Pretioasa matase, al carei secret de fabricatie era pastrat, odinioara, cu strictete, a devenit astazi un material la indemâna oricui, desi vesmintele croite din ea sunt la fel de apreciate. Se pare insa ca in viitor, matasea va fi utilizata nu doar pentru a-i imbraca pe cei dornici de haine elegante, ci si pentru a-i vindeca pe cei bolnavi! Potrivit unui proiect inedit, pus la punct de cercetatorii britanici, firele de matase vor stimula repararea nervilor distrusi. Deja s-a reusit cresterea unei „culturi” de celule nervoase de-a lungul unor fibre de matase artificiala, care are proprietati asemenanatoare cu pânza tesuta de paianjeni. Savantii spera ca matasea va incuraja cresterea celulelor de-a lungul nervilor sectionati, chiar si in cazul celor din coloana vertebrala, venind astfel in sprijinul a milioane de oameni paralizati. 
 

Matasea-minune, numita „spidrex”, provine de la viermi de matase modificati genetic, asa incât sa produca fibre cu insusiri speciale, care sa dea celulelor posibilitatea de a se lipi intre ele. Profesorul John Priestley, neurochirurg la Queen Mary’s School of Medicine and Dentistry din Londra, precizeaza ca firul de matase va actiona ca un „arac” pe care vor creste celulele nervoase.

Echipa de cercetatori britanici a testat deja matasea in cultura de tesut si pe animale si in ambele cazuri rezultatele au fost promitatoare. „Imaginile obtinute cu ajutorul microscopului electric, spune prof. Priestley, arata doua lucruri: procesorii colorati in rosu, care sunt fibre nervoase crescând de-a lungul firelor de matase; si celulele Schwann, colorate in albastru, care sunt foarte importante in sprijinirea regenerarii nervoase.

Atât in ceea ce priveste maduva spinarii cât si a nervilor periferici, firele de matase au stimulat cresterea nervului.” Principalul avantaj al acestui procedeu este ca firele de matase pot fi asamblate in tubulaturi complexe, pe dimensiunile nervilor sau ale „puntilor” ce trebuie completate. Britanicii spera ca aceste fire pot trata pacientii ai caror nervi periferici – cei care controleaza muschii si genereaza senzatiile – au fost sectionati, de pilda, in urma unui accident sau a unei taieturi adânci.

Sursa: magazin.ro

Vizitând, in vara anului 1996, Muzeul de Antichitati Egiptene din Cairo, mineralogul italian Vincenzo de Michele a observat un neobisnuit cristal galben-verzui, in mijlocul unui colier gasit la gâtul mumiei lui Tutankhamon. Bijuteria, analizata in laboratoare de specialitate, se dovedise a fi de sticla, dar ea parea mai veche decât insasi civilizatia egipteana. Facând cercetari, italianul a reusit sa gaseasca originile misteriosului cristal, in desertul Sahara, unde a mai descoperit numeroase „cioburi de sticla” asemanatoare. Dar, se punea intrebarea, cum de ajunsese sticla acolo si cine sau ce o fabricase?

Chimistul austriac Christian Koeberl s-a aratat si el pasionat de aceasta enigma si a stabilit ca sticla fusese formata in urma unei degajari de caldura atât de intense incât un singur fenomen petrecut pe Terra ar fi putut-o face: caderea unui meteorit. Dar in zona nu se distingea, nici macar in imaginile transmise de sateliti, vreo urma de impact.

Un posibil raspuns l-a oferit atunci geofizicianul american John Wasson, care a sugerat ca ar fi putut fi vorba totusi despre un meteorit urias, dar care a explodat in aer, la sute de metri inaltime, degajând o cantitate de energie colosala. „Atunci când am aflat despre acest subiect, gândul m-a dus la fenomenul Tunguska”, marturiseste Wasson. In opinia sa, e mai mult decât probabil ca explozia unui meteorit de mari dimensiuni a putut produce suficienta caldura pentru a transforma instantaneu nisipul din desert in sticla.

Bijuterii trimise de zei? 

De altfel, atunci când a fost detonata prima bomba atomica, in New Mexico, la inceputul anului 1945, pe nisip s-a creat o pojghita subtire de sticla. Simularile realizate pe computer de catre cercetatori au dovedit ca apropierea unui meteorit de mari dimensiuni de desertul Sahara ar fi putut crea o uriasa „minge de foc” si genera o temperatura de peste 1800 grade Celsius la suprafata solului, lasând in urma un urias câmp de sticla. Pe de alta parte, istoricii sustin ca, spre deosebire de civilizatiile moderne, care au acceptat realitatea meteoritilor abia in ultimele doua secole (pâna si faimosul savant Lavoisier credea ca „este imposibil sa cada pe Terra obiecte venite din Cosmos”), vechii egipteni cunosteau fenomenul caderilor meteoritice. Mai mult decât atât, intrucât fragmentele de roca sau metal veneau din cer, ele erau considerate „mesageri ai zeilor” si venerate ca atare, ca si nisipul cu care veneau in contact si care purta amprenta lor „sacra”.

Poate ca acesta este motivul pentru care fragmentele cristalizate gasite in desert erau atât de apreciate si doar faraonii aveau dreptul sa le poarte, ca niste demni „fii ai zeilor ce salasluiesc in cer”, cum erau ei considerati...

Autor: Gabriel TUDOR - magazin.ro

Despre fascinanta si totodata terifianta lume a dinozaurilor s-a scris enorm, s-au realizat filme, s-au facut reconstituiri in marime naturala spectaculoase si s-au tesut nenumarate ipoteze si povesti. Daca disparitia lor subita ramâne inca un mister provocator, nu mai putin atractive sunt aspecte insolite, mai putin cunoscute, bazate pe elemente concrete, pastrate de oamenii de stiinta in sertarul „amintirilor despre viitor”. Merita totusi sa remarcam câteva dintre ele.

Monstrul din abisurile Nordului

In 1997, geologii care forau in Marea Nordului, cautând petrol, au scos din maruntaiele apelor un obiect straniu, a carui natura nu au putut-o stabili: o structura circulara de 4 centimetri diametru, crestata si cu un orificiu interior. Descurajati, cercetatorii au abandonat-o si abia in 2003 s-a emis ipoteza la care nu se astepta nimeni: ar fi fost vorba despre un fragment de os apartinând unui Plateosaurus, dinozaur din Mezozoic (-240/-265 milioane de ani).

Ceea ce intriga era insa faptul ca relicva fusese extrasa de la 2615 metri adâncime! Sa gasesti macro-fosile in asemenea conditii e ca si cum ai cauta un ac in carul cu fân - au estimat paleontologii. Totusi, s-a formulat intr-un final o explicatie rezonabila. In vremea când Plateosaurus isi facea veacul prin actuala Europa, exista o legatura terestra intre Groenlanda si Norvegia, iar Marea Nordului nu aparuse. Marile schimbari geologice ulterioare au dus la conformatia de azi a continentelor si a oceanelor, astfel ca respectivul monstru de uscat s-a „pravalit” in abisuri. Abisuri care, fara indoiala, ascund inca multe enigme.

Uriasii deveniti pitici

Super-familia sauropodelor cuprinde cele mai mari fiinte care au trait vreodata pe Pamânt, conform oamenilor de stiinta. Existau specii ce puteau depasi 25 de metri, dar si „pitici”, nu mai mari de 6 metri! La sfârsitul secolului trecut, descoperirea unor fosile de sauropode de talie mica (lânga Hanovra, in Germania) a dus la ideea ca era vorba despre specimene foarte tinere. Recent insa, studii aprofundate au demonstrat ca relicvele apartin unor adulti „pitici”: lungimea de circa 6 metri si greutatea de o tona, o nimica toata pe lânga cele 60 de tone ale brachiosaurului.

Apartenenta la categoria de vârsta adulta s-a confirmat prin studierea semnelor de crestere de pe oase, similare cu cercurile de crestere din trunchiurile arborilor. Totusi, de ce aveau proportii atât de modeste? Acesti Europasaurus holgeri se presupune ca au trait pe o arie vasta, care insa a fost acoperita de ape, determinând retragerea animalelor pe o insula. Acolo, hrana fiind mult mai putina si mai dificil de procurat, uriasii de odinioara si-au adaptat gabaritul la conditiile de trai, evoluând rapid catre o forma mult redusa. In sprijinul ideii, se aduce exemplul elefantilor pitici de pe Insula Flores (90 de centimetri lungime!), dar si cel al hominizilor de aici, inca aflati in mijlocul unor controverse stiintifice.

