Afinele sunt extrem de bogate în vitaminele A, B, C si E si contin minerale ca seleniu, zinc, fier si cupru. Consumul de afine stimuleaza cresterea hemoglobinei si a concentratiei de oxigen din sânge.

Iata câteva amanunte extrem de interesante despre aceste fructe:

- Un studiu efectuat pe soareci a demonstrat ca subiectii care au avut o dieta în care a fost introdusa o pulbere de afine au mai putina grasime în zona abdomenului. Se pare ca afinele au acelasi efect si asupra oamenilor, însa acest lucru nu este înca de necontestat. Totusi, un studiu a aratat ca barbatii care au baut suc de afine salbatice timp de 3 saptamâni au tinut sub control nivelul de glucoza si insulina;

- Consumul de afine - fructe, suc sau vin - previne dezvoltarea coloniilor de bacterii pe tractul urinar. Se previn astfel dureroasele infectii care apar în aceste zone;

- Previn degenerarea si distrugerea neuronilor, iar cercetatorii au observat ca persoanele care consuma afine au o mai buna capacitate de învatare, iar memoria le ramâne nealterata pentru o lunga perioada de timp;

- Anumiti compusi din afine au efect în prevenirea si tratarea cancerului la colon si la ficat;

- Fibrele si antioxidantii fac ca afinele sa fie extrem de utile în prevenirea afectiunilor cardiace. Vinul de afine este la rându-i extrem de util în prevenirea bolilor de inima;

- Riscul de degenerescenta maculara, cea mai frecventa cauza a pierderii vederii odata cu înaintarea în vârsta, scade cu 36% în cazul persoanelor care consuma cel putin trei portii de fructe pe zi.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

De la masa lui, seful cel mare bate cu ciocanelul de lemn într-un clopot auriu, iar la sunetul asta cei 20 de rotarieni lasa gluma deoparte, devin brusc seriosi si fiecare se asaza la locul lui. Începe sedinta. Este adunarea obisnuita a Rotary Club Bucuresti, cel mai vechi dintre cele 96 de cluburi Rotary din România. E lege: se întâlnesc în fiecare joi la 7 jumate, la hotelul Marriott. Spun ca discuta despre ce actiuni caritabile sa mai faca.

Astazi parca toata lumea are chef de gluma. "Dumnealui este domnul presedinte Catalin Chiriac-Babei. Ne schimbam între noi la conducere în fiecare an, sa nu ruginim", glumeste un rotarian. Sunt toti îmbracati la patru ace; domnii au obrazul proaspat ras, iar doamnele (vreo cinci la numar) - poarta bijuterii fine si parfumuri discrete. Toti au la rever insigna minuscula în forma de rotita, însemnul clubului. Fiecare dintre ei are în Rotary câte un "nas" - asa îi zice omului dinauntru care te recomanda c-ai fi bun sa fii rotarian. Caci tu singur nu poti sa intri, e musai sa te cheme înauntru un "nas". Si, daca faci prostii în club, nasul e cel care te trage de urechi dupa aia.

La sedinta din seara asta a venit si Dumitru Dorin Prunariu, rotarian din '97, fost presedinte. S-a asezat strategic lânga inginerul Peter Agripa Popescu si susotesc între ei chestii tehnice. Domnului Agripa Popescu îi suna telefonul. "Scuze, am un telefon pe care nu stiu sa-l închid... hehehe, eu sunt generatia BBC. Cum, nu stiti ce înseamna? Born before computer". Si tatal sau a fost rotarian.

Dumitru Prunariu în sedinta cu colegii rotarieni

Tema zilei este balul caritabil cu strângere de fonduri. Pâna atunci, însa, se discuta lucruri simpatice: despre o scrisoare veche a unei matusi, care spunea ca "nu crede vreodata ca Elvetia va ajunge la nivelul României" ("în sus sau în jos?", întreaba colegul), despre prezentarea unei capsule spatiale copiilor, iar Dorin Prunariu vorbeste despre o mare conferinta cu "probleme importante: asteroizi, deseuri cosmice si radiatii".

Îl umfla râsul: "I-am spus la ureche lui Medvedev ca am autografe de la trei sefi de stat ai Rusiei si l-am întrebat daca ar fi de acord sa-mi dea si mie unul. A spus da, ca sa nu ramâna mai prejos".

Râdem, glumim, însa... Seful de club îsi drege vocea si aminteste de bal. "Aoleo, balul!", murmura cineva. Treaba lor e sa-si convinga prietenii sus-pusi sa doneze obiecte importante care sa fie licitate în seara balului. Banii strânsi vor merge la Spitalul Colentina, la Clinica de Ortopedie. Se vorbeste despre obiecte filatelice, vinuri si multe altele. "Auziti, da' trebuie sa fie numai obiecte serioase? N-are nimeni nimic de la Cioran?", întreaba cineva. Dupa o ora, presedintele suna iar clopotul, iar sedinta se termina. Nici nu apuca sa iasa toti, ca si dau navala peste ei "aia mici" de la Interact. Este clubul - pui. "Aia mici" au între 12 si 18 ani si, când vor ajunge la 30 de ani, vor intra si ei în Rotary. Caci asta e prima conditie sa intri în club: vârsta. Dupa care urmeaza multe altele. Care sunt celelalte conditii si ce avantaje ai ca membru Rotary aflati mai jos.

Cum intri în Rotary si cum te alege "nasul"

În primul rând , rotarienii sunt oameni discreti. Ajuta elevii cu burse, strâng bani pentru spitale, ofera carti si multe altele, dar nu prea le place sa primeasca ziaristi pe la sedintele lor. De pilda, la primul club unde am dorit sa vedem o sedinta ni s-a spus nu. Doar numai dupa ce am publicat noi un prim material despre club, ni s-a zis. Oare sa fie rotarienii masoni, asa cum s-a mai spus?

Anca Manea mai sa râda în hohote la întrebarea asta. "Chiar am auzit ca noi am fi avangarda masoneriei. Nici pomeneala!", zice. Este presedinta Rotary Club Bucuresti Atheneum, de profesie medic, si mai demult a intrat si în afaceri. Pâna la urma admite ca unii rotarieni or fi si masoni, dar asta e treaba lor, fiecare e liber sa se exprime cum simte.

Cum poti intra în club: daca ai peste 30 de ani, o cariera frumoasa, ceva recunoastere, daca te-ai remarcat ca ai fi adus vreo contributie societatii prin ceva si daca nu ai imaginea patata, "nasul" te recomanda clubului. Sigur, asta presupune ca trebuie sa-ti fie prieten sau sa te cunoasca, oricum, foarte bine.

