Cercetatorii scot la lumina permanent vestigii materiale si spirituale, fac descoperiri neasteptate, nu de putine ori capabile sa rastoarne ipoteze si teorii considerate pâna mai ieri de neclintit. Unele domenii, cum sunt tehnologiile, par mai permeabile la asemenea schimbari. Altele, precum istoria obisnuita sa umble cu masuri duble ori foarte subiective, contesta deseori vehement noul ori interpreteaza dovezile in mod partinitor. In fata unor evidente cum este cazul de fata, negativismul cu orice pret se elimina insa singur din discutie.

Celebra zona Nazca, din Peru, este cunoscuta pe intreaga planeta datorita incredibilelor desene ciclopice al caror mister nu a fost inca dezlegat. Un sit de 450 de kilometri patrati lasa la vedere contururile trasate in linii paralele ale unor animale gigantice (un colibri, o maimuta, un paianjen etc.) si alte asemenea geoglife, bizare fie si numai pentru faptul ca ele nu pot fi vazute altfel decât din aer. Scepticul cercetator american Joe Nickell, de la Universitatea Kentucky, a reusit sa demonstreze cum ar fi putut indigenii sa realizeze uriasele desene, fara sa fi fost coordonati de la o inaltime la care oricum nu aveau acces. El a reprodus pe un câmp imaginea condorului de la Nazca, dar nu a gasit si explicatia pentru scopul depunerii unei asemenea munci sisifice, de catre niste oameni care au trait in zona aproximativ in perioada 4200 i.Ch. - 400 d.Ch., dezvoltând o civilizatie avansata.

Calendar astronomic pentru agricultori sau pista de aterizare pentru OZN-uri: iata doar doua ipoteze lansate in timp, cu privire la rostul liniilor trasate in desertul peruvian. O descoperire recenta clatina insa toate ipotezele anterioare. Orasul Cahuachi, capitala regiunii Nazca, de peste 1500 de ani acoperit de uitare si de praful zonei aride din jur, a inceput sa „vorbeasca”. Arheologul italian Giuseppe Orefici a dezgropat partial o piramida de 30 de metri inaltime, inconjurata de peste 40 de alte constructii, mai modeste. In zona explorata s-au gasit mumii si numeroase artefacte, intre care vase si tesaturi decorate cu imagini mitologice izbitor de asemanatoare cu desenele din desert. }esaturile sunt foarte fine, ceea ce sugereaza ca nu apartineau unor vesminte obisnuite. Pe de alta parte, nici o arma nu s-a gasit la Cahuachi, in schimb au aparut alte indicii neobisnuite.

Mumiile a 64 de lama, inconjurate de ofrande (ceramica, vegetale, resturi animale), alaturi trei cranii umane orientate catre mumii si inca doua morminte, totul - „supravegheat” de un cap sculptat in piatra. Ansamblul indica urmarea unui anumit ritual referitor la venerarea unor zeitati si la relatia cu lumea mortilor. In sustinerea rationamentului apar si câteva cranii perforate in mijlocul fruntii si strabatute de o frânghie. Un „dispozitiv” care permitea probabil transportarea relicvelor pâna la un loc destinat ofrandelor. Toate indiciile converg catre ideea ca aici a fost un oras sfânt. Un fel de Vatican precolumbian? De ce nu? De pe vârful piramidei, se poate vedea râul Nazca venind din Anzi si strabatând desertul, inainte sa se piarda in imensitatea Pacificului. Constructia putea folosi asadar la marile ceremonii de implorare a zeilor pentru a trimite ploi si recolte bogate.

In epoca sa de glorie, Cahuachi numara circa 5000 de locuitori, un numar deloc de neglijat pentru vremea respectiva. Iar daca acestia erau preoti, straniile linii din desert se prea poate sa fi reprezentat mesaje pe care doar zeii ar fi putut sa le vada si sa le citeasca. Analiza suvitelor de par si a smaltului dintilor, de la mumiile descoperite, arata ca era vorba despre indivizi sanatosi si bine hraniti. In jurul piramidei, exista urmele unui sistem de irigatie sofisticat, astfel incât Cahuachi aparea in marginea desertului ca o gradina unde se gasea hrana din belsug. Un Paradis terestru rezervat elitei religioase. Sa fi fost insa acesta un pacat de neiertat? Ca a fost sau nu o pedeapsa divina e greu de spus, cert e ca in secolul al VII-lea, un seism urmat de inundatii puternice a distrus uriasul templu, trimitându-l definitiv in mit.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

De mii de ani, Pamântul constituie ceea ce s-ar putea numi un „dipol magnetic” aproape perfect, liniile de câmp magnetic terestru intrând prin Polul Nord si iesind prin Polul Sud. De câtva timp insa, situatia s-a schimbat iar pe de alta parte, câmpul magnetic pare sa devina tot mai instabil si mai slab, pe masura ce polii au inceput sa-si schimbe pozitia. Geofizicienii au stabilit ca, la ora actuala, in regiunea dintre Africa si America de Sud, câmpul magnetic este cu 30% mai slab decât in restul planetei. Acest lucru ii determina pe oamenii de stiinta sa avanseze ipoteza ca planeta va trece, in perioada ce urmeaza, printr-o inversare a polilor, cu consecinte grave asupra vietii pe Pamânt.

