maximum de eficienta pentru pacient, cat mai repede posibil, pe bazele cunoasterii aspectelor fizice, mentale si familiale ale pacientilor.
În acest sens, proiectul propus de echipa de cercetatori formata din personalitati de marca de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca si Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Mecanica Fina promoveaza rezultatele cercetarii romanesti si cuprinde studiile si terapiile inovative în acest domeniu.