Am mai scris despre cum “asigurarea obligatorie a locuintei” este în realitate o medie între riscuri care nu exista si certitudini, din care câstiga doar câteva firme de asigurari conectate politic. Între timp, proiectul a fost pus în practica iar multi români – convinsi sa dea bani degeaba. Un lucru n-au luat în calcul initiatorii legii: un client prostit o data nu este prostit la nesfârsit, asa ca rata de reînnoire a politelor este teribil de mica. Asa ca lobby-stii plimba iar prin Parlament valize cu documente si ce-o mai fi pe acolo: sa faca obligativitatea si mai obligatorie iar pretul – si mai mare.

În umbra obligativitatii a crescut si o industrie a asigurarilor facultative ieftine, dar de multe ori la fel de înselatoare: cele care tot pentru 20 de euro pe an si 20.000 de euro despagubire asigura pe lânga riscurile obligatorii, “cutremure, inundatii, alunecari de teren”, si unele suplimentare, mult mai probabile: incendii, distrugeri etc. Sunt doua tipuri de abordari la baza unei astfel de polite, asa ca ele trebuie analizate cu prudenta, fiecare în parte.

Abordarea legitima: Unele contracte se folosesc de diferentele naturale pentru a acoperi ieftin riscurile mici si a folosi diferenta pentru riscuri reale. În clipa asta, cine cumpara astfel de polite “scapa” de obligativitatea celorlalte. Asta îi înnebuneste pe membrii cartelului pompos denumit “PAID”, care îsi vede vânzarile diminuate.

Abordarea ilegitima: Alte contracte promit ca asigura riscuri la gramada, indiferent de locatie, paralel cu PAID desi unii dintre asiguratori sunt membrii. De ce fac asta? Pai pentru ca în interiorul PAID macar trebuie sa plateasca reasigurare, care manânca aproape toti banii. Iar fara reasigurare, sunt trei cai de-a “rezolva” despagubirile.

1. Cât timp nu exista daune, trebuie doar sa convingi clientii (usor) si supraveghetorii (si mai usor), ca ai “rezerve tehnice” suficiente. În realitate, toti asiguratorii împreuna nu au destule rezerve pentru o inundatie mare sau un cutremur mediu.

2. În cazul incidentelor individuale, prin “managementul daunelor”, adica cocktail-ul clasic de clauze-capcana, sicane si tergiversari.

3. În cazul catastrofelor reale, solutia este falimentul complet al firmei de asigurare – despre al carei portofoliu se descopera ca era “toxic” – si lasarea “asiguratilor” cu buza umflata.

Sursa: riscograma.ro