Din ce cauza se petrece acest fenomen? Simularile efectuate pe calculator au demonstrat ca miezul metalic lichid din interiorul Terrei, aflat intr-o permanenta miscare, are tendinta, o data la câteva mii de ani, sa se miste in directie opusa celei normale, dând nastere astfel unor curenti magnetici care se opun câmpului magnetic principal, cresc treptat in intensitate si ajung in cele din urma sa-l depaseasca. Astfel se produce inversarea polilor magnetici ai Pamântului, inversare insotita de diminuarea câmpului magnetic terestru. Analizele geologice au demonstrat ca in istoria planetei au avut loc de multe ori asemenea fenomene, cel mai recent acum 13.000 de ani. Ca inversarea polilor a inceput deja o demonstreaza si extinderea aurorei polare, observabila in urma cu câteva decenii doar la Polul Sud.

„Lantul slabiciunilor”

Ceea ce este mai grav e faptul ca, intotdeauna, acest fenomen atrage dupa sine o crestere a activitatii vulcanice si seismice. De altfel, statisticile demonstreaza ca activitatea vulcanica a crescut, in ultimele trei decenii, de aproape patru ori, iar numarul dezastrelor naturale survenite intre 1963 si 1993 a crescut de asemenea, fata de perioada precedenta, cu 410%! Savantii cred ca este un veritabil „lant al slabiciunilor”, inversarea polilor ducând la o stimulare a activitatii vulcanice si seismice, iar eruptiile si cutremurele tot mai puternice, la grabirea „alunecarii” polilor.

Asa s-ar explica devastatoarele seisme produse in Asia, in ultimii ani, care au deplasat cu zeci de metri insule intregi. Analizând o serie de sedimente stravechi gasite in arhipelagul norvegian Svalbard, o echipa de cercetatori de la Universitatea Princeton, condusa de prof. Adam Maloof, a ajuns la concluzia ca o asemenea schimbare a avut loc si in urma cu 800 milioane de ani. Atunci s-a produs o masiva miscare de „translatie” a continentelor, care au ajuns sa aiba o pozitie aproximativ similara celei din zilele noastre. Sa asistam oare la o noua rasturnare a Pamântului cu susul in jos, schimbare ce va avea, fara indoiala, consecinte dramatice, in anii ce vin?

Autor: Gabriel TUDOR

Sursa: Magazin.ro

De-a lungul secolelor, maladiile infectioase, de la ciuma care a facut ravagii in Europa medievala, la variola care a rapus milioane de amerindieni si malaria care ucide inca mii de oameni in tarile Africii, au facut zeci de milioane de victime, depopulând tari si continente intregi. Chiar si in zilele noastre, amenintarea este reala si nu ne referim aici la boli „inventate”, precum gripa aviara, ci la molime care si-au aratat deja potentialul letal in trecut, cum ar fi de exemplu „ciuma neagra”, care - se tem specialistii - ar putea reveni, lasând in urma nenumarate victime.

Daca este sa ne luam dupa studiile realizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, ciuma a fost eradicata, aparând foarte rar, in focare endemice doar in tarile sarace ale Asiei si Americii de Sud. Chiar si asa, ea face inca 3000 de victime anual. Numarul ar putea creste ingrijorator, avertizeaza oamenii de stiinta, din cauza recentelor schimbari, intrucât Yersinia pestis, bacteria care provoaca maladia, devine mult mai raspândita in primaverile mai calde si in verile mai umede, asa cum a fost cazul in ultimii ani.

Yersinia pestis este considerata responsabila de moartea a peste douazeci de milioane de persoane in Evul Mediu si specialistii se tem ca ea sa nu revina la virulenta de atunci. O echipa internationala de savanti a efectuat cercetari in Kazahstan, tara unde au fost semnalate cazuri sporadice de imbolnaviri de ciuma, ajungând la concluzii ingrijoratoare.

„Din cauza vremii calde si umede, numarul rozatoarelor este intr-o crestere alarmanta. Or, se stie ca acestea sunt prima gazda a bacteriei. Pentru a se raspândi, ciuma are nevoie de un numar abundent de gazde si de unul suficient de purici, ca vectori care sa transmita boala de la sobolani la om”, spune prof. Nils Stenseth de la Universitatea Oslo. Puricii devin activi atunci când temperatura depaseste 10 grade Celsius, deci o primavara timpurie si calduroasa sporeste sansele de supravietuire si de inmultire ale micilor creaturi. Daca vara ce urmeaza este bogata in precipitatii, populatia de purici continua sa creasca. Este o combinatie meteorologica propice inmultirii alarmante a sobolanilor si insectelor, ceea ce face ca riscul transmiterii bolii sa creasca simtitor. Studiul, publicat sub egida Academiei Nationale de Stiinte a Statelor Unite, a demonstrat ca o crestere de doar un grad Celsius a temperaturii medii din primavara duce la o crestere cu 59% a prevalentei bolii, deci la un risc mai mare ca oamenii sa fie infectati. Profesorul norvegian sustine ca situatia climatica actuala este comparabila cu cea existenta inainte de declansarea celor mai mari epidemii de ciuma din istorie, „Moartea neagra” care a afectat Europa in Evul Mediu si pandemia asiatica din secolul XIX.

