Jan Kleissl, a professor of environmental engineering at the UC San Diego Jacobs School of Engineering.

In a study in an upcoming issue of the journal Solar Energy, Kleissl and his team published what they believe are the first peer-reviewed measurements of the cooling benefits provided by solar photovoltaic panels. Using thermal imaging, researchers determined that during the day, a building’s ceiling was 5 degrees Fahrenheit cooler under solar panels than under an exposed roof. At night, the panels help hold heat in, reducing heating costs in the winter.

“Talk about positive side-effects,” said Kleissl.

As solar panels sprout on an increasing number of residential and commercial roofs, it becomes more important to consider their impact on buildings’ total energy costs, Kleissl said. His team determined that the amount saved on cooling the building amounted to getting a 5 percent discount on the solar panels’ price, over the panels’ lifetime. Or to put it another way, savings in cooling costs amounted to selling 5 percent more solar energy to the grid than the panels are actually producing— for the building researchers studied.

Data for the study was gathered over three days in April on the roof of the Powell Structural Systems Laboratory at the Jacobs School of Engineering with a thermal infrared camera. The building is equipped with tilted solar panels and solar panels that are flush with the roof. Some portions of the roof are not covered by panels.

The panels essentially act as roof shades, said Anthony Dominguez, the graduate student lead on the project.  Rather than the sun beating down onto the roof, which causes heat to be pushed through the roof and inside the ceiling of the building, photovoltaic panels take the solar beating. Then much of the heat is removed by wind blowing between the panels and the roof. The benefits are greater if there is an open gap where air can circulate between the building and the solar panel, so tilted panels provide more cooling. Also, the more efficient the solar panels, the bigger the cooling effect, said Kleissl. For the building researchers analyzed, the panels reduced the amount of heat reaching the roof by about 38 percent.

Although the measurements took place over a limited period of time, Kleissl said he is confident his team developed a model that allows them to extrapolate their findings to predict cooling effects throughout the year.

For example, in winter, the panels would keep the sun from heating up the building. But at night, they would also keep in whatever heat accumulated inside. For an area like San Diego, the two effects essentially cancel each other out, Kleissl said.

The idea for the study came about when Kleissl, Dominguez and a group of undergraduate students were preparing for an upcoming conference. They decided the undergraduates should take pictures of Powell’s roof with a thermal infrared camera. The data confirmed the team’s suspicion that the solar panels were indeed cooling the roof, and the building’s ceiling as well.

“There are more efficient ways to passively cool buildings, such as reflective roof membranes,” said Kleissl. “But, if you are considering installing solar photovoltaic, depending on your roof thermal properties, you can expect a large reduction in the amount of energy you use to cool your residence or business.”

The study was funded by a NASA Graduate Student Research Program fellowship. Kleissl’s research is funded by the National Science Foundation, California Public Utilities Commission, the Department of Energy and the California Energy Commission. The authors thank the staff of the Powell Structural Lab, especially Andrew Gunthardt, for making the building available for the study.If additional funding became available, Kleissl said his team could develop a calculator that people could use to predict the cooling effect on their own roof and in their own climate-specific area. To further increase the accuracy of their models, researchers also could compare two climate-controlled, identical buildings in the same neighborhood, one with solar panels, the other without.

Source: ScienceDaily

Gerald Celente (trends master futurist and outspoken public figure, Author of the trends Journal , Gerald Celente is a pioneer trend strategist and trends analyst. He is author of the national bestseller Trends 2000 and Trend Tracking and publisher of the worldwide circulated Trends Journal newsletter.) has been forecasting trends worldwide since 1980, delivering concise, deployable success strategies and publishing the Trends Journal.

MF bought out the contractor he had dealt with for 28 years without notifying anyone. He had no idea his account was actually held with MF. Most people have no idea that Wall Street has become a gigantic financial casino. The big Wall Street banks are making tens of billions of dollars a year in the derivatives market, and nobody in the financial community wants the party to end.

If you can't hold the gold in your hands, you don't own it. All you have is a contractual interest in "paper" gold. As we have seen, the rule of law is gone in the securities and commodities markets.

Just like your pensions, IRAs and 401Ks, they will all be stolen from you. Get your food now, they always use food shortages to control the people. If you are going to buy gold and silver, buy physical gold and silver.

Source: geraldcelente-blog.blogspot.com

The Banks do not have any money or Gold just a lot of hot air says trends master Gerald Celente , Alex Jones talks to Gerald Celente about an update from trends forecaster and author Gerald Celente on the theft of his money by MF Global. RJO & Associates robbed Gerald Celente 6 figures account , Gerald Celente sees Economic Martial law and Bank Run after the holidays, A bank run (also known as a run on the bank) occurs when a large number of bank customers withdraw their deposits because they believe the bank is, or might become, insolvent. As a bank run progresses, it generates its own momentum, in a kind of self-fulfilling prophecy (or positive feedback): as more people withdraw their deposits, the likelihood of default increases, and this encourages further withdrawals. This can destabilize the bank to the point where it faces bankruptcy.

http://www.trendsresearch.com/index.php
http://geraldcelente-blog.blogspot.com/
http://www.infowars.com/
http://www.prisonplanet.tv/

Well, because it's simpler and more efficient to send fishing boats out to catch the fish and bring them in. Thinking along those same lines, the Fraunhofer Center for Manufacturing Innovation has proposed a ship-mounted renewable energy-harvesting system, that would be powered by the ocean's waves.

Traditional wave-power systems, both actual and proposed, are typically permanently located out at sea. Because of this fact, they must be designed to withstand storms. They are also required to send the power that they generate back to shore via underwater cables, which can be very costly to purchase and install. Additionally, because they are permanent structures, they must meet regulatory standards and can't be located anywhere that ships might run into them.

A proposed wave-power system could be installed on ships, which would regularly return to shore to deliver power to the grid (Image: Fraunhofer)

The Fraunhofer system would apparently have none of these problems. It would consist of floating buoys, that would be deployed over the sides of a 50 meter (164 foot)-long ship, on hinged arms. As those buoys proceeded to bob up and down on the waves, the arms to which they were attached would pivot up and down, generating power that would be stored on an onboard battery system. One the ship was ashore, power from those batteries could then be released into the municipal grid system, during hours of peak usage.

Because the system would be mobile (the buoys would be lifted out of the water when the ship was moving), everything could simply be taken to shore when storms were approaching. No cables would be required, and the system could be temporarily parked wherever it didn't pose a hazard and the waves were decent.

The ships, which could be repurposed existing vessels, would have a storage capacity of 20 megawatt-hours. It is estimated that the system could generate electricity at a cost of 15 cents per kilowatt-hour, which is lower than the cost of existing wave power systems, that reportedly range between 30 and 65 cents.

Of course, some energy would be expended to power the ships' engines, or the engines of tug boats that would tow them.

Source: Gizmag

Multitudinea de mesaje postate de studenti si de către adolescenti pe paginile personale de pe reteaua socială Facebook ar putea avea un efect pozitiv, sustin oamenii de stiintă. Astfel, cercetătorii au descoperit că timpul petrecut online pe retelele sociale poate ajuta oamenii să învete să fie mai empatici si să îsi facă mai multi prieteni în viata reală.

Din ce în ce mai multe studii indică faptul că utilizarea pe scară largă a mesajelor text, a emailurilor si a mesajelor de pe site-urile de socializare prezintă beneficii din punct de vedere social.

Mai multe cercetări recente au descoperit că o comunicare digitală poate conduce la prietenii mai bune, la mai multă onestitate, la un sentiment de intimitate în cadrul relatiilor si la un sentiment crescut de apartenentă, în plus fată de beneficiile practice pe care le au retelele de socializare.

Per ansamblu, noile tehnologii ajută la sporirea relatiilor din lumea reală, sustine Nancy Baym, un profesor de comunicare de la Universitatea Kansas. Studiile au demonstrat că oamenii interactionează cu cei mai apropiati prieteni cu ajutorul acestei tehnologii, mentinând astfel legătura strânsă dintre ei.

Unele cercetări demonstrează că tehnologiile bazate pe comunicare pot fi deosebit de utile pentru niste oameni care sunt timizi sau care suferă de anxietate atunci când se află în compania multor persoane. Oamenii de stiintă s-au concentrat pe impactul psihologic pe care pe care îl are comunicarea digitală.

Într-un studiu realizat asupra studentilor de la Universitatea New York, acestia au fost rugati să se descrie drept anxiosi sau nu si apoi au fost rugati să interactioneze între ei în grupuri speciale de câte trei persoane. În primă fază, acestia au avut o întâlnire fată în fată, după care a trebuit să poarte discutii într-o cameră privată pe internet.

Cei care au sustinut că sunt anxiosi, au declarat că s-au simtit rusinati în cadrul întâlnirilor fată în fată, dar au simtit un grad mai mare de confort atunci când au participat la discutii online.

În cadrul unui alt studiu au luat parte persoane cu un grad de anxietate ridicat si scăzut. Acestia au fost rugati să interactioneze în grupuri pe patru, atât pe internet, cât si fată în fată. S-a demonstrat astfel că persoanele anxioase au luat decizii si au condus grupul în cazul discutiilor online, pe când cei relaxati au fost liderii discutiilor fată în fată.

Larry Rosen a studiat în mod special empatia, deoarece aceasta este comunicată în mod obisnuit prin expresiile faciale si limbajul trupului. Cercetătorii au studiat zeci de pagini personale de pe reteaua socială Facebook, căutând comentarii ale persoanelor si răspunsurile pe care acestea le-au primit, în încercarea de a întelege sentimentele care au stat la baza acelor mesaje.

S-a demonstrat astfel că empatia a putut fi transmisă prin intermediul comunicării scrise. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să studieze modul în care este exprimată empatia în viata reală.

Într-un studiu prezentat recent de American Psychological Association au fost intervievate 1.283 de persoane având o vârstă cuprinsă între 18 si 30 de ani. Acestia au fost nevoiti să declare cât timp petrec pe internet si gradul de empatie pe care îl simt fată de prietenii lor atât în mediul virtual, cât si în cel real.

Bazându-se pe rapoartele participantilor, cercetătorii au descoperit că utilizatorii au exprimat o cantitate semnificativă de empatie si în mediile online. Cu cât studentii petrec mai mult timp pe Facebook, cu atât vor exprima mai multă empatie si în viata reală, au descoperit cercetătorii.

Comunicarea digitală pare să sustină sentimentul de identitate din cadrul unui grup, declară Nicole Ellison, un profesor specialist în telecomunicatii, studiul informatiei si mass-media din cadrul Universitătii de Stat Michigan. Studentii care au raportat o stimă personală redusă si care utilizează frecvent reteaua de socializare Facebook au declarat că se simt parte a comunitătii Michigan State, fată de cei care au o stimă personală redusă, dar care nu utilizează atât de des site-ul de socializare. Studiul a fost efectuat de Nicole Ellison, iar lucrarea a fost publicată în jurnalul Computer-Mediated Communication.

Unele dintre aspectele negative ale comunicării digitale, precum folosirea acesteia în scopul intimidării, nu sunt atât de răspândite, au descoperit cercetătorii. În timp ce mesajele agresive de pe site-urile de socializare reprezintă o problemă, agresiunile din viata de zi cu zi sunt mult mai predominante.

Un sondaj realizat cu ajutorul a 3.777 de adolescenti a demonstrat că aproximativ 45% dintre acestia au fost agresati sau intimidati în ultimul an. Dar dintre cei care au declarat că au fost hărtuiti, 40% au sustinut că acest lucru s-a petrecut în mediul offline. Mai putin de 20% au declarat că agresiunea a avut loc în mediul online, la telefon sau prin intermediul mesajelor scrise, sustine Michele Ybarra, presedintele organizatiei nonprofit Internet Solutions for Kids Inc.

Două treimi dintre copiii care sustin că sunt intimidati în mediile online declară că nu sunt deranjati de acest lucru, sugerează un studiu coordonat de doctor Ybarra, care speră ca lucrarea sa să fie publicată în jurnalul Pediatrics în următoarea perioadă.

De asemenea, copiii au o sansă mai mare de a vedea programe cu continut sexual sau violentă la televizor, decât în mediul online, a încheiat Michele Ybarra.

Sursa: Wall Street Journal

La notizia arriva come un fulmine a ciel sereno visto che la testata aveva appena celebrato il suo 25° anniversario con un numero speciale.

I ricercatori biomedici hanno così perso una fonte di informazioni autorevole e i giornalisti scientifici  l'ennesima pubblicazione su cui si poteva scrivere.

The Scientist è stato lanciato come un bi-settimanale nel 1986 da Eugene Garfield, fondatore dell'Institute for Scientific Information (ISI, ora Thomson Reuters). Dalla prima sede a Washington, DC, ben presto si trasferisce a Philadelphia, dove si trovava ISI, e più tardi fu trasformato in una rivista mensile stampa accompagnato dal quotidiano di notizie online.

Ma Vitek Tracz, l'imprenditore pubblicazioni scientifiche che hanno acquistato la pubblicazione e che rimane il suo amministratore delegato, ha confermato che con "grande tristezza, ... abbiamo dovuto chiudere The Scientist".

In una e-mail, Tracz scrive che l'unica ragione della chiusura è economica,  non c'è altra ragione. I nostro personale è meraviglioso e di talento, ha un pubblico che la  ama, ed è riuscita a mantenere alta editoriale e standard di produzione per molti anni.

Ma il mondo, spiega l'imprenditore promotore del movimento open-access, si sta allontanando dalle riviste tradizionali, e la nostra dipendenza dalla pubblicità ci ha portato a questo punto.

Negli ultimi anni, Tracz ha concentrato gran parte della sua attenzione sulla Faculty of 1000 post pubblication Peer Review, un tentativo alternativo di applicare la peer review in letteratura scientifica con ricercatori selezionati in una miriade di discipline.
Proprio questa settimana, infatti, il sito ha lanciato la F1000 Factor Journal, un nuovo tentativo di classificare riviste scientifiche, che offre una una alternativa alla  metrica tradizionale e controversa  conosciuta  come impact factor.

Fonte: gravita-zero.org

It sounds like the setup for a Hollywood thriller: scientists in a lab create a virus as contagious as the flu that kills half of those infected. We're safe as long as the virus remains locked up, but if it escapes or gets into the hands of bioterrorists, it has the potential to become a pandemic and kill millions around the world.

But this isn't the latest summer blockbuster. According to New Scientist magazine, researchers in the Netherlands studying H5N1 -- commonly referred to as the bird flu or avian influenza -- have created a strain of the virus that's easily passed between mammals, and it's just as lethal as the original virus.

According to the U.S. Department of Health & Human Services, the H5N1 virus has infected more than 500 people in more than a dozen countries and is known to kill around 60 percent of those that become infected.

Ron Fouchier, a researcher at the Erasmus Medical Centre in Rotterdam, led the team that successfully created the mutation. Fouchier presented the findings at a conference in Malta in September and, according to NPR, is now seeking publication of his results.

But some in the scientific community are debating whether or not that's a good idea.

"It's just a bad idea for scientists to turn a lethal virus into a lethal and highly contagious virus. And it's a second bad idea for them to publish how they did it so others can copy it," Dr. Thomas Inglesby, the director and CEO of the Center for Biosecurity at the University of Pittsburgh, told NPR.

Others, like Michael Osterholm, the director of the Center for Infectious Disease Research and Policy (CIDRAP), told Science magazine that "These studies are very important."

From the Science magazine blog Science Insider:

The researchers "have the full support of the influenza community," Osterholm says, because there are potential benefits for public health. For instance, the results show that those downplaying the risks of an H5N1 pandemic should think again, he says.

The study is currently being reviewed by the U.S. National Science Advisory Board for Biosecurity, a "federal advisory committee chartered to provide advice, guidance, and leadership regarding...biological research with legitimate scientific purpose that may be misused to pose a biologic threat to public health and/or national security."

What do you think? Should the results of the study be made public? Do the benefits outweigh the risks?

Source: huffingtonpost.com

Se le temperature dell’aria smettono di salire, o lo fanno più lentamente di quanto ci aspetteremmo, non è perché sono cessate le emissioni di gas serra e la Terra ha smesso di scaldarsi. È solo che il nostro pianeta nasconderebbe, si fa per dire, parte del calore prodotto. Dove? Negli oceani, a circa 300 metri sotto la superficie delle acque, lì dove difficilmente può essere rintracciato o misurato. Un rifugio temporaneo, dal quale è comunque destinato a riemergere, prima o poi, per dare il suo contributo al riscaldamento globale. A sostenerlo è un gruppo di ricercatori australiani e statunitensi guidati da Gerald Meehl del National Center for Atmospheric Research (Ncar), in Colorado.

Lo studio, pubblicato su  Nature Climate Change, parte da una domanda: che fine ha fatto il cosiddetto calore mancante, ovvero quella quota la cui assenza ha consentito alla Terra di non surriscaldarsi troppo nonostante l’aumento delle emissioni di gas serra negli ultimi dieci anni? A suggerire un possibile nascondiglio per questo surplus erano stati, lo scorso anno, due degli autori del nuovo studio, Kevin Trenberth e John Fasullo del Ncar, secondo i quali il rifugio del calore sarebbero proprio le acque profonde degli oceani.

Per dimostrare la consistenza di questa loro ipotesi, gli scienziati hanno ora ricostruito l’andamento delle temperature su scala globale tenendo conto delle future emissioni di gas serra e considerando le interazioni tra ghiacci, acque, suolo e atmosfera tramite alcune simulazioni al computer. I ricercatori hanno così scoperto che tra il 2000 e il 2100 le temperature dovrebbero aumentare di circa 1,4°C, ma non in maniera lineare. Secondo le stime realizzate dalle simulazioni, infatti, in questo arco di tempo la Terra potrebbe sperimentare dei periodi di pausa (rallentamento o addirittura arresto nell’innalzamento delle temperature), in cui il riscaldamento globale sarebbe in un certo senso mascherato. Degli  intervalli, insomma, in cui il calore non si tradurrebbe in un aumento delle temperature globali, ma rimarrebbe imprigionato negli oceani, riscaldando di circa il 18% le acque sotto i 300 metri, confermando così le teorie di Trenberth e Fasullo. Quanto dovrebbero durare queste pause? “Circa una decina di anni prima che il calore riemerga in superficie” , ha dichiarato al New York Times Gerald Meehl.

Secondo i ricercatori sarebbero proprio le zone più nascoste a intrappolare calore, mentre le acque più superficiali subirebbero un aumento delle temperature negli intervalli tra queste pause.

Fonte: daily.wired.it - Credit per la foto: Getty

A tool based on theoretical calculations that could aid the search for these particles has been developed by a team of researchers in Japan called the HAL QCD Collaboration.

At its most fundamental level, matter consists of particles known as quarks. Particle physicists refer to the six different types as ‘flavors’: up, down, charm, strange, top and bottom. The protons and neutrons found in the nucleus of an atom are examples of a class of particle called baryons: particles consisting of three quarks. Two baryons bound together are called dibaryons, but only one dibaryon has been found to date: a bound proton and neutron that has three up quarks and three down quarks in total.

Models that reveal the potential physical properties of dibaryons, such as their mass and binding energy, are crucial if more of these particles are to be discovered in the future. To this end, the collaboration, including Tetsuo Hatsuda from the RIKEN Nishina Center for Accelerator-Based Science in Wako, developed simulations that shed new light on one promising candidate: the H dibaryon, which comprises two up, two down and two strange quarks (Fig. 1).

An artistic impression of a bound H dibaryon, a theoretical particle consisting of two up, two down and two strange quarks. Credit: 2011 Keiko Murano

The dynamics of quarks are described by an intricate theory known as quantum chromodynamics (QCD). The simulations, however, become increasingly difficult when more particles need to be included: dibaryons with six quarks are particularly testing. Hatsuda and his colleagues used an approach known as lattice QCD in which time and space are considered as a grid of discrete points. They simplified the calculation by assuming that all quarks have the same mass, but the strange quark is actually heavier than the up and down quarks. “We know from previous theoretical studies that the binding energy should be at its largest in the equal mass case,” says Hatsuda. “If we had not found a bound state in the equal mass case, there would be no hope that the bound state exists in the realistic unequal mass case.”

The results from the collaboration’s simulations showed that the total energy of the dibaryon is less than the combined energy of two separate baryons, which verifies that H dibaryons are energetically stable. “We next hope to find the precise binding energy for unequal quark masses, which represents one of the major challenges in numerical QCD simulations,” Hatsuda adds.

Source: PhysOrg

Principala teorie privind originea Lunii sustine că aceasta s-a format în urma unui impact masiv între un obiect cosmic de dimensiunile unei planete si planeta Pământ (aflată încă în starea de formare). Energia acestui impact a fost suficient de puternică încât Luna s-a format din materialul topit aruncat în spatiu. Pe măsură ce Luna s-a răcit, această magmă s-a solidificat în mai multe componente minerale.

O analiză a unor roci lunare despre care se crede că au ca sursă magma din care s-a format satelitul Terrei a permis oamenilor de stiintă să ofere o nouă estimare a vârstei Lunii.

Conform acestei teorii privind formarea Lunii, un tip de rocă intitulată "anortosit ferroan" (FAN) este cel mai vechi tip de rocă din crusta satelitului planetei noastre. Până acum, oamenii de stiintă nu au reusit să dateze cu succes acest tip de rocă. Acum, o echipă formată din oameni de stiintă de la Unviersitatea din Copenhaga, Universitatea Carnegie din SUA si de la Laboratorul National Lawrence Lviermore din SUA a reusit să folosească noi tehnici de datare pentru a determina vârsta unei roci de tip FAN.

Echipa de cercetători a analizat izotopii de plumb si de neodimiu din această rocă, aflând astfel că vechimea acesteia este de 4.36 miliarde de ani. Până acum, oamenii de stiintă credeau că Luna este aproximativ la fel de "bătrână" ca sistemul nostru solar, adică că are o vârstă de 4.568 miliarde de ani.

Noua vârstă estimată pentru satelitul natural al Pământului este similară cu cea a celor mai vechi minerale terestre descoperite până acum (zirconiul din vestul Australiei), sugerând că elementele cele mai vechi ale crustelor terestre si lunare s-au format în acelasi timp, imediat după impactul gigant.

"Vârsta extraordinar de tânără a acestor roci lunare arată că fie Luna s-a solidificat mult mai târziu decât se credea până acum, sau că trebuie să modificăm tot ceea ce credeam că am înteles până acum despre istoria geochimică a Lunii", sustine unul dintre cercetătorii care au efectuat acest studiu.

Sursa: Eurekalert

Nel 2010 aveva scosso il mondo sintetizzando la prima cellula dal genoma artificiale. Oggi, lo scienziato e businessman Craig Venter torna a far notizia sulle pagine di Nature Biotechnology. Il suo team ha infatti pubblicato uno studio in collaborazione con l' università di San Diego (Ucsd) in cui propone un metodo innovativo per sequenziare il dna fantasma dei microrganismi che sfuggono ai normali strumenti di indagine scientifica.

La nuova tecnica, la Multiple Displacement Amplification (Mda), promette di identificare e sequenziare il 90% dei geni appartenenti a tutti quei batteri che non possono essere studiati comunemente nei centri di ricerca. E non stiamo parlando solo di qualche bacillo stravagante: secondo alcune stime, il 99,9% dei microrganismi esistenti al mondo sono difficili da maneggiare. Si tratta per la maggior parte di batteri che abitano nicchie ecologiche molto particolari, come i fondali marini, i laghi sulfurei e lo stomaco umano, e sopravvivono solo all'interno dei substrati originali. Questo significa che i ricercatori non hanno la possibilità di far crescere delle colonie abbastanza grandi da estrarne dei campioni per le analisi di sequenziamento del dna.

Il metodo Mda entra in gioco proprio con l'idea di bypassare questo problema e permettere agli scienziati di leggere il genoma fantasma  dei batteri senza doverli coltivare. Il principio alla base di questa tecnica, ideata nel 2005 dal biologo molecolare Roger Lasken, prevede infatti di completare il sequenziamento del dna partendo anche da una singola cellula. In pratica, l'Mda amplifica piccoli frammenti del genoma fino a riprodurne miliardi di copie.

Ma in questo tipo di analisi, la quantità non è tutto: per fare un buon sequenziamento del genoma ci vuole, soprattutto, materiale biologico di qualità. Purtroppo, i prodotti di amplificazione ottenuti con l'Mda non sono sempre molto affidabili. Spesso i frammenti amplificati contengono molti errori, o si replicano in proporzioni diseguali, lasciando interi buchi nella sequenza dei geni. Il team di Venter si è allora rivolto a Pavel Pevzner, un bioinformatico della Ucsd che ha brillantemente risolto il problema: ha sviluppato un algoritmo capace di selezionare la migliore combinazione di frammenti del dna e assicurare dei risultati sorprendenti.

Fatto sta che gli scienziati hanno subito testato la tecnica Mda su un Deltaproteobacterium (conosciuto come SAR324), un microrganismo oceanico di cui nessuno era mai riuscito a sequenziare il genoma. L'esperimento è andato a buon fine, svelando ai ricercatori buona parte dei geni che il batterio sfrutta per sopravvivere nel suo ambiente. Il prossimo passo sarà quello di studiare altri organismi sconosciuti, ma che promettono di essere molto interessanti, come quelli che abitano l’interno del nostro corpo.

Fonte: wired.it