Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
Di seguito tutti gli interventi pubblicati sul sito, in ordine cronologico.
 
 

Alluminio, gallio, indio e stagno. Sono questi i componenti principali di un depuratore d'acqua portatile in grado di funzionare anche come un'efficiente generatore d'energia. Tutto in completa autonomia. Lo ha ideato il team di ricerca di Jerry Woodall, ingegnere elettrico della Purdue University (Usa), che conta di realizzarlo in tempi brevi. Una volta completato, il dispositivo potrebbe portare acqua potabile ed energia nei territori in cui queste scarseggiano.

Detail-woodall_water

L'idea alla base del progetto è semplice: si tratta di un serbatoio del peso di circa 45 chilogrammi che può essere trasportato ovunque ci sia bisogno di acqua fresca e pulita. Basta versare al suo interno qualche litro d'acqua – anche salata – per innescare una reazione chimica che ossida l'alluminio e scalda il liquido fino a farlo evaporare. In questo modo, il calore sprigionato uccide tutti i batteri patogeni, rendendo l'acqua potabile. Il dispositivo, inoltre, è in grado di alimentare una cella a idrogeno per la produzione di energia elettrica.

Secondo le previsioni di Woodall, la piccola centrale potrebbe generare una quantità di energia a un costo di circa 24 centesimi di euro a kilowattora; un prezzo assai competitivo per tutte quelle aree del mondo dove la costruzione di infrastrutture e centrali elettriche richiederebbe spese assai più elevate. Il costo dell'acqua potabile prodotta si aggirerebbe, invece, intorno ai 20 centesimi di euro al litro.

"Si potrebbero far arrivare il serbatoio e la cella a idrogeno in qualsiasi area remota del pianeta paracadutandoli da un aereo” - ha ipotizzato Woodall - “a quel punto il macchinario verrebbe assemblato sul posto: aggiungendo acqua salata, o dolce, la reazione chimica convertirebbe alluminio e acqua in diverse parti di idrossido di alluminio, calore e idrogeno. Il vapore ucciderebbe tutti i batteri contenuti nell'acqua e per berla basterebbe solo condensarla”.

I ricercatori americani sono ottimisti: presto avranno a disposizione la giusta soluzione per risolvere il problema dell'approvvigionamento di acqua ed energia nelle zone più irraggiungibili del pianeta. Per di più sotto forma di una tecnologia versatile e sicura: infatti, la buona disponibilità del reagente principale, l'alluminio, e l'assenza di tossicità dei suoi prodotti di scarto ridurrebbero al minimo l'impatto ambientale del dispositivo. In attesa del primo brevetto, Woodall prevede già di impiegare la cella a idrogeno per realizzare anche una serie di motori per imbarcazioni e robot sottomarini.

Fonte: galileonet.it - Purdue University

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

Hydrogen gas is not only explosive but also very space-consuming. Storage in the form of very dense solid metal hydrides is a particularly safe alternative that accommodates the gas in a manageable volume. As the storage tank should also not be too heavy and expensive, solid-state chemists worldwide focus on hydrides containing light and abundant metals like magnesium.

On the way to hydrogen storage?

Sjoerd Harder and his co-workers at the Universities of Groningen (Netherlands) and Duisburg-Essen (Germany) now take the molecular approach. As the researchers report in the journal Angewandte Chemie, extremely small clusters of molecular magnesium hydride could be a useful model substance for more precise studies about the processes involved in hydrogen storage.

Magnesium hydride (MgH2) can release hydrogen when needed and the resulting magnesium metal reacts back again to form the hydride by pressurizing with hydrogen at a "gas station". Unfortunately, this is an idealized picture. Not only is the speed of hydrogen release/uptake excessively slow (kinetics) but it also only operates at higher temperatures. The hydrides, the negatively charged hydrogen atoms (H-), are bound so strongly in the crystal lattice of magnesium cations (Mg2+) that temperatures of more than 300 ?C are needed to release the hydrogen gas.