Ambele perioade (1347-1350, respectiv 1855-1870) au fost caracterizate de primaveri timpurii, foarte calduroase, si de veri cu precipitatii abundente. „Pericolul este real si nu poate fi neglijat. In conditiile actuale, o eventuala pandemie de ciuma ar putea face milioane de victime in tarile sarace ale lumii, dar nu doar aici, fiindca s-au semnalat cazuri de infestare chiar si in Statele Unite!”, avertizeaza Stenseth.

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Faimosul ansamblu monumental de la Târgu Jiu, realizat de Brâncusi, a inflacarat imaginatia si continua sa fascineze nenumarati oameni. Fenomenul l-am compara cu interesul generat de marile enigme ale lumii (de pilda, complexul de la Stonehenge, piramidele egiptene si Sfinxul, cetatea Machu Picchu s.a.m.d.). Singurele deosebiri ar fi ca in cazul ansamblului artistic gorjean cunoastem cu certitudine autorul si data construirii. Mesajul ramâne insa o enigma ce se cere inca dezlegata. Nu intâmplator, insusi marele nostru sculptor afirma despre acesta: „Nu stiti ce va las eu voua aici..."

Geofizicianul Stefan Sgandar s-a aplecat cu mare pasiune asupra operei de pe malul Jiului. Am folosit singularul, intrucât e cert faptul ca, pentru o interpretare corecta, cele patru elemente ale ansamblului monumental nu trebuie despartite, nu trebuie cercetate separat. Din pacate, spatiul nu ne permite sa amintim aici interpretarile ce s-au dat anterior respectivei opere. Si d-l Sgandar propune mai multe versiuni interesante, provocatoare. Dintre ele, ne-am oprit la cea care am considerat ca poate fi sustinuta cel mai bine cu argumente din domenii diferite: creatia lui Brâcusi simbolizeaza o Spada uriasa, imagine - pe de alta parte - extrem de apropiata de aceea a Crucii, alta posibila cale de analiza, urmata riguros de geofizicianul român (in colaborare cu Constantin Cracea).

„Calea eroilor”, privita de la est la vest sub un unghi de 45s ia, intr-adevar, chipul unei spade uriase: mânerul de 121 metri si lama de 1154 metri. Reducând insa dimensiunile la scara 1:650, St. Sgandar constata ca rezulta o „spada, pentru doua mâini” normala, cu mânerul de 18,61 cm si lama de 177,48 cm. In contextul ansamblului monumental, ea are orientarea precisa vest-est, incepând cu capul de mâner figurat de „Masa tacerii” (si ornamentat cu 12 pietre pretioase - scaunele in forma de clepsidre, care pot simboliza, foarte probabil, cele 12 zodii). „Poarta sarutului”, urmatoarea piesa, este garda Spadei, apoi, „Calea Eroilor” devine lama, având „gravata pe ea Crucea crestina (de pe turla Bisericii aflate pe axul celor trei sculpturi). „Coloana nesfârsita”, vârful uriasei Spade, parca se rupe din plan pe verticala, indreptându-se spre Cer, astfel reprezentând stilizat florile de lotus suprapuse in mâna artistului, pentru a duce, in cupa de dincolo de toate, sufletele celor cazuti sub taisul armei, spre nemurire - cum frumos se exprima St. Sgandar.

O spada pentru mii de mâini, lasata mostenire urmasilor, ca semn de vitejie, dar si ca avertisment pentru cei ce vor cuteza sa mai calce pe aceste meleaguri cu gânduri rele: astfel vede geofizicianul român ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Dar de ce ar fi gândit Brâncusi in acest fel opera sa? Primul element invocat de autorul ipotezei se refera la faptul ca ansamblul a fost conceput pentru a-i comemora pe eroii neamului cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial. Or, spada a stat la baza majoritatii razboaielor, inca de la inceputurile evolutiei omenirii, ea simbolizând totodata atât curajul, vitejia, cât si un anume mod de viata (a se vedea universul complex al cavalerismului medieval). Exista insa si o explicatie mult mai profunda, care face trimitere la contactul lui Brâncusi cu gândirea, civilizatia si practicile esoterice din indepartata Indie.

Zodiile din jurul coloanei, idee inlocuita ulterior (si apoi abandonata inexplicabil) cu asezarea celor 12 scaune-clepsidre pe un contur circular, in centrul caruia s-ar fi aflat „Coloana nesfârsita”, pastreaza inca aura de enigma. Reluând analiza din aceasta perspectiva „indiana”, d-l Sgandar vede in capul mânerului Spadei un „dat” al ursitei, ornat cu zodii, iar „Masa” reprezinta Soarele inconjurat de cele 12 scaune - „tot atâtea posibilitati de scurgere a timpului de la Facere, in care matricea existentei fiecarei fapturi e inscrisa intr-o derulare inca dinspre inceputuri”.

Mânerul Spadei megalitice ar fi drumul razboinicilor, care duce la tais: spre existenta sau spre neexistenta, dupa cum ii e dat fiecaruia. Apoi, cei rapusi de moarte trebuie sa treaca de garda figurata prin „Poarta sarutului”, care insa capata conotatia de sarut al mortii, fiind stapânita de zeita Kali. Mai departe, Crucea de pe turla bisericii ar putea fi totodata stravechiul simbol indian al Soarelui - aici, lumina-calauza pentru cei morti, pe ultimul lor drum. La capat, „Coloana” figureaza insusi Spiritul, intregul ansamblu reprezentând „o invizibila procesiune a sufletelor eroilor, in drumul catre inaltarea la Cer” (Barbu Brezianu). O ipoteza fascinanta, pe cât e de surprinzatoare, care ne arata inca o data ca opera lui Brâncusi e o sinteza de stiinta, arta si filosofie, creata pentru a transmite mesaje profunde, departe, in viitor.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Necesitatea de a gasi cat mai repede o sursa de combustibil fiabila si suficient de puternica spre a acoperi necesitatile tot mai mari ale civilizatiei umane ii face pe specialisti sa incerce adoptarea celor mai inedite solutii. Una dintre ele ar fi captarea energiei termale generate de gheizere, acele izvoare de origine vulcanica, intalnite in diverse locuri de pe glob si care arunca in aer, la intervale regulate, cantitati mari de apa fierbinte si vapori. Americanii, care vor fi cu siguranta cei mai afectati de o eventuala criza a petrolului, sunt pe primul loc in cursa pentru descoperirea unor alternative viabile in acest sens.De altfel, in multe locuri din Statele Unite exista deja mini-centrale care utilizeaza cu succes forta aburului, datorata gheizerelor. Una dintre ele se gaseste in apropierea orasului San Francisco, intr-o zona unde exista aceste formatiuni geologice destul de rare.      

Profesorul Jefferson Tester, de la Massachusetts Institute of Technology, crede insa ca sursele de energie geotermale pot fi mult mai dese in viitor, prin realizarea unor rezervoare artificiale capabile sa „recolteze” caldura Pamantului. „Raspunsul la intrebarea care ne framanta de decenii, anume care va fi urmatoarea sursa de energie, dupa epuizarea petrolului si gazelor naturale, s-ar putea afla in acest moment chiar sub picioarele noastre”, sustine Tester.

Potrivit savantului american, profesor de inginerie chimica la MIT Laboratory for Energy and the Environment, caldura generata in adancurile planetei prin descompunerea izotopilor produsi in mod natural are potentialul de a oferi omenirii o cantitate fabuloasa de energie - de mii de ori mai mare chiar decat necesitatile actuale! Dar la ora actuala, pamantenii nu utilizeaza decat un procent infim din aceasta energie ieftina si usor de exploatat, apeland cu precadere la locurile unde ea se manifesta in mod spectaculos, sub forma de gheizere, cum ar fi California sau Islanda. De altfel, Islanda este prima tara care a folosit la scara industriala energia geotermala, total nepoluanta.

Energie pentru o suta de planete

Ca o bizarerie, sa spunem ca oamenii de stiinta vor sa creeze rezervoare geotermale chiar pe locul fostelor depozite petrolifere, cand acestea vor fi golite de „aurul negru”. In opinia lui Tester, energia geotermala este „universala”, intrucat rezervoarele vor putea fi construite oriunde este necesar, ca de exemplu in preajma oraselor mari consumatoare de energie. „Pe suprafata intregii planete s-ar putea produce energie de origine termala de ordinul sutelor de miliardele de kilowati, in conditiile in care la ora actuala nu se consuma, in intreaga lume, decat cateva miliarde de kilowati pe an.

Ar fi, cu alte cuvinte, suficienta energie pentru a acoperi necesitatile a o suta de planete Pamant! Din pacate, dupa atentia acordata de Administratie in anii '70, industria electro-termala a intrat intr-un con de umbra, din cauza ca alte subiecte au capatat prioritate pe agenda guvernamentala.” In opinia multor savanti, energia atomica, desi foarte productiva, implica totusi riscuri imense (vezi Cernobil) si de aceea, adoptarea unor solutii pentru implementarea centralelor geo-termale pe arii cat mai extinse ar fi o chestiune primordiala, pentru evitarea crizei energetice care, vrem, nu vrem, bate la usa...

