Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
Di seguito tutti gli interventi pubblicati sul sito, in ordine cronologico.
By Admins (from 31/07/2013 @ 08:03:04, in en - Video Alert, read 2083 times)

You should watch this video. Do it.

The song at the end is "All About Me" by Dusty Smith.


I've been getting a lot of condescending messages from "Agnostics" lately attempting to belittle me for being an atheist, but the joke is on you suckers, because you're basically just belittling yourselves.

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

These two species of cannabis are widely cultivated around the world for various recreational and medicinal purposes.

Marijuana and Cannabinoids

The distinct shape of the Cannabis leaf (pictured) is recognized around the world

Marijuana elicits a number of psychoactive and physiological effects on its user, all of which can be attributed to a group of chemicals known as cannabinoids.

The cannabinoids found in plants are sometimes referred to as phytocannabinoids (‘phyto’ = plant) and the female cannabis plant is known to produce over 60 unique cannabinoids when flowering. These flowers (or buds) are the only part of the plant that contain a high concentration of cannabinoids and are generally the only part that is cultivated for use.

Among these cannabinoids are two major constituents of marijuana – tetrahydrocannabinol (THC) and cannabidiol (CBD) – both of which have been thoroughly studied. THC has been the most popularized phytocannabinoid due to its well-known psychoactive effects, which have been attributed to the “high” that marijuana users experience.
Marijuana Intake

Cannabinoids must enter the blood stream to elicit their effects within the human body.

The most common method of intake is by smoking, as the cannabinoids in marijuana can only be released under certain conditions such as high temperatures. When marijuana smoke is inhaled, cannabinoids cross from the lungs to the blood stream within a matter of seconds. Once in the blood stream, cannabinoids enter circulation and begin to elicit their effects by binding to receptors found in various parts of the body.

Marijuana can also be prepared for ingestion, which results in a weaker but longer release of cannabinoids as absorption occurs in the stomach instead of the lungs.

Cannabinoid Receptors (CB1 and CB2)

There are two types of receptors in the human body that cannabinoids can bind to: CB1 and CB2. These receptors exist as part of the endocannabinoid system – the body’s natural cannabinoid system – that includes naturally occurring cannabinoids (endocannabinoids) such as anandamide and 2-arachidonoylglycerol (2-AG).

Phytocannabinoids – such as THC and CBD – are able to mimic the actions of endocannabinoids within the body by binding to the same receptors as they do.

THC has a higher affinity for CB1 receptors, which are most prominent in the brain and spinal cord but are also found in peripheral systems and organs such as the liver, GI tract, and thyroid glands. CB2 receptors are expressed almost exclusively in the immune system but have recently been identified in other parts of the body as well.


Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

The study was published in the Cambridge Journals and it can be found here.

During the study researchers examined the effect of CBD on the hippocampus part of the brain; the hippocampus is a portion of the brain which plays a key role in regulating emotion and memory – it’s the only part of the brain that can grow after someone is an adult.

According to researchers, this study (and those like it) opens the door for cannabidiol being used to “manage psychiatric symptoms in disorders such as ageing, stress and neuroinflammation.”

This study is one of the most comprehensive of its type, and confirms a past study from 2005 that found similar results (which can be found in its entirety by clicking here).

Source: via

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

It’s been quickly retweeted dozens of times, indicating that the idea is interesting to many people. So let’s discuss it in more than 140 characters.

In case it needs saying: Police officers are unlike terrorists in almost all respects. Crucially, the goal of the former, in their vastest majority, is to have a stable, peaceful, safe, law-abiding society, which is a goal we all share. The goal of the latter is … well, it’s complicated. I’ve cited my favorite expert on that, Audrey Kurth Cronin, here and here and here. Needless to say, the goal of terrorists is not that peaceful, safe, stable society.

I picked up the statistic from a blog post called: “Fear of Terror Makes People Stupid,” which in turn cites the National Safety Council for this and lots of other numbers reflecting likelihoods of dying from various causes. So dispute the number(s) with them, if you care to.

I take it as a given that your mileage may vary. If you dwell in the suburbs or a rural area, and especially if you’re wealthy, white, and well-spoken, your likelihood of death from these two sources probably converges somewhat (at very close to zero).

The point of the quote is to focus people on sources of mortality society-wide, because this focus can guide public policy efforts at reducing death. (Thus, the number is not a product of the base rate fallacy.) In my opinion, too many people are still transfixed by terrorism despite the collapse of Al-Qaeda over the last decade and the quite manageable — indeed, the quite well-managed — danger that terrorism presents our society today.

If you want to indulge your fears and prioritize terrorism, you’ll have plenty of help, and neither this blog post nor any other appeal to reason or statistics is likely to convince you. Among the John Mueller articles I would recommend, though, is “Witches, Communists, and Terrorists: Evaluating the Risks and Tallying the Costs” (with Mark Stewart).

If one wants to be clinical about what things reduce death to Americans, one should ask why police officers are such a significant source of danger. I have some ideas.

Cato’s work on the War on Drugs shows how it produces danger to the public and law enforcement both, not to mention loss of privacy and civil liberties, disrespect for law enforcement, disregard of the rule of law, and so on. Is the sum total of mortality and morbidity reduced or increased by the War on Drugs? I don’t know to say. But the War on Drugs certainly increases the danger to innocent people (including law enforcement personnel), where drug legalization would allow harm to naturally concentrate on the people who choose unwisely to use drugs.

The militarization of law enforcement probably contributes to the danger. Cato’s Botched Paramilitary Police Raids map illustrates the problem of over-aggressive policing. Cato alum Radley Balko now documents these issues at the Huffington Post. Try out his “Cop or Soldier?” quiz.

There are some bad apples in the police officer barrel. Given the power that law enforcement personnel have — up to and including the power to kill—I’m not satisfied that standards of professionalism are up to snuff. You can follow the Cato Institute’s National Police Misconduct Reporting Project on Twitter at @NPMRP.

If the provocative statistic cited above got your attention, that’s good. If it adds a little more to your efforts at producing a safe, stable, peaceful, and free society, all the better.

This article originally appeared on the Cato@Liberty blog. Source:

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

If you look closely, you may just find the name of one listed among the names of more than 800 scientists from around the globe who have joined forces in an open letter to all world governments, outlining their detailed concerns over the alarming potential threat of biotech’s unauthorized, worldwide GMO foods experiment.

In a country whose government and media appear only too eager to conjure up fear of “bioterrorism” and “biological weapons,” it’s shocking (albeit obviously deliberate) to what extent the GMO issue remains omitted from mainstream discussion. Consider that the message from these scientists seems to be that the whole planet is already under attack by the persistent and largely unchecked, reckless behavior of greedy, unruly U.S. corporations – corporations whose activities appear to be sponsored by the federal government. And whether you know it yet or not, your body is the battleground.

The letter, as posted by the Institute of Science in Society, is a collective call for the immediate suspension of any and all releases of GM crops and products into the environment for at least five years, in order to allow for more thorough testing. The scientists further demand that all patents on life-forms and living processes – including seeds, cell lines and genes – be revoked and banned “for a comprehensive public inquiry into the future of agriculture and food security for all.”

Life is a discovery, they say, not an innovation, and patents on life-forms and living processes “sanction biopiracy of indigenous knowledge and genetic resources, violate basic human rights and dignity, compromise healthcare, impede medical and scientific research and are against the welfare of animals.” Furthermore, they argue that GM crops provide no identifiable benefits either to farmers or consumers; instead, they offer only very significant risks to all living things.

GMOs are just bad news, followed by more bad news

Any consumption of GMO products is basically a smorgasbord of disaster, say these global scientists. In their thorough and fully cited open letter, they take biotechnology to task – making clear, undeniable connections between GM food crops and other products (like milk from cows injected with genetically modified Bovine Growth Hormone) and health problems for mammals in general. At the same time the GM crops themselves actually contribute to lower yields, increased use of herbicides/insecticides, unpredictable performance, poor economic returns, and a progressive monopoly on food by big corporations, they also encourage herbicide-tolerant weeds and pesticide-resistant superbugs, making their purported goal of “feeding the world” appear just as it is – clearly out of the reach of biotech industry. Scientists propose, instead, that these large food corporations are actually more the cause of world hunger currently, than they are the solution to it.

“It is on account of increasing corporate monopoly operating under the globalised economy that the poor are getting poorer and hungrier,” scientists say. “Family farmers around the world have been driven to destitution and suicide… Mergers and acquisitions are continuing.” Seed patent policies currently in place at biotech companies prevent farmers from saving and replanting seeds, an activity the scientists acknowledge, is one enjoyed even by third world farmers.

As promised; however, it only gets worse. Scientists agree that GMOs actually harm the delicate biodiversity necessary to the balance and maintenance of life on this planet. GM products, they say, “decimate wild plant species indiscriminately,” cause birth defects in mammals, kill insects essential to pollination like bees, lacewings, monarch butterflies, and pose other very serious threats related to horizontal gene transfer – for example, the “spread of antibiotic resistance marker genes that would render infections diseases untreatable, the generation of new viruses and bacteria that cause diseases, and harmful mutations which may lead to cancer.”

Multiple hazards to both animal and human health have already been identified by sources around the world, resulting either in bans on GM products or the adoption of strict labeling laws by many countries. Here in the U.S.; however, secret memoranda from inside the FDA have revealed its history of disregarding the warnings of its own scientists. Still, with a separate but similar mass appeal to the United Nations Food and Agriculture Organization in 2009 failing to make a rippled, lasting impact, one can only hope that eventually the science on GMOs – and the growing number of people who know about it – will simply be too loud to ignore.

Author: Summer Tierney - Source: via

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Dave Schuit, un apicoltore di Elmwood ha perso 600 alveari. Egli punta il dito contro gli insetticidi noti come neonicotinoidi, che sono prodotti dalla Bayer CropScience Inc. Questo è avvenuto anche dopo un recente rapporto pubblicato dalla Associazione Apicoltori Britannici (BBKA), che ha riportato la più grande perdita di api mai registrata. L’Unione europea ha fatto un passo in avanti, dopo aver bandito diversi pesticidi che sono stati collegati alla morte di milioni di api. 
La moria di api è avvenuta dopo la semina del mais. I pesticidi neonicotinoidi sono usati per rivestire i semi di mais con seminatrici pneumatiche. Ciò provoca il diffondersi della polvere del pesticida soffiato quando avviene la semina. La morte di milioni di impollinatori è stata studiata dalla Purdue University. Hanno scoperto che le api hanno mostrato sintomi neurotossici. Hanno analizzato api morte e hanno scoperto che le tracce di thiamethoxam/clothiandin erano presenti in ogni singolo caso. L’unica fonte principale di questi composti sono i trattamenti delle sementi di colture di campo.

Le morie di api sono in aumento esponenziale. Un team internazionale di scienziati guidati dll’ Università di Utrecht dell’Olanda ha concluso che “su larga scala l’uso del prophylaxic in agricoltura, la sua elevata persistenza nel suolo e nell’acqua, il suo assorbimento da parte delle piante e la diffusione attraverso i pollini, mette a rischio la vita degli insetti impollinatori”.

E’ necessaria un’immediata inversione di marcia. Api ed insetti indispensabili per il loro prezioso lavoro di impollinatori continuano a morire e con loro muore anche la natura intera che si rigenera e riproduce anche grazie al loro lavoro.

Questo è solo l’ultimo episodio, purtroppo ci sono tanti, troppi precedenti, Inoltre le sostanze chimiche utilizzate in agricoltura non sono nocive solo per gli insetti e le api ma anche e sopratutto per gli esseri umani.

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Afinele sunt extrem de bogate în vitaminele A, B, C si E si contin minerale ca seleniu, zinc, fier si cupru. Consumul de afine stimuleaza cresterea hemoglobinei si a concentratiei de oxigen din sânge.

Iata câteva amanunte extrem de interesante despre aceste fructe:

- Un studiu efectuat pe soareci a demonstrat ca subiectii care au avut o dieta în care a fost introdusa o pulbere de afine au mai putina grasime în zona abdomenului. Se pare ca afinele au acelasi efect si asupra oamenilor, însa acest lucru nu este înca de necontestat. Totusi, un studiu a aratat ca barbatii care au baut suc de afine salbatice timp de 3 saptamâni au tinut sub control nivelul de glucoza si insulina;

- Consumul de afine - fructe, suc sau vin - previne dezvoltarea coloniilor de bacterii pe tractul urinar. Se previn astfel dureroasele infectii care apar în aceste zone;

- Previn degenerarea si distrugerea neuronilor, iar cercetatorii au observat ca persoanele care consuma afine au o mai buna capacitate de învatare, iar memoria le ramâne nealterata pentru o lunga perioada de timp;

- Anumiti compusi din afine au efect în prevenirea si tratarea cancerului la colon si la ficat;

- Fibrele si antioxidantii fac ca afinele sa fie extrem de utile în prevenirea afectiunilor cardiace. Vinul de afine este la rându-i extrem de util în prevenirea bolilor de inima;

- Riscul de degenerescenta maculara, cea mai frecventa cauza a pierderii vederii odata cu înaintarea în vârsta, scade cu 36% în cazul persoanelor care consuma cel putin trei portii de fructe pe zi.


Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

De la masa lui, seful cel mare bate cu ciocanelul de lemn într-un clopot auriu, iar la sunetul asta cei 20 de rotarieni lasa gluma deoparte, devin brusc seriosi si fiecare se asaza la locul lui. Începe sedinta. Este adunarea obisnuita a Rotary Club Bucuresti, cel mai vechi dintre cele 96 de cluburi Rotary din România. E lege: se întâlnesc în fiecare joi la 7 jumate, la hotelul Marriott. Spun ca discuta despre ce actiuni caritabile sa mai faca.

Astazi parca toata lumea are chef de gluma. "Dumnealui este domnul presedinte Catalin Chiriac-Babei. Ne schimbam între noi la conducere în fiecare an, sa nu ruginim", glumeste un rotarian. Sunt toti îmbracati la patru ace; domnii au obrazul proaspat ras, iar doamnele (vreo cinci la numar) - poarta bijuterii fine si parfumuri discrete. Toti au la rever insigna minuscula în forma de rotita, însemnul clubului. Fiecare dintre ei are în Rotary câte un "nas" - asa îi zice omului dinauntru care te recomanda c-ai fi bun sa fii rotarian. Caci tu singur nu poti sa intri, e musai sa te cheme înauntru un "nas". Si, daca faci prostii în club, nasul e cel care te trage de urechi dupa aia.

La sedinta din seara asta a venit si Dumitru Dorin Prunariu, rotarian din '97, fost presedinte. S-a asezat strategic lânga inginerul Peter Agripa Popescu si susotesc între ei chestii tehnice. Domnului Agripa Popescu îi suna telefonul. "Scuze, am un telefon pe care nu stiu sa-l închid... hehehe, eu sunt generatia BBC. Cum, nu stiti ce înseamna? Born before computer". Si tatal sau a fost rotarian.

Dumitru Prunariu în sedinta cu colegii rotarieni

Tema zilei este balul caritabil cu strângere de fonduri. Pâna atunci, însa, se discuta lucruri simpatice: despre o scrisoare veche a unei matusi, care spunea ca "nu crede vreodata ca Elvetia va ajunge la nivelul României" ("în sus sau în jos?", întreaba colegul), despre prezentarea unei capsule spatiale copiilor, iar Dorin Prunariu vorbeste despre o mare conferinta cu "probleme importante: asteroizi, deseuri cosmice si radiatii".

Îl umfla râsul: "I-am spus la ureche lui Medvedev ca am autografe de la trei sefi de stat ai Rusiei si l-am întrebat daca ar fi de acord sa-mi dea si mie unul. A spus da, ca sa nu ramâna mai prejos".

Râdem, glumim, însa... Seful de club îsi drege vocea si aminteste de bal. "Aoleo, balul!", murmura cineva. Treaba lor e sa-si convinga prietenii sus-pusi sa doneze obiecte importante care sa fie licitate în seara balului. Banii strânsi vor merge la Spitalul Colentina, la Clinica de Ortopedie. Se vorbeste despre obiecte filatelice, vinuri si multe altele. "Auziti, da' trebuie sa fie numai obiecte serioase? N-are nimeni nimic de la Cioran?", întreaba cineva. Dupa o ora, presedintele suna iar clopotul, iar sedinta se termina. Nici nu apuca sa iasa toti, ca si dau navala peste ei "aia mici" de la Interact. Este clubul - pui. "Aia mici" au între 12 si 18 ani si, când vor ajunge la 30 de ani, vor intra si ei în Rotary. Caci asta e prima conditie sa intri în club: vârsta. Dupa care urmeaza multe altele. Care sunt celelalte conditii si ce avantaje ai ca membru Rotary aflati mai jos.

Cum intri în Rotary si cum te alege "nasul"

În primul rând , rotarienii sunt oameni discreti. Ajuta elevii cu burse, strâng bani pentru spitale, ofera carti si multe altele, dar nu prea le place sa primeasca ziaristi pe la sedintele lor. De pilda, la primul club unde am dorit sa vedem o sedinta ni s-a spus nu. Doar numai dupa ce am publicat noi un prim material despre club, ni s-a zis. Oare sa fie rotarienii masoni, asa cum s-a mai spus?

Anca Manea mai sa râda în hohote la întrebarea asta. "Chiar am auzit ca noi am fi avangarda masoneriei. Nici pomeneala!", zice. Este presedinta Rotary Club Bucuresti Atheneum, de profesie medic, si mai demult a intrat si în afaceri. Pâna la urma admite ca unii rotarieni or fi si masoni, dar asta e treaba lor, fiecare e liber sa se exprime cum simte.

Cum poti intra în club: daca ai peste 30 de ani, o cariera frumoasa, ceva recunoastere, daca te-ai remarcat ca ai fi adus vreo contributie societatii prin ceva si daca nu ai imaginea patata, "nasul" te recomanda clubului. Sigur, asta presupune ca trebuie sa-ti fie prieten sau sa te cunoasca, oricum, foarte bine.

Bucataria de club

Perioada de proba este de trei luni. În vremea asta, vii la sedinte, ai idei, propuneri si te zbati sa pui si tu umarul la vreo fapta caritabila. Desigur, înveti statutul, caci exista si asa ceva. Dupa ce primesti insigna si legitimatia de membru, trebuie sa vii la cam toate sedintele si sa-ti platesti cotizatia la zi. Asta variaza în functie de club. În Rotary Club Bucuresti, de exemplu, este de 1.400 de lei pe an. Cine nu-si plateste cotizatia este radiat.

O parte din acesti bani merg la Rotary International, la Districtul 2241 care acopera România si Republica Moldova, iar alte fonduri (inclusiv donatii) pleaca la Fundatia Rotary International. De regula, o parte din banii donati se întorc în club, atunci când acesta vrea sa ajute pe cineva. La nivel international, cluburile au o organizare ca la carte, cu constitutie, manual de procedura si chiar reprezentant permanent la ONU. Deviza Rotary International este: "A servi mai presus de sine". Dar câti rotarieni o si aplica?

Între bataile clopotului - interzis la politica, afaceri si discriminari

"Este interzis sa fortam afacerile între noi. Relatiile, oricum, apar în mod firesc. Dar este interzisa situatia aceasta: suntem amândoi rotarieni, hai sa facem afaceri împreuna! În timpul sedintei, între bataile clopotului, nu este voie sa se faca politica deloc (desi avem si membri din toate partidele), este interzis prozelitismul religios, la fel si discriminarile de orice fel", ne explica Radu Popescu, membru în Rotary Club Bucuresti. Este om de afaceri, a fost presedinte în 2001-2002, iar în "anul rotarian" 2012 - 2013 va fi guvernator al Districtului 2241.

A intrat în club în '96 si se da în vânt dupa viata de rotarian, mai ales ca la întâlniri afla câte-n luna si-n stele: "De la Dorin Prunariu si de la Marius Piso, presedintele Agentiei Spatiale Române, mereu afli tot... pâna si ce va fi cu anul 2012. Iar de la profesorul Vlad Ciurea, fost director al Spitalului Bagdasar - Arseni, am aflat ce greu se formeaza un medic neurochirurg, de abia de la 38 de ani încolo", spune.

Radiat fiindca n-a mai avut bani de cotizatie

Uneori, însa, oricât de nobili ar fi ei prin statut, rotarienii mai calca si ei strâmb. Radu Popescu ne-a spus povestea unui coleg din club care a fost dat afara fiindca n-a mai putut sa-si achite cotizatia: "Avea calificarea de profesor. Când a fost admis în club era primar, asadar avea bani sa-si plateasca si cotizatia. A doua oara a pierdut alegerile, s-a reîntors la catedra si nu si-a mai permis cotizatia. Atunci clubul a decis sa-l radieze, dar eu le-am batut obrazul... Acolo era, de fapt, responsabilitatea nasului. A fost împotriva moralei rotariene, care înseamna prietenie".

Rotary International are o istorie de 106 ani. Cu totul, exista peste 1, 2 milioane de rotarieni în peste 200 de tari ale lumii. Toti acestia sunt organizati în circa 33.000 de cluburi, iar la rândul lor, acestea - în 530 de districte. În România Rotary are câteva mii de membri.

Sursa: - Autor: Alina BADALAN TURCITU

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

La noi, (mai) nimic nou sub soare. Cu atât mai putin sub... sol ! Povestea atât de disputatei posibile exploatări a gazelor de sist, prin fractionare hidraulică pe verticală, în câteva perimetre din România (dintre care cel putin trei se află pe litoral sau în apele teritoriale românesti ale Mării Negre) nu este chiar atât de nouă, asa cum ar putea să lase impresia momentul actual, de apogeu al controverselor pe această temă, care frământă opinia publică, mai cu seamă cu începere din primăvara trecută. De fapt, totul a debutat în perioada interbelică, pe la jumătatea anilor 20 ai secolului trecut. Atunci, mai multe mari companii petroliere americane, care se luptau pentru a obtine, dacă nu monopolul, măcar întâietatea în prospectarea, cartografierea si, desigur, în final exploatarea importantelor, cel putin pentru acele vremuri, resurse de hidrocarburi ale tării noastre, au făcut o descoperire pe care doar foarte putini români, chiar dintre mai marii de atunci ai tării, au ajuns să o cunoască. Este vorba despre straturile succesive de sisturi bituminoase, în special din Moldova de dincoace de Prut si din Sud-Estul Dobrogei, pe care geologii si inginerii iankei (care erau, de departe, cei mai avansati în studierea acestor noi oportunităti energetice, cercetare aflată, atunci, încă în faza de pionierat ) le-au identificat în timp ce explorau subsolul, în căutarea „aurului negru”, nume de lacom alint pe care tot ei l-au dat pretiosului petrol. Dar nici americanii nu trecuseră, nici măcar experimental, la extragera unor astfel de hidrocarburi. De fapt, încă încercau să conceapă principiul tehnic fundamental, prin care ar fi putut să stoarcă Pământul si de această bogătie. Abia mult mai târziu, întâi nemtii, în timpul războiului ce a urmat (ei încercau, din ce în ce mai disperati, pe măsură ce conflagratia mondială se prelungea, iar resursele clasice le erau din ce în ce mai insuficiente, să găsească forme alternative de a-si asigura materii prime, îndeosebi carburanti), apoi tot americanii, în deceniile sase-sapte, aveau să pună la punct metoda si tehnologia de extractie, pe care cei din urmă au început chiar să o aplice, la nivel industrial, odată cu marea criză energetică din 1973-74.

Dar să revenim la primele prospectiuni, cele din interbelic. Interesati de petrol, pe care, iată, îl intuiseră si chiar îl depistaseră, încă din perioada foxtrott-ului, si pe platforma litorală a Mării Negre (dar, la acea vreme, nu se creaseră tehnologii nici pentru exploatatiile marine), specialistii companiilor din SUA s-au multumit, în privinta pungilor de gaz captive între straturile de rocă, să le cartografieze, destul de precis!, trimitându-le la ei acasă, la bună păstrare, sub obroc si supersecretizare strategică, în asteptarea vizionară a momentului când vor trage un folos de pe urma descoperirilor făcute în tara Contelui Dracula. Nu se stie cum, dar este lucru dovedit, de către istorici, că, în timpul războiului, mai ales către sfârsitul său, si inginerii si geologii germani ajunseseră să posede hărti, cu perimetrele gazelor de sist, din Moldova si Dobrogea! Ca si în cazul hidrocarburilor clasice, nu este clar dacă aceste cunostinte, despre subsolul nostru, le dobândiseră prin cercetări si sondări proprii, sau le obtinuseră pe căi mai mult sau mai putin „ortodoxe”, de la români sau poate chiar de la predecesorii prospectori, acum inamici în cumplitul război. Cert este că în zona Costinesti-Tuzla si între Vama Veche si Duranculak (Bulgaria), au existat colonii de ingineri si tehniceni nemti, militari si civili, care prin 1943-44 sondau si cartografiau de mama focului. Bătrânii locului povesteau adesea despre acestia, mirându-se că nemtii căutau petrol acolo unde era, credeau ai nostri, doar stâncă, loess lutos si, în rest, apa mării cât cuprinde.

Ceausescu a primit de la presedintele SUA, Jimmy Carter, planurile zăcămintelor si asistentă tehnologică, pentru proiectul ”Zebra”!

După criza petrolului de la jumătatea deceniului opt al secolului trecut, când membrii Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au crescut, brusc si semnificativ, pretul hidrocarburilor livrate tărilor cu industrii energofage, americanii si-au adus aminte (si) de varianta gazelor de sist. Harnici, operativi si eficienti din fire, nu peste multi ani, deja exploatau astfel de zăcăminte, mai întâi pe propriul lor teritoriu, încercând ulterior să se extindă, cu prospectiunile si exploatarea, oriunde li se permitea, contra cost desigur, pe tot globul. Bineînteles că au scos, din seifurile bine păzite, si hărtile pe care le realizaseră, în diferite circmstante, în lumea largă. Inclusiv în marginea noastră de Europă. Însă, România era acum stat comunist, membru al Tratatului [militar] de la Varsovia si al Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER). Dar nu se manifesta, totusi, ca un foarte docil si diciplinat în front component al „lagărului sovietic”.

Încă de la preluarea puterii, în mai 1965, cu un remarcabil (pentru Occident) „vârf” de curaj în august 1968, când a refuzat să participe la invazia Cehoslovaciei, Nicolae Ceausescu căuta, prin aproape orice mijloc care îi tinea pe rusi doar în limita mustrărilor, din „Pravda” sau „Izvestia”, si a declaratiilor dezaprobatoare, să-si făurească un soi de independentă, în raport cu „fratele cel mare” de la Răsărit. Independentă însemna, din punct de vedere politic, în primul rând, relatii bune, uneori chiar foarte bune, cu lumea occidentală, mai ales cu unii lideri, marcanti si puternici ai acesteia. În ceea ce priveste SUA, ambitiosul sef dâmbovitean a cultivat chiar legături de prietenie personală, în limitele antinomiei ideologice, bineînteles, cu trei locatari succesivi ai Casei Albe, începând cu primul presedinte care a vizitat un stat socialist (R. S. România, în vara lui 1970), republicanul ultraconservator („ultrareactionar” si „ultraimperialist”, cum se zicea în lumea noastră, de dincoace de „Cortina de Fier”) Richard Nixon, continuând cu alt republican, Gerald Ford (si el oaspete la Bucuresti, în 1973) si consumând „luna de miere” cu americanii pe tot parcursul mandatului unic al democratului baptist James Earl (Jimmy) Carter (care l-a primit, în anul 1978, pe Ceausescu, cu relativ mare fast, la Washington, în ceea ce a constituit prima vizită oficială a unui conducător-suprem comunist în America de Nord, de la tartorul de la Kremlin, Nikita Hrusciov, în anii 60).

În acelasi timp, aceeasi notiune, de independentă (fată de sovietici), includea, nu în ultimul rând, si o componentă economică. Cea energetică, desigur. Dacă petrol se mai găsea (cu ce importam, din Libia, din Iran, de la alti prieteni din lumea arabă, de la marele amic (generalul) Suharto, dictatorul sângeros al Indoneziei s.a.m.d. , cu ce mai extrăgeam, din tară, iar de la începutul deceniului următor: inclusiv din Marea Neagră, se descurca până si supradimensionata industrie a „Epocii de Aur”), gazele naturale, însă, nu erau suficiente, ele fiind folosite si ca materie primă în industria chimică. Rusii ne tratau, atunci ca si în prezent, pe măsura... „independentei” noastre, care ne cam iesea pe nas, (si) din punctul de vedere al pretului si cantitătilor de gaz rezervate nouă, de către statul sovietic, tătuka „Gazpromului” de astăzi. Iată cum, gând la gând cu bucurie, s-au întâlnit interesele politice ale SUA , cu cele economico-politice ale Ceausescului. Si astfel, s-a pus de-o colaborare.

Liderii celor două tări au căzut la o întelegere, ce s-a vrut a rămâne secretă, chiar si după înlăturarea lui Ceausescu si prăbusirea comunismului în Rusia si Europa de Est. S-a stabilit si un nume de cod, cel putin pentru partea română. Acesta era... „Zebra”, fiind ales pentru că straturile de rocă si cele de astfel de hidrocarburi alternează, precum linile negre cu cele albe de pe părul acestei nevinovate cabaline africane. În termeni concreti, statul american a finantat, din fonduri „speciale”, care erau legate de necesitătile sustinerii „disidentelor” din lagărul comunist (asadar: de „războiul rece”!), un soi de asociere, secretă, subliniem încă o dată!, între una dintre companiile transnationale din „top zece” mondial al momentului respectiv (nu numai din sectorul petrolier), celebra si foarte agresiv-dinamica „Standard Oil of Indiana” (cu paronima „Standard Oil of California”, alt gigant petrolier, statul român crease , deja, de prin 1976, o „societate mixtă” - în întelesul de atunci, dat de tările socialiste acestui tip de entitate economică transfrontalieră). Americanii ne-au dat, gratis, nu numai hărtile perimetrelor exploatabile de sisturi, dar au trimis, în acelasi mare secret (că ne mâncau rusii, dacă prindeau de veste), si peste 20 de consilieri tehnici (si asta numai într-o primă fază!), care i-au asistat si îndrumat pe specialistii români, de la prestigioasa, în epocă, uzină „1 Mai” din Ploiesti ( Cu adevărat, constructorii de echipamente si utilaje de forare si extractie români erau printre cei mai apreciati din lume, nefăcând fată comenzilor venite buluc, chiar din Occidentul avansat. Asta fără să mai vorbim de faptul că o companie precum „Shell Oil”, ca să dăm doar cel mai cunoscut exemplu, avea în teren, la lucru, tehnologie sub patent românesc. Inutil să mai descriem acum - dar promitem să revenim, în curând, asupra tristului subiect - ce s-a ales si de această industrie autohtonă, fără nici o exagerare patriotardă, de vârf... ). Eram noi foarte avansati în materie de petrol si gaze, dar nu si-n cele de sist. Deja, după un an de zile, la presiunea lui Ceausescu, nerăbdător, până la paranoia, când îi intra ceva în cap (de exemplu, la solicitările sale insistente, la un moment dat, numărul inginerilor americani, pentru care se amenajaseră spasii de cazare chiar în perimetrul uzinei, ca în vreme de război , ajunsese la peste 50, iar însăsi tovărăsia sa, marele conducător, venea aproape lunar, în mare taină, ca să verifice stadiul operatiunii), la Ploiesti se fabricaseră echipamentele necesare, care urmau să plece spre Bârlad, unde se amenajase un câmp de exploatare pilot.
Din păcate, ar spune sustinătorii unor astfel de foraje, ori din fericire, cum ar considera ecologistii si multi seismologi, utilajele respective nu au mai plecat niciodată spre Moldova sau oriunde altundeva în România (În schimb, în toamna acelui an, 1977, din Portul Constanta au pornit spre SUA cel putin trei nave de transport încărcate cu componentele rezultate din colaborarea româno-americană de la „1 Mai” !). Ce se întâmplase, ce anume l-a determinat pe „nea Nicu” să abandoneze, atât de brusc, acest proiect care îi era asa de drag, din motivele arătate, ca să nu mai vorbim de „chimista” lui consoartă, „inginer-doctor-academician-savant de renume mondial”, poreclită în popor „has-doi-zero” sau „madam Codoi”)?

După cutremurul din 1977, Ceausescu n-a mai permis nici captarea… apelor freatice!

Teribilul cutremur de pământ, din tragica seară a lui 4 martie 1977, este răspunsul la întrebarea de mai sus, adică motivul pentru care exploatarea gazelor de sist în România n-a mai fost un subiect de actualitate, până în aceste atât de agitate zile.

Conducătorul român fusese avertizat, chiar insistent, se pare, de către (unii doar, ce-i drept) specialisti, în special geologi si seismologi, plus alti cercetători, cu preocupări ecologice, asupra riscurilor tectonice, dar si de mediu, pe care le-ar putea implica proiectul în discutie. Acest lucru este dovedit de rapoartele si memoriile extrase (sic!), cu greu, de câtiva tineri istorici, din arhivele rămase sub obrocul încadrării în categoria “secretelor de stat, privind siguranta natională”. Dar, încăpătânat cum era, dictatorul dorea, cu tot dinadinsul, să-si ducă planul la bun sfârsit. El fusese cel care insistase, pe lângă presedintii americani, până ce i-a convins pe acestia să facă un gest rămas unic, în istoria de 45 de ani a tensiunii dintre cele două “lagăre”, comunist si capitalist: acela de a da, adversarului ideologic-sistemic, în plin “război rece”, documentatii secrete, geologice si tehnologice, basca consilieri-specialisti la dispozitie. Si gratis, pe deasupra!

Nenorocirea de la începutul lunii martie a acelui an, care a îndoliat sute de familii si a transformat în ruină o parte din centrul Capitalei si orasul Zimnicea, l-a speriat atât de tare pe Ceausescu, încât, din acel moment, nu a mai autorizat nici un fel de foraj în zonele cu straturi solide si fluide aflate în alternantă, în special la adâncimi medii sau mari, ba chiar nici pe cele la adâncimi mici, dacă se interferau cu reteaua de apă freatică. Practic, singura „gaură” subterană pe care a consimtit-o, si asta pentru că nu avea cum altfel să-si vadă realizată o altă obsesie, a fost... metroul îbucurestean. Prin anii 80, era deja imposibil, nu numai în Capitală, să mai obtii autorizatie pentru a-ti face un banal biet... put de apă, cu pompă extractivă din apele freatice, oricât de aproape de suprafată ar fi fost acestea din urmă! Asa încât, echipamentele realizate la Ploiesti au plecat în America (nu stim, dar n-ar fi exclus ca olteanul să le fi cerut si bani celor care îl ajutaseră, pe gratis, să le producă), unde, fără îndoială, n-au stat nefolosite.

Într-un număr de prin 1990, al unui ziar national, s-a strecurat o frază care ne informa că în curtea Uzinelor „1 Mai” mai zace încă, uitată si stingheră, o fierătanie ruginită, despre care muncitorii mai vechi în unitate aveau câte ceva de spus. (Cuvântul „unitate” nu l-am ales întâmplător, pentru că fabricile care realizau echipamente de înaltă tehnologie, cu patent românesc, deci protejat, mai ales cele ale căror produse erau considerate „strategice” - iar tot ce era legat de combustibili, de energie în general, se înscria în această categorisire , erau înregistrate si ca unităti militare, cu număr de „U.M.”, cuprinse în structura ministerului Apărării sau a celui de Interne, după caz). Lucrătorii bătrâni îsi aminteau, cu plăcută nostalgie, că masivul obiect era un segment (scăpat netrimis la reciclare, cine stie cum, de cine si de ce) din ceea ce fusese, odată, efemera linie de productie a utilajelor pentru niste gaze mai ciudate, „d-ale americanilor”, cum spuneau ei. De ce îsi aminteau oamenii cu regret de acest episod, prea scurt după dorinta lor? Păi, povesteau acestia, atunci au băut si ei, pentru prima oară în viată (pentru că nu toti ieseau „afară”, însotind, pentru instalare si asistentă tehnică, echipamentele realizate de uzină) lichidul emblematic American „Coca -Cola”. Că băgaseră la bufetul din incintă, pentru colegii „din State”!

Dar ceea ce n-a consemnat reporterul acelei gazete, din perioada imediat consecutivă evenimentelor din decembrie 1989 (vremuri romantice, de pionierat pentru presa liberă, în care ziaristii lăsau, uneori, condeiul din mână, pentru a manevra, la propriu, hârletul, ca să dezgroape documente compromitătoare, înmormântate, în mare pripă, de către fel de fel de securisti panicati, prin coclaurile de la Berevoiesti ) este faptul că, (si) la Ploiesti, mai erau (si mai trăiesc si astăzi câtiva) oameni care îsi aminteau de supravegherea „la sânge” la care au fost supusi angajatii de la „1 Mai”, împreună cu familiile lor, în special pe timpul realizării asa-numitelor „comenzi speciale”, cum a fost si cea legată de gazele de sist. Vom vorbi noi despre aceasta, în episodul următor, mai ales că tartorul principal a fost, si acolo, tot odiosul personaj Ion Dincă, demnitarul comunist poreclit sugestiv, de către cei care au fost sau erau gata-gata să fie victimele sale, „Te(-)leagă”.

Sursa: - Autor: Paul Parvu

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Anzi, tutto ciò che accade nelle nostre vite e anche nel mondo intero è il risultato della frenesia dei nostri pensieri, anche  quelli inconsci. Infatti la malattia, il successo, la felicità e anche la ricchezza sono legati al nostro modo di pensare. Le persone che pensano da vittime, attireranno nelle loro vite sempre un tiranno che confermerà quello che sono. Per smettere di essere una vittima o un tiranno bisogna cambiare i programmi della propria mente, ossia i contenuti abituali dei propri pensieri, e immetterne degli altri, anche con l’aiuto di affermazioni. Per esempio, se mi sento non particolarmente fortunata per la mia situazione economica, affinché un po’ di abbondanza arrivi nella mia vita, devo eliminare dalla mia mente tutti quei pensieri di mancanza, sfortuna, invidia e convincermi che anch’io posso ricevere tutto ciò di cui ho bisogno.Allo stesso modo, se ci sono delle situazioni spiacevoli nella mia vita, devo osservare il mio modo di pensare rispetto a queste faccende. Facciamo un esempio: se non ricevo quello che mi spetta nella spartizione di un eredità, mi dovrei chiedere perché ho attirato ciò nella mia vita. In effetti o sono una persona portata a rubare, e quindi ricevo quello che solitamente faccio, oppure la mia convinzione è che tutti sono dei disonesti e che io vengo sempre derubata. Immancabilmente con pensieri del genere attiro queste realtà nella mia vita. In questo caso il pensiero adeguato dovrebbe essere “io ho sempre ricevuto dalla vita e dagli altri quello che è mio e anche di più”. Dobbiamo togliere l’attenzione dal nostro vecchio modo di pensare. Quello che sto scrivendo è dimostrato in molti libri, ma esiste anche un metodo semplicissimo per sperimentarlo personalmente. Basta osservare i propri pensieri e il loro effetto nella vita quotidiana per qualche giorno.

Il potere del cambiamento

Non nascondo di provare un certo disagio per i contenuti di alcuni dei miei pensieri che non pensavo di avere. Però questo mi da l’opportunità di capire dove sono sintonizzata, e mi da nello stesso tempo anche il potere di cambiare. In effetti ho potuto sperimentare sulla mia pelle che quello che giudico negli altri, col tempo lo divento, e quello che non sopporto in certe persone è un mio riflesso o un mio modo distorto di vedere il mondo. Inoltre accade che vicende passate riaffiorano alla mia mente con la stessa intensità, se non maggiore, di quando le vivevo e mi causano le stesse emozioni e disagi del passato. Però essendo consapevole, invece di lasciarmi trascinare in una disputa virtuale che non ha nulla da invidiare a un duello occhio per occhio, decido di interrompere la triste rappresentazione e riempio la mia mente di brevi frasi come “sono calma, sono tranquilla”. Dopo qualche secondo le immagini nocive scompaiono. Poi quando ho un po’ di tempo disponibile mi riporto indietro a quella vicenda passata e ne osservo i particolari, e così mi rendo conto che, anche se sul piano reale essa è conclusa, nella mia coscienza resta ancora una ferita profonda non ancora rimarginata, per la scarsa voglia di perdonare i malcapitati coinvolti.

Controllare e dirigere i pensieri

Un’altra possibilità è quella di osservare queste vicende passate senza partecipare emotivamente e lasciare che si dissolvano, ma per questa scelta occorre più forza di volontà. Questi dialoghi solitari riempiono di emozioni il corpo. Accade così che avvenimenti passati, continuano ancora nel presente a disturbarmi, a rendermi infelice, arrabbiata e vittima. Fate attenzione che emozioni del genere, protratte per lungo tempo, possono causare malattie anche piuttosto  gravi (vedi La vera causa delle malattie, Il Consapevole, numero 9, pag 52). Quando sono consapevole dei miei pensieri e riesco a controllarli secondo la mia volontà, mi accorgo di gestire meglio la mia vita, di sentirmi in forma, gioiosa e sicura. Č quindi nostro interesse esercitare un attento controllo sui nostri pensieri e dirigerli secondo le nostre intenzioni. Comprendere che da essi dipendono una buona salute, buoni affari, equilibrio.

Fonte: - Autore: Ivana Iovino

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
Ci sono 3988 persone collegate

< settembre 2021 >

en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo
I am not sure where you are getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for fantastic information I was looking for this info for my...
21/11/2016 @ 09:40:41
By Anonimo


21/09/2021 @ 23:13:50
script eseguito in 831 ms