Particularly intensive milling has made it possible to obtain nanocrystalline materials, which, on account of its larger surface, rapidly release or take up hydrogen. However, the high stability of the magnesium hydride still translates to rather high release temperatures. According to recent computer calculations, magnesium hydride clusters of only a few atoms possibly could generate hydrogen at temperatures far below 300 °C. Clusters with less than 20 Mg2+ions are smaller than one nanometer and behave differently from the bulk material. Their hydride ions have fewer Mg2+ neighbors and are more weakly bound. However, it is extremely difficult to obtain such tiny clusters by milling. In Harder's "bottom-up" approach, magnesium hydride clusters are made by starting from molecules. The challenge is to prevent such clusters from forming very stable bulk material. Using a special ligand system, they could trap a cluster that resembles a paddle wheel made of eight Mg2+ and ten H- ions. For the first time it was shown that molecular clusters indeed release hydrogen already at the temperature of 200 °C.

This largest magnesium hydride cluster reported to date is not practical for efficient hydrogen storage but shines new light on a current problem. It is easily studied by molecular methods and as a model system could provide detailed insights in hydrogen storage.

Source: PhysOrg

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

 Istoria civilizatiei umane este marcata de nenumarate descoperiri, inventii, evenimente, care au adus elemente necesare pasilor inainte pe scara evolutiei. Intotdeauna, aceste jaloane au luat chipul unor personalitati ce si-au lasat numele scris cu litere de aur in memoria semenilor. Exista insa si situatii – nu tocmai putine la numar – cand cineva a avut Ideea, Initiativa, Curajul de a explora necunoscutul, dar altcineva a cules laurii, ocupand un loc in istorie, care poate i se cuvenea unui coleg ramas anonim.

Iar timpul sterge dovezile nedreptatii si uitarea consfinteste impunerea unui fals. Sa ne amintim de Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei (numita de el pancreatina), pentru care Nobelul l-au primit altii! Sa ne gandim la Nichita Stanescu, prezentat de englezi drept creatorul poeziei britanice moderne! Am putea continua, dar...

„Razboinicii” isi iau zborul

 Oficial, Atlanticul a fost traversat pentru prima data pe cale aeriana de americanul Charles Lindbergh, in 1927. Exista totusi marturii si dovezi care sustin ideea ca el a fost devansat in temerara tentativa de francezii François Coli si Charles Nungesser. In dimineata de 8 mai 1927, pe o ploaie marunta, cei doi au pornit pe un drum fara intoarcere, sub privirile catorva sute de militari, ziaristi si curiosi.

Pentru a face fata zborului fara escala, de la Paris la New York, avionul numit „Pasarea Alba” a fost usurat de tot ce putea lipsi: statie de comunicatie, parasute, barca de salvare. Chiar si cantitatea de carburant a fost redusa cu 200 de litri. La 35 de ani, Nungesser isi castigase o faima greu de egalat, in cele 44 de lupte aeriene purtate in timpul razboiului; „blazonul” sau – un cap de mort si un sicriu, pe fondul unei inimi negre. Coli, si el pilot de razboi, atragea atentia cu privirea rece, scrutatoare; privire cu care radiografia totul in jur, doar din ochiul stang, dreptul fiindu-i acoperit de o banda, in genul amiralului Nelson.

Prinsi in furtuna

 „Pasarea Alba” a survolat oceanul, ultimele observari ale sale venind de pe Insula Wight si din Irlanda. Apoi, nimic: pilotii francezi nu au ajuns niciodata la New York. Pe 21-22 mai, Charles Lindbergh devenea oficial primul aviator care traversa fara escala Atlanticul, primind onorurile cuvenite. Iata insa ca, dupa opt decenii, Bernard Decré, din Nantes, a redeschis dosarul „Pasarea Alba”, luand cercetarile de la zero.

Rezultatele au fost uluitoare. Informatiile puse cap la cap arata ca francezii au ajuns cu bine in apropiere de Terra Nova, unde i-a intampinat o furtuna cumplita, cu vant puternic, grindina si apoi zapada. Survolul insulei era exclus, astfel ca au hotarat sa o ocoleasca pe la sud, apoi sa revina la traseul initial, oricum tinta finala fiind foarte aproape. Aceasta deviere de 5 ore e confirmata prin observarea avionului de catre echipajul distrugatorului canadian „Le Devoir”. Totusi, un amanunt de senzatie abia acum apare. Poate, si ca un semn al hazardului care hotaraste destine.

Ultima dimineata

 Ruta ocolitoare a „Pasarii Albe” s-a nimerit sa se intersecteze cu traseele contrabandistilor cu alcool. SUA se aflau in plina prohibitie si vasele de pescuit din zona devenisera adevarate mine de aur pentru cei angrenati in traficul cu bautura (numai intr-un an, aici soseau peste 5 milioane de sticle cu sampanie, la o populatie de 5000 de locuitori!), care mergea pe piata neagra. Contrabandistii, evident, erau inarmati pana-n dinti, pentru ca nici garda de coasta nu statea cu mainile-n san. O stranie marturie a unui pescar i-a parvenit lui Decré, dupa opt decenii.