Sursa: magazin.ro

Daca pustii generatiilor trecute isi doreau sa devina fie Alexandru cel Mare, fie Napoleon, copiii epocii moderne, care s-au nascut, cum s-ar zice, cu ochii direct pe ecranul televizorului sau pe monitorul computerului, viseaza la clipa in care vor ajunge astronauti, pasind pe urmele lui Armstrong, in explorarea tainelor cosmice. Chiar si azi, multi romani spera sa reediteze cel putin performanta lui Dumitru Prunariu, primul si singurul nostru astronaut... Si totusi, ei n-ar trebui sa-si piarda speranta: un inedit program-pilot, ce se va desfasura in Rusia, ii poate aduce pe acesti temerari mai aproape de stele decat si-ar fi putut inchipui vreodata... Este vorba despre un proiect mai vechi al rusilor, amanat multa vreme din cauza dificultatilor financiare. Dar Rusia ambitiosului Putin vrea acum sa fie iarasi ce a fost, in domeniul cuceririi spatiului, ba chiar mai mult decat atat: daca tot le-au luat-o americanii inainte cu aselenizarile, macar pe planeta Marte sa trimita ei primul echipaj...

Zborul pana la vecinul nostru de Sistem Solar este insa mult mai dificil decat voiajul de cateva zile pe Luna si firesc, si riscurile sunt mai mari. Iar rusii nu vor sa riste viata oamenilor. Prin urmare, ei au pus la punct, langa Moscova, un hangar care, pe langa o naveta identica celei ce va fi trimisa spre „planeta rosie”, mai gazduieste si reproducerea fidela a unui peisaj martian.

In acest hangar, sase voluntari vor fi inchisi timp de 500 de zile (atat se estimeaza ca ar dura o calatorie pana pe Marte, cu actualele sisteme de propulsie), consumand doar hrana sterilizata si respirand aer procesat. Experimentul e menit sa-i ajute pe savanti sa inteleaga mai bine care sunt necesitatile impuse de un zbor spatial de anvergura, in pregatirea expeditiilor reale spre Marte.

Interesant e faptul ca, daca proviziile se vor termina, participantii la experiment nu vor primi altele suplimentare: usile „navei spatiale” vor fi sigilate pe parcursul celor 18 luni ale „zborului”. Desigur, in interiorul capsulei vor fi instalate camere video si microfoane ce vor surprinde fiecare aspect din viata celor sase temerari iar daca acestia vor dori sa ia legatura cu exteriorul o vor face prin intermediul Internetului. Pentru ca realismul sa mearga pana la capat, chiar si raspunsurile pe care le vor primi vor sosi cu intarziere - la fel cum s-ar putea intampla in cazul unui zbor autentic spre Marte.

Singuri in Cosmos, timp de 500 de zile

Intrebarea la care savantii rusi vor sa afle raspunsul este una cruciala: pot sase oameni totalmente izolati sa supravietuiasca timp de 500 de zile, fara absolut nici un sprijin din exterior? Apoi exista si alte dubii, in ceea ce priveste modul cum vor rezista rutinei impuse de un zbor indelungat cei sase, intrucat experienta dobandita pana in prezent, din gestionarea statiilor spatiale, nu e de prea mare ajutor in pregatirea unei misiuni interplanetare.

„Astronautii aflati pe orbita circumterestra pot primi oricand provizii, dar echipajele ce pleaca spre Marte trebuie sa se descurce fara nici un sprijin”, spune Alexei Rodionov, de la Institutul de Cercetari Biologice si Medicale din Moscova. Deja rusii au anuntat ca primesc CV-uri, pe adresa de e-mail a institutiei mentionate. Solicitantii - va puteti numara printre ei - trebuie sa fie perfect sanatosi, cu varsta pana la 30 de ani, sa fie absolventi de facultate (preferabil cu profil tehnic) si sa vorbeasca fluent limbile rusa si engleza.

Cei selectionati intr-o prima faza vor fi supusi unor teste speciale la centrele de pregatire a cosmonautilor rusi, dupa care doar sase dintre ei vor urca treptele rachetei ce-i va purta - cel putin virtual - spre enigmatica „planeta rosie”...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

 Aflat permanent in alergare dupa „explicatii rationale” pentru absolut tot ce se misca in mod evident sau aparent nu se misca, omul se trezeste - si nu de putine ori - in fata unor contexte palpabile, care insa sfideaza fara drept de apel tiparele gandirii sale. Fapt care demonstreaza ca planeta noastra, graunte de Univers, va avea intotdeauna surprize majore, cu care sa ne socheze. Fie ca ele apartin lumii vii, fie ca ni se releva din sanul materiei minerale, fie din insasi existenta noastra.

