Cine a zis ca lumea stiintei si cea a spiritelor mortilor nu pot trai (sic!) in buna intelegere? Chiar daca majoritatea savantilor afirma doar existenta fenomenelor reperabile prin cele cinci simturi umane, se cunosc si cazuri celebre (si realmente utile evolutiei fiintei umane) de apropiere intre cele doua universuri aparent incompatibile. Va prezentam, in continuare, cateva dintre ele.

PIERRE CURIE, laureat Nobel pentru fizica, in 1903, pe baza cercetarilor sale in domeniul radioactivitatii. Pe cand era inca un tinerel, Jacques, fratele sau mai mare, l-a ajutat sa descopere misterele paranormalului. Foarte curios din fire, Pierre nu a abandonat niciodata aceasta „zona crepusculara”, ajungand sa-si incruciseze drumul destinului cu strania Eusapia Palladino, o femeie capabila sa vorbeasca cu mortii, sa mute obiecte cu puterea gandului etc.

Aflata in Paris, ea a dorit sa cunoasca savanti care s-ar fi crezut in stare sa determine cauzele fenomenelor respective. S-a format o echipa de 12 „examinatori”, intre care Pierre si Marie Curie. Mai mult decat sotia sa, savantul francez s-a aratat deosebit de impresionat: vazuse mese deplasandu-se singure, aparitii luminoase, se simtise atins de maini invizibile si alte asemenea bizarerii produse de Eusapia pe parcursul a 43 de sedinte, intre 1905 si 1908.

Totusi, verdictul cercetatorilor a fost mai degraba dezolant, ei nefiind capabili sa spuna clar DA sau NU, daca Eusapia n-ar fi fost decat o femeie dotata cu extraordinare puteri magice. Cat despre Pierre Curie, a murit in 1906, accidental, fara sa mai fi avut ocazia sa spuna ce gandea. Avea doar 48 de ani...

CHARLES RICHET, Nobel pentru medicina primit in 1913. Pasionat pana la obsesie de fantome, se spune ca toata viata a cautat dovezi ale existentei lor. Si chiar ar fi gasit asa ceva in 1903, in „vila Carmen” din Alger. Edificiul era teatrul unor incredibile sedinte de spiritism, in timpul carora aparea fantoma lui Bien-Boa. Acest asa-zis print hindus, nascut cu trei secole mai devreme, se arata plin de afectiune fata de metresa ceremonialului, pe care o mangaia si o imbratisa la fiecare aparitie.

De fapt, se spune ca era doar o facatura magistrala, jucata de complici fara parteneriatul vreunui strigoi. Totusi, Richet era convins ca vedea o fantoma, iar venerabilul spectru tricentenar s-a lasat chiar fotografiat si i-a facut savantului o confidenta: cu conditia ca acesta sa mai zaboveasca la vila cateva zile, ar fi fost capabil sa o cheme alaturi pe printesa Phygia, pe care ar fi cunoscut-o cu vreo trei milenii inainte, intr-o alta viata. Si frumoasa imateriala i s-a aratat muritorului savant, oferindu-i privilegiul de a-i saruta mana (fatalmente, palpabila), ba chiar daruindu-i o suvita din pletele sale, la fel de materiale.

SIR OLIVER LODGE a fost framantat de o intrebare insolita: „Mortii ar putea sa le vorbeasca celor vii?” – indeosebi dupa disparitia tragica a fiului sau, pe frontul Primului Razboi mondial. Pentru a incerca sa ia legatura cu el, dincolo de moarte, Sir Oliver a participat intens la numeroase sedinte de spiritism. De aici insa pornea o noua problema: cum putea fi sigur ca mesajele transmise prin mediumi provin chiar de la persoane moarte.

Pentru aceasta, a propus un test: o persoana in viata sa inchida, in plicuri sigilate, mesaje pe care barbatul urma sa le comunice mediumilor, dupa moartea lui. Astfel, ar fi fost usor sa se verifice autenticitatea mesajelor. Iar pentru mai multa siguranta, Sir Oliver a hotarat sa conduca el insusi experimentul. Asa se face ca, dupa decesul sau, diferiti mediumi au incercat sa patrunda secretele comunicarilor respective. S-au organizat circa 130 de sedinte, dar nici macar una nu l-a convins pe nobilul englez sa vorbeasca.

SIR WILLIAM CROOKES este un mare nume al stiintei, dar si al vanatorii de fantome, numarandu-se printre primii muritori care au „imortalizat” un spectru pe placa fotografica. Katie King fusese fiica unui aventurier din sec. al XVII-lea, iar aparitiile ei erau provocate de o tanara pe nume Florence Cook. Fenomenul se derula in casa parintilor acesteia, in fata unui cabinet protejat printr-o perdea in spatele careia fata intra in transa.

Dupa un timp nedefinit, fantoma invesmantata in alb ridica perdeaua, ceea ce a dat de banuit ca Florence si Katie erau de fapt una si-aceeasi persoana. Totusi, Sir William a fost convins ca asista la un fenomen supranatural. Cu un singur amendament: Katie era chiar o fantoma sau o creatie a spiritului Florencei, materializata prin forta vointei tinerei? Orice ar fi fost, Sir William a realizat numeroase imagini ale fenomenului, dar la public au ajuns numai cateva. Gurile rele spun ca motivul era foarte simplu: Katie si Florence semanau intre ele mult prea bine!