Acesta afirma ca in dimineata fatala a auzit avionul francezilor, apoi o explozie puternica si urletul a mort al cainelui pe care-l avea cu el. Cea mai plauzibila versiune este ca „Pasarea Alba” a fost mitraliata de pe un vas al traficantilor, curmand in chip tragic visul unei intregi omeniri. Astfel, Nungesser si Coli au pierit la numai 5,5 kilometri de tarmul Americii. Cercetarile ce se intentioneaza a fi desfasurate in zona vor confirma probabil tragedia. Din nefericire, ceasul istoriei nu-l mai poate da nimeni inapoi.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

Negli animali questo comportamento è innato, affinato dai processi evolutivi nel corso di milioni di anni. Alle macchine, invece, potrebbe bastare un solo algoritmo condiviso. Come quello individuato dai ricercatori dell'École Polytechnique Fédérale (Epfl) e dall'Università di Losanna (Svizzera). I risultati, descritti su PloS Biology potrebbero portare a generazioni di intelligenze artificiali (Ai) in grado di cooperare e agire con la precisione geometrica di uno sciame d'api.

Detail-robot altruismo

Negli anni '60, il biologo evoluzionista William Hamilton aveva ipotizzato che un singolo individuo tende a sacrificare il proprio benessere personale a favore di quello della sua famiglia o comunità, anche perché in questo modo garantisce la sopravvivenza del patrimonio genetico condiviso. Obiettivo dei ricercatori svizzeri era allora capire se si potesse indurre lo stesso comportamento anche nei robot.

Il team di ricerca coordinato da Dario Floreano, a capo del laboratorio di Sistemi intelligenti presso la Epfl, ha analizzato la diffusione dell'altruismo all'interno di 20 popolazioni di piccoli robot impegnati a cercare del 'cibo' in uno spazio chiuso. Compito delle macchine era quello di trovarlo e trasportarlo verso una base comune, per poi decidere se condividerlo o meno. In ogni popolazione era presente un differente numero di robot “imparentati” tra loro: come i membri della stessa famiglia condividono parte del patrimonio genetico, alcune macchine condividevano nelle rispettive memorie determinate serie di algoritmi. Tra le informazioni presenti nelle memorie c'era la formula usata da Hamilton per spiegare la sua teoria.

Durante le simulazioni, gli studiosi valutavano le performance in base al fatto che i robot riuscissero o meno a ottenere il cibo. Dopodiché copiavano, mutavano e ricombinavano gli algoritmi appartenenti alle macchine che erano riuscite a nutrirsi, e li trasferivano in una nuova unità robotica, simulando così, in qualche modo, il processo di selezione naturale. La strategia veniva ripetuta per alcune "generazioni" successive di robot. Alla fine della sperimentazione, Floreano e i suoi colleghi hanno scoperto che anche nei robot le popolazioni di “parenti” tendevano a rispettare la teoria di Hamilton: le macchine che appartenevano alla stessa famiglia di algoritmi tendevano a collaborare nella ricerca e nella distribuzione del cibo, così che tutti gli individui del gruppo risultavano nutriti. In questo modo gli algoritmi tipici della famiglia sarebbero stati preservati e trasmessi alle nuove unità.

“Grazie a questo esperimento siamo riusciti a selezionare un algoritmo che ci permette di ottenere la cooperazione attiva in qualsiasi altro tipo di robot”, ha spiegato Floreano su PLos. “Utilizzeremo questo codice altruista per migliorare i sistemi di controllo degli sciami di robot volanti. In questo modo potremo valutare se riusciranno a collaborare insieme per raggrupparsi in formazioni di volo più adatte alle diverse situazioni”.

Fonte: galileonet.it - Riferimenti: PLoS Biology doi:10.1371/journal.pbio.1000615

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

Watching a self-resembling avatar in action turns out to be an effective motivational technique to start exercising, according to a Stanford University research project.

Participants who watched digital versions of themselves run on a treadmill ended up exercising nearly an hour longer than those who watched their avatars hang out or viewed avatars of other people exercising. "We're definitely surprised that the manipulation worked," said Stanford doctoral student Jesse Fox, who oversaw the studies. "I was very fascinated."

Fox, who describes herself as a social scientist who didn't even own a computer, was curious how digital technologies could impact health and other behaviors. In three studies, each of which had about 80 participants, she found that virtual representations are a powerful motivation tool. "When we see models that look like us, we're inclined to imitate the behaviors," Fox told Discovery News.

Virtual Treadmill

After watching virtual representations of themselves run on treadmills, study participants were motivated to hit the gym. Stanford University

It could be narcissism, or perhaps an emotional tie, but the sight of a virtual self exercising and making healthy food choices seems to have a positive impact on behaviors -- at least in the short term, Fox concludes. For the studies, digital photographs of subjects were rendered into avatars. Participants wore a virtual reality helmet that projected images of their avatars running on a treadmill. Other subjects watched avatars they didn't resemble exercise, and a third group watched their digital selves just hang out.

When participants were contacted a day later, those who had watched their digital selves exercise reported working out nearly an hour longer than the other subjects, Fox said.

THE GIST:

- Watching avatars that resemble ourselves could influence our behavior.

- Test subjects exercised nearly an hour longer after watching avatars of themselves run on a treadmill.

- The research opens the door for other therapeutic uses for virtual worlds.

For the studies, digital photographs of subjects were rendered into avatars. Participants wore a virtual reality helmet that projected images of their avatars running on a treadmill. Other subjects watched avatars they didn't resemble exercise, and a third group watched their digital selves just hang out.

When participants were contacted a day later, those who had watched their digital selves exercise reported working out nearly an hour longer than the other subjects, Fox said.

"There is quite a bit of research in psychology indicating that if people mentally visualize themselves performing some task or behavior, they can then in reality actually improve their performance on that task. It's often used in sports psychology," John Suler, a professor of psychology at Rider University's Science and Technology Center, wrote in an email to Discovery News.

"The premise seems to be that if you can imagine it, you can start to make it real. Avatars and virtual environments take that process one step further. Avatars become a way to make more tangible what you would like to imagine yourself to be, which then might activate the potential to actually become what you imagine," Suler said.

Fox would like to take the experiment out of the lab and into more accessible virtual worlds, such as Second Life or possibly mobile applications. She also plans to study other behaviors, such as smoking, tanning and safe sex.

Source: DiscoveryNews

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

"Imagine what would be said about the political process if nobody showed up to vote, if nobody participated in this delusion that we can control the ruling classes who hold us at gun point, ... the illusion that we can control the ruling classes by choosing wich farmer gets to farm us; farmers chosen by the farmers. Stay home!"

Author: Stefan Molyneux - Source: Freedomain Radio 

Powerful ideas for all lovers of the logic of personal and political freedom - Freedomain Radio was a Top 10 Finalist in the 2007-2010 Podcast Awards, and has been named one of the 'Top 100 Most Inspiring and Innovative Blogs for Educators.' Topics range from politics to philosophy to self-knowledge to economics to relationships to religion - and how to achieve real freedom in your life. Passionate, articulate, funny and irreverent, Freedomain Radio is a philosophy conversation that shines a bold light on old topics, and invents a few new ones to boot!

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 
ImageClick here for a compendium of important, interesting or historical coverage of the extradition trial of Julian Assange in other publications, twitter, video, etc. For all WL Central coverage of the Julian Assange extradition trials see this thread or in list form here. A summary of the arguments under appeal is here.

*Image from emnnews.com

Image
This is a "WikiLeaks News Update," constantly updated throughout each day. The blog tracks stories that are obviously related to WikiLeaks but also follows stories related to freedom of information, transparency, cybersecurity, and freedom of expression. All the times are GMT.

09:40 AM Julian Assange has arrived, wearing glasses. (image via @Robert_Booth)

09:00 AM A crowd of supporters gathers outside Royal Courts of Justice where Julian Assange's extradition appeal hearing is to take place in approximately 1h30 (images via @m_cetera).

07:45 AM The first short film by Revolution Truth is out. Tangerine Bolen and Michael Moore can be seen reading an open letter in support of Wikileaks and government accountability (4:37) that you can sign here.

Description : The US government is going out of its way to muzzle Julian Assange and shut down WikiLeaks. We are a group of people from around the world who defend WikiLeaks, whistleblowers, and legitimate democracies. We demand truth and justice in our systems. Michael Moore has endorsed this campaign and organization and appears in these short films.

07:30 AM Collateral Experiments, art installation in "response to Wikileaks’ Collateral Murder".

Source: WLcentral.org

Articolo (p)Link Commenti Commenti (2)  Storico Storico  Stampa Stampa
 
By Admin (from 12/07/2011 @ 14:00:23, in ro - Observator Global, read 1990 times)

 In zilele noastre, opinia publica manifesta convingerea ca teritoriul SUA nu a constituit un teatru de operatiuni pentru cel de-al doilea razboi mondial. Si totusi, au existat unele tentative de atac din partea submarinelor germane, asupra coastelor estice ale Americii. Mai mult decit atat, s-au produs si unele operatiuni de sabotaj vizand obiective militare si industriale americane, echipele de teroristi trimise de Hitler nefiind insa la fel de bine pregatite si organizate precum cele ale fundamentalistilor arabi care, in urma cu cativa ani, au reusit sa terorizeze Statele Unite... Va intrebati cum ar fi aratat istoria daca dictatorul nazist ar fi avut un Bin Laden?

„Pescarii” erau spioni

La putin timp dupa miezul noptii de 12 spre 13 iulie 1942, sergentul John Cullen, angajat al Garzii de Coasta, tocmai isi facea rondul, de-a lungul coastei Long Island. La un moment dat, a observat, pe plaja, silueta unui om si i-a cerut acestuia, cu voce ferma, sa se identifice. „Suntem pescari din Southampton, ne-am ratacit din cauza furtunii”, a sunat raspunsul. Cullen l-a invitat pe strain sa se adaposteasca la postul de paza al Garzii, aflat in apropiere, dar acesta a refuzat: „Nu avem licenta de pescuit si am putea avea probleme”. In acea clipa, de dincolo de duna de nisip a aparut un al doilea barbat, strigand ceva in nemteste.

Intelegand abia atunci ca „pescarii” sunt de fapt spioni germani, Cullen n-a mai apucat sa faca nici o miscare: primul strain i-a pus un pistol la tampla, suierandu-i printre dinti: „Ar trebui sa te ucid dar nu am s-o fac.” Sergentului ii parea ca traieste un vis absurd. „Numele meu este George John Davis. Uita-te bine la mine, intr-o zi ne vom intalni iarasi la East Hampton, sa depui marturie pentru mine”, i-a mai spus strainul si a disparut in noapte. Imediat dupa ce si-a revenit din soc, Cullen a fugit sa-si anunte superiorii ca temerile lor privind iminenta unui desant nazist sunt pe cale sa se confirme... Ramasi pe plaja, germanii au ingropat explozibilul si uniformele germane si s-au indreptat spre New York. A doua zi, alertati, militarii americani au descoperit gropile recent sapate si au dat alarma.

Hoover intra in actiune

Suspiciunile lui Cullen erau corecte, dar misteriosul barbat de pe plaja nu era nici vreun incercat comandant militar si nici nu avea in spate vreo forta de invazie. Numele sau adevarat era George Dasch si inainte de razboi lucrase ca spalator de vase si chelner in America, invatind perfect limba engleza. Asa ca nu-i de mirare ca fusese preferat de Inaltul Comandament al Wehrmachtului pentru o misiune speciala: sabotarea economiei si industriei de armament americane, a transporturilor, terorizarea populatiei civile.

Impreuna cu alti agenti la fel de neexperimentati, fusese antrenat intr-o ferma de langa Berlin si apoi trimisi, la bordul unui submarin, spre coastele Americii, in cadrul unei misiuni numite „Operatiunea Pastorius”. Imediat ce vestea debarcarii spionilor a ajuns la urechile temutului director FBI, J. Edgar Hoover, acesta a ordonat ca toti angajatii institutiei sa fie pusi in stare de alerta, pentru a-i captura pe spionii germani inainte sa intre in actiune. Desigur, totul trebuia facut in cel mai deplin secret, pentru ca altfel risca sa se declanseze o isterie in masa si populatia sa fie, intr-adevar, terorizata.

Intelegerea de la fereastra

Intre timp, „teroristii” se stabilisera deja la New York, pregatindu-se sa intre in actiune. Cum beneficiau de suma de 84.000 dolari (echivalentul a un milion de dolari in banii de astazi), si-au permis sa se cazeze la hoteluri scumpe, unde au asteptat deciziile sefului lor, Dasch. Acesta insa nu avea de gind sa urmeze planul stabilit de superiorii sai din Wehrmacht. Chemandu-l in camera sa de hotel pe cel mai disciplinat membru al echipei, Ernst Burger, a deschis fereastra apartamentului, situat intr-un zgarie-nori si i-a spus companionului sau: „Noi doi trebuie sa avem o discutie.

Daca nu ne vom pune de acord un singur om va mai iesi pe usa aceea. Al doilea va zbura pe geam!” Si apoi i-a relevat adevarul lui Burger: nu avea intentia de a-si duce misiunea la bun sfarsit. In adancul sufletului sau, ii ura pe nazisti si acceptase planul lor doar pentru a ajunge in America. Spre surprinderea sa, Burger a acceptat imediat: si el petrecuse un an si jumatate intr-un lagar de concentrare nazist si n-avea nici un fel de simpatie pentru Hitler, a carui cauza de altfel o socotea pierduta. Cei doi s-au decis sa dezvaluie FBI-ului complotul terorist pus la cale la Berlin.

Valiza care spune adevarul

Dar acest lucru era mult mai dificil decat parea. Amandoi stiau ca FBI colcaie de agenti dubli, aflati si in slujba lui Hitler. Cui sa se adreseze? Pentru a risipi orice teama, au dat un telefon anonim la cartierul general al FBI si, dupa ce au dezvaluit despre ce e vorba, au fost transferati pe o alta linie si au avut surpriza sa li se inchida telefonul in nas. De fapt, la capatul celalalt al firului se afla un operator responsabil de convorbirile venite din partea unor dezaxati, care se credeau Napoleon sau contele Dracula si care luase avertismentul lor drept o nebunie.

Fara sa se descurajeze, Dasch a plecat spre Washington D.C. si, ajuns la sediul FBI, a cerut sa vorbeasca direct cu Hoover. Dupa ce a fost plimbat prin cateva birouri, a ajuns in cel al directorului adjunct D.M. Ladd, nimeni altul decat comandantul operatiunii de „vanare” a spionilor nazisti. Nici acesta nu i-a crezut povestea pana cand Dasch a pus pe masa servieta cu cei 84.000 dolari. In saptamana care a urmat, germanul a fost supus unor interogatorii interminabile si a dezvaluit tot ce stia.

Misiunea lor, a spus el, era doar prima dintr-o lunga serie planificata de Berlin, pentru a sabota efortul de razboi al Statelor Unite si a teroriza populatia civila a acestei tari. Spre a fi mai convingator, a inmanat agentilor FBI si o batista pe care erau scrise, cu cerneala simpatica, adresele persoanelor de contact din Statele Unite si a dezvaluit locatiile complicilor sai, neuitand insa sa precizeze rolul jucat de Burger in dezertarea sa. Toti agentii germani cu care debarcase Dasch au fost prinsi imediat, inainte sa apuce sa intreprinda macar un act de sabotaj.

Epilog

Hoover a iesit la raport pe 27 iunie, printr-o alocutiune difuzata de postul national de radio. Triumfator, el n-a suflat insa o vorba despre tradarea lui Dasch, atribuind toti laurii victoriei „temerarilor si priceputilor agenti FBI”. Opinia publica americana a fost socata, nu-i venea sa creada  ca scapase de o primejdie cumplita. Mai tarziu, directorul FBI va explica atitudinea sa prin aceea ca dorise sa descurajeze astfel orice alta tentativa a germanilor de a mai trimite oameni pe teritoriul american. „Nemtii trebuia sa fie convinsi ca nu se poate trece de agentii FBI, ca noi suntem impenetrabili si vom depista orice tentativa de sabotaj, ca nu au nici o sansa si orice misiune ar trimite ar fi una sinucigasa. Istoria a demonstrat ca am mizat corect pe aceasta carte”.

De fapt, Hoover a avut o atitudine duplicitara, caci el ii promisese lui Dasch ca nu va pati nimic, doar va fi arestat, impreuna cu ceilalti agenti germani, pentru ca opinia publica sa nu afle adevarul. Mai mult, l-a asigurat pe dezertor ca va pleda personal pe langa presedintele Roosevelt pentru gratierea sa. Dar in convorbirea avuta cu presedintele, seful FBI n-a suflat o vorba despre adevaratul mod in care reteaua germana cazuse. Pe de alta parte, Roosevelt voia sa dea o lectie nazistilor si, desi in mod normal, fiindca spionii nu comisesera nici o crima, ei erau pasibili la doar cativa ani de inchisoare, locatarul de la Casa Alba a cerut maxima asprime. Tribunalul Militar instituit cu acest prilej i-a judecat pe acuzati in regim de urgenta, votand condamnarea lor la moarte.

Dar, lovitura de teatru: abia dupa ce a citit procesele verbale ale dezbaterilor, Roosevelt si-a dat seama ca Hoover il trasese pe sfoara si i-a gratiat pe Dasch si pe Burger, fara de care planul nazistilor n-ar fi fost dat in vileag. Sentinta lui Dasch a fost comutata in 30 de ani de munca silnica, a lui Burger in inchisoare pe viata. Dupa sase ani, cand si opinia publica a aflat adevarul, cei doi au fost gratiati de noul presedinte, Truman, si deportati in Germania. Ceilalti agenti germani au sfarsit pe scaunul electric la cinci zile dupa incheierea procesului. Teoria lui Hoover s-a confirmat insa: Hitler a fost atat de furios de esecul oamenilor sai incat a refuzat sa mai trimita alte echipe de spioni sa terorizeze dusmanul de moarte. Pana pe 11 septembrie 2001, America putea rasufla usurata...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

Per ora, infatti, i piani della Nasa non contemplano alcuna base di appoggio sul satellite, da cui poi poter puntare a Marte. Visto il tempo di vacche magre, i progetti della agenzia spaziale sono decisamente low profile e meno entusiasmanti. In ballo vi sono 3 possibili missioni selezionate tra 28 proposte: si parla di inviare una sonda sul Pianeta Rosso per uno studio di geofisica, di indagare l’evoluzione delle comete o di sorvolare l’oceano di metano ed etano su Titano, una delle lune di Saturno. Questi progetti finalisti riceveranno 3 milioni di dollari ciascuno per portare avanti lo studio di fattibilità. La prossima selezione per entrare nel Discovery Program è fissata per il 2012, quando verrà scelta la missione vincitrice, che riceverà altri 425 milioni (lancio escluso) perché tutto sia pronto per il 2016.

Il primo dei progetti si chiama Gems (da Mars Geophysical Monitoring Station) e ha appunto l’obiettivo di studiare la struttura interna del pianeta per capire qualcosa di più sul processo che ha portato alla sua formazione. È previsto lo sviluppo di almeno tre strumenti da inviare sul pianeta: uno per misurare le vibrazioni del pianeta, un altro per i terremoti e l’ultimo per misurare il flusso di calore geotermico.

La seconda missione è la Comet Hopper, che ha l’obiettivo di “esplorare l’eterogeneità delle comete”. L’idea alla base del progetto è di seguire su una cometa nel tempo, per osservare come cambia man mano che interagisce con il Sole. Ovviamente, di sonde puntate sulle comete ce ne sono state diverse, ultima la Stardust e il suo incontro ravvicinato con Tempel1. Ma questo, come ricorda anche Popsci, sarebbe il primo progetto che vuole seguire la naturale evoluzione di questi oggetti celesti.

Terza missione è Titan Mare Explorer (TiME) che, come dice il titolo, propone di sorvolare l’oceano di metano-etano di una delle lune di Saturno. Si tratterebbe della seconda sonda ad andare sul mare di Titano dopo Huygens dell’Esa. L’idea è anche quella di cercare forme di vita che cibino di metano.

Oltre alla missione, l’agenzia dovrà scegliere anche tra tre progetti dimostrativi di tecnologie per lo studio di comete, asteroidi dello Spazio profondo e dei Neo (near-Earth object) e gli oggetti prossimi alla Terra. Il primo prevede la realizzazione di un telescopio spaziale, NEOCam, che guarderà il cielo in cerca di piccoli corpi che incrociano l’orbita terrestre, come spiega il Jet Propulsion Laboratory del California Institute of Technology. Il secondo strumento si chiamerebbe Primitive Material Explorer (PriME): studierebbe la composizione delle comete ed esplorerebbe il loro ruolo nel portare acqua e altri composti sulla Terra. Infine, Whipple – ROSS (Reaching into the Outer Solar System) vorrebbe sperimentare un nuovo metodo di ricerca degli oggetti celesti lontani.