Bucataria de club

Perioada de proba este de trei luni. În vremea asta, vii la sedinte, ai idei, propuneri si te zbati sa pui si tu umarul la vreo fapta caritabila. Desigur, înveti statutul, caci exista si asa ceva. Dupa ce primesti insigna si legitimatia de membru, trebuie sa vii la cam toate sedintele si sa-ti platesti cotizatia la zi. Asta variaza în functie de club. În Rotary Club Bucuresti, de exemplu, este de 1.400 de lei pe an. Cine nu-si plateste cotizatia este radiat.

O parte din acesti bani merg la Rotary International, la Districtul 2241 care acopera România si Republica Moldova, iar alte fonduri (inclusiv donatii) pleaca la Fundatia Rotary International. De regula, o parte din banii donati se întorc în club, atunci când acesta vrea sa ajute pe cineva. La nivel international, cluburile au o organizare ca la carte, cu constitutie, manual de procedura si chiar reprezentant permanent la ONU. Deviza Rotary International este: "A servi mai presus de sine". Dar câti rotarieni o si aplica?

Între bataile clopotului - interzis la politica, afaceri si discriminari

"Este interzis sa fortam afacerile între noi. Relatiile, oricum, apar în mod firesc. Dar este interzisa situatia aceasta: suntem amândoi rotarieni, hai sa facem afaceri împreuna! În timpul sedintei, între bataile clopotului, nu este voie sa se faca politica deloc (desi avem si membri din toate partidele), este interzis prozelitismul religios, la fel si discriminarile de orice fel", ne explica Radu Popescu, membru în Rotary Club Bucuresti. Este om de afaceri, a fost presedinte în 2001-2002, iar în "anul rotarian" 2012 - 2013 va fi guvernator al Districtului 2241.

A intrat în club în '96 si se da în vânt dupa viata de rotarian, mai ales ca la întâlniri afla câte-n luna si-n stele: "De la Dorin Prunariu si de la Marius Piso, presedintele Agentiei Spatiale Române, mereu afli tot... pâna si ce va fi cu anul 2012. Iar de la profesorul Vlad Ciurea, fost director al Spitalului Bagdasar - Arseni, am aflat ce greu se formeaza un medic neurochirurg, de abia de la 38 de ani încolo", spune.

Radiat fiindca n-a mai avut bani de cotizatie

Uneori, însa, oricât de nobili ar fi ei prin statut, rotarienii mai calca si ei strâmb. Radu Popescu ne-a spus povestea unui coleg din club care a fost dat afara fiindca n-a mai putut sa-si achite cotizatia: "Avea calificarea de profesor. Când a fost admis în club era primar, asadar avea bani sa-si plateasca si cotizatia. A doua oara a pierdut alegerile, s-a reîntors la catedra si nu si-a mai permis cotizatia. Atunci clubul a decis sa-l radieze, dar eu le-am batut obrazul... Acolo era, de fapt, responsabilitatea nasului. A fost împotriva moralei rotariene, care înseamna prietenie".

Rotary International are o istorie de 106 ani. Cu totul, exista peste 1, 2 milioane de rotarieni în peste 200 de tari ale lumii. Toti acestia sunt organizati în circa 33.000 de cluburi, iar la rândul lor, acestea - în 530 de districte. În România Rotary are câteva mii de membri.

Sursa: gandul.info - Autor: Alina BADALAN TURCITU

La noi, (mai) nimic nou sub soare. Cu atât mai putin sub... sol ! Povestea atât de disputatei posibile exploatări a gazelor de sist, prin fractionare hidraulică pe verticală, în câteva perimetre din România (dintre care cel putin trei se află pe litoral sau în apele teritoriale românesti ale Mării Negre) nu este chiar atât de nouă, asa cum ar putea să lase impresia momentul actual, de apogeu al controverselor pe această temă, care frământă opinia publică, mai cu seamă cu începere din primăvara trecută. De fapt, totul a debutat în perioada interbelică, pe la jumătatea anilor 20 ai secolului trecut. Atunci, mai multe mari companii petroliere americane, care se luptau pentru a obtine, dacă nu monopolul, măcar întâietatea în prospectarea, cartografierea si, desigur, în final exploatarea importantelor, cel putin pentru acele vremuri, resurse de hidrocarburi ale tării noastre, au făcut o descoperire pe care doar foarte putini români, chiar dintre mai marii de atunci ai tării, au ajuns să o cunoască. Este vorba despre straturile succesive de sisturi bituminoase, în special din Moldova de dincoace de Prut si din Sud-Estul Dobrogei, pe care geologii si inginerii iankei (care erau, de departe, cei mai avansati în studierea acestor noi oportunităti energetice, cercetare aflată, atunci, încă în faza de pionierat ) le-au identificat în timp ce explorau subsolul, în căutarea „aurului negru”, nume de lacom alint pe care tot ei l-au dat pretiosului petrol. Dar nici americanii nu trecuseră, nici măcar experimental, la extragera unor astfel de hidrocarburi. De fapt, încă încercau să conceapă principiul tehnic fundamental, prin care ar fi putut să stoarcă Pământul si de această bogătie. Abia mult mai târziu, întâi nemtii, în timpul războiului ce a urmat (ei încercau, din ce în ce mai disperati, pe măsură ce conflagratia mondială se prelungea, iar resursele clasice le erau din ce în ce mai insuficiente, să găsească forme alternative de a-si asigura materii prime, îndeosebi carburanti), apoi tot americanii, în deceniile sase-sapte, aveau să pună la punct metoda si tehnologia de extractie, pe care cei din urmă au început chiar să o aplice, la nivel industrial, odată cu marea criză energetică din 1973-74.

Dar să revenim la primele prospectiuni, cele din interbelic. Interesati de petrol, pe care, iată, îl intuiseră si chiar îl depistaseră, încă din perioada foxtrott-ului, si pe platforma litorală a Mării Negre (dar, la acea vreme, nu se creaseră tehnologii nici pentru exploatatiile marine), specialistii companiilor din SUA s-au multumit, în privinta pungilor de gaz captive între straturile de rocă, să le cartografieze, destul de precis!, trimitându-le la ei acasă, la bună păstrare, sub obroc si supersecretizare strategică, în asteptarea vizionară a momentului când vor trage un folos de pe urma descoperirilor făcute în tara Contelui Dracula. Nu se stie cum, dar este lucru dovedit, de către istorici, că, în timpul războiului, mai ales către sfârsitul său, si inginerii si geologii germani ajunseseră să posede hărti, cu perimetrele gazelor de sist, din Moldova si Dobrogea! Ca si în cazul hidrocarburilor clasice, nu este clar dacă aceste cunostinte, despre subsolul nostru, le dobândiseră prin cercetări si sondări proprii, sau le obtinuseră pe căi mai mult sau mai putin „ortodoxe”, de la români sau poate chiar de la predecesorii prospectori, acum inamici în cumplitul război. Cert este că în zona Costinesti-Tuzla si între Vama Veche si Duranculak (Bulgaria), au existat colonii de ingineri si tehniceni nemti, militari si civili, care prin 1943-44 sondau si cartografiau de mama focului. Bătrânii locului povesteau adesea despre acestia, mirându-se că nemtii căutau petrol acolo unde era, credeau ai nostri, doar stâncă, loess lutos si, în rest, apa mării cât cuprinde.

Ceausescu a primit de la presedintele SUA, Jimmy Carter, planurile zăcămintelor si asistentă tehnologică, pentru proiectul ”Zebra”!

După criza petrolului de la jumătatea deceniului opt al secolului trecut, când membrii Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au crescut, brusc si semnificativ, pretul hidrocarburilor livrate tărilor cu industrii energofage, americanii si-au adus aminte (si) de varianta gazelor de sist. Harnici, operativi si eficienti din fire, nu peste multi ani, deja exploatau astfel de zăcăminte, mai întâi pe propriul lor teritoriu, încercând ulterior să se extindă, cu prospectiunile si exploatarea, oriunde li se permitea, contra cost desigur, pe tot globul. Bineînteles că au scos, din seifurile bine păzite, si hărtile pe care le realizaseră, în diferite circmstante, în lumea largă. Inclusiv în marginea noastră de Europă. Însă, România era acum stat comunist, membru al Tratatului [militar] de la Varsovia si al Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER). Dar nu se manifesta, totusi, ca un foarte docil si diciplinat în front component al „lagărului sovietic”.

Încă de la preluarea puterii, în mai 1965, cu un remarcabil (pentru Occident) „vârf” de curaj în august 1968, când a refuzat să participe la invazia Cehoslovaciei, Nicolae Ceausescu căuta, prin aproape orice mijloc care îi tinea pe rusi doar în limita mustrărilor, din „Pravda” sau „Izvestia”, si a declaratiilor dezaprobatoare, să-si făurească un soi de independentă, în raport cu „fratele cel mare” de la Răsărit. Independentă însemna, din punct de vedere politic, în primul rând, relatii bune, uneori chiar foarte bune, cu lumea occidentală, mai ales cu unii lideri, marcanti si puternici ai acesteia. În ceea ce priveste SUA, ambitiosul sef dâmbovitean a cultivat chiar legături de prietenie personală, în limitele antinomiei ideologice, bineînteles, cu trei locatari succesivi ai Casei Albe, începând cu primul presedinte care a vizitat un stat socialist (R. S. România, în vara lui 1970), republicanul ultraconservator („ultrareactionar” si „ultraimperialist”, cum se zicea în lumea noastră, de dincoace de „Cortina de Fier”) Richard Nixon, continuând cu alt republican, Gerald Ford (si el oaspete la Bucuresti, în 1973) si consumând „luna de miere” cu americanii pe tot parcursul mandatului unic al democratului baptist James Earl (Jimmy) Carter (care l-a primit, în anul 1978, pe Ceausescu, cu relativ mare fast, la Washington, în ceea ce a constituit prima vizită oficială a unui conducător-suprem comunist în America de Nord, de la tartorul de la Kremlin, Nikita Hrusciov, în anii 60).

În acelasi timp, aceeasi notiune, de independentă (fată de sovietici), includea, nu în ultimul rând, si o componentă economică. Cea energetică, desigur. Dacă petrol se mai găsea (cu ce importam, din Libia, din Iran, de la alti prieteni din lumea arabă, de la marele amic (generalul) Suharto, dictatorul sângeros al Indoneziei s.a.m.d. , cu ce mai extrăgeam, din tară, iar de la începutul deceniului următor: inclusiv din Marea Neagră, se descurca până si supradimensionata industrie a „Epocii de Aur”), gazele naturale, însă, nu erau suficiente, ele fiind folosite si ca materie primă în industria chimică. Rusii ne tratau, atunci ca si în prezent, pe măsura... „independentei” noastre, care ne cam iesea pe nas, (si) din punctul de vedere al pretului si cantitătilor de gaz rezervate nouă, de către statul sovietic, tătuka „Gazpromului” de astăzi. Iată cum, gând la gând cu bucurie, s-au întâlnit interesele politice ale SUA , cu cele economico-politice ale Ceausescului. Si astfel, s-a pus de-o colaborare.

Liderii celor două tări au căzut la o întelegere, ce s-a vrut a rămâne secretă, chiar si după înlăturarea lui Ceausescu si prăbusirea comunismului în Rusia si Europa de Est. S-a stabilit si un nume de cod, cel putin pentru partea română. Acesta era... „Zebra”, fiind ales pentru că straturile de rocă si cele de astfel de hidrocarburi alternează, precum linile negre cu cele albe de pe părul acestei nevinovate cabaline africane. În termeni concreti, statul american a finantat, din fonduri „speciale”, care erau legate de necesitătile sustinerii „disidentelor” din lagărul comunist (asadar: de „războiul rece”!), un soi de asociere, secretă, subliniem încă o dată!, între una dintre companiile transnationale din „top zece” mondial al momentului respectiv (nu numai din sectorul petrolier), celebra si foarte agresiv-dinamica „Standard Oil of Indiana” (cu paronima „Standard Oil of California”, alt gigant petrolier, statul român crease , deja, de prin 1976, o „societate mixtă” - în întelesul de atunci, dat de tările socialiste acestui tip de entitate economică transfrontalieră). Americanii ne-au dat, gratis, nu numai hărtile perimetrelor exploatabile de sisturi, dar au trimis, în acelasi mare secret (că ne mâncau rusii, dacă prindeau de veste), si peste 20 de consilieri tehnici (si asta numai într-o primă fază!), care i-au asistat si îndrumat pe specialistii români, de la prestigioasa, în epocă, uzină „1 Mai” din Ploiesti ( Cu adevărat, constructorii de echipamente si utilaje de forare si extractie români erau printre cei mai apreciati din lume, nefăcând fată comenzilor venite buluc, chiar din Occidentul avansat. Asta fără să mai vorbim de faptul că o companie precum „Shell Oil”, ca să dăm doar cel mai cunoscut exemplu, avea în teren, la lucru, tehnologie sub patent românesc. Inutil să mai descriem acum - dar promitem să revenim, în curând, asupra tristului subiect - ce s-a ales si de această industrie autohtonă, fără nici o exagerare patriotardă, de vârf... ). Eram noi foarte avansati în materie de petrol si gaze, dar nu si-n cele de sist. Deja, după un an de zile, la presiunea lui Ceausescu, nerăbdător, până la paranoia, când îi intra ceva în cap (de exemplu, la solicitările sale insistente, la un moment dat, numărul inginerilor americani, pentru care se amenajaseră spasii de cazare chiar în perimetrul uzinei, ca în vreme de război , ajunsese la peste 50, iar însăsi tovărăsia sa, marele conducător, venea aproape lunar, în mare taină, ca să verifice stadiul operatiunii), la Ploiesti se fabricaseră echipamentele necesare, care urmau să plece spre Bârlad, unde se amenajase un câmp de exploatare pilot.
Din păcate, ar spune sustinătorii unor astfel de foraje, ori din fericire, cum ar considera ecologistii si multi seismologi, utilajele respective nu au mai plecat niciodată spre Moldova sau oriunde altundeva în România (În schimb, în toamna acelui an, 1977, din Portul Constanta au pornit spre SUA cel putin trei nave de transport încărcate cu componentele rezultate din colaborarea româno-americană de la „1 Mai” !). Ce se întâmplase, ce anume l-a determinat pe „nea Nicu” să abandoneze, atât de brusc, acest proiect care îi era asa de drag, din motivele arătate, ca să nu mai vorbim de „chimista” lui consoartă, „inginer-doctor-academician-savant de renume mondial”, poreclită în popor „has-doi-zero” sau „madam Codoi”)?

După cutremurul din 1977, Ceausescu n-a mai permis nici captarea… apelor freatice!

Teribilul cutremur de pământ, din tragica seară a lui 4 martie 1977, este răspunsul la întrebarea de mai sus, adică motivul pentru care exploatarea gazelor de sist în România n-a mai fost un subiect de actualitate, până în aceste atât de agitate zile.

Conducătorul român fusese avertizat, chiar insistent, se pare, de către (unii doar, ce-i drept) specialisti, în special geologi si seismologi, plus alti cercetători, cu preocupări ecologice, asupra riscurilor tectonice, dar si de mediu, pe care le-ar putea implica proiectul în discutie. Acest lucru este dovedit de rapoartele si memoriile extrase (sic!), cu greu, de câtiva tineri istorici, din arhivele rămase sub obrocul încadrării în categoria “secretelor de stat, privind siguranta natională”. Dar, încăpătânat cum era, dictatorul dorea, cu tot dinadinsul, să-si ducă planul la bun sfârsit. El fusese cel care insistase, pe lângă presedintii americani, până ce i-a convins pe acestia să facă un gest rămas unic, în istoria de 45 de ani a tensiunii dintre cele două “lagăre”, comunist si capitalist: acela de a da, adversarului ideologic-sistemic, în plin “război rece”, documentatii secrete, geologice si tehnologice, basca consilieri-specialisti la dispozitie. Si gratis, pe deasupra!

Nenorocirea de la începutul lunii martie a acelui an, care a îndoliat sute de familii si a transformat în ruină o parte din centrul Capitalei si orasul Zimnicea, l-a speriat atât de tare pe Ceausescu, încât, din acel moment, nu a mai autorizat nici un fel de foraj în zonele cu straturi solide si fluide aflate în alternantă, în special la adâncimi medii sau mari, ba chiar nici pe cele la adâncimi mici, dacă se interferau cu reteaua de apă freatică. Practic, singura „gaură” subterană pe care a consimtit-o, si asta pentru că nu avea cum altfel să-si vadă realizată o altă obsesie, a fost... metroul îbucurestean. Prin anii 80, era deja imposibil, nu numai în Capitală, să mai obtii autorizatie pentru a-ti face un banal biet... put de apă, cu pompă extractivă din apele freatice, oricât de aproape de suprafată ar fi fost acestea din urmă! Asa încât, echipamentele realizate la Ploiesti au plecat în America (nu stim, dar n-ar fi exclus ca olteanul să le fi cerut si bani celor care îl ajutaseră, pe gratis, să le producă), unde, fără îndoială, n-au stat nefolosite.

Într-un număr de prin 1990, al unui ziar national, s-a strecurat o frază care ne informa că în curtea Uzinelor „1 Mai” mai zace încă, uitată si stingheră, o fierătanie ruginită, despre care muncitorii mai vechi în unitate aveau câte ceva de spus. (Cuvântul „unitate” nu l-am ales întâmplător, pentru că fabricile care realizau echipamente de înaltă tehnologie, cu patent românesc, deci protejat, mai ales cele ale căror produse erau considerate „strategice” - iar tot ce era legat de combustibili, de energie în general, se înscria în această categorisire , erau înregistrate si ca unităti militare, cu număr de „U.M.”, cuprinse în structura ministerului Apărării sau a celui de Interne, după caz). Lucrătorii bătrâni îsi aminteau, cu plăcută nostalgie, că masivul obiect era un segment (scăpat netrimis la reciclare, cine stie cum, de cine si de ce) din ceea ce fusese, odată, efemera linie de productie a utilajelor pentru niste gaze mai ciudate, „d-ale americanilor”, cum spuneau ei. De ce îsi aminteau oamenii cu regret de acest episod, prea scurt după dorinta lor? Păi, povesteau acestia, atunci au băut si ei, pentru prima oară în viată (pentru că nu toti ieseau „afară”, însotind, pentru instalare si asistentă tehnică, echipamentele realizate de uzină) lichidul emblematic American „Coca -Cola”. Că băgaseră la bufetul din incintă, pentru colegii „din State”!

Dar ceea ce n-a consemnat reporterul acelei gazete, din perioada imediat consecutivă evenimentelor din decembrie 1989 (vremuri romantice, de pionierat pentru presa liberă, în care ziaristii lăsau, uneori, condeiul din mână, pentru a manevra, la propriu, hârletul, ca să dezgroape documente compromitătoare, înmormântate, în mare pripă, de către fel de fel de securisti panicati, prin coclaurile de la Berevoiesti ) este faptul că, (si) la Ploiesti, mai erau (si mai trăiesc si astăzi câtiva) oameni care îsi aminteau de supravegherea „la sânge” la care au fost supusi angajatii de la „1 Mai”, împreună cu familiile lor, în special pe timpul realizării asa-numitelor „comenzi speciale”, cum a fost si cea legată de gazele de sist. Vom vorbi noi despre aceasta, în episodul următor, mai ales că tartorul principal a fost, si acolo, tot odiosul personaj Ion Dincă, demnitarul comunist poreclit sugestiv, de către cei care au fost sau erau gata-gata să fie victimele sale, „Te(-)leagă”.

Sursa: ziarultimpul.ro - Autor: Paul Parvu

Anzi, tutto ciò che accade nelle nostre vite e anche nel mondo intero è il risultato della frenesia dei nostri pensieri, anche  quelli inconsci. Infatti la malattia, il successo, la felicità e anche la ricchezza sono legati al nostro modo di pensare. Le persone che pensano da vittime, attireranno nelle loro vite sempre un tiranno che confermerà quello che sono. Per smettere di essere una vittima o un tiranno bisogna cambiare i programmi della propria mente, ossia i contenuti abituali dei propri pensieri, e immetterne degli altri, anche con l’aiuto di affermazioni. Per esempio, se mi sento non particolarmente fortunata per la mia situazione economica, affinché un po’ di abbondanza arrivi nella mia vita, devo eliminare dalla mia mente tutti quei pensieri di mancanza, sfortuna, invidia e convincermi che anch’io posso ricevere tutto ciò di cui ho bisogno.Allo stesso modo, se ci sono delle situazioni spiacevoli nella mia vita, devo osservare il mio modo di pensare rispetto a queste faccende. Facciamo un esempio: se non ricevo quello che mi spetta nella spartizione di un eredità, mi dovrei chiedere perché ho attirato ciò nella mia vita. In effetti o sono una persona portata a rubare, e quindi ricevo quello che solitamente faccio, oppure la mia convinzione è che tutti sono dei disonesti e che io vengo sempre derubata. Immancabilmente con pensieri del genere attiro queste realtà nella mia vita. In questo caso il pensiero adeguato dovrebbe essere “io ho sempre ricevuto dalla vita e dagli altri quello che è mio e anche di più”. Dobbiamo togliere l’attenzione dal nostro vecchio modo di pensare. Quello che sto scrivendo è dimostrato in molti libri, ma esiste anche un metodo semplicissimo per sperimentarlo personalmente. Basta osservare i propri pensieri e il loro effetto nella vita quotidiana per qualche giorno.

Il potere del cambiamento

Non nascondo di provare un certo disagio per i contenuti di alcuni dei miei pensieri che non pensavo di avere. Però questo mi da l’opportunità di capire dove sono sintonizzata, e mi da nello stesso tempo anche il potere di cambiare. In effetti ho potuto sperimentare sulla mia pelle che quello che giudico negli altri, col tempo lo divento, e quello che non sopporto in certe persone è un mio riflesso o un mio modo distorto di vedere il mondo. Inoltre accade che vicende passate riaffiorano alla mia mente con la stessa intensità, se non maggiore, di quando le vivevo e mi causano le stesse emozioni e disagi del passato. Però essendo consapevole, invece di lasciarmi trascinare in una disputa virtuale che non ha nulla da invidiare a un duello occhio per occhio, decido di interrompere la triste rappresentazione e riempio la mia mente di brevi frasi come “sono calma, sono tranquilla”. Dopo qualche secondo le immagini nocive scompaiono. Poi quando ho un po’ di tempo disponibile mi riporto indietro a quella vicenda passata e ne osservo i particolari, e così mi rendo conto che, anche se sul piano reale essa è conclusa, nella mia coscienza resta ancora una ferita profonda non ancora rimarginata, per la scarsa voglia di perdonare i malcapitati coinvolti.

Controllare e dirigere i pensieri

Un’altra possibilità è quella di osservare queste vicende passate senza partecipare emotivamente e lasciare che si dissolvano, ma per questa scelta occorre più forza di volontà. Questi dialoghi solitari riempiono di emozioni il corpo. Accade così che avvenimenti passati, continuano ancora nel presente a disturbarmi, a rendermi infelice, arrabbiata e vittima. Fate attenzione che emozioni del genere, protratte per lungo tempo, possono causare malattie anche piuttosto  gravi (vedi La vera causa delle malattie, Il Consapevole, numero 9, pag 52). Quando sono consapevole dei miei pensieri e riesco a controllarli secondo la mia volontà, mi accorgo di gestire meglio la mia vita, di sentirmi in forma, gioiosa e sicura. Č quindi nostro interesse esercitare un attento controllo sui nostri pensieri e dirigerli secondo le nostre intenzioni. Comprendere che da essi dipendono una buona salute, buoni affari, equilibrio.

Fonte: viviconsapevole.it - Autore: Ivana Iovino

Mai mult, ei cred că numai în Calea Lactee s-ar putea afla circa 60 de miliarde de asemenea planete orbitând pitice rosii cu lumină slabă, potrivit unei estimări recente.

Pe baza datelor NASA obtinute cu ajutorul vânătorului de planete sonda Kepler, oamenii de stiintă au prezis că ar trebui să existe câte o planetă de dimensiunile Pământului în zona locuibilă a fiecărei pitice rosii, cel mai comun tip de stea. Dar un grup ce specialisti a dublat acum acea estimare, după ce a constatat importanta existentei plafonului de nori în a ajuta o planetă străină să întretină viata.

Pe Pământ, sustin acesti oameni de stiintă, norii produc atât căldură, cât si racire. Ei reflectă lumina Soarelui pentru a răcori planeta si absorb radiatia în infrarosu a suprafetei planetei pentru a crea efectul de seră. Aceste procese fac parte din mecansimul ce ne mentine lumea destul de caldă încât să întretină viata, se afirmă într-un astfel de comunicat.

Zona locuibilă a unei planete este definită ca regiunea unde corpul respectiv are temperatură potrivită pentru a mentine apă lichidă pe suprafata sa, ceea ce se consideră o conditie de bază a vietii asa cum o stim. Dacă o planetă este prea departe de steaua sa, apa ei îngheată, dacă este prea aproape, apa se evaporă. Și de vreme ce piticele rosii sunt mai stinse si mai reci decât Soarele, zonele lor locuibile sunt mult mai confortabile decât cea a sistemului nostru solar.

Descoperirea le-ar putea oferi astrofizicienilor noi mijloace de confirmare a prezentei apei lichide pe suprafata exoplanetelor, judecând după prezenta norilor în atmosfera acestora, totul cu ajutorul Telescopului Spatial James Webb, un nou observator ce va fi lansat în Spatiu în 2018.

Sursa: stiintasitehnica.ro - Autor: Alexandru Safta

Stim cu totii numele celebrului pictor Pablo Picasso, unul dintre genii al secolului XX-lea. A trecut prin toate etapele vietii – saracie si bogatie, razboi si pace, atentia femeilor si faima in intreaga lume. In 2009, revista “The Times” l-a numit “unul dintre cei mai buni artisti, care a trait in ultimii 100 de ani”. Povestea succesului sau este  aproape imposibil de repetat, dar avem multe de invatat de la Picasso.

In acest articol veti citi 7 sfaturi de la maestru, cu privire la modul de a trai si de a crea fara oprire.

1. Pentru a face, trebuie sa crezi

“Poate, cineva care crede ca poate. Nu poate, cineva care crede ca nu poate. Aceasta este un lucru constant si o lege de necontestat. “

Convingerile controleaza rezultatul actiunilor. Daca credeti ca nu reusiti, exista un procent mare de probabilitate ca veti incepe sa deveniti nervos sau chiar sa faceti inconstient greseli. Pe de alta parte, daca credeti ca puteti face orice, creierul dumneavoastra va incepe sa lucreze in alta directie si sa caute solutii. Ca rezultat, solutiile si oportunitatile vor iesi din toate partile, ca ciupercile dupa ploaie.

2. Extindeti limitele cunostintelor si abilitatilor

“Intotdeauna fac ceea ce nu stiu, ca sa invat cum se face.”

Pentru a va dezvolta, trebuie sa va impingeti inainte. Acest lucru poate fi infricosator. Cel mai bun sfat, care il pot da pe acest subiect: fiti prezent cat mai mult posibil, atunci cand faceti ceva pe care, inca, nu stiti cum se face. Acest lucru poate reduce in mod semnificativ posibilele experiente negative. Atunci cand mintea si corpul nu au aceste sentimente, devine mai usor sa va concentrati, sa inregistrati progrese si in cele din urma, sa invatati un lucru dorit.

3. Nu asteptati sa vina inspiratia, incepeti

“Inspiratia exista, dar vine cu munca, ca si pofta.”

Da, inspiratia exista, dar ea trebuie sa va gaseasca in momentul de lucru. Nu pierdeti timpul, in asteptarea momentului “potrivit”. Daca inspiratia va veni – e bine, creati! Dar nu va limitati numai cu momentele acestui ingredient magic. Uneori, trebuie sa va fortati sa faceti un lucru care nu prevede abilitatile speciale si e o prostie sa asteptati un astfel de sprijin pentru munca respectiva. Inspiratia e ca un condiment, trebui pus destul de putin, dar ea poate schimba totul.

4. Actionati mai mult si mai mult

“Lasati pe maine doar ceea ce nu vreti sa terminati pana la moarte. Actiunea este cheia principala a succesului.”

Fara actiune orice informatie este inutila. Aceasta este o parte din dezvoltarea personala, care este adesea uitata sau ignorata. Uneori poate parea dificil de actionat sau ca acum „nu e” momentul. Dar obiceiul de a face ceva, poate schimba foarte multe. Acesta este cel mai eficient mod de a obtine rezultate. In cursul actiunii, mai bine te cunosti pe tine insuti, iti formezi viziunea personala, si  pui abilitatile personale in practica.

5. Puneti intrebarile corecte

“Altii au vazut ceea ce a fost si au intrebat de ce. Am vazut ceea ce ar putea fi si m-am intrebat: de ce nu.”

Este usor sa va puneti intrebarile nepotrivite, intrebari care doar vor confirma ca sunteti incompetent, prost si fara dreptate. Intrebarile care va va scadea entuziasmul, in loc de a vi-l ridica. Puneti intrebari pozitive, care deschid usa oportunitatilor. In aproape orice situatie puteti sa va puneti urmatoarea intrebare: ce este bun in aceasta experienta? Aceasta este o modalitate rapida de a va schimba, cu ajutorul simtului de recunoastere, starea de spirit si gandurile.

6. Nu judecati si veti vedea frumusetea ascunsa

“Daca am putea scapa de creier si sa folosim doar ochii…”

Traiti-va clipa si atunci veti analiza si judeca mai putin in toate partile. Doar in aceasta clipa, lumea din jur devine mai neobisnuita. Doar in aceasta clipa, puteti vedea mai mult dinamism si culoare in copaci, natura, oameni. Totul devine minunat si valoros, de parca vezi tot ce te inconjoara in lumini mai aprinse, mai clare.

7. Inca nu e tarziu sa ne bucuram de viata

“Tineretea nu are varsta.”

Nu lasati opinia publica sa va dicteze ceea ce puteti si ceea ce nu puteti, doar din cauza varstei. In cele mai multe cazuri, varsta este o simpla cifra de referinta numai in mintea noastra. Daca va uitati la viata dumneavoastra liniar, ca pe o perioada de timp, intr-adevar e prea tarziu pentru a schimba ceva. Daca veti invata sa fiti prezent mai mult in “acum”, cea mai parte gandurilor pur si simplu dispare. Intelegeti ca aveti posibilitatea de a alege in mod constient si de a face ceea ce doriti. Acum.

Sursa: nuaisacrezi.ro

Solve our daily updated chess puzzles with three levels of difficulty.

To enter the solution, click on the desired piece and drag it to the target square.

In some puzzles you have to enter a series of moves. You like chess puzzles?

The bittersweet argument over whether Aspartame is safe or not has been going on for a long time. On one side we have medical evidence that suggests we should avoid using it and on the other side we lean on the FDA’s approval that suggests it is safe. Since generally that seems to be the factor that many continue to hold trust based upon, I thought we could look into the Aspartame story to find out how it came to be accepted as safe by the FDA. You would think that something so widely used and so well accepted would have quite the pristine story leading to its acceptance. I imagine one will discover otherwise after reading this post.

It all starts in the mid 1960′s with a company called G.D. Searle. One of their chemists accidentally creates aspartame while trying to create a cure for stomach ulcers. Searle decides to put aspartame through a testing process which eventually leads to its approval by the FDA. Not long after, serious health affects begin to arise and G.D. Searle comes under fire for their testing practices. It is revealed that the testing process of Aspartame was among the worst the investigators had ever seen and that in fact the product was unsafe for use. Aspartame triggers the first criminal investigation of a manufacturer put into place by the FDA in 1977. By 1980 the FDA bans aspartame from use after having 3 independent scientists study the sweetener. It was determined that one main health effects was that it had a high chance of inducing brain tumors. At this point it was clear that aspartame was not fit to be used in foods and banned is where it stayed, but not for long.

Early in 1981 Searle Chairman Donald Rumsfeld (who is a former Secretary of Defense.. surprise surprise) vowed to “call in his markers,” to get it approved. January 21, 1981, the day after Ronald Reagan’s inauguration, Searle took the steps to re-apply aspartame’s approval for use by the FDA. Ronald Reagans’ new FDA commissioner Arthur Hayes Hull, Jr., appointed a 5-person Scientific Commission to review the board of inquiry’s decision. It did not take long for the panel to decide 3-2 in favor of maintaining the ban of aspartame. Hull then decided to appoint a 6th member to the board, which created a tie in the voting, 3-3. Hull then decided to personally break the tie and approve aspartame for use. Hull later left the FDA under allegations of impropriety, served briefly as Provost at New York Medical College, and then took a position with Burston-Marsteller. Burstone-Marstella is the chief public relations firm for both Monsanto and GD Searle. Since that time he has never spoken publicly about aspartame.

It is clear to this point that if anything the safety of aspartame is incredibly shaky.  It has already been through a process of being banned and without the illegitimate un-banning of the product, it would not be being used today. Makes you wonder how much corruption and money was involved with names like Rumsfeld, Reagan and Hull involved so heavily. In 1985, Monsanto decides to purchase the aspartame patent from G.D. Searle. Remember that Arthur Hull now had the connection to Monsanto. Monsanto did not seem too concerned with the past challenges and ugly image aspartame had based on its past. I personally find this comical as Monsanto’s products are banned in many countries and of all companies to buy the product they seem to fit best as they are champions of producing incredibly unsafe and untested products and making sure they stay in the market place.

Since then, aspartame has been under a lot of attack by scientists, doctors, chemists and consumers about it’s safety and neurotoxic properties. Piles of comprehensive studies have been completed that show aspartame is a cause for over 90 serious health problems such as cancer, leukemia, headaches, seizures, fibromyalgia, and epilepsy just to name a few. We have written several articles discussing various affects of aspartame. Aspartame Leukemia Link. Aspartame and Brain Damage.

For a full timeline on aspartame’s legal and safety battles, expand the box below.

Full Aspartame Timeline
Timeline

December 1965– While working on an ulcer drug, James Schlatter, a chemist at G.D. Searle, accidentally discovers aspartame, a substance that is 180 times sweeter than sugar yet has no calories.

Spring 1967– Searle begins the safety tests on aspartame that are necessary for applying for FDA approval of food additives.

Fall 1967– Dr. Harold Waisman, a biochemist at the University of Wisconsin, conducts aspartame safety tests on infant monkeys on behalf of the Searle Company. Of the seven monkeys that were being fed aspartame mixed with milk, one dies and five others have grand mal seizures.

November 1970– Cyclamate, the reigning low-calorie artificial sweetener — is pulled off the market after some scientists associate it with cancer. Questions are also raised about safety of saccharin, the only other artificial sweetener on the market, leaving the field wide open for aspartame.

December 18, 1970– Searle Company executives lay out a “Food and Drug Sweetener Strategy’ that they feel will put the FDA into a positive frame of mind about aspartame. An internal policy memo describes psychological tactics the company should use to bring the FDA into a subconscious spirit of participation” with them on aspartame and get FDA regulators into the “habit of saying, “Yes”.”

Spring 1971– Neuroscientist Dr. John Olney (whose pioneering work with monosodium glutamate was responsible for having it removed from baby foods) informs Searle that his studies show that aspartic acid (one of the ingredients of aspartame) caused holes in the brains of infant mice. One of Searle’s own researchers confirmed Dr. Olney’s findings in a similar study.

February 1973– After spending tens of millions of dollars conducting safety tests, the G.D. Searle Company applies for FDA approval and submits over 100 studies they claim support aspartame’s safety.

March 5, 1973– One of the first FDA scientists to review the aspartame safety data states that “the information provided (by Searle) is inadequate to permit an evaluation of the potential toxicity of aspartame”. She says in her report that in order to be certain that aspartame is safe, further clinical tests are needed.

May 1974– Attorney, Jim Turner (consumer advocate who was instrumental in getting cyclamate taken off the market) meets with Searle representatives to discuss Dr. Olney’s 1971 study which showed that aspartic acid caused holes in the brains of infant mice.

July 26, 1974– The FDA grants aspartame its first approval for restricted use in dry foods.

August 1974– Jim Turner and Dr. John Olney file the first objections against aspartame’s approval.

March 24, 1976– Turner and Olney’s petition triggers an FDA investigation of the laboratory practices of aspartame’s manufacturer, G.D. Searle. The investigation finds Searle’s testing procedures shoddy, full of inaccuracies and “manipulated” test data. The investigators report they “had never seen anything as bad as Searle’s testing.”

January 10, 1977– The FDA formally requests the U.S. Attorney’s office to begin grand jury proceedings to investigate whether indictments should be filed against Searle for knowingly misrepresenting findings and “concealing material facts and making false statements” in aspartame safety tests. This is the first time in the FDA’s history that they request a criminal investigation of a manufacturer.

January 26, 1977– While the grand jury probe is underway, Sidley & Austin, the law firm representing Searle, begins job negotiations with the U.S. Attorney in charge of the investigation, Samuel Skinner.

March 8, 1977– G. D. Searle hires prominent Washington insider Donald Rumsfeld as the new CEO to try to turn the beleaguered company around. A former Member of Congress and Secretary of Defense in the Ford Administration, Rumsfeld brings in several of his Washington cronies as top management.

July 1, 1977– Samuel Skinner leaves the U.S. Attorney’s office and takes a job with Searle’s law firm. (see Jan. 26th)

August 1, 1977– The Bressler Report, compiled by FDA investigators and headed by Jerome Bressler, is released. The report finds that 98 of the 196 animals died during one of Searle’s studies and weren’t autopsied until later dates, in some cases over one year after death. Many other errors and inconsistencies are noted. For example, a rat was reported alive, then dead, then alive, then dead again; a mass, a uterine polyp, and ovarian neoplasms were found in animals but not reported or diagnosed in Searle’s reports.

December 8, 1977– U.S. Attorney Skinner’s withdrawal and resignation stalls the Searle grand jury investigation for so long that the statue of limitations on the aspartame charges runs out. The grand jury investigation is dropped.

June 1, 1979– The FDA established a Public Board of Inquiry (PBOI) to rule on safety issues surrounding NutraSweet.

September 30, 1980– The Public Board of Inquiry concludes NutraSweet should not be approved pending further investigations of brain tumors in animals. The board states it “has not been presented with proof of reasonable certainty that aspartame is safe for use as a food additive.”

January 1981– Donald Rumsfeld, CEO of Searle, states in a sales meeting that he is going to make a big push to get aspartame approved within the year. Rumsfeld says he will use his political pull in Washington, rather than scientific means, to make sure it gets approved.

January 21, 1981– Ronald Reagan is sworn in as President of the United States. Reagan’s transition team, which includes Donald Rumsfeld, CEO of G. D. Searle, hand picks Dr. Arthur Hull Hayes Jr. to be the new FDA Commissioner.

March, 1981– An FDA commissioner’s panel is established to review issues raised by the Public Board of Inquiry.

May 19, 1981– Three of six in-house FDA scientists who were responsible for reviewing the brain tumor issues, Dr. Robert Condon, Dr. Satya Dubey, and Dr. Douglas Park, advise against approval of NutraSweet, stating on the record that the Searle tests are unreliable and not adequate to determine the safety of aspartame.

July 15, 1981– In one of his first official acts, Dr. Arthur Hayes Jr., the new FDA commissioner, overrules the Public Board of Inquiry, ignores the recommendations of his own internal FDA team and approves NutraSweet for dry products. Hayes says that aspartame has been shown to be safe for its’ proposed uses and says few compounds have withstood such detailed testing and repeated close scrutiny.

October 15, 1982– The FDA announces that Searle has filed a petition that aspartame be approved as a sweetener in carbonated beverages and other liquids.

July 1, 1983– The National Soft Drink Association (NSDA) urges the FDA to delay approval of aspartame for carbonated beverages pending further testing because aspartame is very unstable in liquid form. When liquid aspartame is stored in temperatures above 85 degrees Fahrenheit, it breaks down into DKP and formaldehyde, both of which are known toxins.

July 8, 1983– The National Soft Drink Association drafts an objection to the final ruling which permits the use of aspartame in carbonated beverages and syrup bases and requests a hearing on the objections. The association says that Searle has not provided responsible certainty that aspartame and its’ degradation products are safe for use in soft drinks.

August 8, 1983– Consumer Attorney, Jim Turner of the Community Nutrition Institute and Dr. Woodrow Monte, Arizona State University’s Director of Food Science and Nutritional Laboratories, file suit with the FDA objecting to aspartame approval based on unresolved safety issues.

September, 1983– FDA Commissioner Hayes resigns under a cloud of controversy about his taking unauthorized rides aboard a General Foods jet. (General foods is a major customer of NutraSweet) Burson-Marsteller, Searle’s public relation firm (which also represented several of NutraSweet’s major users), immediately hires Hayes as senior scientific consultant.

Fall 1983– The first carbonated beverages containing aspartame are sold for public consumption.

November 1984– Center for Disease Control (CDC) “Evaluation of consumer complaints related to aspartame use.” (summary by B. Mullarkey)

November 3, 1987– U.S. hearing, “NutraSweet: Health and Safety Concerns,” Committee on Labor and Human Resources, Senator Howard Metzenbaum, chairman.

Sources: minds.com - Author: Joe Martino

http://www.sweetpoison.com/aspartame-side-effects.html

http://rense.com/general33/legal.htm

http://dorway.com/

Physicist Roger Penrose, of the University of Oxford, and anesthesiologist Stuart Hameroff, of the University of Arizona, propose that the brain acts as a quantum computer - a computational machine that makes use of quantum mechanical phenomena (like the ability of particles to be in two places at once) to perform complex calculations. In the brain, fibers inside neurons could form the basic units of quantum computation, Penrose and Hameroff explained at the Global Future 2045 International Congress, a futuristic conference held here June 15-16.

The idea is appealing, because neuroscience, so far, has no satisfactory explanation for consciousness - the state of being self-aware and having sensory experiences and thoughts. But many scientists are skeptical, citing a lack of experimental evidence for the idea.

The Orch OR model

Penrose and Hameroff developed their ideas independently, but collaborated in the early 1990s to develop what they call the Orchestrated Objective Reduction (Orch OR) model.

Penrose's work rests on an interpretation of the mathematician Kurt Godel's incompleteness theorem, which states that certain results cannot be proven by a computer algorithm. Penrose argues that human mathematicians are capable of proving so-called "Godel-unprovable" results, and therefore human brains cannot be described as typical computers. Instead, he says, to achieve these higher abilities, brain processes must rely on quantum mechanics.

But Penrose's theory didn't explain how this quantum computing occurred inside actual brains, just that the phenomenon would be needed to solve certain mathematical equations. Hameroff read Penrose's work and suggested small fibrous structures that give cells their structural support - known as microtubules - might be capable of carrying out quantum computations.

Microtubules are made up of units of the protein tubulin, which contains regions where electrons are swirling around very close to each other. Hameroff proposed that these electrons could become "quantum entangled," a state in which two particles retain a connection, and an action performed on one affects the other, even when the two are separated by a distance.

In the Orch OR model, the mathematical probabilities that describe the quantum states of these entangled electrons in microtubules become unstable in space-time. These mathematical probabilities are called wave functions, and in this scenario they collapse, moving from a state of probability to a specific actuality. In this state, the microtubules in one neuron could be linked to those in other neurons via electrical connections known as gap junctions. These junctions would allow the electrons to "tunnel" to other regions of the brain, resulting in waves of neural activity that are perceived as conscious experience.

"Penrose had a mechanism for consciousness, and I had a structure," Hameroff told LiveScience.

Problems with the model

Interesting as it sounds, the Orch OR model has not been tested experimentally, and many scientists reject it.

Quantum computers - computers that take advantage of quantum mechanical effects to achieve extremely speedy calculations - have been theorized, but only one (built by the company D-Wave) is commercially available, and whether it's a true quantum computer is debated. Such computers would be extremely sensitive to perturbations in a system, which scientists refer to as "noise." In order to minimize noise, it's important to isolate the system and keep it very cold (because heat causes particles to speed up and generate noise).

Building quantum computers is challenging even under carefully controlled conditions. "This paints a desolate picture for quantum computation inside the wet and warm brain," Christof Koch and Klaus Hepp, of the University of Zurich, Switzerland, wrote in an essay published in 2006 in the journal Nature.

Another problem with the model has to do with the timescales involved in the quantum computation. MIT physicist Max Tegmark has done calculations of quantum effects in the brain, finding that quantum states in the brain last far too short a time to lead to meaningful brain processing. Tegmark called the Orch OR model vague, saying the only numbers he's seen for more concrete models are way off.

"Many people seem to feel that consciousness is a mystery and quantum mechanics is a mystery, so they must be related," Tegmark told LiveScience.

The Orch OR model draws criticism from neuroscientists as well. The model holds that quantum fluctuations inside microtubules produce consciousness. But microtubules are also found in plant cells, said theoretical neuroscientist Bernard Baars, CEO of the nonprofit Society for Mind-Brain Sciences in Falls Church, VA., who added, "plants, to the best of our knowledge, are not conscious."

These criticisms do not rule out quantum consciousness in principle, but without experimental evidence, many scientists remain unconvinced.

"If somebody comes up with just one single experiment," to demonstrate quantum consciousness, Baars said, "I will drop all my skepticism."

Source: sott.net - Author: Tanya Lewis

Romania si Spania au votat impotriva masurii, relateaza AFP.

Masura a fost adoptata de 23 de state, deschizand calea aplicarii ei de catre Comisia Europeana. Doar Spania, principala utilizatoare a insecticidului, si Romania au votat impotriva.

Potrivit studiilor Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara, Fipronil prezinta un risc "ridicat" cand este folosit pentru tratarea culturilor de porumb.

Incepand din 31 decembrie 2013, utilizarea insecticidului va fi interzisa timp de doi ani la tratarea semintelor de porumb si de floarea soarelui.

BASF a contestat decizia, argumentand ca Executivul UE trebuia sa initieze un "plan ambitios pentru identificarea cauzelor reale ale problemelor la sanatatea albinelor".

La randul sau, organizatia ecologica Greenpeace considera moratoriul de doi ani "insuficient".

Sursa: bzi.ro