Totusi, nu e un dosar inchis al paranormalului, caci – paradoxal sau nu – probe pro evidente se gasesc si ele din belsug. Il amintim aici numai pe savantul roman B.P. Hasdeu, ale carui comunicari cu fiica sa, Iulia, moarta foarte tanara, sunt mai mult decat tulburatoare. Dar acestea merita sa fie tratate intr-un articol amplu, separat.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Diferenta dintre curaj si inconstienta este o linie subtire, ce poate desparti, uneori, viata de moarte. Si despre multi pasionati de sporturi extreme se spune ca ar fi inconstienti, ca pasiunea lor constituie o sinucidere mereu amanata, ca setea de adrenalina ii face sa-si piarda ratiunea. Totusi, exista persoane care isi asuma riscuri nu doar de dragul de a trai senzatii tari si de a sfida moartea, ci pentru a le demonstra semenilor lor ca sunt in viata...

Despre Kelly Perkins, o californianca in varsta de 45 de ani, chiar si unii dintre cei ce o cunosc spun ca „nu este in toate mintile”. Motivul? Femeia a fost operata in urma cu doisprezece ani si i s-a transplantat o alta inima, medicii estimand ca va mai putea trai, cu aceasta, cel mult zece ani. Perkins fusese, in tinerete, o pasionata alpinista, petrecandu-si saptamani intregi in expeditii montane.

Dar, in anul 1992, ea a fost diagnosticata cu cardiomiopatie, o inflamatie grava a muschiului cardiac, cu finalitate letala. Timp de trei ani, femeia si sotul ei, Craig, au batut spitalele Americii, cautand cu disperare un donator. Atunci cand a suferit operatia de transplant, pe 20 noiembrie 1995, a fost avertizata ca nu va mai putea escalada niciodata muntii.

Cea mai frumoasa rasplata

Curajoasa femeie nici nu a vrut sa auda asa ceva si, imediat ce s-a refacut, dupa complicata interventie chirurgicala, si-a reluat escaladele, temerile privind suprasolicitarea inimii de imprumut fiind depasite de dorinta de a le dovedi tuturor ca isi poate depasi conditia. La doar zece luni de la transplant, ea a escaladat faimosul Half Dome, un varf de 1900 metri din Parcul National Yosemite.

„Am vrut sa fac ceva deosebit, pentru a schimba imaginea pe care parintii si familia o aveau despre mine. Toti ma priveau ca pe o persoana handicapata, incapabila sa faca si cel mai mic efort fara ajutor”, spune femeia. Au urmat o serie de expeditii, cu grad de dificultate din ce in ce mai ridicat: in 1998, muntele Fuji, din Japonia, in 2001 Kilimandjaro, doi ani mai tarziu varful elvetian Matterhorn iar in 2005 El Capitan, un monolit de granit aproape vertical, din parcul Yosemite, varf dificil de urcat chiar si de catre alpinistii experimentati.

Luna trecuta, Kelly Perkins si-a mai trecut in palmares inca o expeditie de amploare, escaladand Anzii Cordilieri. „Cand am ajuns in varf, am inconjurat cu privirea muntii din jur si am crezut, pentru o clipa, ca ma aflu pe o alta planeta. Nu cred ca exista multe locuri din lume mai minunate decat acesta, a fost cea mai frumoasa rasplata la care as fi putut spera, pentru eforturile mele”, crede alpinista. A fost o aventura infinit mai periculoasa decat toate celelalte de pana acum, mai ales din pricina nivelului scazut de oxigen, dar de care inima sa de imprumut s-a achitat exceptional.

Desigur, membrii expeditiei au luat masurile de precautie necesare, avand la ei medicamente si echipamente medicale, precum si un aparat de monitorizare a presiunii sangvine, pe care doamna Perkins si-l atasa de cateva ori pe zi. Americanca a botezat chiar un varf de 4800 de metri din regiunea Cajon de Arenales, neexplorat inca pana acum, numindu-l „Magic Heart” - Inima magica, o denumire care spune totul...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Exista printre noi persoane inzestrate cu calitati deosebite, ce nu au odihna pana nu mai nascocesc ceva. Macar ca mai pun o coada la matura sau ascut creionul la ambele capete, unii tin mortis sa fie inventatori cu brevet. Cei mai multi insa chiar realizeaza lucruri utile, desi par de-a dreptul trasnite si au utilitate limitata. De fapt - cine stie? - poate ca intr-o zi vom profita cu totii de asemenea fantezii debordante...

      - Oul fiert stiintific a vazut lumina zilei in Marea Britanie, venind in intampinarea celor care nu prea-i nimeresc consistenta dorita, atunci cand il fierb in coaja. Problema „prea moale, ba prea tare” s-a rezolvat printr-un procedeu inventat de o intreaga echipa de cercetatori: atunci cand oul cu pricina e gata, pe coaja lui apare un logo bazat pe o cerneala termosensibila, a carei culoare variaza o data cu temperatura.

In apropiere de 80 grade Celsius, moleculele cernelei (a carei compozitie ramane secreta) sufera un transfer de electroni, facand sa apara un superb leu de culoare neagra. Mesajul e ca oul poate fi scos din vas, fiind fiert numai bine. In prezent, se studiaza marcajele pentru fierberea oualor moi si respectiv tari. Pasul urmator ar fi inventarea gainilor care sa ne ofere pretioasele produse gata preparate!

- Covorul care ne pacaleste privirea nu e un simplu „trompe l'oeil”: el e virtual, dar are o sensibilitate uimitoare la cea mai mica miscare. De exemplu, putem „vedea” cum calcam prin apa unui bazin, care se misca natural, ba chiar si o sumedenie de pestisori rosii se risipesc care-ncotro la apropierea noastra. Sau, intr-un decor autumnal, pe aleea unui parc, frunze virtuale vestede vor intra si ele intr-o agitatie efemera sub pasii nostri.

Este un fel de covor magic actionat printr-o tehnica de proiectie interactiva. Sistemul e destul de complex si pretentios, incluzand o zona de proiectie (asa-zisul covor) de 3x4 metri, un proiector video suspendat, un detector de miscari cu raze infrarosii, un computer si boxe care difuzeaza fondul sonor adecvat decorului in functiune. Evident, inventia nu e pentru toti muritorii, pretul sau pornind crescator de la 9.000 euro. Deocamdata insa se foloseste pentru animarea unor evenimente de marketing si a altor manifestari profesionale.

- „Revolutie” pe trei roti, adica un gen de motocicleta cu doua roti in fata si una in spate: pare ceva destul de banal, nu si pentru modelul MP3 Piaggio. Care ar fi argumentul realizarii unui asemenea vehicul „atipic”? Constructorii spun ca solutia aleasa asigura o mai mare stabilitate, in special pe cai de rulare alunecoase sau cu denivelari, si totodata o imbunatatire remarcabila a capacitatii de franare (distanta se reduce in medie cu 20%, iar pe soselele ude chiar creste pana la 24%).

Dar secretul reusitei modelului il constituie sistemul de suspensie, care lasa fiecarei roti independenta de miscare, astfel ca - de pilda - capacitatea de inclinare la viraje ajunge la 40 de grade! MP3 Piaggio este destinat mediului urban, e echipat cu motor in patru timpi, de 125 pana la 400 cm3, iar viteza maxima se situeaza intre 103 si 125 km/ora. Se spune ca pana si monstruoasele trikes Harley-Davidson sau Honda au motive sa fie invidioase pe „fasnetul” scuter...

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Atunci cand ne referim la lumea animalelor, de obicei ne raportam la doua coordonate principale: lupta pentru existenta (procurarea hranei, protejarea teritoriului, apararea de dusmani etc.) si perpetuarea speciei. Foarte putin apare in prim-plan un aspect absolut fascinant - legaturile de prietenie si colaborarea dintre specii diferite. Prof. dr. Tudor OPRIS (despre care remarcam cu alta ocazie ca are o activitate prodigioasa in domeniul popularizarii stiintei, rasplatita cu premii internationale extrem de valoroase, fost apropiat si colaborator al regretatului savant Jacques-Yves Cousteau) scoate la lumina o serie de asemenea raporturi, conturand imaginea unei lumi de-a dreptul fabuloase.

Universul din musuroiul de furnici

      Stat In stat. In ciuda cazurilor de razboaie intre furnici, unde nu exista ceea ce noi numim mila si iertare, se cunosc si impresionante situatii de convietuire, cu veritabile accente de tandrete. Astfel, furnicile rosii de padure au in preajma alte furnici, minuscule, numite Formicaxenius nitidulus, care profita de protectia, dar si de caldura musuroiului. Singurele situatii mai tensionate observate de cercetatori sunt cele in care „piticii” apar in calea gazdelor lor.

Daca „stapanul” il ia pe cel mic intre maxilare, acesta din urma adopta o tactica proverbiala: face... pe mortul, reusind sa scape. Oarecum similara e relatia dintre speciile Leptothorax emersonii si Myrmica americana, in sensul ca primele construiesc un fel de apartamente in galeriile sapate de celelalte si astfel iau nastere adevarate hoteluri subterane, utilizate in comun. Mai mult, s-a remarcat ca, atunci cand se intalnesc, Leptothorax o linge pe Myrmica, i se urca in spinare, apoi o mangaie cu antenele si ii cere de mancare!

      Dependente de alcool. Din motive cu totul diferite, ce-i drept, unele furnici s-au ales cu un viciu uman. Alaturi de Formica sanguinea traiesc niste gandaci din specia Lomechusa, inzestrati cu calitati mai degraba negustoresti. De fapt, ei isi atrag gazdele catre un troc menit sa le asigure hrana. Mecanismul trocului, multa vreme necunoscut, e foarte interesant. Cand se intalneste cu furnicile, Lomechusa le atinge si acestea regurgiteaza din gusa o cantitate de substanta nutritiva „livrata” oaspetelui.

In schimb, ele ling de pe perisorii aflati pe abdomenul acestuia lichidul secretat de corpul lui. Unii cercetatori cred ca ar fi vorba despre hormoni si vitamine, insa cei mai multi au convingerea ca e un lichid eteric care da un gen de betie alcoolica si, in timp, creeaza dependenta. Aceasta ar explica si de ce furnicile-gazda, pentru a beneficia de licoarea euforizanta, nu numai ca tolereaza in cuib si hranesc Lomechusele, ci le cresc si larvele, deseori neglijandu-si propriile progenituri. De unde se vede ca, si la furnici, consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii.

Din tainele marilor

      Pestele-clovn a primit acest nume datorita coloritului sau viu, dar el atrage atentia in primul rand prin modul de viata, in „anturajul” actiniei. Desi aceasta are tentaculele pline de celule urticante, veninul nu-i face nici un rau micului companion, despre care aflam ca se imunizeaza intr-un mod similar cu vestitul rege Mithridate, care consuma zilnic doze mici de otrava, pentru a nu putea fi ucis astfel de dusmani.

Pestisorul nostru inghite si el celule vezicante, asa ca se poate feri de pradatori chiar intre tentaculele actiniei, care-i protejeaza in acelasi mod si icrele. In schimb, el curata bratele acesteia de resturi de mancare, de pesti digerati, iar prin miscarile sale impinge catre prietena veninoasa vanatul si bucati de hrana, in acelasi timp antrenand in jur curenti de apa proaspata.

      Lanternele vii subacvatice au intrigat multa vreme lumea oamenilor de stiinta, mai ales ca nu doar o specie se foloseste de asa-numitul fenomen de bioluminiscenta. Uimitor ramane, oricum, sistemul de iluminare, deosebit de complex si alcatuit din doua tipuri de „piese”: celule speciale, care apartin animalului dotat cu „lanterna” si bacterii luminoase.

Prof. dr. Tudor Opris apreciaza ca, in lumea acvatica, caracatita beneficiaza de „cel mai perfectionat, mai puternic si mai economicos far al lampasilor marini”. Ochiul ei telescopic e format din celule argintii care reflecta lumina si celule opace, impreuna alcatuind un fel de oglinzi concave. Cat despre bacteriile-combustibil, procurate direct din apa marii, se inmultesc mai rapid decat timpul necesar pentru „ardere”. Ca o curiozitate similara, prof. Opris aminteste si cazul a doi pesti din zona Marii Banda (Oceania), care-si poarta „lanternele” sub ochi. Savantul Igor Akimuskin afirma ca lumina emisa de acestea e atat de puternica, incat „poti descifra ora pe cadranul ceasornicului, la o distanta de 2 metri!”.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Pe 4 martie 1977, la ora 21.22 a avut loc unul dintre cele mai mari seisme din Romania. Magnitudinea a fost de 7,2 grade Richter, epicentrul in zona Vrancea, la circa 94 km adancime. Dupa cum se stie, magnitudinea este cantitatea de energie eliberata de un seism, iar intensitatea Mercalli descrie efectele sale la un anumit moment, intr-un anumit loc.

Prima unda seismica – si cea mai puternica, evident – a durat 55 de secunde, lasand un bilant tragic. La nivelul intregii tari s-au inregistrat 1578 de morti (dintre care 1424 numai in Bucuresti) si peste 11.300 de raniti, iar pagubele estimate la aproximativ 35.000 de locuinte distruse in totalitate, pe nedoritul loc intai situandu-se tot Capitala, cu peste 33 de cladiri si blocuri mari prabusite. Pierderile economice nu se pot calcula exact, dar se apreciaza ca au fost intre 2 si 3 miliarde de dolari, din care 60% in domeniul locuintelor. Extrem de afectat a fost si orasul Zimnicea, distrus in proportie de 80%, dar aici au existat numai 5 morti. Comparativ cu evenimentul din ’77, seismul din 10 noiembrie 1940, care a avut 7,7 grade Richter, s-a soldat cu circa 1000 de morti si 10 milioane de dolari pierderi.

In secolul XX, pe teritoriul Romaniei s-au produs 108 cutremure cu magnitudinea de cel putin 5 grade, dintre ele nu mai putin de 99 avandu-si originea in zona Vrancea. De altfel, tara noastra reprezinta un caz unic in lume prin faptul ca seismele „de Vrancea” de cel putin 7 grade Richter afecteaza peste 50% din suprafata tarii si circa 60% din populatie. Potrivit statisticilor, aceste evenimente pot fi extrem de periculoase si diferite fata de seismele produse in alte zone ale tarii. Ele au volumul epicentral cuprins intre 45s55’ – 44s82’ lat. N si 26s55’ – 26s99’ long. E, cu adancimea de la 70 km, la 158 km.

Cutremure pe glob

 Faptul ca Pamantul in ansamblul sau inseamna viata il confirma si frecventa extrem de mare a cutremurelor: peste 8000 in fiecare zi, adica unul la 10-11 secunde! In mare parte, acestea sunt insesizabile de catre om, un motiv important fiind atentia acordata evenimentelor majore produse prin declansarea altor dezastre naturale (alunecari de teren, tsunami, avalanse) sau care au la origine structuri si fenomene create de om (constructii slabe, amplasate neinspirat, aglomerari urbane, trepidatii produse de zgomote puternice, de explozii etc.). Totusi, miscarile placilor tectonice sunt considerate principalele cauze, iar un efect de prima importanta il constituie, pierderile de vieti umane. In ultimul secol, s-au inregistrat peste 1,5 milioane de morti in urma cutremurelor.

 Iata doar cateva dintre cele mai semnificative asemenea dezastre din istoria omenirii: 464 i.Chr., Sparta – 20.000 morti; 1.268, Cilicia (Turcia) – 60.000 morti; 11 ianuarie 1693, Sicilia – 60.000 morti; 1 noiembrie 1755, Lisabona (cutremur si tsunami) – 8,7 grade, 60.000 morti; 28 decembrie 1908, Sicilia si Italia de Sud – 7,5 grade, 85.000 morti; 4 noiembrie 1952, Kamciatka (U.R.S.S.) – 9 grade; 17 august 1999, Turcia – 7,4 grade, peste 20.000 morti.

 Pe alte continente in afara de Europa s-au produs cele mai puternice cutremure din istoria omenirii, cu exceptia celui din URSS, mentionat deja. In ordinea magnitudinii, ele au fost: 22 mai 1960, Chile – 9,5 grade; 28 martie 1964, Alaska – 9,2 grade; 26 decembrie 2004, Sumatra (Indonezia) – circa 9,4 grade, dupa ultimele interpretari, peste 220.000 de morti; 31 ianuarie 1906, Ecuador – 8,8 grade. Exemplele pot continua, observandu-se o localizare preponderenta in jurul Pacificului. Ca numar de victime, China se situeaza de departe pe primul loc. Cateva exemple: septembrie 1290, Chihli – 100.000 morti; 23 ianuarie 1556, Shensi – 830.000 morti; 16 decembrie 1929, Gansu – 200.000 morti; 27 iulie 1976, Tangshan – 255.000 morti...

Pot fi anticipate?

 In mod justificat, cea mai importanta intrebare este in ce masura seismele pot fi anticipate, astfel incat sa se poata adopta si eventuale masuri preventive. E o controversa veche de cand lumea. Biblia consemneaza doua asemenea evenimente majore la rastignirea si apoi la iesirea din mormant a Mantuitorului, dar in toate scrierile sfinte se arata ca niciodata omul nu va sti dinainte cand va veni sfarsitul lumii. Ideea e ca acesta va veni, iar semnele cele mai clare vor fi nenumaratele razboaie si cutremure trimise spre a-i pedepsi pe pacatosi. Totusi, teama si curiozitatea deopotriva au dus la studierea in detaliu a acestui fenomen pe care omul nu-l poate controla, in ciuda progresului stiintelor.

 Si totusi... Februarie 1975. Orasul Haicheng, din provincia chineza Liaoning, cunostea o agitatie neobisnuita. Localnicii veniti din zona pe diverse cai relatau despre comportamentul straniu al animalelor din gospodarii, despre oscilatii puternice ale nivelului apei puturilor si bule mari de gaze iesind la suprafata. Altii nu sesizasera asemenea semne, dar simtisera pamantul miscandu-se sub picioarele lor, ca si cum ar fi respirat, altii constatasera ca pasarile nu mai cantau. In fata avalansei de rapoarte, autoritatile au hotarat evacuarea populatiei, in noaptea de 3 spre 4 februarie.

Exact la 5 ore si 36 de minute dupa emiterea ordinului, un cutremur de 7,3 grade a surpat pana si cladirile considerate cele mai solide din oras. S-au inregistrat si circa 1.000 de victime, numar insa estimat ca fiind foarte mic, fata de cazul in care populatia nu ar fi fost evacuata. Din pacate, lectia chinezeasca a fost singura de acest fel inregistrata vreodata: o predictie ad-hoc, nebazata pe studii stiintifice prealabile.

Ca nu exista reguli la acest capitol o demonstreaza evenimentele care i-au succedat. Seismologii din intreaga lume au facut felurite presupuneri, peste 100.000 de observatori amatori chinezi (si nu numai) au inceput sa lucreze, dar – fatalitate: dupa numai un an, orasul Tangshan cunostea un cutremur de 7,8 grade soldat cu 600.000 de morti. Au urmat si alte asemenea tragedii in zona, ca o amara confirmare a butadei ca un miracol dureaza numai trei zile. Privitor la relativitatea predictiei, e important de stiut si ca nu e obligatoriu ca un cutremur produs in Vrancea, de pilda, sa ameninte Maramuresul, iar unul care devasteaza Indonezia sa nu ne ingrijoreze pe noi, romanii. Aceasta, deoarece s-au inregistrat si situatii cand efecte importante ale unui seism s-au inregistrat pana la mii de kilometri distanta.

VA URMA ...

Bucurestiul – „veriga slaba”

 In Romania, hipocentre seismice care par mai putin amenintatoare se situeaza in zonele Mehedinti, Timisoara, Arad, Somes si Fagaras. Pericolul major ramane Vrancea, loc de intalnire a doua falii, unde blocurile litosferice se agreseaza reciproc, foarte puternic. Violenta cutremurelor vrancene mari se face resimtita pe o arie foarte mare, aproximativ intre Moscova si Istanbul! Totusi, pe directia de propagare a undelor seismice, Bucurestiul s-a dovedit cel mai vulnerabil. Structura nisipoasa si cu multe panze freatice a subsolului duce la reactii imprevizibile, acesteia adaugandu-i-se gradul ridicat de incarcare cu diverse constructii si structuri, dintre care unele sfideaza orice reguli de securitate.

Potrivit prof. dr. ing. Dan Lungu, directorul INCERC Bucuresti, la un cutremur mare, in Bucuresti „pagubele umane si materiale ar fi mult mai mari decat la cutremurul din martie 1977”. Idee intarita de Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului de Fizica a Pamantului: „Dupa 1970 nu s-a mai respectat gradul de seismicitate in constructii. Adica s-a facut economie la materiale din structura de rezistenta si aici pot aparea probleme”. Mai mult, prefectul Mioara Mantale remarca faptul ca „Nu exista coordonare si colaborare intre departamentele situatiilor de urgenta (...). La ora actuala, cu dotarile existente si personalul abilitat, putem acoperi doar 50% din necesarul orasului”. Un oras in care traiesc (neoficial) peste 2 milioane de oameni.

Un seism numit Naruja, in 2011?

Hartile seismice cu zonare si microzonare a teritoriului tarii sunt in Romania foarte avansate. Cele din 1993 sunt folosite actualmente de constructori, conform declaratiilor dr. ing. Traian Moldoveanu, director stiintific la GEOTEC. Revenim la Bucuresti, unde intensitatea creste cu un grad fata de Vrancea. Spuneam ca aici, nisipurile, pietrisurile, argilele si cele cinci niveluri de panze freatice (care merg pana la 1500 metri in profunzime, abia acolo aparand stratul dur) amplifica seismele si accelereaza unda acestora.

Zonele cele mai active in acest sens sunt Magurele, Militari, Panduri, Casa Presei, Pantelimon si Balta Alba. Urmeaza Metalurgiei, Unirii, Berceni, Magheru. Pe de alta parte, vechimea majoritatii constructiilor si intretinerea lor precara fac vulnerabile si alte zone, cum sunt Grivita, Calea Victoriei sau centrul vechi al Capitalei. Epicentrul unui seism vrancean major s-ar situa (ca si in 1977) in zona satului Naruja, cu posibilitatea de producere de 90%, pana in 2011. Magnitudinea ar fi de cel putin 7,5 grade si ar dura mai putin de 2 secunde. Totusi, cu efecte catastrofale: peste 19.860 de gospodarii, blocuri de apartamente si institutii publice distruse, circa 160.000 de victime noaptea sau 10.000 ziua, potrivit estimarilor oficiale realizate numai la nivelul judetului Vrancea.

Educatia poate salva vieti

Contextul luat in discutie cu mai mult interes la fiecare inceput de martie nu ar trebui tratat nici cu panica, nici cu fatalism. Realisti si lucizi, specialistii dau de inteles ca nu se pune problema daca vom avea parte de un cutremur puternic, ci cand anume. Motiv pentru care trebuie luate toate masurile de precautie. Date fiind numeroasele tipuri de cauze declansatoare, nu e cazul sa vorbim, nici macar in gluma, despre anticipari ori premonitii (gen Ion Istrate sau Hancu). In schimb, de mare folos ar fi o educatie si o informare reala si corecta a populatiei, incepand cu preconizata introducere in gimnaziu si in liceu a educatiei antiseismice si terminand cu reabilitarea imobilelor care prezinta risc seismic ridicat.

Modificarea legislatiei si convingerea locatarilor ca nu trebuie sa se abandoneze hazardului isi gasesc un oarecare sprijin chiar in natura. Pe 14 si 15 februarie, in Vrancea s-au produs doua cutremure de 4 si respectiv 4,4 grade Richter si alte peste zece, mai slabe, ceea ce e de presupus ca a generat si macar o usoara descarcare de energie subterana latenta. Semn ca putem spera, eventual, la un viitor seismic mai bland decat s-a prognozat. Pana cand? Vom trai si vom vedea! Iar pentru a fi ceva mai stapani pe noi, putem consulta brosurile si ghidurile agentiilor guvernamentale (inclusiv on-line, pe cel al Crucii Rosii), unde ni se indica ce trebuie sa stim si cum sa reactionam in caz de cutremur.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

In urma cu cateva decenii, filmul „Calatorie fantastica”, inspirat de o nuvela a lui Isaac Asimov reflecta aventura unui grup de savanti redusi la dimensiuni liliputane, pentru a efectua o dificila interventie chirurgicala, la bordul unei „nave” nu mai mari decat un fir de nisip. Oricat ar parea de incredibil, aceasta situatie „science-fiction” va deveni realitate peste putina vreme, permitand efectuarea unor operatii dificile si salvarea a mii de vieti.

O echipa internationala de savanti a proiectat un microrobot de 250 microni, (adica aproximativ grosimea a doua fire de par) care poate patrunde si naviga prin arterele sangvine si prin sistemul digestiv uman. Dispozitivul va transmite imagini detaliate ale unor parti ale organismului aflate astazi in afara „ariei de acoperire” a instrumentelor de investigatie clasice.

De asemenea, robotelul-chirurg va putea efectua microinterventii chirurgicale, reducand la mininum riscul asociat in mod normal cu aceste delicate proceduri chirurgicale. Conducatorul echipei de oameni de stiinta dr. James Friend de la Laboratorul de Cercetari in Nanofizica al universitatii australiene Monash spune ca, spre deosebire de tentativele de pana acum de a realiza un astfel de robot – toate esuate, din pacate – noul proiect va avea sorti de izbanda intrucat va exploata calitatile materialelor piezoelectrice – cristale care creeaza o incarcatura electrica atunci cand sunt supuse unui stres mecanic.

„Cercetatorii au incercat pana acum diverse tehnici, inclusiv motoarele electromagnetice. Dar la o asemenea scara, motoarele electromagnetice devin impracticabile pentru ca si campurile magnetice sunt extrem de slabe”, spune Friend.

Operatiile nu vor implica nici un risc

Prima versiune a robotelului-chirurg, creata la dimensiuni mai mari, a fost deja testata cu succes, dar acum oamenii de stiinta lucreaza la un prototip de ordinul sutelor de microni, pe care spera sa-l introduca in practica medicala in anul 2009. Ei sunt de parere ca de noua tehnologie vor putea beneficia pacientii care au suferit atacuri de apoplexie, atacuri de cord, embolisme sau care au diverse boli vasculare. Robotul va fi introdus in corpul uman prin intermediul unei seringi si va ajunge, dirijat prin telecomanda, la locul dorit de medici, pentru a efectua o serie de sarcini si analize; ulterior, va putea fi recuperat, urmand acelasi traseu, fiind extras tot cu o seringa. De exemplu microrobotul ar putea „descarca” o cantitate infinitezimala de adeziv expandabil la locul unei artere craniene avariate – procedura in mod obisnuit insotita de riscuri mari din cauza ca arterele din partea posterioara a creierului se afla intr-o zona dificil de accesat chiar si cu cel mai flexibil cateter.

In plus, noua metoda anuleaza riscul „gauririi” arterelor, prezent in cazul introducerii unui cateter, situatie soldata de obicei cu moartea pacientului. Si alte regiuni greu accesibile din corpul uman vor putea fi acum atinse, asa cum este cazul in malformatiile congenitale arteriovenoase. Interesant e faptul ca designul dispozitivului a fost inspirat de bacteria E. coli, formei rezultate adaugandu-i-se o „codita” din Kevlar, care asigura propulsia prin artere. Supuse unei emisii de ultasunete, materialele piezoelectrice vor crea sarcini electrice suficient de puternice spre a purta microchirurgul prin sistemul sangvin.

Gabriel TUDOR - magazin.ro

In tarile dezvoltate ale lumii, cancerul este responsabil pentru mai bine de un sfert din totalul deceselor. Tratamentele conventionale - chimioterapia sau radioterapia - dau rezultate acceptabile, mai ales in primele faze ale bolii, dar produc si ravagii in organism, dat fiind faptul ca, pe langa celulele canceroase, sunt distruse si celule sanatoase. In momentul de fata, stiinta cauta sa dezvolte o armata de agenti microscopici, capabili sa distruga celulele bolnave fara a face „victime colaterale”: virusii anti-tumori.

Punerea virusilor sa lupte contra celulelor canceroase nu este o idee noua. La inceputul secolului XX, doctorii au inceput sa observe ca tumorile pacientilor aveau tendinta sa regresese atunci cand acestia contractau o boala virala. Dar sa se incerce inocularea de virusi intr-un organism deja slabit era o perspectiva riscanta. Mult mai tarziu, prin 1956, cercetatorii britanici au efectuat o experienta revolutionara: au introdus deliberat un adenovirus - virus responsabil de banalele raceli - in corpurile a treizeci de paciente bolnave de cancer cervical.

Rezultatul a fost ca tumorile au inceput sa stagneze si chiar sa-si reduca dimensiunile, dar odata ce virusul a fost eliminat, ele au inceput sa creasca din nou. Atunci cand un virus intalneste o celula pe care o poate infecta, isi injecteaza propriul material genetic, reusind sa sparga membrana celulei si prin urmare sa o distruga. Procesul se poate repeta la nesfarsit, un singur virus fiind capabil sa distruga nenumarate celule. Indata ce intrusii sunt descoperiti si identificati, sistemul imunitar reactioneaza prin cresterea temperaturii corporale, pentru a incetini procesele celulare si prin trimiterea de celule albe, destinate eliminarii virusilor.

Un posibil vaccin, in mai putin de un deceniu?

Progresele inregistrate in tehnicile de manipulare a virusilor, in ultimii ani, le permit savantilor sa transforme virusi din agenti de distrugere in instrumente utile sanatatii. Terapia genica apeleaza la virusi special produsi, care nu se pot multiplica, in schimb au o actiune distrugatoare pentru celulele canceroase. Problema este insa ca terapia este valabila doar o data, fiindca organismul recunoaste apoi virusii si ii distruge.

Din aceasta cauza, oamenii de stiinta apeleaza la imunosupresoare, pentru a incetini reactia sistemului imunitar. Savantii au folosit un adenovirus modificat pentru a inocula o gena numita „p53” in tumorile pulmonare ale mai multor voluntari. La 18 dintre cei 25 de bolnavi testati, virusul a reusit reducerea sau chiar stoparea cresterii tumorii! Studiile de laborator au demonstrat ca in acest caz, spre deosebire de terapiile clasice, moare o singura celula sanatoasa la 10.000 de celule maligne distruse!

Urmatorul pas, pe care cercetatorii sunt convinsi ca-l vor face in mai putin de un deceniu, va fi construirea unor virusi „antrenati” sa infecteze si sa distruga doar celulele canceroase. Simultan, virusii vor fi dotati cu o zestre genetica destinata sa imbunatateasca raspunsul sistemului imunitar; va fi, daca vreti, un fel de vaccin „anti-cancer” asteptat de atatea generatii...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

 „Punct termic” pentru ecloziune

E adevarat ca omul a inventat, intre multe altele, sisteme de incalzire artificiale si, pentru o inmultire substantiala a pasarilor domestice, clocitoarea. Se pare insa ca nu el este initiatorul acestei metode de eclozare terestra suta la suta (se cunoaste bine si cazul testoaselor marine), ci o pasare! Tallegalla o numesc „conationalii” ei australieni, sau gaina ocealata. Ea nu-si cloceste ouale – fapt intalnit si la alte specii – ci se foloseste atat de caldura soarelui, cat si de cea provenita din fermentatia substantelor vegetale aflate in curs de putrefactie si din care isi construieste cuibul, deloc obisnuit la pasarile cu viata aproape exclusiv terestra.

Respectivele incubatoare, asadar termoregulatoarele energetice, au forma unor movile inalte de 2-3 metri si diametrul de 3-4 metri. „Caloriferistii” – cum ii numeste prof. dr. T. Opris – sunt masculii speciei. Ei se ocupa permament de mentinerea unei temperaturi constante in termostat. In sezonul umed, pentru ca temperatura din cuib sa nu treaca de 39sC, deschid movila dimineata devreme, lasand-o sa se racoreasca. Spre pranz, acopera intrarea cu pamant, care are rol de ecran termic.

Uscaciunea din perioada toamnei opreste fermentatia vegetalelor. Atunci, pasarea lasa cuibul deschis, pentru ca razele soarelui sa patrunda la oua, iar noaptea il inchide, ca sa evite racirea. Masculul munceste astfel timp de sapte luni, pentru a mentine temperatura optima. Dar cum o „verifica”? Pe post de termometru isi utilizeaza limba si cerul gurii, cu ajutorul carora evalueaza fara gres mostrele de pamant prelevate din movila. Putem vorbi si despre o doza de inteligenta suplimentara a acestei pasari. Cercetatorii care au incercat sa o pacaleasca, marind in mod artificial temperatura cuibului, au avut o surpriza de proportii. Din doua in doua minute (!), masculii „gustau” temperatura esantioanelor de pamant si luau imediat masurile necesare pentru ca ouale sa evolueze in bune conditii, catre ecloziune...

Sfredelul cu apa

Inteligenta lumii vii nu ocoleste nici vegetalele, cum poate am fi tentati sa credem. Colilia, care creste si la noi, e nevoita sa se adapteze locurilor cu vanturi puternice si uscate, pentru ca semintele sa se poata ancora in sol. Partea care le contine (cariopsa) are in zona superioara un gen de tepusa de 10-15 cm, iar in partea de jos un apendice in forma de carlig, care patrunde in pamant imediat ce samanta a aterizat. Noaptea, cand se formeaza roua, „teapa” – care absoarbe apa foarte usor – se indoaie si alcatuieste, doua coturi. Ulterior, la cresterea temperaturii, ea tinde sa revina la forma initiala, insa produce o miscare de rotatie a partii superioare, care se fixeaza intr-o ridicatura a solului sau intr-o planta vecina. In noaptea urmatoare, miscarea circulara se transmite fructului, care se va insuruba in pamant, ancorandu-se bine cu perisorii de pe suprafata sa. Astfel, samanta va fi bine prinsa in sol si, in caz de seceta accentuata sau de vant puternic, nu se va desprinde, ci in fiecare noapte va patrunde si mai mult in profunzime. Dupa cum se vede, perpetuarea vietii ramane scopul primordial al animalelor si al plantelor.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU

Sursa: magazin.ro

Aceasta ipoteza care a socat, realmente, comunitatea stiintifica, mai ales ca vine din partea unuia dintre paleoantropologii renumiti ai lumii, profesorul sud-african Phillip Tobias, vine sa contrazica toate teoriile evolutioniste. Si daca ea va fi, in cele din urma, dovedita, intreaga istorie a omenirii va trebui rescrisa. „Este timpul, spune Tobias, profesor la universitatea Witwatersrand, sa acceptam ca ideea ca omul sa se fi nascut in ape, nu este deloc eretica,  asa cum se considera, la ora actuala!”.

Ipoteza originii acvatice a fiintei umane a fost emisa pentru prima data in 1966, de catre oceanograful si biologul britanic Alister Hardy, membru al Societatii Regale de Stiinta. Ridiculizat de societatea stiintifica a vremii, tributara conceptiilor darwiniste, Hardy a preferat sa treaca sub tacere aceasta teorie. Dupa 40 de ani, insa, Tobias vine sa o confirme si sustine, plin de curaj, ca va fi capabil sa demonstreze justetea ei.

„Desi descindem din maimute, trebuie sa stim ca stramosii nostri nu au fost fiinte terestre, maimute antropoide ce au coborat din copaci direct pe pamant. Ei provin dintr-o specie de maimute care, fortate de competitia dura pentru supravietuire, in mediul terestru, – era perioada marilor pradatori, a carnasierelor uriase, stramosii actualilor lei, ursi, tigri –  au ales calea apelor. Initial, acestea au trait pe malurile oceanelor si marilor, hranindu-se cu scoici, pesti si alte vietuitoare marine, pentru ca, incet-incet, sa se adapteze ele insele vietii acvatice, devenind intrucatva fiinte amfibii”.

In opinia lui Tobias, aceasta ar explica diferentele fizice majore dintre fiinta umana si celelalte mamifere terestre. Miscarea in mediul acvatic explica exceptionalele insusiri de inotatori ale oamenilor si faptul ca nou-nascutii pot inota si pluti pe apa, chiar daca nu merg inca nici de-a busilea! Totodata, se apreciaza ca statul in apa a determinat, cu timpul, pozitia bipeda a stramosilor nostri, care erau astfel obligati sa tina capul la suprafata si au venit pe pamant, dupa sute de mii de ani de evolutie acvatica, deja bipezi!

„Ne asemanam, ca specie, mai mult cu delfinii, care in mod cert sunt rudele noastre bune, apreciaza savantul sud-african, decat cu maimutele. Ca si delfinii, nu avem corpul acoperit cu par, iar copiii nostri se nasc, asemenea puilor de delfin, balena sau hipopotam, cu un strat protector de grasime, fapt nemaiintalnit la nici un alt mamifer terestru. Asta spre a nu mai vorbi despre laringele flexibil, de asemenea specific omului, care l-a ajutat sa utilizeze limbajul si sa inspire in plamani, in timpul inotului, o cantitate mai mare de aer”.

Teoria „omului acvatic” a fost dezavuata de numerosi colegi de-ai lui Tobias, dar aceasta nu l-a descurajat pe batranul om de stiinta. „Multi nu pot intelege, altii nu vor sa inteleaga, spune el. Dar asta nu are pentru mine nici o importanta, pentru ca stiu ca pana la urma adevarul va triumfa. Nu uitati ca insusi Faraday a fost ironizat de presedintele Societatii Regale de Stiinta, care-i considera inutile experimentele legate de electricitate. Ironia nu este o arma, cum este stiinta, si de aceea, cei care vor sa ma contrazica, sa o faca nu cu vorbe de duh, ci cu argumentele stiintei, cu fapte!”.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro