Il Forte di Bard, rimasto pressoché intatto dal momento della sua costruzione, rappresenta uno dei migliori esempi di fortezza di sbarramento di primo Ottocento.

La piazzaforte è costituita da tre principali corpi di fabbrica, posti a diversi livelli, tra i 400 e i 467 metri: dal più basso, l'Opera Ferdinando, a quello mediano, l'Opera Vittorio, e al più alto, l'Opera Carlo Alberto per un totale di 283 locali.

L'Opera Ferdinando, al momento non visitabile, si presenta a forma di tenaglia ed è costituita da due corpi di fabbrica, l'Opera Ferdinando Inferiore e l'Opera Ferdinando Superiore.

L'Opera Mortai, collocata alle sue spalle, e l'attigua Polveriera ospitano i locali destinati ai laboratori didattici.

A circa metà della rocca sorge l'Opera Vittorio, che ospita Le Alpi dei Ragazzi, un percorso interattivo interamente dedicato ai più giovani di avvicinamento all'alpinismo in cui ci si può cimentare in un'ascensione virtuale al Monte Bianco.

Al culmine del rilievo, la più imponente delle tre opere è formata da una cinta su cui si appoggiano tutti i fabbricati e che racchiude al suo interno l'Opera di Gola, con il relativo cortile, posta a difesa del lato sud, e l'Opera Carlo Alberto (foto in alto) con il grande cortile quadrangolare della Piazza d'Armi, circondato da un ampio porticato. Il primo piano dell'Opera ospita il Museo delle Alpi. Al pianterreno, lungo il Deambulatorio che si affaccia sulla grande Piazza d'Armi, si affacciano gli spazi dedicati alle mostre temporanee (Cannoniere, Cantine, Corpo di Guardia) e lo spazio Vallée Culture.

All'interno dell'Opera Carlo Alberto si trovano anche le Prigioni (foto in basso), 24 celle di detenzione disposte lungo quattro sezioni. Le anguste celle dove venivano rinchiusi i priogionieri hanno dimensioni molto ridotte, circa 1,3X2 metri. Nel corso dell'Ottocento arrivarono ad ospitare decine di prigionieri, in particolare nel corso della terza Insurrection des Socques del 1854 per poi essere trasformate in magazzini viveri della fortezza. Lo spazio, in fase di allestimento, è temporaneamente chiuso al pubblico.

Accessi

Il Forte è servito da una strada esterna, sul lato sud, che permette di accedere al cortile dell'Opera di Gola, e da una strada interna che, con stretti tornanti sorretti da possenti muraglioni, risale il pendio opposto rivolto a nord e consente di accedere all'Opera Carlo Alberto e all'area delle Scuderie, anch'essa adibita a sede di mostre temporanee. Entrambi i percorsi sono pedonali.

La sommità della rocca e quindi della fortezza è facilmente raggiungibile grazie ad avveniristici ascensori panoramici (foto in basso) che dal Borgo di Bard, ai piedi del Forte, consentono l'accesso all'Opera Carlo Alberto e quindi alla Biglietteria, al Museo delle Alpi, alle sale dedicate alle mostre temporanee, alle piazze, alla caffetteria e al Bookshop.

Fonte: fortedibard.it

Unii oameni de stiinta sustin ca Homo sapiens ar fi evoluat extrem de putin de la aparitia sa, in raport cu timpul parcurs. Ceea ce nu ne opreste sa aruncam o privire in viitor, incercand sa ghicim cam cum ar putea sa arate urmasii urmasilor nostri. Problema este ca, data fiind dezvoltarea uluitoare a stiintelor, nu mai poate fi vorba despre selectia naturala, ci se presupune ca directia de evolutie va fi aleasa! Dar cine isi va asuma aceasta uriasa responsabilitate? Deocamdata, exista patru posibile scenarii.

Homo Ciberneticus

 Aparute la sfarsitul secolului 20, retelele informatice s-au stabilit extrem de rapid in centrul societatii noastre. Oamenii nu au intarziat sa se branseze la ele direct, fara a mai parcurge cai intermediare, prin interfete primitive, ca tastatura sau mouse-ul, gratie unor microcircuite implantate in creier. Astfel, toata lumea se afla permanent conectata la reteaua globala. Dupa succesul primelor grefe de membre electronice, de la inceputul secolului 21, a fost posibil ca, treptat, sa se inlocuiasca intreg corpul, bucata cu bucata, cu organe artificiale interschimbabile si mai solide. Omul a evoluat fara sa-si modifice genele, fuzionand cu masina. Ne aflam, se-ntelege, in viitor.

Mutantul

 Omul a inceput sa-si manipuleze genele la finele secolului 20. Mai intai, prin tratarea unor copii bolnavi carora li s-a injectat o gena (terapie genica). Din acel moment, a fost posibila transformarea fiintei umane prin modificarea patrimoniului genetic, fara parcurgerea lungului proces al selectiei naturale. Practica a devenit din ce in ce mai frecventa, ajungand sa fie utilizata si in diverse alte domenii decat medicina. De pilda, in mod oarecum similar cu piercingul sau cu tatuajele, omul modificat genetic isi injecteaza gene pentru a-si schimba fizionomia. Se folosesc deseori celule prelevate de la un peste exotic, care ajuta la obtinerea unui pigment violet...

Extraterestrul

 Colonistii instalati pe alte planete sunt complet izolati de pamanteni, astfel ca se reproduc doar intre ei. Cu timpul, intreaga lor faptura se modifica, pentru a se adapta noului mediu. De exemplu, pe o planeta cu gravitatie mare devin mai robusti, intrucat muschii si oasele trebuie sa fie mai dense, spre a putea suporta atractia respectiva. Peste cateva zeci de mii de ani, deja vor arata altfel decat noi. Totusi, va fi nevoie de cel putin 100.000 de ani terestri pentru a nu se mai putea reproduce cu pamantenii si pentru a forma o specie noua.

Omul acvatic

 Privati de cultura si de tehnologie, putinii supravietuitori ai omenirii s-au vazut din nou supusi selectiei naturale, ca orice alt animal. Un mic grup izolat pe o insula este obligat sa-si caute mijloacele de subzistenta in mare. Din fiecare generatie, se produce selectia celor mai buni inotatori, singurii capabili sa se hraneasca sanatos si sa scape de pradatori. Dupa 10 milioane de ani, acestia au abandonat complet viata pe uscat, urmand exemplele cetaceelor si otariilor. Sunt doar patru priviri dinspre viitor, poate in scenarii plauzibile, poate nu. Totusi, intrebarea cea mai importanta ce trebuie sa ne-o punem este daca specia umana chiar va reusi sa supravietuiasca propriilor actiuni destructive, care deja fac ravagii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

J.D. thinks Ben is depressed at learning he has leukemia when he can't find him in his room. He and Jordan find Ben playing with the children in the pediatric ward. But this cheerful bravado was just a front, and later, Jordan, J.D. and Ben are gathered glumly in Ben's hospital room. J.D. thinks they need some help to lift all their spirits. Dr. Cox strides into the room and tells Ben, Jordan and J.D. that if they pull together as a team they can help Ben beat the cancer. Ben's blast levels are dangerously high. Dr. Zeltzer, the oncologist, wants to start Ben on chemotherapy immediately. Ben expects Dr. Cox to be there at his first session, but Dr. Cox excuses himself. Ben is disappointed that Dr. Cox is letting him down. Ben goes through his first chemo session with Jordan by his side. J.D. goes to Dr. Cox's home to confront him for abandoning his patient. Dr. Cox says that Ben isn't a patient from whom he can distance himself, Ben is his friend.

Turk is upset that he didn't get to do the Whipple procedure. Bonnie Chang, Turk's competitive colleague, gets to do the procedure instead. Turk confronts Dr. Wen about the Whipple procedure, and insinuates that Bonnie only got the surgery because she and Dr. Wen are both Asian. Later, Turk apologizes to Dr. Wen who tells Turk that he doesn't have to be the cliche of the competitive surgeon. Turk, in a very competitive manner, then immediately asks Dr. Wen if he is indeed the best surgical intern. Dr. Wen tells him no, the best surgical intern, believe it or not, is The Todd, because The Todd doesn't over think anything and is always in the moment.

Dr. Kelso is very harsh on the interns during rounds. He thinks of it to himself as "tough love". Dr. Cox tells Dr. Kelso that all the interns hate him. Dr. Kelso tells Elliot he is sorry about the thing at rounds earlier, and hands her an evaluation form. He tells her the evaluations will be anonymous. Carla grabs the evaluation form from Elliot, eager for the opportunity to vent her anger against Dr. Kelso. Carla writes the evaluation with Elliot's approval. The evaluation that Carla writes is insulting and borderline obscene. Later they find out that Dr. Kelso didn't give evaluation forms to any of the other interns, only to Elliot. When Dr. Kelso confronts Elliot and asks her how she could write such filth, Carla starts to say something, but Elliot quickly covers for her and says she wrote it because she thought it would be anonymous and that she thought it was funny.

Dr. Cox, Ben, Turk, J.D. and Carla all sit by themselves, each one feeling very alone. Then each one decides to somehow suck it up and confront what's bothering them. Turk tells Dr. Wen that even though he may not be the best right now, his future is bright. Carla tells Dr. Kelso that she wrote the evaluation, not Elliot. Elliot tells Dr. Kelso what she really thinks of him: that he is mean. J.D. heads towards Ben's room to be supportive in Dr. Cox's absence, but finds Dr. Cox already sitting by Ben's bedside. Dr. Kelso is a little bit nicer to the interns during rounds. The chemotherapy ends up working for Ben and his leukemia goes into remission, and J.D. decides that even though he has flaws, Dr. Cox will always be a hero to him.

Read more: http://scrubs.wikia.com/wiki/My_Hero#ixzz14hW3FII2

De secole, piramidele au fascinat spiritul uman, pretutindeni in lume si o sumedenie de teorii au fost avansate pentru a explica scopul si modalitatea de constructie a lor. Probabil insa ca nu vom stii niciodata adevarata cauza care i-a determinat pe oamenii de acum 4000 sau 2000 de ani sa le ridice. De un lucru trebuie sa fim insa constienti: acesti stramosi ai nostri nu au durat magnificele constructii la intamplare, ci ghidati fiind de o perfecta relationare a acestor piramide cu cerul si cu natura, cu Universul insusi.

Potrivit traditiilor existente la cvasi-totalitatea popoarelor antice, muntii si regiunile inalte au reprezentat, pentru aceste popoare, veritabile focare spirituale, ele fiind considerate altare naturale ale zeilor venerati, locuri unde aparitiile divinitatii erau frecvente si contactul cu zeii era inlesnit. Astfel, pentru egipteni, muntii reprezentau locuri ale genezei si reinvierii, babilonienii s-au inspirat din forma masivelor muntoase pentru a ridica faimoasele lor ziggurate, iar olmecii si mayasii au ales inaltimile pentru a fi mai aproape de stelele pe care le venerau si de unde considerau ca ar fi venit stramosii lor!

Vulcano-astronomia

In 1986, cercetatorul mexican Ruben Morante a pus bazele unei noi ramuri stiintifice, pe care el a intitulat-o “vulcano-astronomie”. Morante a observat ca altarele vechilor populatii central-americane se inscriau pe o axa care mai cuprindea vulcani importanti, precum Pico de Orizaba si Popocatépetl. Cercetatorul citat este de parere ca templele si constructiile cu caracter magico-religios inaltate de olmeci si mayasi aveau si un rol similar cu al monumentelor megalitice europene, de tipul lui Stonehenge, reprezentind componente ale unui vast calendar astronomic, corelat cu miscarile Soarelui, Lunii si ale planetelor Marte si Venus si cu ajutorul caruia vechii locuitori ai peninsulei Yucatan stabileau data echinoctiilor si a solstitiilor.

“Marii preoti mayasi aveau cunostinte de astronomie ce le depaseau chiar pe cele ale egiptenilor si babilonienilor, subliniaza Morante. Din pacate pentru noi, insa, aceste cunostinte erau tinute sub un secret absolut si transmise numai, din generatie in generatie, unui numar restrins de initiati. Acestia au preferat sa distruga informatiile lor - precum s-a intamplat cu preotii din templul Ixcóatl,  care, la venirea spaniolilor, au ars codexurile si desenele religioase - decat sa le lase sa cada in mainile unor profani!”

Sursa: magazin.ro

Chiar daca nu ne place deloc s-o spunem, stiinta umana nu ar fi ajuns la performantele de azi (si inca nu cunoastem partea nevazuta a aisbergului), fara sprijinul domeniilor politic si militar. Dar si invers. Cercetatorii, savantii au facut intotdeauna pact cu diavolul, punandu-si neuronii pe turatie maxima, in slujba mortii.

Uneori, din convingere, alteori constransi ori pur si simplu manati de fascinatia implinirii unui vis. Vis la fel de nebun precum cel al stapanilor platitori. Numai ca unele proiecte - la vremea lor finantate din greu, dar de-a dreptul abracadabrante - au esuat lamentabil. Secretizate „ca la carte” o jumatate de veac, unele dintre bizareriile militare imaginate in al doilea Razboi Mondial se dovedesc astazi incredibile aberatii.

Fortarete de gheata
In noiembrie 1942, Marina britanica pierduse aproape 120 de cargouri torpilate de submarinele germane, deoarece nu avea nave de lupta impotriva acestora. La disperare, si cea mai nastrusnica idee pare geniala, asa ca insusi Churchill a aprobat propunerea lui Geoffrey Pike, de a construi portavioane din gheata! 1200 m lungime, 180 m latime - adevarati monstri ai marilor, numai ca in marile din jurul Regatului gheturile nordului se mai si topesc. Solutie de avarie: intarirea colosului cu o mixtura de lemn si apa sarata.

Ideea e testata, dar se „descopera” ca mai e nevoie si de motoare, ceva pentru propulsie. Evident, o noua inventie spontana: un sistem de tuburi de otel, prin care aerul rece sa circule intr-un anume fel. Dar, la miile de metri necesare, bugetul a explodat. Abandonul a venit ridicol de tarziu, dupa ce se investisera milioane de lire intr-un pseudo-portavion de sase ori mai lent decat unul real. Atunci, de ce sa nu construiasca o asemenea nava clasica? Rusinea britanicilor a fost tinuta la secret timp de trei decenii...

Inventatori cu proiecte doar pe hartie
Tot in 1942, Führerul aproba construirea unui car de razboi nemaivazut de puternic, un tanc de 1000 tone. Marele constructor Krupp realiza rapid pentru armata germana colosul numit P1000, lung de 35 m si dotat cu tunuri asemanatoare celor de pe navele de lupta. Mai mult, in decembrie aparea o masinarie a mortii mult mai infricosatoare, de 1500 tone. Nu a trebuit insa prea mult, ca ambele proiecte sa fie abandonate, dupa ce generalul Guderian a facut remarca de bun-simt ca nu existau drumuri potrivite pentru asemenea monstri si ca nici un pod nu le-ar fi suportat greutatea!

Un caz oarecum comparabil a fost si cel al tunului cu... tornade, construit de savantul austriac Zippermeyer pentru antiaeriana germana, care cauta arma ideala impotriva bombardierelor americane si engleze, devenite un cosmar pentru nazisti. In testele de laborator, treburile au mers ca unse, teoria parea sa se indrepte pe calea dorita. Pe teren insa totul s-a dus pe aripile vantului: performanta maxima a armei a fost distrugerea unei scanduri groase de 10 cm la 200 m distanta. Or, un bombardier era cu totul altceva!

Lilieci sabotori
Cam asa i-ar putea considera americanii pe soriceii zburatori pe care au incercat sa-i inroleze pentru distrugerea japonezilor. O tactica destul de murdara, dar care oricum a esuat. Ideea (a unui dentist din armata yankeilor) era ca un adevarat escadron de lilieci sa devina bombe vii, stiut fiind ca ziua acestia se ascund in locuri umbroase. Cu acordul guvernului, s-a construit un decor de oras japonez si catorva mii de lilieci li s-au atasat de corp mici incarcaturi explozive, urmand a fi „convinsi” sa si intre in locuintele nipone.

Dar, cum si-n lumea animala incapatanarea se manifesta prin mecanismele ei bizare, inaripatii au refuzat categoric invitatia. Ba, lucrurile au mers si mai rau, cand cativa au preferat umbra de sub masina unui general american, care a sfarsit astfel, carbonizat. In 1943, mii de lilieci murisera pe campurile de instructie. Se cheltuisera peste 2 milioane de dolari, iar rezultate semnificative se intrevedeau abia in 1945. N-a mai fost cazul, pentru ca si-a intrat in rol apocaliptica arma atomica.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro