Cu nimic deosebit, ca viclenie si cruzime, de fiarele salbatice din randul carora s-a ridicat, in urma cu multe mii de ani, omul a stiut insa ceva ce acestea nu au stiut: sa apeleze la unelte spre a-si invinge adversarii si, cand pietrele sau batele n-au mai fost suficiente, a inventat tot soiul de arme, de la arcul cu sageti la mitraliera, astfel incat David sa-l invinga, de la distanta, pe Goliath, nu doar in legendele biblice, ci si in realitate. Caci in materie de ucis, imaginatia semenilor nostri s-a dovedit mereu de-a dreptul diabolica si daca nu credeti, haideti sa parcurgem impreuna o trecere in revista a catorva dintre cele mai stranii, socante si letale arme nascocite vreodata de om.
Urumi
Cunoscut si sub denumirea de „chuttuval”, ceea ce inseamna in sanscrita „sabie curbata”, aceasta arma deosebit de flexibila este folosita inca de practicantii stilului de arte martiale „kalaripayatt”, din sudul Indiei. Lama sau lamele armei sunt suficient de flexibile pentru a se rula si lega, atunci cand inedita sabie nu este utilizata, dar pot fi folosite si drept cingatori, la brau, fara a atrage atentia in mod deosebit. De obicei, lamele sunt ascutite ca briciul si o singura lovitura poate provoca hemoragii fatale sau reteza maini si picioare.
Prima mentionare a acestei arme apare in epopeile sanscrite si tamile. Dar trebuie spus ca agilitatea si priceperea sunt deosebit de importante in manuirea acestei arme, intrucat ea poate rani de moarte chiar pe cel ce o foloseste, daca nu stie sa o tina si sa o miste cum trebuie. Cum femeile poarta cel mai adesea cingatori, in aceasta regiune, sabia urumi le este specifica si vai de cel ce indrazneste sa le infrunte atunci cand au asupra lor redutabila arma...
Tekko-kagi
Supranumite „ghearele Ninja”, aceste arme bizare constau intr-o serie de bucati de metal, similare ghearelor de urs, de pilda, pe care luptatorii ninja si le atasau de maini pentru a se putea catara in pomi, pe case, sau a smulge adversarilor sabiile sau lancile. De asemenea, folosite in lupta corp la corp, ele erau niste pericole imense pentru dusmani, provocand de obicei rani mortale. „Ghearele” erau realizate din otel, fier, dar si lemn si se crede ca originea lor trebuie cautata in templul Bushi din Okinawa, Japonia, ai carui calugari au folosit prima data potcoavele de otel ale cailor lor, ca mijloc de autoaparare impotriva agresorilor.
Tunul Kaiserului Wilhelm
Cea mai mare piesa de artilerie folosita in primul razboi mondial, acest tun era capabil sa traga asupra Parisului obuze de 94 kilograme, desi se afla la 120 km de capitala Frantei! Totodata, obuzele atingeau o inaltime de 4 de kilometri, inainte de a cadea la sol, cea mai mare inaltime atinsa de un proiectil inventat de om, pana la temutele rachete V-2, in octombrie 1942. Folosit doar cateva luni, intre martie si august 1918, el a provocat soc si spaima printre parizieni, care au crezut initial ca sunt bombardati din cer, de un nou tip de zepelin, intrucat nu se auzeau nici motoare de avioane, nici bubuit de tunuri.
Desi nu stralucea prin precizie, tunul Kaiserului Wilhelm a reprezentat totusi o arma psihologica de temut, capabila sa distruga daca nu Parisul, atunci cu certitudine moralul locuitorilor sai. Tunul cantarea 256 tone si era transportat pe sine de cale ferata. In total, au fost trase 367 de obuze, provocand aproape o mie de victime dar si avarii considerabile in Paris si imprejurimi. Spre finele razboiului, temandu-se de inaintarea aliatilor, germanii au distrus tunul, pentru a nu-l lasa in mainile inamicului.
Goliath
Se stie despre eforturile facute de marile natiuni ale lumii pentru crearea unei armate de roboti, care sa lupte in locul oamenilor. Ceea ce se stie mai putin e faptul ca nazistii au facut primii pasi in aceasta directie, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Ei au brevetat tancul Goliath, care putea fi teleghidat spre liniile inamice, spre a lansa explozibili. Fabricat de concernul Borgward, tancul nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor, in principal datorita vitezei mici de deplasare (sub 15 km/ora), ce-l facea vulnerabil tirului artileriei aliate. De aceea, nu au fost fabricate, in cursul razboiului, decat 7500 asemenea piese.
Kusari-gama
O combinatie terifianta intre buzdugan si secera, aceasta arma a fost folosita timp de secole de catre razboinicii japonezi, fie pentru a-si sfarteca dusmanii cu curbura ascutita a secerei, fie pentru a-i zdrobi cu maciulia de fier atasata de lant. Kusari-gama a fost folosita in Japonia feudala pana in secolul 17 si utilizarea ei era invatata in scoli speciale de arte martiale, sub forma unui stil de lupta numit Kusarigamajutsu.
Baloanele-bomba
Spre finele anului 1944, Japonia a cautat sa provoace importante distrugeri oraselor americane dar, cum era imposibil sa ajunga pe coastele Americii de Nord cu avioane sau vapoare, ingeniosii niponi au pus la cale un proiect si mai indraznet, anume cea mai stranie arma folosita in cursul celui de-al doilea razboi mondial (desigur, daca facem abstractie de o alta „inventie” a lor, la fel de socanta, avioanele kamikadze). Japonezii au lansat nu mai putin de 9000 de baloane-bomba, peste Pacific, cu speranta ca acestea se vor dovedi o arma distrugatoare.
De fapt, doar o mie dintre ele au ajuns in Statele Unite si se cunoaste ca acestea ar fi provocat doar sase victime umane, restul cazand in regiuni nelocuite din Alaska, Washington, Oregon, California, Arizona, Idaho, Montana, Utah, Wyoming, Colorado, Texas, Kansas, Nebraska, South Dakota, North Dakota, Michigan dar si in Mexic si Canada! Presa americana a primit ordinul de a nu publica nici macar un rand despre baloanele-bomba, pentru a nu panica populatia si in acelasi timp armata a instituit o cenzura totala asupra efectelor bizarului bombardament. Fara sa poata cunoaste eficienta baloanelor-bomba, japonezii au incetat lansarea lor dupa doar sase luni.
Magnetics researchers at the National Institute of Standards and Technology (NIST) colored lots of eggs recently. Bunnies and children might find the eggs a bit small—in fact, too small to see without a microscope. But these "eggcentric" nanomagnets have another practical use, suggesting strategies for making future low-power computer memories.
For a study described in a new paper, NIST researchers used electron-beam lithography to make thousands of nickel-iron magnets, each about 200 nanometers (billionths of a meter) in diameter. Each magnet is ordinarily shaped like an ellipse, a slightly flattened circle. Researchers also made some magnets in three different egglike shapes with an increasingly pointy end. It's all part of NIST research on nanoscale magnetic materials, devices and measurement methods to support development of future magnetic data storage systems.
Collage of NIST "nano-eggs" — simulated magnetic patterns in NIST’s egg-shaped nanoscale magnets.Credit: Talbott/NIST.
It turns out that even small distortions in magnet shape can lead to significant changes in magnetic properties. Researchers discovered this by probing the magnets with a laser and analyzing what happens to the "spins" of the electrons, a quantum property that's responsible for magnetic orientation. Changes in the spin orientation can propagate through the magnet like waves at different frequencies. The more egg-like the magnet, the more complex the wave patterns and their related frequencies. (Something similar happens when you toss a pebble in an asymmetrically shaped pond.) The shifts are most pronounced at the ends of the magnets.
To confirm localized magnetic effects and "color" the eggs, scientists made simulations of various magnets using NIST's object-oriented micromagnetic framework (OOMMF). (See graphic.) Lighter colors indicate stronger frequency signals.
The egg effects explain erratic behavior observed in large arrays of nanomagnets, which may be imperfectly shaped by the lithography process. Such distortions can affect switching in magnetic devices. The egg study results may be useful in developing random-access memories (RAM) based on interactions between electron spins and magnetized surfaces. Spin-RAM is one approach to making future memories that could provide high-speed access to data while reducing processor power needs by storing data permanently in ever-smaller devices. Shaping magnets like eggs breaks up a symmetric frequency pattern found in ellipse structures and thus offers an opportunity to customize and control the switching process.
"For example, intentional patterning of egg-like distortions into spinRAM memory elements may facilitate more reliable switching," says NIST physicist Tom Silva, an author of the new paper.
"Also, this study has provided the Easter Bunny with an entirely new market for product development."
Lo ha scoperto Christofer Adams, endocrinologo dell’Università dello Iowa, che descrive sulle pagine di Cell Metabolism come questa sostanza sia capace anche di ridurre i lipidi, i livelli di zucchero nel sangue, il colesterolo e i trigliceridi.
“L’atrofia muscolare è piuttosto comune e colpisce soprattutto persone malate o anziane”, ha dichiarato Adams. “E non esiste un trattamento”. Per questo il ricercatore ha cominciato a studiare l’attività dei geni che sovraintendono allo sviluppo muscolare nei pazienti affetti da questa patologia, usando queste informazioni per individuare una sostanza chimica in grado di bloccare il processo. Da questa analisi è emerso il ruolo interessante dell’acido ursolico.
Da qui la decisione di somministrare questa sostanza a topi di laboratorio. L’esperimento ha dato i risultati sperati: negli animali trattati è aumentata sia la massa sia la forza del muscolo. “Questo accade perché l’acido ursolico agisce direttamente su due degli ormoni che partecipano alla costruzione muscolare: l’insulina e il fattore di crescita insulino-simile (IGF1)”, ha precisato Adams. Lo sviluppo della massa muscolare non ha causato un aumento del peso corporale; si sono invece registrati una riduzione dei lipidi grasso e un abbassamento dei livelli di glucosio, colesterolo e trigliceridi nel sangue.
Come si forma il debito pubblico? Lo Stato spende soldi per tutti gli aspetti della vita sociale, per trovarli chiede alla Banca Centrale, di proprietà privata (si veda l’articolo sulla proprietà della Banca d’Italia), di stampare del denaro, che poi restituirà con gli interessi attraverso le tasse.
Fino al 1944 le banconote stampate erano coperte dalle cosiddette “riserve auree”, quantità di oro che gli Stati depositavano a garanzie del loro debito. Dopo la conferenza di Bretton Woods, questa riserva è richiesta solo per i Dollari statunitensi, tutte le altre monete sono “scoperte”.
Da quel momento in poi lo Stato chiede denaro in prestito alla banca in cambio di titoli di Stato, cioè altro denaro! Così pur volendo non potrà mai pagare il suo debito.
Normalmente si pensa che la banca guadagni la differenza tra i titoli presi in garanzia e il denaro dato allo Stato. In realtà, le Banche Centrali vendono allo Stato fogli stampati al loro valore nominale: se lo Stato compra 100 Euro, non li paga i pochi centesimi necessari per stamparli più un margine per la banca ma li paga 100 Euro più il tasso di sconto.
Questo è il reale guadagno delle Banche Centrali: la differenza tra il costo di produzione di una banconota, pochi centesimi, e il prezzo che si fanno pagare, nel nostro esempio 105 Euro. Questo guadagno si chiama signoraggio primario.
Secondo lo Statuto di Banca d’Italia (Art.39), solamente il 4% dei guadagni può essere distribuito ai soci, il resto va rimesso allo Stato. Significa quindi che alla fine i guadagni del signoraggio finiscono allo Stato?
Assolutamente no! Vediamo perché.
I bilanci delle Banche sono redatti secondo i G.A.A.P. (Generally Agreed Accounting Principles), norme internazionali stabilite dalle banche stesse e recepite dal nostro ordinamento.
Secondo la legge, le Banche segnano in passivo la totalità della moneta circolante, come se fosse un debito, quindi non versano allo Stato centinaia di milioni di Euro all’anno.
Approfondiamo il discorso. Come detto, fino al 1944 le banconote circolanti erano effettivamente un debito per la banca nei confronti dei portatori; infatti questi avrebbero teoricamente potuto chiederne il pagamento in oro. Ma da quel momento in poi, visto che le banconote non sono più garantite da nulla, che debito sarebbe per la Banca?
La risposta è ovvia: nessuno! In realtà le Banche continuano a segnarlo in passivo, proprio per intascare la cifra e non versarla allo Stato.
Ulteriore prova sia che, sulle banconote di Euro, non c’è la scritta “pagabili al portatore”, come invece c’era sulla Lira (moneta in vigore anche prima del 1944).
Questo significa che se lo Stato approvasse una legge, che rispecchiando la realtà dei fatti, imponesse alle banche di non segnare più in passivo il valore del denaro circolante, il debito pubblico sarebbe quasi estinto e quindi la pressione fiscale calerebbe vertiginosamente.
A questo punto sembra naturale chiedersi dove vanno a finire i soldi che le banche “sottraggono” agli Stati… nel prossimo articolo scopriremo anche questo.
Studii realizate in randul elevilor romani, facute publice la inceput de an scolar, au relevat – si statistic – un fenomen alarmant, cata vreme vorbim despre sanatatea generatiilor tinere. Acestia sunt afectati, intr-o proportie nepermis de ridicata, de boli de durata, care uneori se manifesta de-a lungul intregii vieti. Pe un prim loc, alaturi de problemele coloanei, cele oculare obstructioneaza grav insusi modul de viata al viitorului adult.
Doamna doctor Luminita Teodorescu, de la Clinica „Oftapro”, prezinta cateva astfel de afectiuni si posibilitati de remediere. Cataracta inseamna pierderea transparentei cristalinului („lentila” din interiorul ochiului), consecinta fiind ca lumina nu mai poate patrunde din exterior in ochi; vederea scade in mod progresiv. Daca pupila este alba, ea indica prezenta unei cataracte, tumori, a unei inflamatii sau dezlipiri de retina. Poate aparea la orice varsta, chiar si de la nastere. Cauzele producerii cataractei sunt:
- traumatisme (lovitura la ochi sau in zonele inconjuratoare); n boli generale (diabet, miastenie etc.); n boli oculare (uveite, glaucom, operatii la ochi); n utilizarea unor medicamente timp indelungat (cum e cortizonul); n iradierea. Simptomele cataractei: l scaderea vederii (senzatia de ceata); l lipsa acuitatii vizuale, chiar si cu ochelari; l scaderea vederii la distanta si imbunatatirea vederii aproape; l vederea dubla; l vederea scazuta la lumina puternica; in forme avansate, pupila devine alba. Nu apar dureri, lacrimare, roseata (doar daca ochiul are si alte boli). Diagnosticul il stabileste numai medicul, putand exista si boli asociate.
Tratamentul in fazele incipiente este medicamentos, incetinind evolutia bolii. Singurul tratament curativ este cel chirurgical – urgent la copii, mai ales daca e la un singur ochi; daca se intervine la varste mari, ochiul ramane „lenes”. La adult se poate interveni in orice moment, nemaiasteptandu-se ca boala sa se maturizeze, intrucat predispune la complicatii.
Nistagmus sau „ochii jucausi” se observa usor la unii copii, fiind vorba despre oscilatii rapide stanga-dreapta, ceea ce da impresia ca bolnavul nu poate sa fixeze imaginea. Aceasta constituie insa si semnul unei afectiuni la nivelul sistemului nervos, oriunde intre ochi si creier.
Glaucomul se caracterizeaza prin cresterea presiunii intraoculare, cu timpul aparand modificari ale nervului optic si ale campului vizual. Netratat, determina orbirea treptata sau brusca. Poate aparea de la nastere, poate sa nu aiba o cauza aparenta sau sa fie determinat de o lovitura la ochi, arsura, tratament local sau general cu anumite substante etc. Boala poate fi declasata fara semne prealabile. Tardiv, se manifesta scaderea acuitatii vizuale. Ochii se inrosesc, apar dureri, vederea de cercuri colorate, senzatie trecatoare de ceata.
Ochii lacrimeaza, la copii apare fotofobia, organul vizual are dimensiuni crescute si e foarte stralucitor. Medicul va stabili tipul si stadiul bolii, apoi tratamentul necesar. Acesta este in primul rand medicamentos. In unele cazuri se intervine cu laser sau chiar chirurgical. Operatia de glaucom nu reda insa vederea, ci face doar ca ochiul sa nu se strice mai mult.
Ptoza palpebral| (mai simplu, pleoapa cazuta) este o pozitie nefireasca a pleoapei superioare, a carei margine e coborata. De obicei, afectiunea apare la un singur ochi. Poate fi vorba despre o inflamatie, care e urgenta daca apare brusc, iar pleoapa este rosie si fierbinte. In acelasi timp, se poate vorbi despre un muschi ocular slabit sau o tumora, situatie in care vederea se poate bloca. Tratamentul este chirurgical. Cand functia muschiului ridicator e doar diminuata, se practica rezectia acestuia. Daca insa aceeasi functie este absenta, se face suspensia pleoapei la muschiul fruntii, care va prelua functia de ridicare a pleoapei.
Ectropionul reprezinta pozitia vicioasa a pleoapei, marginea ei fiind intoarsa in afara. Cel mai frecvent, afecteaza doar pleoapa inferioara si, la fel, apare lacrimarea excesiva. Prin expunere din cauza deschiderii prea mari a fantei palpebrale, corneea poate fi afectata. Se intalneste rareori ectropionul congenital. Cel castigat poate fi generat: de slabirea muschiului orbitelor. Pleoapa este flasca, marginea ei se alungeste. Apare lacrimare, iritatia pielii pleoapei, cu alte eventuale complicatii. Aceeasi maladie se poate asocia si cu alte probleme. Simptomele sunt lacrimarea, iritatia pielii pleoapei, alte boli. Tratamentul este chirurgical si consta in scurtarea marginii pleoapei, pentru restabilirea pozitiei ei normale.
Bertrand Arthur William Russell, 3rd Earl Russell, OM, FRS (18 May 1872 – 2 February 1970), was a British philosopher, logician, mathematician, historian, and social critic. At various points in his life he imagined himself a liberal, a socialist, and a pacifist, but he also admitted that he had never been any of these things, in any profound sense. He was born in Wales, into one of the most prominent aristocratic families in Britain.
My own view on religion is that of Lucretius. I regard it as a disease born of fear and as a source of untold misery to the human race. I cannot, however, deny that it has made some contributions to civilization. It helped in early days to fix the calendar, and it caused Egyptian priests to chronicle eclipses with such care that in time they became able to predict them. These two services I am prepared to acknowledge, but I do not know of any others.
The word religion is used nowadays in a very loose sense. Some people, under the influence of extreme Protestantism, employ the word to denote any serious personal convictions as to morals or the nature of the universe. This use of the word is quite unhistorical. Religion is primarily a social phenomenon. Churches may owe their origin to teachers with strong individual convictions, but these teachers have seldom had much influence upon the churches that they have founded, whereas churches have had enormous influence upon the communities in which they flourished. To take the case that is of most interest to members of Western civilization: the teaching of Christ, as it appears in the Gospels, has had extraordinarily little to do with the ethics of Christians. The most important thing about Christianity, from a social and historical point of view, is not Christ but the church, and if we are to judge of Christianity as a social force we must not go to the Gospels for our material. Christ taught that you should give your goods to the poor, that you should not fight, that you should not go to church, and that you should not punish adultery. Neither Catholics nor Protestants have shown any strong desire to follow His teaching in any of these respects. Some of the Franciscans, it is true, attempted to teach the doctrine of apostolic poverty, but the Pope condemned them, and their doctrine was declared heretical. Or, again, consider such a text as "Judge not, that ye be not judged," and ask yourself what influence such a text has had upon the Inquisition and the Ku Klux Klan.
What is true of Christianity is equally true of Buddhism. The Buddha was amiable and enlightened; on his deathbed he laughed at his disciples for supposing that he was immortal. But the Buddhist priesthood -- as it exists, for example, in Tibet -- has been obscurantist, tyrannous, and cruel in the highest degree.
There is nothing accidental about this difference between a church and its founder. As soon as absolute truth is supposed to be contained in the sayings of a certain man, there is a body of experts to interpret his sayings, and these experts infallibly acquire power, since they hold the key to truth. Like any other privileged caste, they use their power for their own advantage. They are, however, in one respect worse than any other privileged caste, since it is their business to expound an unchanging truth, revealed once for all in utter perfection, so that they become necessarily opponents of all intellectual and moral progress. The church opposed Galileo and Darwin; in our own day it opposes Freud. In the days of its greatest power it went further in its opposition to the intellectual life. Pope Gregory the Great wrote to a certain bishop a letter beginning: "A report has reached us which we cannot mention without a blush, that thou expoundest grammar to certain friends." The bishop was compelled by pontifical authority to desist from this wicked labor, and Latinity did not recover until the Renaissance. It is not only intellectually but also morally that religion is pernicious. I mean by this that it teaches ethical codes which are not conducive to human happiness. When, a few years ago, a plebiscite was taken in Germany as to whether the deposed royal houses should still be allowed to enjoy their private property, the churches in Germany officially stated that it would be contrary to the teaching of Christianity to deprive them of it. The churches, as everyone knows, opposed the abolition of slavery as long as they dared, and with a few well-advertised exceptions they oppose at the present day every movement toward economic justice. The Pope has officially condemned Socialism.
Pictorul englez John Maler Collier (1850-1934) a fost unul dintre cei mai interesanti artisti supranumiti „pre-rafaelisti” – adorau arta lui Rafael si sustineau ca tot ceea ce s-a petrecut dupa el reprezinta doar „coruperi ale compozitiilor elegante”. Venit pe lume într-o distinsa familie de personalitati cu înalte pozitii în societate (membrii de frunte ai Parlamentului de la Londra si cu functii importante în justitie), John Collier s-a asociat pe viata cu familia celebrului biolog Thomas Henry Huxley, mare sustinator al teoriei evolutiei speciilor a lui Darwin, poreclit si „Buldogul lui Darwin”.
Astfel, Collier nu numai ca a fost casatorit cu ambele fiice ale lui Huxley (împotriva unei legi victoriene care interzicea ca fiica mai mica sa se marite cu vaduvul surorii mai mari), dar a fost profund influentat de teoriile îmbratisate de socrul sau – concepte care l-au îndepartat pe artist de preceptele religioase clasice. Astfel, pictorul afirma ca este un adept convins al „utilitarismului” si al „secularizarii moralitatii”. Obtinerea placerii si a fericirii era scopul suprem al vietii si al eticii acesteia. În general, utilitarienii îsi trageau radacinile din filosofia lui Epicur, adaptata secolului XIX de unii ganditori englezi.
Cunoscand aceste conceptii promovate de pictorul englez, devenit „Onorabil” prin obtinerea distinctiei de Ofiter al Imperiului Britanic, putem întelege cateva din cele mai importante lucrari ale sale – care îl reprezinta si care-l caracterizeaza ca pe un mare iubitor de legende si nu un intelectual atasat vreunei religii (vorbea în termeni duri despre catolicism). Una din legendele preferate a fost cea a lui Tannhäuser, poet si trubadur german traitor în secolul XIII.
Acest erou (cunoscut doar din poemele sale) ar fi avut privilegiul (sau ghinionul) sa descopere asezarea subterana unde locuia Venus (Venusberg). Un an de zile a petrecut în placerile acelui taram al femeilor superbe, apoi a iesit la suprafata, cuprins de remuscari. S-a dus la papa sa-l absolve de pacate, dar acesta a refuzat. Tannhäuser a plecat întristat si a disparut în Venusberg, iar dupa trei zile din bastonul papal au rasarit flori, ceea ce nu se întamplase niciodata (povestea a fost reluata de Wagner).
Lady Godiva, o Godgifu (990 -- 10 settembre 1067), era una nobildonna anglosassone d'Inghilterra, moglie del conte Leofrico di Coventry (Inghilterra).
Secondo la leggenda, cavalcò nuda per le vie di Coventry per ottenere la soppressione di un ulteriore tributo imposto da suo marito ai propri sudditi. Per tradizione popolare l'appellativo inglese "Peeping Tom", equivalente italiano di "guardone", deriva dal fatto che il giovane Tom la guardò e rimase talmente impressionato da divenire cieco.
Un alt cap de afis al operelor lui John Collier este mitul lui Lilith, despre care se spune ca ar fi fost prima nevasta a lui Adam si care a avut un „destin satanic”. Nonconformistul ganditor si pictor ne-o prezinta pe Lilith ca pe o splendida femeie care îmblanzeste un piton. Partea ciudata a povestii sale o reprezinta motivul pentru care nu s-ar fi înteles deloc cu Adam: cine sa stea deasupra în timpul actului sexual! Pare o banalitate, însa daca subliniem ca Lilith a fost creata tot din huma, ca si Adam, vedem aici o problema de ierarhie: ea si primul barbat erau egali, spre deosebire de Eva, care era inferioara, caci fusese facuta dintr-o coasta a barbatului. Lilith nu a suportat pretentiile lui Adam si a disparut, devenind un demon al noptii, o amenintare la adresa noilor nascuti...
Legenda are mai multe variante, iar personajul cu pricina este prezent si-n Vechiul Testament sub forma unei „bufnite urlatoare”. Interesant este ca John Collier o prezinta pe acea femeie cu „prea multa personalitate” singura, ca si cum artistul nu-l baga în seama pe Adam (asa cum face Dürer), pledand, în consecinta, cauza ei. Oricum, Lilith ramane un mister si, dupa cum vedem cu certitudine, femeia nu are prea multe sanse biblice de a fi egala barbatului. E ca la aritmetica: nu se compara mere cu pere...
La vicenda ha avuto inizio lo scorso lunedì, quando in chiusura del telegiornale di Dì Lucca, un'emittente locale visibile su Internet e sul digitale terrestre, il direttore Daniele Vanni si è rifiutato di trasmettere le immagini dell'elezione di Miss Trans Italia. Il tutto con un lungo monologo che ha toccato anche molti altri punti con una serie di giudizi personali considerati da molti come omofobi.
Dopo aver parlato di Miss Italia, ha affermato: "E poi devo chiudere con due concorsi di bellezza ma di altro tipo, dei quali mi rifiuto di passare le immagini anche se ne siamo in possesso. Infatti se era ingiusto schernire una volta o tenere addirittura chiusi in casa i diversi -anche gli omosessuali- a me sembra eccessivo il gay pride oppure farci sopra dei concorsi di bellezza. Così non abbiamo passato le immagini quando c'è stato il Mr Gay qualche giorno fa: ne abbiamo dato solo notizia. Fra l'altro Daniel Argentino, l'eletto, ha dedicato la sua vittoria a babbo e mamma che senz'altro ne saranno contenti. Così diamo atto del fatto che sabato sera si è votato per la più bella Miss Trans italiana e anche per la più bella Miss Sudamericana, sempre a Torre del Lago che sta diventando, da questo punto di vista, un problema di ordine pubblico, ma forse non ce ne accorgiamo".
A denunciare l'accaduto è stato il portale Gay.it che, su segnalazione di un lettore, ha pubblicato ieri il video di quello spezzone di telegiornale. L'indignazione generata è stata tale che ben presto un alto numero di blog e di siti di informazioni hanno rilanciato la notizia, sollevando un vero e proprio polverone mediatico.
L'emittente toscana è così corsa ai ripari e ha affidato al conduttore del telegiornale mattutino di ieri, all'indomani delle polemiche e a quasi una settimana di distanza dal fatto, le sue dovute ma un po' tardive scuse. Il tutto con tanto di dissociazione da parte dell'intera redazione e la richiesta di dimissioni del direttore: "La posizione espressa dal signor Daniele Vanni nel Tg di lunedì sera 29 agosto 2011 in merito alle manifestazioni Miss Italia Trans e Miss Gay Italia, è totalmente estranea alla linea editoriale di questa emittente, che sino ad oggi ha sempre rispettato qualunque posizione di natura politica, religiosa e sessuale. La proprietà di questa emittente, all'unanimità, ha deciso di chiedere al signor Vanni, per le sue dichiarazioni, le scuse pubbliche e contemporaneamente le immediate e irrevocabili dimissioni dal Suo incarico, ritenendo intollerabile nella forma e nel contenuto i giudizi espressi nei confronti delle manifestazioni sopracitate. La redazione e tutti i dipendenti di questa emittente si dissociano da tali posizioni e si scusano se tutti i giudizi espressi, dei quali erano totalmente all'oscuro, possano aver creato un danno ad una comunità che tanto si è impegnata per combattere ogni pregiudizio e discriminazione di orientamento sessuale".
Anche la replica di Vanni non si è fatta attendere. In un'intervista ha respinto le accuse di omofobia, sostenendo che il suo monologo non fosse altro che "una battuta infelice" per nascondere il fatto che in realtà non era in possesso delle immagini.
Russell led the British "revolt against idealism" in the early 1900s. He is considered one of the founders of analytic philosophy along with his predecessor Gottlob Frege and his protégé Ludwig Wittgenstein, and is widely held to be one of the 20th century's premier logicians. He co-authored, with A. N. Whitehead, Principia Mathematica, an attempt to ground mathematics on logic. His philosophical essay "On Denoting" has been considered a "paradigm of philosophy." His work has had a considerable influence on logic, mathematics, set theory, linguistics, computer science (see type theory and type system), and philosophy, especially philosophy of language, epistemology, and metaphysics.
Christianity and Sex
The worst feature of the Christian religion, however, is its attitude toward sex -- an attitude so morbid and so unnatural that it can be understood only when taken in relation to the sickness of the civilized world at the time the Roman Empire was decaying. We sometimes hear talk to the effect that Christianity improved the status of women. This is one of the grossest perversions of history that it is possible to make. Women cannot enjoy a tolerable position in society where it is considered of the utmost importance that they should not infringe a very rigid moral code. Monks have always regarded Woman primarily as the temptress; they have thought of her mainly as the inspirer of impure lusts. The teaching of the church has been, and still is, that virginity is best, but that for those who find this impossible marriage is permissible. "It is better to marry than to burn," as St. Paul puts it. By making marriage indissoluble, and by stamping out all knowledge of the ars amandi, the church did what it could to secure that the only form of sex which it permitted should involve very little pleasure and a great deal of pain. The opposition to birth control has, in fact, the same motive: if a woman has a child a year until she dies worn out, it is not to be supposed that she will derive much pleasure from her married life; therefore birth control must be discouraged.
The conception of Sin which is bound up with Christian ethics is one that does an extraordinary amount of harm, since it affords people an outlet for their sadism which they believe to be legitimate, and even noble. Take, for example, the question of the prevention of syphilis. It is known that, by precautions taken in advance, the danger of contracting this disease can be made negligible. Christians, however, object to the dissemination of knowledge of this fact, since they hold it good that sinners should be punished. They hold this so good that they are even willing that punishment should extend to the wives and children of sinners. There are in the world at the present moment many thousands of children suffering from congenital syphilis who would never have been born but for the desire of Christians to see sinners punished. I cannot understand how doctrines leading us to this fiendish cruelty can be considered to have any good effects upon morals.
It is not only in regard to sexual behaviour but also in regard to knowledge on sex subjects that the attitude of Christians is dangerous to human welfare. Every person who has taken the trouble to study the question in an unbiased spirit knows that the artificial ignorance on sex subjects which orthodox Christians attempt to enforce upon the young is extremely dangerous to mental and physical health, and causes in those who pick up their knowledge by the way of "improper" talk, as most children do, an attitude that sex is in itself indecent and ridiculous. I do not think there can be any defense for the view that knowledge is ever undesirable. I should not put barriers in the way of the acquisition of knowledge by anybody at any age. But in the particular case of sex knowledge there are much weightier arguments in its favor than in the case of most other knowledge. A person is much less likely to act wisely when he is ignorant than when he is instructed, and it is ridiculous to give young people a sense of sin because they have a natural curiosity about an important matter.
Every boy is interested in trains. Suppose we told him that an interest in trains is wicked; suppose we kept his eyes bandaged whenever he was in a train or on a railway station; suppose we never allowed the word "train" to be mentioned in his presence and preserved an impenetrable mystery as to the means by which he is transported from one place to another. The result would not be that he would cease to be interested in trains; on the contrary, he would become more interested than ever but would have a morbid sense of sin, because this interest had been represented to him as improper. Every boy of active intelligence could by this means be rendered in a greater or less degree neurasthenic. This is precisely what is done in the matter of sex; but, as sex is more interesting than trains, the results are worse. Almost every adult in a Christian community is more or less diseased nervously as a result of the taboo on sex knowledge when he or she was young. And the sense of sin which is thus artificially implanted is one of the causes of cruelty, timidity, and stupidity in later life. There is no rational ground of any sort or kind in keeping a child ignorant of anything that he may wish to know, whether on sex or on any other matter. And we shall never get a sane population until this fact is recognized in early education, which is impossible so long as the churches are able to control educational politics.
Leaving these comparatively detailed objections on one side, it is clear that the fundamental doctrines of Christianity demand a great deal of ethical perversion before they can be accepted. The world, we are told, was created by a God who is both good and omnipotent. Before He created the world He foresaw all the pain and misery that it would contain; He is therefore responsible for all of it. It is useless to argue that the pain in the world is due to sin. In the first place, this is not true; it is not sin that causes rivers to overflow their banks or volcanoes to erupt. But even if it were true, it would make no difference. If I were going to beget a child knowing that the child was going to be a homicidal maniac, I should be responsible for his crimes. If God knew in advance the sins of which man would be guilty, He was clearly responsible for all the consequences of those sins when He decided to create man. The usual Christian argument is that the suffering in the world is a purification for sin and is therefore a good thing. This argument is, of course, only a rationalization of sadism; but in any case it is a very poor argument. I would invite any Christian to accompany me to the children's ward of a hospital, to watch the suffering that is there being endured, and then to persist in the assertion that those children are so morally abandoned as to deserve what they are suffering. In order to bring himself to say this, a man must destroy in himself all feelings of mercy and compassion. He must, in short, make himself as cruel as the God in whom he believes. No man who believes that all is for the best in this suffering world can keep his ethical values unimpaired, since he is always having to find excuses for pain and misery.
Valter Lavitola, direttore ed editore dell’Avanti, imprenditore ittico, vasti interessi in Sudamerica, massone, grande amico di Fabrizio Cicchitto e di Sergio De Gregorio, animatore delle feste del premier a Tor Crescenza durante l’estate del 2010, nonché dossieratore di Fini nel caso Montecarlo.
Giusto per ricordare chi è l’uomo a cui Berlusconi versava 20 mila euro al mese (da passare a Tarantini) e a cui il 13 luglio scorso Berlusconi confidava di voler "lasciare questo Paese di merda".
"L’Italia è il Paese che amo" (Berlusconi, 1994)
"Paese di merda" (Berlusconi 2011).
Sarà mica che nel frattempo ha governato quasi sempre lui?
Cu nimic deosebit, ca viclenie si cruzime, de fiarele salbatice din randul carora s-a ridicat, in urma cu multe mii de ani, omul a stiut insa ceva ce acestea nu au stiut: sa apeleze la unelte spre a-si invinge adversarii si, cand pietrele sau batele n-au mai fost suficiente, a inventat tot soiul de arme, de la arcul cu sageti la mitraliera, astfel incat David sa-l invinga, de la distanta, pe Goliath, nu doar in legendele biblice, ci si in realitate. Caci in materie de ucis, imaginatia semenilor nostri s-a dovedit mereu de-a dreptul diabolica si daca nu credeti, haideti sa parcurgem impreuna o trecere in revista a catorva dintre cele mai stranii, socante si letale arme nascocite vreodata de om.
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Studii realizate in randul elevilor romani, facute publice la inceput de an scolar, au relevat – si statistic – un fenomen alarmant, cata vreme vorbim despre sanatatea generatiilor tinere. Acestia sunt afectati, intr-o proportie nepermis de ridicata, de boli de durata, care uneori se manifesta de-a lungul intregii vieti. Pe un prim loc, alaturi de problemele coloanei, cele oculare obstructioneaza grav insusi modul de viata al viitorului adult.
Pictorul englez John Maler Collier (1850-1934) a fost unul dintre cei mai interesanti artisti supranumiti „pre-rafaelisti” – adorau arta lui Rafael si sustineau ca tot ceea ce s-a petrecut dupa el reprezinta doar „coruperi ale compozitiilor elegante”. Venit pe lume într-o distinsa familie de personalitati cu înalte pozitii în societate (membrii de frunte ai Parlamentului de la Londra si cu functii importante în justitie), John Collier s-a asociat pe viata cu familia celebrului biolog Thomas Henry Huxley, mare sustinator al teoriei evolutiei speciilor a lui Darwin, poreclit si „Buldogul lui Darwin”.
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