Bacteria-alchimist

Daca fortam putin lucrurile, putem spune ca un minuscul microb a reusit sa realizeze ceea ce nenumarati alchimisti nu au facut. Adica, oricat ar parea de uluitor, sa obtina aur. Si nu framantand in mojare felurite preparate secrete, murmurand descantece vrajitoresti, ci - intocmai ca (ne)fericitul rege Midas - atingandu-l intr-un fel numai de el stiut. Desigur, din punct de vedere stiintific lucrurile sunt ceva mai clare, nu insa mai putin spectaculoase.

Ralstonia metallidurans, bacteria studiata in Australia de o echipa condusa de cercetatorul german Frank Reith, a fost intalnita in mine de aur situate la distante de peste 3000 km, in proportie de 80%. Sa fi avut aceasta un alt gen de pasiune pentru aur, decat fiinta umana? - s-au intrebat cercetatorii. Intr-adevar, se pare ca R. metallidurans actioneaza ca un sanitar microscopic, asimiland metalele grele dizolvate, pentru a le transforma si a le face sa treaca in stare solida, mai putin toxica.

 In concentratie ridicata, metalele grele sunt toxice, nu numai pentru om, ci si pentru microorganisme. Bacteria descoperita poate sa-si curete mediul de viata, in scurt timp, de acest aur toxic, ceea ce-i ofera un avantaj metabolic, motiv pentru care e prezenta in minele de aur. E insa numai o ipoteza, intrucat mecanismul exact nu se cunoaste si multi cercetatori s-au aratat sceptici la argumentele lui Reith, ei considerand ca numai un proces chimic poate da nastere grauncioarelor de aur. La urma-urmei, chiar si in mileniul trei, misterele alchimiei par mai fascinante decat explicatiile rationaliste ale stiintei...

Avem tot trecutul inainte!

Pare o exprimare gresita, din punct de vedere semantic si logic, dar nu este. Sa vorbesti despre ceea ce-ti sta in fata, pentru a evoca trecutul si viceversa se opune totalmente reperelor noastre asa-numite normale. Numai ca „normalul” europeanului se infatiseaza exact invers la populatia aymara, din America de Sud. La acesti semeni ai nostri, reprezentarea timpului este opusa fata de a noastra: trecutul se situeaza in fata, iar viitorul in urma.

Putini supravietuitori ai acestei populatii andine (aymara traiesc in nordul statului Chile, in Bosnia si in Peru) vorbesc inca atat limba lor nativa, cat si spaniola. Astfel, referindu-se la trecut, utilizeaza cuvantul „nayra”, care desemneaza ochii, vederea, fruntea. Pentru a vorbi despre viitor, ei folosesc cuvantul „qhipa”, care inseamna spate, spinare. Acestora li se adauga gesturile: indicarea peste umar a spatiului din urma, pentru viitor, respectiv bratul intins spre inainte, pentru epocile indepartate, trecute. Ipoteza care incearca sa explice acest fenomen unic, deocamdata, este la fel de interesanta: trecutul este ceea ce a fost deja vazut, spre deosebire de viitorul necunoscut.

Pe continentul sud-american, limba aymara e inca vorbita de circa 1,5 milioane de persoane, dar viziunea lor originala asupra timpului ar putea sa dispara rapid. Motivul - tinerii vorbesc spaniola, dar aproape deloc limba lor materna, iar tendinta de a prelua gesturile si mentalitatea cuceritorilor europeni este evidenta. Sic transit gloria mundi!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Stiinta si tehnologia progreseaza incomparabil mai rapid decat nivelul de trai general al populatiei. Este si firesc, de altfel, dupa cum explicabila (dar nicidecum acceptabila) consideram ca e utilizarea multor descoperiri, inventii, inovatii de mare valoare, in scopuri nefaste, cum ar fi inarmarea si alte asemenea tendinte agresive. La fel de reprobabila este ignorarea ori chiar ascunderea unor realizari extraordinare, in numele unor interese meschine (vezi problema combustibililor s.a.m.d.). Totusi, pentru confortul nostru cotidian, se mai gasesc solutii, unele de-a dreptul insolite, chiar daca risca totodata sa transforme inteligenta fiinta umana intr-un fel de... Homo sedentarens absolut!

 La birou, mereu nou

 Va aflati la serviciu, absorbiti de redactarea unui text, de intocmirea unui bilant ori – de ce nu? – de un joc video, cand deodata resimtiti o sete puternica. Fara sa slabiti din ochi ecranul, intindeti mana catre recipientul cu suc sau cu apa minerala, luati o gura zdravana de lichid dulce si cald, dar efectul e mai degraba dezgustator. Ei, bine, un asemenea micro-scenariu poate fi deja plasat in trecut, meritul apartinandu-i firmei Coolitsystems, specializata in sistemele de racire a procesoarelor, dar care a realizat si un racitor de bauturi. Obiectul respectiv se prezinta sub forma unei placi de dimensiuni mici, dotata cu un sistem simplu de racordare la orice tip de calculator, situatie in care temperatura sa scade la 7ºC. Racoarea se transmite sticlei sau paharului si mai departe, bauturii. Coolitsystems nu a facut de fapt altceva decat sa aplice tehnologia de care se foloseste in mod obisnuit pentru racirea unitatilor centrale ale ordinatoarelor.

Umbrela-meteorolog

Sa recunoastem ca multi dintre noi, in materie de prognoze meteo, deseori avem mai multa incredere in ce zic batranii ori in durerile oaselor noastre, decat in buletinele prezentate la radio, la televizor sau in ziare. Daca insa nici un asemenea mijloc de informare nu ne sta la dispozitie, putem sa apelam la serviciile unei... umbrele. E drept, nu vorbim despre o chinezarie din sarma si carpa, ci despre realizarea companiei Ambient Devices, o umbrela capabila sa anticipeze evolutia vremii. De fapt, ea se conecteaza la Internet sau la un site de prognoze meteo si transmite informatia catre propriul sau maner. La randul sau, acesta e inzestrat cu un beculet care clipeste in functie de probabilitatea de a ploua. La 30% risc de precipitatii, manerul palpaie la intervale de 3-4 secunde; la 60%, frecventa creste la o secunda; daca e sigur 100% ca va ploua, „agitatia” creste vertiginos, la 100 de flashuri pe secunda. Umbrela-meteorolog este alimentata cu baterii simple si ar fi de dorit sa ajunga repede si la noi, deoarece ar fi poate mai eficienta decat „avertizarile” molatice trecute prin guvern.

Cu caruciorul, la atac!

Orice loc public care se respecta trebuie sa aiba rampe de acces pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu handicap locomotor. In ce priveste locurile mai putin frecventate, bolnavii trebuie sa conteze pe bunavointa insotitorului ori a vreunui voluntar, daca nu chiar sa se resemneze, ramanand pe margine. A constatat acest lucru si inventatorul Brad Soden, a carui sotie nu se putea deplasa oriunde ar fi dorit. Si-atunci, barbatul a realizat un scaun cu senile in loc de rotile, care-i permite acesteia sa se deplaseze si pe terenuri accidentate. De altfel, aspectul micului vehicul i-a inspirat inventatorului un nume „mare”: Tank Chair („Caruciorul-tanc” sau, in traducere libera, „Caruciorul blindat”). Deplasarea se realizeaza datorita unui motor electric, autonomia este de 15 kilometri si se poate adapta pentru persoanele obeze. Este insa exclusa utilizarea pseudo-tancului in scopuri militare!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Mai grava decât amenintarea unui conflict nuclear, de care se facea, pâna nu demult, atâta caz, incalzirea globala reprezinta o permanenta sursa de ingrijorare pentru savanti. Efectele ei deja le simtim cu totii - anotimpurile au luat-o razna, clima este tot mai haotica, inundatiile catastrofale se tin lant, ninge in plina vara si avem parte iarna de canicula... Si vinovatii se stiu prea bine: marile concerne industriale din Statele Unite, Australia si alte tari care au refuzat sa semneze protocolul de la Kyoto, de stopare a emisiilor poluante. In privinta solutiilor, insa, lucrurile nu stau deloc bine, intrucât pâna acum nici una dintre rezolvarile propuse nu si-a dovedit viabilitatea. Recent, insa, astronomii de la Universitatea Arizona au pus la punct un proiect ce vizeaza apararea Terrei de nemiloasele ultraviolete, chiar si in conditiile in care emisiile poluante continua, iar stratul de ozon nu mai poate fi „cârpit"...

 Proiectul elaborat de savantii americani a fost publicat recent in revista „Climatic Change" si face parte dintr-o initiativa mai vasta, vizând rearanjarea mediului natural al Terrei, pentru a acoperi mai bine necesitatile umane. Aceasta operatie de „geoinginerie" va presupune, printre altele, si dispunerea unor elemente in exteriorul habitatului terestru.

Este vorba despre plasarea, pe orbite circumterestre, a unor „lentile" ce vor reflecta razele solare, in asa fel incât cantitatea de caldura degajata de astrul zilei si ajunsa la suprafata solului sa fie mult diminuata. „Desigur, sunt necesare miliarde de asemenea lentile, ce vor avea, fiecare, o suprafata de câteva zeci de centimetri patrati, dar vor fi foarte usoare, de ordinul gramelor", dezvaluie „creierul" acestui ambitios proiect, astronomul Roger P. Angel, de la Arizona University.

Dupa cum se stie, in mod obisnuit, Pamântul reflecta inapoi in spatiu 30% din caldura primita de la Soare, absorbind restul. O crestere masiva a cantitatii de caldura respinse ar putea contrabalansa in acelasi timp si  retinerea gazelor de sera, generând astfel o racire a atmosferei terestre. O alta initiativa din sfera geoingineriei apartine chimistilor germani de la Institutul Max Planck. Laureatul premiului Nobel, Paul J. Crutzen, crede ca injectarea de dioxid de sulf in stratosfera - substanta emisa in urma eruptiilor vulcanice - ar duce la o diminuare a caldurii solare.

Ar fi necesara o flotila imensa de avioane, care sa lanseze aceasta „perdea" in stratosfera, pentru a opri o cantitate importanta din radiatia astrului zilei sa ajunga pe Pamânt. „Costurile intregii operatiuni s-ar ridica la circa 5 miliarde de dolari, adica mai putin de 5% din cheltuielile militare facute de marile puteri ale planetei." }inând insa seama de toxicitatea acestei substante, s-a propus inlocuirea ei cu particule de apa sarata, capabile sa produca nori de mari dimensiuni si având acelasi rol de „frâna" in calea razelor solare. Totusi, exista destule voci ce se opun acestor proiecte, considerându-le „fanteziste" si cu potentiale efecte adverse mai mari decât beneficiile.

Expertii NASA considera ca lansarea unor rachete menite sa instaleze miliardele de lentile in spatiu este o „idee SF", in vreme ce si alti specialisti se tem ca asemenea solutii, dincolo de riscul pe care-l presupun, pentru siguranta vietii pe Terra, vor fi total ineficiente. „Deocamdata, singurul lucru care si-a dovedit utilitatea este reducerea emisiilor poluante. Când omenirea va intelege ca acest lucru e esential pentru supravietuirea ei, proiecte de genul celor de mai sus vor fi privite cu detasare si umor", crede Lennart Bengtsson, de la Institutul National de Meteorologie din Germania.

Gabriel TUDOR - magazin.ro

O "simpla" placa dreptunghiulara poate face minuni in plin desert, favorizând producerea de roua din umiditatea aerului. In desertul Neguev din Israel curge apa potabila. Si asta datorita unei placi dreptunghiulare de câtiva metri patrati acoperita cu un material plastic de culoare alba. In apropiere nu exista nici un izvor; nici un nor pe cer din care sa cada picaturi de ploaie. Doar un plan inclinat, fara fire electrice sau celule solare, pe care se prelinge apa. Apa ce curge pe intinderea de plastic nu e altceva decât roua formata in timpul noptii. Aceasta bizara "fântâna" exista si functioneaza deopotriva in regiunile aride din Arabia Saudita, Etiopia si India. Placa e prevazuta insa cu un dispozitiv care asigura o maxima condensare a umiditatii aerului in lichid.

 Un dispozitiv la care au lucrat timp de 6 ani 40 de oameni de stiinta din lumea intreaga, coordonati de un cercetator francez de la Comisariatul de energie atomica din Paris. Au fost testate cele mai performante materiale posibile, au fost realizate simulari pe calculator tinându-se cont de parametri meteorologici. Cel mai ambitios proiect apartine insa unui inginer agronom indian care lucreaza la o adevarata "uzina" de udat, in Statul Gujarat, pe coasta de vest a tarii. Cu cei 15.000 metri patrati de suprafata de condensare dintr-o folie de plastic speciala intinsa pe un vechi sit minier, inginerul indian spera sa strânga 1000-8000 de litri de apa in fiecare noapte.

Ambitiosul proiect e precedat de excelente rezultate obtinute pe suprafete mai mici in aceasta regiune arida. Instalat pe acoperisurile caselor, sistemul a permis recuperarea a circa 700 de litri de roua intr-o luna, in unele nopti recordul fiind de 70 de litri pe noapte. Sistemul da roade timp de 8 luni in timpul unui an. Cu un cost de 1,5 euro pe metru patrat, instalatia furnizeaza intre 15-20 litri pe noapte pentru fiecare casa. Acest volum de apa nu poate satisface, evident, toate nevoile celor care o locuiesc dar reprezinta o sursa de securitate.

 Pentru acest proiect, Girja Sharan a primit un premiu din partea Bancii Mondiale in 2004. Sistemul e interesant si pentru regiunile umede din nordul Europei. In Tarile de Jos, de pilda, poate asigura 10-20% din totalul apei provenite din precipitatii. Convertirea umiditatii in roua isi are, se pare, radacinile in antichitate. Istoricul grec Herodot relata faptul ca vechiul oras Theodosia, azi, Feodosia, din Ukraina, era alimentat cu apa, in urma cu 2000 de ani, prin intermediul unor constructii piramidale ciudate care condensau apa in aer.

Cercetarile efectuate in arhive si la fata locului nu au dat de urma acestor piramide"hidrologice" antice ci doar de morminte ale scitilor. Continuându-si cercetarile, arheologii au descoperit vestigiile unei platforme circulare cu un diametru de 20 de metri, construita la inceputul secolului XX. Soclul a fost acoperit cu câteva tone de pietris pentru a forma o... fântâna aeriana, probabil dupa modelul piramidelor descrise de Herodot. Sistemul n-a functionat si, câtiva ani mai târziu, intreaga instalatie a fost darâmata.

 DORIN MARAN - magazin.ro