Stau la baza multor mancaruri savuroase, sunt usor de gasit la noi (mai ales in sezonul cald, cand beneficiem de legumele cultivate in aer liber si nestimulate de chimicale), simplu de preparat si mai ales au o multime de calitati favorabile sanatatii noastre. Unul dintre principalele lor atuuri: contin un numar mic de calorii si sunt bogate in nutrimente.

Cei mai buni prieteni ai organismului nostru

Am numit astfel legumele, in general, dar ne vom referi in mod special la vinete si la castraveti. Se stie ca persoanele mari consumatoare de legume prezinta riscuri mai reduse de cancer, de diabet si mai ales de boli cardio-vasculare. Continutul de antioxidanti joaca un rol important in acest efect protector. Ca antioxidanti, castravetele contine cu precadere carotenoide si un flavonoid, rutina; vanata contine putine carotenoide, dar cantitati importante de alti antioxidanti, sub forma de compusi fenolici.

Totodata, castravetele este bogat in antioxidanti care protejeaza macula si retina impotriva stresului oxidativ, diminuand riscul de cataracta si de degenerescenta maculara legata de varsta (pierderea progresiva a vederii centrale la persoanele varstnice). Vanata este bogata in fibre, in minerale, in vitamine, e saraca in calorii, pe scurt – are o foarte buna densitate nutritionala. Fibrele sale, foarte usor digerabile, favorizeaza functionarea intestinelor. Castravetele este si el „plin” de minerale si oligoelemente. Pe de alta parte, cu cat e consumat intr-un stadiu de maturitate mai avansat, cu atat beneficiem de un continut mai mare de fibre. Or, o alimentatie bogata in fibre insolubile obtinute din fructe si din legume protejeaza impotriva cancerului de colon.

Precautii necesare si noi descoperiri

In cazul vinetelor, se impune o remarca importanta referitoare la continutul de alcaloizi. Teoretic, in doza ridicata acestia pot antrena tulburari digestive si de asemenea pot afecta sistemul nervos. Exista insa si o ipoteza potrivit careia populatiile mediteraneene ar putea fi „imunizate” impotriva efectelor nedorite ale cantitatilor mari de alcaloizi alimentari. Atunci cand se aleg vinetele, se recomanda cele cu coaja de culoare cat mai inchisa, deoarece pigmentii respectivi contin o substanta protectoare contra stresului oxidant, efect remarcat in vitro, la fel ca protejarea organismului fata de proliferarea anormala a vaselor sangvine implicate in dezvoltarea tumorilor.

De asemenea, vinetele sunt bogate in acizi fenolici, o alta clasa de antioxidanti, astfel ca substantele amintite au multiple virtuti antimicrobiene, anticancerigene si cardioprotectoare. Motive mai mult decat serioase, pentru a recomanda consumul de vinete cu coaja. Studii de data recenta au demonstrat in plus ca vanata are anumiti compusi cu actiune specifica impotriva diabetului si, pe de alta parte, altii care contribuie la diminuarea hipertensiunii arteriale. De aceea, din SUA pana in Franta si India, aceasta leguma este recomandata spre consum, in special diabeticilor, atat de terapeuti, cat si de medici.

Virtuti complementare

Saraca in carotenoide, vanata e bogata in compusi fenolici; invers, fata de castravete. Cele doua legume se completeaza prin urmare perfect, pentru a proteja celulele impotriva imbatranirii. Iata si compusii lor principali (cantitatile mentionate se refera la 100 grame de produs).

– Energie (kcal): 35 vanata (v) – 16 castravetele (c)
– Proteine (g): 0,83 v – 1,2 c
– Lipide (g): 0,23 v – 0,18 c
– Glucide (g): 6,23 v – 2,25 c
– Apa (g): 89,67 v – 94,64 c
– Beta-caroten (mg): 22 v – 120 c
– Vitamina B9 (mg): 14 v – 29 c
– Vitamina B3 (mg): 0,6 v – 0,49 c
– Vitamina B5 (mg): 0,075 v – 0,155 c
– Vitamina B6 (mg): 0,086 v – 0,218 c
– Vitamina C (mg): 1,3 v – 17 c
– Vitamina E (mg): 0,41 v – 0,12 c
– Calciu (mg): 6 v – 15 c
– Fier (mg): 0,25 v – 0,35 c
– Magneziu (mg): 11 v – 17 c
– Sodiu (mg): 1 v – 10 c
– Potasiu (mg): 123 v – 262 c
– Zinc (mg): 0,12 v – 0,29 c
– Mangan (mg): 0,113 v – 0,175 c
– Luteina si zeaxantina (antioxidanti, mg): 0 v – 2125 c

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Este evident faptul ca mintea umana are puteri extraordinare, puteri care sfideaza orice explicatie logica si ii determina pe savanti sa ridice, nedumeriti, din umeri. Unul dintre cele mai mari mistere este cel legat de posibilitatea de a diminua sau chiar anihila durerea prin intermediul hipnozei. Gratie acestei metode, este foarte posibil, sustin unii medici, ca pe viitor hipnoza sa ia locul anesteziei generale, in timpul interventiilor chirurgicale.

In urma cu doar cateva saptamani, britanicul Leslie Mason a suferit o dificila extractie dentara, preferand insa hipnoza in locul clasicei anestezii. Dinti scosi fara anestezic? O asemenea idee poate parea absurda pentru orice om care stie ce inseamna chinurile de pe scaunul dentistului. Si totusi, temerarii care au apelat la hipnoza spun ca nu au simtit absolut nici o durere. In plus, tot mai multi dentisti si chirurgi din lumea larga considera hipnoza o alternativa viabila la anestezia generala. In opinia lor, hipnoza nu are efecte adverse, este mai ieftina decat orice metoda conventionala de stopare a durerii si – de vreme ce nu interfereaza cu functionarea generala a organismului – pacientul se recupereaza mai repede.

De altfel, stomatologul Mike Gow din Glasgow, cel care a efectuat extractia dentara a lui Mason, nu este la prima experienta de acest gen. O alta pacienta a sa, Amanda Maxwell, a suferit o complexa interventie pentru indepartarea unui dinte, care a fost inlocuit cu o coroana, femeia aflandu-se in stare de hipnoza. Patru suruburi de titan au fost introduse in maxilarul ei. O asemenea operatie ar fi, in mod obisnuit, extrem de dureroasa si ar necesita chiar anestezie generala.

Dar Amanda a declarat ca, gratie tehnicilor hipnotice utilizate de dr. Gow, ea nu a simtit decat „cateva piscaturi”. Cum procedeaza dentistul britanic? Apeland la o metoda numita „transa luminoasa”. El ii cere pacientului sa respire profund si cat mai rar, imaginandu-si ca se afla intr-un loc splendid, de pilda pe o plaja inso-rita. Apoi, pacientul este rugat sa realizeze o scala a durerii, cu valori de la 1 la 10 si, in cazul in care nivelul 6 este depasit, sa ceara aplicarea anestezicului. Dar la nici unul dintre pacienti cifra de pe scala durerii n-a fost mai mare de 3.

Nimic nou sub soare

Metodele de eliminare a durerii prin folosirea controlului mental nu constituie un capitol nou in istoria medicinii. In 1836, medicul francez Jean-Victor Oudet a devenit primul dentist care a scos dinti folosind „mesmerismul”, de fapt tot o forma de hipnoza. Cativa ani mai tarziu, scotianul James Esdaile, a apelat la aceeasi metoda in cazul unor amputari de membre. Dar descoperirea unor puternice substante anestezice au aruncat asemenea tehnici in obscuritate. La aproape doua secole, hipnoza revine insa in actualitate, mai ales din cauza pericolelor asociate anesteziei.

La spitalul universitar din Liege metoda a fost folosita pana in prezent pe circa 6000 de persoane si s-a efectuat chiar o histerectomie, desi, este adevarat, pacienta a beneficiat si de o anestezie usoara. Englezoaica Pippa Plaisted a suferit o operatie de cancer mamar, la Londra si, desi s-a simtit obosita dupa dificila interventie, nu a avut nici unul dintre efectele adverse cauzate de anestezia generala clasica.

In ciuda acestor succese, savantii raman totusi sceptici, unii argumentand ca pacientii sunt deliberat alesi de catre doctorii „pro-hipnoza”, pentru susceptibilitatea la hipnotism. De pilda, profesorul Chris French, psiholog la Universitatea Goldsmiths din Londra este de parere ca „unii oameni pot rezista unor dureri extrem de mari fiindca pot indeparta mental aceste dureri. Acest lucru nu are nimic de-a face cu hipnoza. In alta ordine de idei, sa nu uitam ca la majoritatea operatiilor se foloseste si un anestezic local. Majoritatea receptorilor durerii se afla in piele si nu in interiorul corpului, deci principala sursa de durere este totusi anesteziata. Nu sunt total sceptic fata de hipnoza dar nici nu cred ca este atat de miraculoasa precum pare”.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

De numele bazileului Alexios III Angelos se leaga unul dintre cele mai negre momente din istoria Imperiului Bizantin – cucerirea Constantinopolelui de catre cruciati, actiune initiata in mare parte din cauza trufiei si dorintei de putere a acestui imparat. Cand in 1885 Isaac Angelos, fratele sau mai mic, a condus o revolta impotriva imparatului legitim, Andronicus I, Alexios i-a stat alaturi.

Dar apropierea de tron – Alexios a primit inaltul titlu de sebastokrator – l-a facut sa fie repede cuprins de betia puterii. In 1195, pe cand Isaac se afla la o vanatoare, in muntii Traciei, Alexios a preluat sceptrul imperial, fiind aclamat de trupele bine recompensate de intriganta lui sotie, Eufrosina Camatera. Isaac a fost capturat la Stagira, in Macedonia si din porunca fratelui mai mare i s-au scos ochii, pentru a-l face nedemn de domnie, fiind tinut intr-un prizonierat de lux. Risipa care a caracterizat regimul lui Alexios isi va pune curand amprenta pe starea Imperiului, cu atat mai mult cu cat acesta era amenintat din toate partile de inamici. In 1202, o noua primejdie, mai mare decat toate, a aparut: adunati la Venetia, nobilii occidentali au lansat cea de-a patra cruciada.

Alexios IV Angelos, fiul lui Isaac, a facut apel la cruciati spre a-l ajuta sa reia tronul. Desi obiectivul expeditiei era Egiptul, cruciatii au hotarat sa-i faca mai intai dreptate tanarului print si in iunie 1203 au fost in fata zidurilor stravechiului Bizant, proclamandu-l pe Alexios IV ca imparat. Alexios III n-a luat nici o masura, convins ca ii va putea mitui usor pe cruciati. Dar acestia, avand perspectiva cuceririi orasului si deci a unor comori mult mai mari, l-au refuzat.

Pe 17 iulie, venetienii, condusi de batranul doge Enrico Dandolo, au luat cu asalt orasul, cucerind o mare parte din el. In acea noapte, Alexios III s-a ascuns in palat si a reusit sa scape, impreuna cu o fiica, Irina, luand cu sine circa 500 kg de aur, cat putuse sa mai salveze din tezaurul imperial si fugind la Develton, in Tracia. In locul sau, Dandolo l-a instalat pe Alexios IV si pe tatal lui, Isaac. Dar domnia lor nu va dura mult si asupra Constantinopolelui se vor abate nenorociri si mai mari...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Pana in 2030 e nevoie de o crestere cu 40 milioane tone a efectivelor de peste de acvacultura pentru a raspunde nevoilor umanitatii.  In 2005 au fost capturate 85 milioane de tone de pesti marini si 9,6 milioane tone de peste de apa dulce. Din pescuit si acvacultura s-au obtinut 141,6 milioane de tone. 107,2 milioane de tone au fost consumate de oameni, restul in scopuri non-alimentare. Fiecare om mananca in medie 16,6 kg de peste pe an. 2,6 miliarde de oameni sunt dependenti de peste, ca sursa de proteine. In fiecare an pier 300.000 de mamifere marine, ramanand captive in plase si sfarsind prin asfixiere.

Un raport al Programului Natiunilor Unite pentru mediu stipuleaza faptul ca actiunea combinata a schimbarilor climatice, pescuitul in exces si poluarea mondiala ar putea compromite drastic rezervele de peste in deceniile urmatoare. Schimbarile climatice agraveaza situatia, distrugand recifele coraliene si siturile de reproducere a unor specii de pesti (in special ton). In acelasi timp, modifica curentii marini care transporta plancton si pesti mici, ce constituie baza lantului alimentar al oceanelor. O incetinire a vitezei curentilor marini, consecinta posibila a incalzirii climatice, poate intrerupe timp de un secol deplasarile de substante nutritive spre zonele de pescuit cele mai importante.

Tonul, pescuit in exces

 Tonul rosu isi traieste probabil ultimii sai ani in Mediterana si Atlantic. Si asta datorita autorizarii, de catre Comisia pentru conservarea tonului, a pescuitului acestei specii in exces, adica 29.500 tone de ton pe an (specia Thunnus thynnus). O cantitate dubla decat cea recomandata de comitetul stiintific din cadrul aceleiasi comisii. Daca se pescuiesc peste 15.000 tone pe an in aceste regiuni, reinnoirea stocului nu mai poate fi asigurata.

Exploatarea tonului a atins un nivel niciodata egalat. Daca se adauga si cantitatile de ton pescuit ilegal, cifrele ajung la 50.000 tone anual. Singura consolare o constituie faptul ca nu pot fi pescuiti pesti care au o greutate mai mica de 30 kg. Pe de alta parte pescuitul nu e limitat in luna iunie, perioada in care populatiile de ton isi depun icrele si in care acesti pesti sunt extrem de vulnerabili.

Cetacee amenintate

 Delfinii si marsuinii ar putea disparea in unele mari si zone oceanice, datorita utilizarii anumitor plase de pescuit. In special in Marea Neagra, in care aceste animale sunt ucise anual cu miile, in largul coastelor Africii de Vest sau ale Americii de Sud. Aproape 1.000 de balene au aceeasi soarta. In 2002 Uniunea Europeana a interzis folosirea plaselor aflate in deriva, o decizie respectata partial.

DORIN MARAN - magazin.ro

Daca pentru multi dintre noi fericirea este doar o notiune fara corespondent in viata reala, budistii o considera un deziderat la care se poate ajunge prin meditatii intense. De altfel, multi intelepti apartinand acestei religii cu milioane de adepti in intreaga lume, sustin ca ar fi gasit fericirea in starile de extaz mistic, obtinute prin meditatie. Oamenii de stiinta au stabilit de altfel ca prin antrenamente intense, budistii reusesc stimularea permanenta a regiunii cerebrale situate in lobul prefrontal stang si  asociate, de obicei, cu emotiile pozitive si starea de „bine”, resimtita uneori de oricare dintre noi, astfel incat viata lor devine un lung sir de momente de extaz si fericire.  Din acest punct de vedere, „campion absolut” la fericire se poate considera francezul Matthieu Ricard, ce traieste de o buna bucata de timp intr-un permanent extaz...

Fuga de „civilizatie”

 Matthieu Ricard a vazut lumina zilei in anul 1946, la Paris, intr-o Franta devastata de razboi si macinata de conflicte fratricide. Tatal sau, filosoful, eseistul si ziaristul Jean-Francois Ricard a adoptat ulterior ca nume pseudonimul sub care fusese cunoscut in miscarea de Rezistenta, Revel, devenind celebru astfel; mama lui Matthieu, pictorita Yahne Le Toumelin, i-a insuflat inca de mic dragostea de frumos, in vreme ce parintele sau l-a invatat sa iubeasca intelepciunea.

In plina perioada „flower-power”, cu un an inainte ca Franta sa fie cuprinsa de o furtunoasa revolta a studentimii impotriva politicianismului burghez, tanarul de 21 de ani pleaca in India, pentru a cunoaste stilul de viata si credintele oamenilor de aici. Revine apoi la Paris si isi da teza de doctorat in genetica moleculara, sub indrumarea faimosului profesor Francois Jacob, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina si este angajat apoi la Institutul Pasteur. Se parea ca genialul tanar era destinat unei stralucite cariere in domeniul cercetarii dar spre surprinderea tuturor, inclusiv a familiei sale, in 1972, Matthieu abandoneaza civilizatia spre a se retrage intr-o manastire din muntii Himalaya. De atunci, practica asiduu budismul, peregrinand prin mai multe manastiri apartinand acestei religii si stabilindu-se, in momentul de fata, la Shenchen, in Nepal.

Traind printre Iluminati

De-a lungul anilor, pe langa preocuparile sale religioase, Matthieu Ricard a ramas atras de arta, in special de fotografie. Imaginile surprinse de el reprezinta o veritabila cronica pictata a frumusetilor Tibetului, a manastirilor, calugarilor si maestrilor spirituali de aici. Ricard i-a cunoscut practic pe toti iluminatii budisti, oameni care au trait o viata intreaga in manastire, departe de lume, si care au capatat astfel fabuloase puteri ale spiritului. De altfel, mentorul sau a fost Dilgo Khyentse Rinpoche, considerat cel mai mare initiat budist al secolului trecut, care a murit in anul 1991.

Dupa anul 2000, Ricard s-a implicat activ in infiintarea Institutului pentru Minte si Viata, care are ca scop „impacarea” stiintei si religiei, pe baze logice. Totodata, a participat activ la studiile vizand antrenamentul creierului pentru atingerea starilor de extaz (un exemplu de plasticitate neuronala), studii desfasurate intre 2001 si 2003 la universitatile americane Madison-Wisconsin, Princeton si Berkeley. Absolut toti banii proveniti din drepturile sale de autor au fost donati de Matthieu pentru construirea de clinici, scoli, orfelinate in Nepal si India. Pentru activitatile sale umanitare, calugarul-savant a primit Ordinul National de Merit al Republicii Franceze.

„Este cu siguranta un fenomen”

In urma cu cativa ani, Matthieu Ricard s-a lasat testat de savantii americani, scanarea creierului sau cu ajutorul unui computer tomograf lasandu-i perplecsi pe acestia. Astfel, ei au depistat o activitate neobisnuit de intensa in cortexul pre-frontal al creierului lui Ricard, nivelele acestei activitati fiind neatinse de nici o alta fiinta umana! Rezultatul analizei i-a atras, cum era si firesc, supranumele de „cel mai fericit om din lume”. „Este cu siguranta un fenomen si din pacate, chiar daca avem aceste rezultate uluitoare, nu stim inca sa le interpretam. Tot ceea ce putem face este sa reflectam la uimitoarele puteri ale creierului uman”, spune Antoine Lutz, savantul care l-a studiat pe Ricard in iunie 2002, pozitionandu-i pe cap nu mai putin de 128 de electrozi.

Lutz i-a cerut calugarului budist sa mediteze la „iubirea neconditionata si la compasiunea fata de semeni” si imediat a observat o puternica activitate in sfera undelor cerebrale gamma, de circa 40 cicli pe secunda, indicand o gandire intensa. Dar savantii au ramas stupefiati de cele observate, intrucat de obicei undele gama sunt foarte slabe si dificil de observat, in timp ce acelea emanate de creierul lui Ricard erau vizibile chiar si pe o banala electroencefalograma! Mai mult, oscilatiile intre diverse parti ale cortexului erau sincronizate – fenomen remarcat doar la pacientii aflati sub anestezie – semn ca initiatul de origine franceza isi putea controla singur centrii durerii.

Crezand ca instrumentele lor ar putea fi defecte, oamenii de stiinta au repetat experimentul pe cinci calugari budisti si pe cinci studenti. S-a observat ca undele gama produse de calugari erau de 30 de ori mai puternice decat cele emise de creierele studentilor, dar nu se puteau compara totusi cu cele produse de creierul lui Matthieu Ricard. A fost o demonstratie practica venind in sprijinul cuvintelor calugarului budist, care spunea, inca din 1989: „Mintea este un instrument minunat, ea poate fi antrenata asemenea unor muschi sa se dezvolte, iar meditatia este cea care guverneaza acest antrenament. In toti acesti ani de cand practic meditatia am observat ca mintea este foarte maleabila. Vietile noastre se pot transforma miraculos fie si daca ne schimbam doar putin modul de a gandi, percepe si interpreta lumea. Fericirea este o calitate care poate fi dobandita prin munca si rabdare”.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Nu are in ea nimic neveridic, nimic mistic, acea fraza biblica intrata in mentalul comun, care ne spune ca „din pamant am fost facuti si-n pamant ne vom intoarce”. De fapt, este vorba despre stiinta pura, asezata in tipare filosofice crestine: corpul material al omului e alcatuit din elemente chimice regasite si in natura, iar dupa moarte el se descompune in aceleasi elemente, amestecandu-se la modul cel mai concret cu componentele similare ale taranii. O tulburatoare ipoteza a astrofizicienilor adauga insa un plus de „taina” acestei alcatuiri, plasandu-se intre parametri cosmici, intr-o maniera absolut originala si impresionanta.

Pulbere de stele

Aceasta frumoasa metafora ne-a fost oferita tot de oamenii de stiinta, pe baza constatarii ca stelele sunt cele ce fabrica pretiosul „praf” din care suntem noi insine facuti. Nu orice fel de praf, totusi: intre altele, el contine carbon, oxigen, calciu, magneziu si alte elemente aflate la originea atomilor care alcatuiesc oasele, muschii, pielea, dar si trandafirul, leul, ornitorincul; adica tot ce este viu.

Acest praf stelar, „vagabondand” prin Univers, a fost integrat candva in planeta noastra aflata in curs de formare, apoi a trecut in toate organismele terestre. Numai ca, recent, o „bomba” stiintifica a fost dezamorsata de o echipa de cercetatori ai universitatii din Manchester. Potrivit acestora, stramosii nostri de la inceputuri nu ar fi doar stelele, ci si cei mai cumpliti „pradatori” din Univers cunoscuti pana acum: gaurile negre.

Intuneric si lumina

Se stie ca exista zile dedicate luptei impotriva fumatului, dar – atata timp cat acest obicei afecteaza, uneori foarte grav, si multi nefumatori activi – fiecare clipa ar trebui sa insemne asa ceva. Pare doar un basm ideea aplicarii unor „tehnici” pentru a te lasa de tigari, insa terapiile complementare cunosc proceduri si remedii in acest sens. Pentru ca au mai publicat in aceasta pagina articole despre leacuri anti-tutun, cativa cititori ai „Magazinului” au solicitat si alte informatii care sa-i ajute in incercarile lor, de altfel, laudabile.

Terapia prin... tigari

Nu vom veni iarasi cu exemple legate de ravagiile fumatului, desi un bun remediu este... sperietura. Amintim doar cazul recent al unui copil devenit dependent de tigari, la varsta de numai 4 ani! Si totul a pornit, desigur, de la faptul ca in familia lui se fuma. Totusi, deloc paradoxal, se poate renunta chiar folosind inca o vreme tigari; nu din tutun, ci din plante medicinale. Procedeul e simplu: se usuca frunzele respective, se maruntesc, apoi se fac tigari si se fumeaza. Cu timpul, va aparea efectul de respingere. Aceste plante sunt arnica (Arnica montana L.), salvia (Salvia officinalis L.), socul (Sambucus nigra L.), podbalul (Tusilonga farfara). Amestecuri:

- cretisor sau vindecea (Betonica officinalis L.), izma (Mentha piperita L.) si podbal;
 - arnica, izma, cretisor, podbal, soc, coada-calului (Equisetum arvense), usturoi (Allium sativum), pedicuta (Lycopodium clavatum L.), lemn cainesc (Liqustrum lucidum), vinarita (Asperula odorata);
 - izma, vinarita si podbal. Se realizeaza un amestec de frunze in cantitati egale si se lasa o noapte in apa indulcita cu putina miere. Se usuca apoi cat mai repede la aer, se taie marunt si se fac tigari.

Intoxicatii si complicatii

Intoxicatiile cu tutun se trateaza cu patrunjel, astfel: – frunzele verzi, in salate, supe si mancaruri scazute; – ca decoct (50 grame de seminte sau de radacini la 1 litru de apa, se fierb 5 minute si apoi se infuzeaza, pastrandu-se acoperit vasul, timp de 15 minute), se beau zilnic cate doua cesti, inainte de masa. O complicatie este endarterita obliteranta, numita si „piciorul fumatorului”. Boala se caracterizeaza prin obturarea arterelor din cauza fumatului, deoarece nicotina ataca inima si vasele sangvine.

Tulburarile circulatorii care apar fac ca persoana in cauza sa nu-si mai simta piciorul afectat si sa mearga schiopatand, astfel ca in situatii grave doar amputarea acestuia poate salva restul organismului. Pentru eliminarea obturarilor vaselor sangvine se folosesc bai de urzici. Aproximativ trei pumni de frunze si tulpini proaspete de planta se pun la inmuiat, timp de 12 ore, in 5 litri de apa rece. Apoi se incalzeste, iar lichidul impreuna cu resturile de plante se adauga in apa pentru baia de picioare, care trebuie sa dureze cel putin 20 de minute.

Tehnici orientale

Ce puncte comune pot avea asa-zisele legi ale lui Murphy, horoscopul zilnic, tartinele care cad pe partea unsa si... incompetenta unora? Insasi aceasta intrebare pare cel putin ciudata. Totusi, sa nu va mire afland ca „intamplarea”, pe care tot dam vina atunci cand nu gasim explicatii pentru un fenomen sau o situatie oarecare, se bucura de toata atentia unor statisticieni, psihologi si economisti. Acestia afirma ca asemenea bizarerii au explicatii cat se poate de stiintifice!

Necazurile lui Don Quijote

Se spune ca, daca o persoana poate sa comita o greseala, atunci sigur o va comite. Nu-i asa ca vi s-a intamplat ca, aflandu-va la volanul masinii si fiind foarte grabit, toate semafoarele sa treaca pe rosu exact cand va apropiati de intersectie? „Asta numai mie mi se poate intampla.” – vine primul gand, ca din intamplare. Totusi, anecdoticele legi ale lui Murphy arata ca problema e valabila, teoretic, pentru oricine.

Si ele se bazeaza pe fapte suta la suta reale. La finele anilor 40, inginerul Edward Murphy efectua o serie de teste la o baza a USAir Force, compromise insa stupid de asistentul sau, care a montat invers doi captatori. Asa ca „legile” si corolarele lor au „curs” ca de la sine. Intre ele, nu mai putin faimoasa idee ca un necaz nu vine niciodata singur. Luati de pilda probabilitatea ca un avion sa se prabuseasca: in perioada 1995-2005, ea era de la 1 la 500.000 de zboruri.

Dar, ceea ce nu se intamplase in 10 ani, a avut loc in cateva zile: intre 2 si 23 august 2005, 5 avioane au pierit astfel. Sa mai amintim ca in 2000, turnarea filmului „Barbatul care l-a ucis pe Don Quijote” a fost oprita definitiv, din motive greu de acceptat: a plouat tot timpul, iar actorul Jean Rochefort, accidentat, nu a putut calari; si tocmai el juca rolul principal...

Totul e logic(a)

Una dintre cele mai grave maladii dintre cele existente la ora actuala si din pacate una dintre cele mai raspandite, este diabetul. Foarte multi oameni sunt afectati de aceasta boala perfida, cu efecte devastatoare pe termen lung si care transforma viata suferinzilor intr-un cosmar. Desi s-au introdus, in ultimii ani, numeroase medicamente menite sa atenueze efectele bolii, un leac total nu s-a gasit si diabeticii continua sa suporte un intreg sir de privatiuni. O descoperire de ultima ora le va imbunatati, in buna masura, situatia, gratie ei agonia testelor zilnice de sange parand sa devina, in curand, o amintire...

Inventia la care ne referim consta intr-un senzor minuscul, implantat in ochiul bolnavului de diabet; dispozitivul contine o substanta chimica speciala care emite o lumina fluorescenta atunci cand intra in contact cu glucoza. Daca nivelul de glucoza din sange este ridicat, lumina fluorescenta va straluci mai puternic. Acest tip de lumina, similara celei infrarosii, nu poate fi vazuta de ochiul uman dar poate fi lesne detectata de un dispozitiv de citire care converteste datele obtinute in cifre, oferind nivelul exact al glucozei in sange. Diabeticii nu trebuie sa faca altceva decat sa tina, pret de cateva secunde, aparatul in dreptul ochiului si nivelul glucozei apare pe afisajul electronic al dispozitivului.

Procedura de implantare dureaza doar trei minute!

Dupa cum se stie, diabetul afecteaza la ora actuala zeci de milioane de persoane si probabil ca aproape la fel de multi au boala fara sa stie. Boala apare atunci cand pancreasul fie inceteaza sa mai produca insulina, fie produce, dar in cantitate insuficienta. Insulina este esentiala pentru a ajuta celulele musculare sa absoarba glucoza din hrana si sa o foloseasca drept combustibil, pentru nevoile energetice ale organismului. Fara un nivel corect de insulina se produce hiperglicemia, ce poate afecta ireversibil rinichii, ochii, inima etc.

Desi cele doua tipuri de diabet, care afecteaza in ultima vreme tot mai multi oameni de varsta mijlocie, pot fi adesea controlate prin dieta, cei cu diabet de tip I au adesea nevoie de o doza zilnica de insulina, pe tot parcursul vietii. Ei trebuie sa-si preleveze mostre de sange de pana la patru ori pe zi, pentru a se asigura ca nivelul de glucoza e stabil. Desi pentru unii acest lucru a devenit o rutina, multi se plang ca necesitatea constanta a acestor teste constituie o imensa povara.

In primul rand lor le era adresat dispozitivul numit GlucoWatch, brevetat in Marea Britanie, care masura nivelul de zahar din fluidele pielii. Inconvenientele sale erau ca  bateriile aveau nevoie de trei ore pentru a se incarca iar pacientii se plangeau adesea de iritatii ale pielii. Noul dispozitiv realizat de compania germana EyeSense va fi mult mai fiabil, intrucat se bazeaza pe un senzor ocular fabricat dintr-un gel pe baza de apa, neiritant, si care contine lectina si fluorofor. Doctorul aplica doua-trei picaturi de anestezic in coltul ochiului si apeleaza la un ac pentru a implanta senzorul in ochi.

Actul de justitie a constituit unul dintre fundamentele  societatii umane si fara indoiala ca omenirea a ajuns la nivelul de civilizatie atins astazi si gratie implementarii, de-a lungul epocilor istorice, a unor norme morale si juridice capabile sa tina in frau violenta, infractionalitatea sau anarhia. Au existat numeroase procese rasunatoare, de la cel al lui Iisus pana la procesul templierilor, dar putini stiu ca, pe langa aceste acte de justitie in care acuzatii erau persoane in viata s-au desfasurat unele bizare judecati. Ne referim la procesele unde invinuitilor li s-au adus cele mai grele acuze, chiar daca nu se mai puteau apara, din simplul si irevocabilul motiv ca erau morti...

Papa Formosus

Primul caz de judecata post-mortem s-a derulat in 897. Atunci, noul Papa, Stefan VI, l-a acuzat pe predecesorul sau, Formosus, de blasfemie si profanare a simbolurilor crestine, amenintandu-l cu judecata. Faptul ca acesta era mort de aproape un an nu l-a interesat pe vajnicul aparator al catolicismului. Stefan a poruncit ca trupul lui Formosus sa fie deshumat, curatat de viermi si imbracat in vesmintele papale. Apoi, l-a asezat pe un scaun, in sala de judecata, si cel mai bizar proces din istorie a inceput. Procuror a fost chiar el, aruncand o ploaie de acuzatii si invective deloc crestinesti asupra bietului cadavru. La spectacol, ramas in memoria posteritatii drept „sinodul cadavrului”, au fost obligati sa asiste toti cardinalii catolici, care l-au condamnat, la unison, pe Formosus, ca fiind eretic. Gestul lui Stefan i-a maniat si indignat insa in asemenea masura pe cetatenii Romei incat acestia au pus la cale un complot si l-au asasinat. Peste un an, noul Papa a acceptat ca Formosus, aruncat intr-o groapa de gunoi in urma procesului, sa fie reinhumat, cu toate onorurile cuvenite.

Thomas Becket

Peste cateva secole va veni randul marelui ganditor englez, precursor al umanismului si fara indoiala una dintre cele mai stralucite minti ale perioadei medievale, Thomas Becket, sa fie judecat dupa moarte. Becket s-a opus vehement reformelor initiate de regele Henric II, ce vizau intarirea prerogativelor monarhice in detrimentul puterii Bisericii, ca si slabirea legaturii dintre biserica insulara si Papalitate – initiativa care va duce, peste veacuri, la despartirea totala a Bisericii Anglicane de Roma. Enervat de predicile lui Becket si deranjat de influenta pe care acesta, ca arhiepiscop de Canterbury, o avea asupra opiniei publice din regat, Henric si-a manifestat dorinta de a-l vedea mort. Nu le-a trebuit mai mult cavalerilor sai spre a duce acest ordin voalat la indeplinire. Trei aristocrati englezi l-au ucis pe Becket chiar in catedrala, in timp ce oficia slujba, o crima care a zguduit intreaga Europa si ameninta sa dea nastere la tulburari. Pentru a calma spiritele, Henric II si-a manifestat public cainta pentru faptul ca vorbele sale necugetate fusese luate ad literam de supusii sai si a declarat ca regreta sincer disparitia lui Becket, desi este evident ca se bucura enorm ca scapase de un inamic atat de inversunat.

El a facut chiar demersurile necesare pentru ca fostul arhiepiscop sa fie sanctificat. Dar dupa trei secole, Henric VIII, care provocase schisma totala fata de Vatican si faurise Biserica Anglicana, enervat de faptul ca Papa refuzase sa-i dea consimtamantul spre a divorta de sotia legitima spre a se casatori cu amanta, a hotarat sa se rafuiasca pe toate caile cu catolicismul. A inchis manastirile, i-a arestat, schingiuit sau ucis pe calugari si, nu in ultimul rand, a considerat de cuviinta sa-i dea lui Thomas Becket o lectie post-mortem. Ca atare, osemintele acestuia au fost scoase din sicriu, aduse in sala de judecata si puse pe un scaun, de unde au ascultat, cuminti, pledoariile acuzarii. Dupa ce, bineinteles, juratii l-au gasit vinovat de sperjur si tradare, osemintele lui Becket au fost arse in piata publica si mormantul lui de pana atunci profanat. Totusi, in ciuda acestui tratament, astazi Sfantul Thomas Becket este venerat de Biserica Anglicana.

Ioana d’Arc