\\ Home Page : Articolo : Stampa
Statutul social determina viteza cu care imbatranim.
By Admin (from 15/10/2011 @ 08:00:35, in ro - Observator Global, read 1592 times)

O echipă de cercetători din Glasgow a creat un nou test ce măsoară procesul de îmbătrânire pe baza ADN-ului. Testând mai multe persoane din orasul scotian, acestia au descoperit că persoanele cu un statut social mai modest îmbătrânesc mai repede.

Oamenii de stiintă consideră că noul test va oferi mult mai repede informatii despre eficienta măsurilor de sănătate publică. Până în acest moment, pentru a evalua îmbunătătirile în ceea ce priveste sănătatea publică cercetătorii erau nevoiti să astepte o generatie sau chiar mai multe pentru a cerceta câti oameni se îmbolnăveau. În urma aplicării acestui test, cercetătorii de la Centrul de Sănătate Publică din Glasgow au confirmat legătura dintre factorii sociali si rata cu care oamenii îmbătrânesc.

Statutul social determină viteza cu care îmbătrânim

Oamenii de stiintă au măsurat lungimea telomerilor (regiunea situată la capătul cromozomilor) a persoanelor din anumite zone ale orasului Glasgow. Telomerii au tendinta să se micsoreze pe parcursul vietii, indicând astfel viteza cu care o persoană îmbătrâneste.

În urma acestui test, cercetătorii scotieni au observat că în 10 ani, telomerii s-au scurtat cu 7,7% în cazul persoanelor al căror venit anual era sub 25.000 de lire. Pentru cei cu un venit mai mare, cercetătorii au decoperit că telomerii s-au micsorat cu doar 0.6%. Aceeasi tendintă a fost identificată si în cazul grupurilor chirias-proprietar, cei din prima categorie îmbătrânind mai repede.

"Am demonstrat că accelerarea îmbătrânirii din Glasgow este asociată cu statutul social. Acest lucru este mult mai răspândit în cazul persoanelor de peste 55 de ani si în cazul celor al căror venit familial este sub 25.000 de lire. De asemenea, efectul este amplificat de dietă", a declarat Paul Shiels, memebru în cadrul institului care se ocupă de studiul cancerului din Universitatea din Glasgow.

Testul indică gradul de îmbătrânirea a populatiei în cadrul grupurilor, dar nu măsoară cu exactitate speranta de viată a fiecărui individ, întrucât lungimea telomerilor variază de la persoană la persoană.

"Valoarea acestui test este demonstrată la nivel de populatie, unde un număr mare de subiecti ne-au permis să observăm tendintele de-a lungul timpului. Spre exemplu, este o unealtă care ne ajută să observăm impactul avut de schimbările de dietă ce au loc în cadrul populatiei. Acest studiu este primul realizat în Glasgow care arată că statutul socio-economic afectează îmbătrânirea", a completat doctorul Paul Shiels.

Sursa: BBC News - via descopera.ro