Dinozaurul-girafa

De obicei, gâtul cunoscutului Diplodocus este considerat disproportionat in raport cu corpul. Totusi, Erketu ellisoni bate toate recordurile. Acesta face parte din super-familia sauropodelor si depaseste cu mult amintita medie de 25 de metri. Fosila descoperita in 2002 in Desertul Gobi masura nu mai putin de 36 de metri! Relicvele scoase la iveala proveneau de la gât, picioare si piept. Ceea ce a surprins cel mai mult a fost lungimea gâtului, de peste 7,3 metri si faptul ca vertebrele acestuia prezentau toate aceeasi lungime, de 60 centimetri.

Mult timp, „tinuta” gigantilor din negura timpului a iscat dezbateri aprinse, in general considerându-se ca ei isi tineau gâtul ridicat, la fel ca girafele de astazi. Studii recente au aratat insa ca dinozaurii respectivi mergeau probabil cu capul si gâtul paralele cu solul. Dar cu un gât de peste 7 metri, oare cum va fi fost pozitionat capul? Analiza vertebrelor lui Erketu a demonstrat ca ele erau usoare si putin solide. In Jurassic, se pare ca aceasta era o modalitate de a pierde din greutate, ceea ce nu insemna si... a-si pierde capul.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Magazin.ro

La zece ani dupa nasterea oitei Dolly, prima clona a unui mamifer obtinuta dintr-o celula de animal adult, comunitatea stiintifica britanica nu a ajuns la o concluzie comuna privind utilitatea reala a tehnicii clonarii in cazul omului. A clonarii si mai ales a clonarii terapeutice, prin dezvoltarea de celule suse embrionare, in speranta ca o serie de maladii degenerative precum Alzheimer, cancerul etc. vor putea fi stopate. Profesorul Ian Wilmut „parintele” clonei Dolly, s-a aratat deceptionat de progresele realizate in acest sens. O tehnologie performanta a clonarii terapeutice este, in opinia sa, realizabila peste 40-50 de ani.

Clonarea reproductiva, in cazul animalelor, se efectueaza frecvent. Au fost clonati cai, tauri, porci, soareci, sobolani, vulpi, pisici, câini...  urmând sa fie crescut in herghelia societatii Cryozootech unde va fi pregatit pentru diverse probe, timp de doi ani. In SUA, industria clonarii animalelor domestice e prospera. Clonarea terapeutica nu ii entuziasmeaza insa pe toti oamenii de stiinta. Multi dintre ei se intreaba daca e intr-adevar cea mai buna solutie pentru a lupta impotriva bolilor, optiunea lor fiind in special legata de masuri de preventie.

Un lucru este cert: deocamdata nimeni nu stapâneste tehnologia productiei de celule suse embrionare. Singurul cercetator care ar fi reusit sa extraga linii de celule suse dintr-un embrion obtinut prin clonare a fost sud-coreanul Hwang Woo-suk, care s-a dovedit insa a fi un sarlatan. Cât despre Dolly, cea care a stârnit valuri uriase de entuziasm in rândul specialistilor, aceasta ramâne un mit. In februarie 2003 a fost eutanasiata in urma unei maladii pulmonare incurabile si a unei artrite. Si, o veste de „ultima ora”:

Societatea franceza Cryozootech in colaborare cu Universitatea din Texas a realizat o copie genetica a unui cal, campion mondial absolut la cursa cu obstacole, in vârsta de 20 de ani. Mânzul este cel de-al treilea animal clonat de cercetatorii de la Cryozootech care intentioneaza sa obtina noi clone ale celebrului armasar. Pentru asta au procedat la o biopsie, celulele prelevate fiind congelate in azot lichid la o temperatura de -196ºC. Mânzul, care se afla intr-o excelenta stare de sanatate, are exact acelasi patrimoniu genetic ca si donatorul.

Cercetatorii au decis ca urmasul campionului sa fie folosit doar ca reproducator. Peste doua luni el va pleca din Texas spre Franta, urmând sa fie crescut in herghelia societatii Cryozootech unde va fi pregatit pentru diverse probe, timp de doi ani.

DORIN MARAN - magazin.ro

Printre cele mai pretuite relicve sacre ale crestinatatii se numara Sfântul Graal, potirul din care, conform traditiei, ar fi baut Iisus la „Cina cea de Taina”. Potirul a stârnit, de-a lungul timpului, numeroase controverse, fiind readus in centrul atentiei de catre hipermediatizatul roman al lui Dan Brown, „Codul lui da Vinci”. Se pare insa ca scriitorul american a batut câmpii scriind ca legendarul artefact ar fi fost de fapt o reprezentare metaforica pentru Maria Magdalena. In ciuda acestei fanteziste idei, pasionatii de mistere din Japonia sunt de parere ca Sfântul Graal ar fi chiar un potir, ajuns cândva pe indepartatele meleaguri de la Soare-Rasare...

In anul 1935, istoricul japonez Kiyomaro Takeuchi a descoperit, cercetând arhivele prefecturii Ibaraki, un straniu manuscris ce amintea ca un anume Ioshua, nascut la Betleem, ar fi fost ingropat in satul Herai, districtul Aomori. Documentul parea autentic, dar stirea li s-a parut autoritatilor nipone atât de exploziva incât nu au permis opiniei publice sa aiba acces la ea si au incuiat pergamentul in depozitele unui muzeu din Tokyo. In timpul razboiului, insa, muzeul a fost distrus si pretioasa marturie arsa. Din fericire, Takeuchi realizase copii dupa el, copii care se afla si astazi in posesia familiei sale. Una dintre copii se afla chiar in muzeul din fostul sat Herai, actualmente Shingo, ai carui locuitori se lauda ca asezarea lor l-ar fi gazduit cândva pe Iisus.

Amagusa Shiro, urmasul lui Iisus?

Potrivit legendelor, pe care oricare om din Shingo le stie pe de rost, Iisus s-ar fi aflat in Orient, pe perioada „lipsa” din viata lui, intre vizita la templu la 12 ani si inceputul predicilor in Iudeea, la 30. Apoi, dupa ce ar fi reusit sa scape de crucificare, Iisus si-ar fi gasit refugiul in Japonia, unde ar fi avut urmasi si ar fi murit, la adânci batrânete, mormantul lui, deasupra caruia se afla o simpla cruce de lemn, putând fi si astazi vazut. Desigur, teologii desfid o asemenea teorie, cercetatorii o privesc cu scepticism, dar cert e faptul ca, pe seama legendei a inflorit turismul in regiunea Shingo, mii de vizitatori venind sa vada „locul unde ar fi fost ingropat Iisus”. Interesant e faptul ca stindardul militar al conducatorului rebeliunii crestine din secolul 17, Amagusa Shiro, reprezenta un potir, deasupra caruia se aflau o pâine si literele INRI (Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum) Stindardul, aflat astazi in muzeul din Hondo, prefectura Kumamoto, este considerat unul dintre cele trei steaguri sacre ale crestinatatii, alaturi de drapelul cruciatilor si flamura Ioanei d'Arc. Rebeliunea, ramasa in istorie sub denumirea de „Shimabara”, a opus cei 37.000 de crestini condusi de adolescentul Amagusa, armatei de 124.000 de soldati a Shogunului.

Toti crestinii au fost masacrati fara mila de catre trupele guvernamentale. Dar cum au putut oare atâtea mii de crestini sa-si incredinteze soarta in mâinile unui copil de nici 16 ani? Gestul lor pare absurd, dar incepe sa capete logica daca adaugam ca Amagusa se considera un descendent direct al lui Iisus, pastrator al „Sfântului Graal”, pe care l-a infatisat, de altfel, pe propriul steag. Despre ce s-a intâmplat cu „potirul sacru” dupa inabusirea rebeliunii, nu se mai stie nimic. A disparut cu desavârsire sau se afla pastrat in cine stie ce locatie secreta, iata un mister care probabil nu va mai fi niciodata dezlegat...

Sursa: magazin.ro

Controversele generate de „statutul" fosilei umane vechi de 18.000 de ani, descoperita in insula indoneziana Flores in 2004, in apropiere de fragmentele osoase ale altor 9 indivizi, continua. Unii specialisti considera ca e vorba de un individ bolnav. Altii sunt convinsi ca acesta apartine unei noi specii. Craniul, in opinia celor mai multi specialisti, apartine unui Homo sapiens care suferea de microcefalie (o patologie ce presupune dezvoltarea insuficienta a craniului si a creierului). Comunicarea acestei descoperiri a fost, la vremea ei, senzationala intrucât se presupunea faptul ca de la disparitia omului de Neanderthal, in urma cu 30.000 de ani, specia Homo sapiens a ramas singurul reprezentant al genului.

Cine era, totusi, omul din Flores? Dezbaterea se anunta lunga si sofisticata. Asa cum s-a intâmplat dupa descoperirea primului om de Neanderhal in secolul XIX. Unii oameni de stiinta il considerau „degenerat" pâna in momentul in care au fost descoperite zeci de specimene similare. Asteptând sa apara noi fosile ale omului din Flores (Homo floresiensis) si rezultatele cercetarilor ADN aflate in curs, specialistii continua sa-si sustina teroriile legate de acest specimen. Iata cele mai importante din acestea:

1) In viziunea cercetatorilor de la Field Museum din Chicago, volumul creierului LB1 (inmatricularea fosilei) de 400 cm3 e mult prea mic pentru un individ normal chiar daca acesta are o inaltime de 1 metru. Regulile biometriei care studiaza, mai ales in cazul primatelor, relatia dintre marimea organelor si cea corporala, ar fi compromise, in acest caz. Fosila a fost gasita lânga unelte prea complicate pentru putea fi confectionate de indivizi cu o capacitate cerebrala echivalenta cu cea a unui cimpanzeu. In concluzie, ar fi vorba de un specimen bolnav si nimic mai mult.

      2) Specialistii de la Universitatea de stat din Florida sunt de parere ca interesul nu trebuie centrat asupra marimii creierului ci asupra organizarii sale interne: lobii temporali si frontali ai omului din Flores sunt diferiti de cei ai lui Homo sapiens. Proportiile „delicate" ale fosilei din Flores indica faptul ca ar fi vorba de nanism insular asa cum s-a intâmplat in cazul unor mamifere, cu mult timp inainte (cum ar fi, de pilda, elefantii). Cât priveste uneltele, acestea seamana foarte mult cu cele descoperite in grota din Liang Bua. In plus, sunt mai vechi (din urma cu 800.000 de ani) ceea ce inseamna ca astfel de obiecte ar fi putut fi confectionate si de omul din Flores. Sau de Homo erectus, Homo georgicus... (Homo georgicus, descoperit in Eurasia, ar fi dat nastere omului din Flores) Chiar daca sunt fragmentare, resturile celor noua indivizi sugereaza faptul ca este vorba de liliputani si nu de un caz patologic printre indivizi normali.

DORIN MARAN - magazin.ro

Afectând zeci de milioane de persoane in intreaga lume, maladia Alzheimer este, din punct de vedere medical, una dintre cele mai mari amenintari cu care se confrunta la ora actuala omenirea. Faptul ca, in ciuda cercetarilor efectuate, impotriva ei nu s-au putut gasi decât tratamente paleative este cu atât mai ingrijorator. Exista insa sperante ca, intr-un viitor nu prea indepartat, boala ar putea fi vindecata sau macar ameliorata considerabil. Un prim pas a fost deja facut de savantii australieni; acestia au anuntat crearea unei pastile care, administrata zilnic, poate diminua considerabil efectele bolii.

Testele realizate pe cobai au demonstrat ca medicamentul in cauza, numit PBT2, previne formarea proteinei amiloide, considerata responsabila de declansarea bolii. Nivelul proteinei a scazut cu 60% la 24 de ore de la administrarea unei singure doze si memoria rozatoarelor supuse experimentelor s-a imbunatatit vizibil, in decursul a doar câteva zile. Echipa de la Australia's Mental Health Research Institute, din statul Victoria, care a desfasurat acest proiect, spera ca un medicament anti-Alzheimer eficace la om ar putea aparea pe piata in urmatorii patru ani.

Deja australienii au anuntat ca primele testari pe voluntari umani vor incepe luna viitoare, fiind urmate de o serie de experiente desfasurate la mai multe spitale din lume, anul viitor. Testele preliminare par sa demonstreze ca medicamentul nu va avea efecte adverse. „Nu vrem sa ne laudam ca, gratie acestei pastile, boala va disparea, pur si simplu. Dar efectele ei vor fi considerabil reduse sau amânate, astfel incât o persoana la care maladia s-a instalat sa poata trai zeci de ani fara sa sufere infirmitatile grave cauzate de Alzheimer", spune profesorul George Fink. Dupa cum se stie, Alzheimer reprezinta una dintre cele mai cumplite boli ale creierului, cu consecinte fatale, fiind cea mai comuna cauza a dementei si afectând, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, mai bine de 25 de milioane de oameni.

Boala este provocata de depunerea de depozite de proteina amiloida - numita Abeta - pe creier, care formeaza placarde observate adesea in creierele pacientilor abia post-mortem. Savantii australieni au aratat ca PBT2 imbunatateste rapid si eficient memoria spatiala la cobai. „Este un lucru imbucurator, deoarece medicamentul nu doar ca distruge placardele de Abeta din creier, dar si sporeste performantele cognitive. Speram ca vom ajunge la aceeasi concluzie si in ceea ce-i priveste pe oameni", afirma Fink.

Gabriel TUDOR - magazin.ro