Fonte: galileonet.it

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 

A British company called Peratech has announced a new technology for touch screens that registers pressure as well as the position of a finger. This could provide new ways of interacting with apps for touch screen mobile phones and tablets.

Transparent touch: Inventor David Lussey displays a sample of QTC Clear. Credit: Peratech

In addition to adding pressure sensitivity to screens, the company claims that the technology, called Quantum Tunneling Composite (QTC) Clear, could make touch screens thinner, more rugged, and more energy-efficient.

Peratech aims to bridge the gap between the two main touch-screen technologies: capacitive and resistive, says joint CEO Philip Taysom. Capacitive touch screens are found in mobile phones and tablets. They respond quickly to multiple fingers at a time, but rely on a grid of electrodes that constantly draw power when a screen is switched on; the bigger the screen, the more power the capacitive sensors gobble up.

Resistive touch screens were used in some early generation handheld devices, and are commonly found at ATMs and point-of-sale screens. They use less power, which makes them more appealing for larger displays, but they aren't as responsive or as durable as capacitive touch screens.

Resistive screens are built by sandwiching a thin layer of air between two sheets of relatively soft material. Applying pressure on the screen forces the layers into contact, closing a circuit and registering a touch. It's a simple approach, but it doesn't allow for high precision or multitouch. And because the screens are constantly deformed, longevity is an issue.

Taysom claims that QTC Clear has the benefits of both technologies while avoiding the downsides of either. A layer of composite material, composed of electrically conducting particles, is sandwiched between sheets of a rigid material like glass. When a finger or stylus presses the top sheet of glass, the particles in the composite conduct electricity proportional to the pressure applied. And, unlike capacitive screens, the system only draws power when touched.

A QTC Clear screen could be more durable than resistive touch screens. Instead of requiring an air gap of millimeters, as with resistive screens, the company uses a six-micron layer of composite material. "There's a lot less of a gap," says Taysom, "and that has a number of significant benefits."

With such a small gap, the materials used to sandwich the polymer don't need to be as soft. Glass, which is much harder than the softer materials found in resistive screens, could make the screens more durable. Additionally, says Taysom, less light is lost through the air gap than through the clear polymer, which translates into less power required to light up the screen.

Peratech isn't the only company developing force-sensitive materials. For years, musical instruments, such as electric pianos, have used a force-sensitive resistor ink, in which microscopic particles conduct electricity in response to varying pressure. In 2009, a startup out of New York University called Touchco that employed transparent force-sensitive resistor ink for touch screens was acquired by Amazon, although no products using the technology have been announced.

Peratech has already licensed earlier, opaque versions of its QTC material. These versions can be found in toys, medical devices, and backpacks with built-in MP3 controls. QTC Clear marks the company's entry into the display industry.

The technology differs from traditional pressure-sensitive inks, says Taysom, because of the electrical properties of the conductive polymers within the composite. Conductive particles in traditional inks are spherical and come in contact with each other when pressure is applied—as more particles come in contact, the material becomes more conductive. QTC's conductive particles, in contrast, are spiky and held together in silicon rubber, which is  electrically insulating. Electrons at the tip of the spikes transfer to the tips of other spikes , conducting electricity over a small distance without touching in a process called quantum tunneling. As a result, the composite responds to even very light pressure, says Taysom.

"Pressure-sensitive space is an important place to be," says Daniel Wigdor, professor of computer science at the University of Toronto. "It adds a third dimension so you can push into the screen and better manipulate things." Wigdor says the low power capabilities of QTC Clear could benefit smaller screens such as those on tablets.

But QTC Clear requires some pressure to be applied in order to respond. "The best user experience today is offered by capacitive screens," says Patrick Baudisch, professor of computer science at the Hasso Plattner Institute in Potsdam, Germany. "This sounds like a minor detail, but in reality in matters a lot because it allows users to flick to scroll or pan through documents or Web pages."

Consumers will soon have a chance to feel for themselves. According to Taysom, Peratech has licensed QTC Clear to manufacturers. He expects the first product to be available by the end of the year.

Source: TechnologyReview

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
 
Ci sono 8697 persone collegate

< aprile 2024 >
L
M
M
G
V
S
D
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
         
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (143)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo
I am not sure where you are getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for fantastic information I was looking for this info for my...
21/11/2016 @ 09:40:41
By Anonimo


Titolo





30/04/2024 @ 07:45:32
script eseguito in 709 ms