Non siete riusciti a partire per le vacanze a causa della neve e del gelo che nelle ultime settimane hanno bloccato strade e cieli di mezzo mondo? Che ci crediate o no è tutta colpa del caldo, del riscaldamento globale e dello scioglimento dei ghiacci artici. A rivelarlo uno studio tedesco.
Nevicate da record sulla East Cost, aeroporti chiusi in mezza Europa, traffico aereo in tilt e vacanze natalizie a rischio per migliaia di cittadini americani ed europei. Tutta colpa della neve che nelle ultime settimane è caduta copiosa su New York, Londra, Parigi, Berlino e delle piogge torrenziali che hanno investito zone tipicamente asciutte come la Spagna meridionale e le Isole Canarie. Ma come? Non si era detto che c’era il riscaldamento globale, che le temperature erano in costante aumento e che avremmo dovuto prepararci ad inverni sempre più miti e asciutti?
In effetti secondo la NASA il 2010 è stato l’anno più caldo dal 1879, quando sono iniziate le prime registrazioni ufficiali su temperature e clima. Non solo: la World Meteorological Organization ha recentemente confermato che il decennio 2001-2010 è stato il più rovente dal 1850. Qualcosa quindi non quadra...
Il freddo vien dal caldo
Il nodo è stato sciolto qualche settimana fa dai ricercatori dell’Institute for Climate Impact Research di Postdam (Germania), che in un articolo pubblicato su Journal Of Geophysical Research spiegano come le grandi nevicate e il freddo intenso di queste settimane siano una conseguenza del surriscaldamento del pianeta. Vladimir Petoukhov e il suo staff hanno utilizzato un complesso software di simulazione climatica per ricostruire la circolazione dell’aria sulla zona orientale dell’Artico, tra il mare di Barents, la Norvegia e la Russia. Negli ultimi trent’anni quest’area ha subito una drastica riduzione della superficie ghiacciata, che oggi è del 20% più piccola rispetto agli anni ‘80 nonostante il freddo intenso dell’inverno 2005-2006. In questa zona il mare, non più ricoperto dal ghiaccio, durante l’estate assorbe una enorme quantità di calore, che durante l’inverno viene rilasciata. L’oceano si trasforma quindi in una specie di enorme termosifone e ciò non fa che accelerare ulteriormente il processo di riscaldamento.
Gli scienziati hanno alimentato il modello computerizzato simulando una progressiva riduzione della copertura ghiacciata di questa zona dal 100% all’ 1% e hanno poi analizzato gli effetti di questo fenomeno sul clima europeo. Secondo Petoukhov lo scioglimento del ghiaccio artico causa un surriscaldamento degli strati più bassi dell’atmosfera: sopra il mare si forma così un sistema di alta pressione anomalo che spinge verso sud turbini di aria fredda polare. Gli inverni freddi degli ultimi anni sarebbero insomma stati causati, nella maggior parte dei casi, dal riscaldamento globale.
"Gli inverni rigidi non smentiscono le teorie del surriscaldamento, ma la completano" dichiara Petoukhov. "Queste anomalie hanno triplicato la probabilità degli inverni estremanente freddi in Europa e nel nord dell’Asia". Le teorie fino ad oggi più accreditate attribuivano la responsabilità degli inverni gelidi alla riduzione dell’attività della Corrente del Golfo e del Sole, ma secondo i fisici tedeschi la correlazione tra questi fenomeni è piuttosto debole.
La prova del... -9(°C)
La teoria di Petoukhov sembra confermata anche da alcuni dati empirici. Gli scienziati hanno osservato che nell’inverno 2005-2006 le temperature medie della Siberia e delle zone limitrofe sono state di 9 - 10°C più basse rispetto al normale. In quell’anno sul nord dell’Atlantico non si sono osservate oscillazioni anomale dei flussi di aria. Lo stesso scienziato invita comunque a non trarre conclusioni affrettate: il suo studio riguarda infatti le probabilità di cambiamenti climatici nel lungo periodo. "Io credo che nessuno sappia," si legge nel comunicato stampa pubblicato sul sito dell’Intitute for Climate Impact Research di Postdam "quanto rigido potrà essere il prossimo inverno".
How does an archivist understand the relationship among billions of documents or search for a single record in a sea of data? With the proliferation of digital records, the task of the archivist has grown more complex. This problem is especially acute for the National Archives and Records Administration (NARA), the government agency responsible for managing and preserving the nation's historical records.
At the end of President George W. Bush's administration in 2009, NARA received roughly 35 times the amount of data as previously received from the administration of President Bill Clinton, which itself was many times that of the previous administration. With the federal government increasingly using social media, cloud computing and other technologies to contribute to open government, this trend is not likely to decline. By 2014, NARA is expecting to accumulate more than 35 petabytes (quadrillions of bytes) of data in the form of electronic records.
"The National Archives is a unique national institution that responds to requirements for preservation, access and the continued use of government records," said Robert Chadduck, acting director for the National Archives Center for Advanced Systems and Technologies.
To find innovative and scalable solutions to large-scale electronic records collections, Chadduck turned to the Texas Advanced Computing Center (TACC), a National Science Foundation- (NSF) funded center for advanced computing research, to draw on the expertise of TACC's digital archivist, Maria Esteva, and data analysis expert, Weijia Xu.
"For the government and the nation to effectively respond to all of the requirements that are associated with very large digital record collections, some candidate approaches and tools are needed, which are embodied in the class of cyberinfrastructure that is currently under development at TACC," Chadduck said.
After consulting with NARA about its needs, members of TACC's Data and Information Analysis group developed a multi-pronged approach that combines different data analysis methods into a visualization framework. The visualizations act as a bridge between the archivist and the data by interactively rendering information as shapes and colors to facilitate an understanding of the archive's structure and content.
Archivists spend a significant amount of time determining the organization, contents and characteristics of collections so they can describe them for public access purposes. "This process involves a set of standard practices and years of experience from the archivist side," said Xu. "To accomplish this task in large-scale digital collections, we are developing technologies that combine computing power with domain expertise."
This snapshot corresponds to a regularly organized website containing a total of 2,000 files of different file formats. Highlighted in shades of yellow are different number of Portable Document Format (PDF) files. The purple color shows patterns in file naming convention across directories. Credit: Visualizations courtesy of Maria Esteva, Weijia Xu, Suyog Dutt Jain, and Varun Jain.
Knowing that human visual perception is a powerful information processing system, TACC researchers expanded on methods that take advantage of this innate skill. In particular, they adapted the well-known treemap visualization, which is traditionally used to represent file structures, to render additional information dimensions, such as technical metadata, file format correlations and preservation risk-levels. This information is determined by data driven analysis methods on the visualization's back-end. The renderings are tailored to suit the archivist's need to compare and contrast different groups of electronic records on the fly. In this way, the archivist can assess, validate or question the results and run other analyses.
One of the back-end analysis methods developed by the team combines string alignment algorithms with Natural Language Processing methods, two techniques drawn from biology. Applied to directory labels and file naming conventions, the method helps archivists infer whether a group of records is organized by similar names, by date, by geographical location, in sequential order, or by a combination of any of those categories.
Another analysis method under development computes paragraph-to-paragraph similarity and uses clustering methods to automatically discover "stories" from large collections of email messages. These stories, made by messages that refer to the same activity or transaction, may then become the points of access to large collections that cannot be explored manually.
To analyze terabyte-level data, the researchers distribute data and computational tasks across multiple computing nodes on TACC's high performance computing resource, Longhorn, a data analysis and visualization cluster funded by NSF. This accelerates computing tasks that would otherwise take a much longer time on standard workstations.
"TACC's nationally recognized, HPC supercomputers constitute wonderful national investments," said Chadduck. "The understanding of how such systems can be effective is at the core of our collaboration with TACC."
The question remains as to whether archivists and the public will adapt to the abstract data representations proposed by TACC.
"A fundamental aspect of our research involves determining if the representation and the data abstractions are meaningful to archivists conducting analysis, if they allow them to have a clear and thorough understanding of the collection," said Esteva.
Throughout the research process, the TACC team has sought feedback from archivists and information specialists on the University of Texas at Austin campus, and in the Austin community.
"The research addresses many of the problems associated with comprehending the preservation complexities of large and varied digital collections," said Jennifer Lee, a librarian at the University of Texas at Austin. "The ability to assess varied characteristics and to compare selected file attributes across a vast collection is a breakthrough."
The NARA/TACC project was highlighted by the White House in its report to Congress as a national priority for the federal 2011 technology budget. The researchers presented their findings at the 6th International Digital Curation Conference, and at the 2010 Joint Conference on Digital Libraries.
As data collections grow bigger, new ways to display and interact with the data are necessary. Currently, TACC is building a transformable multi-touch display to enhance interactivity and the collaborative aspects of archival analysis. The new system will enable multiple users to explore data concurrently while discussing its meaning.
"What constitutes research today at TACC will eventually be integrated into the cyberinfrastructure of the country, at which point it will become commonplace," said Chadduck. "In that way, TACC is providing what I believe is a window on the archives of the future."
O parte dintre copiii nostri petrec prea mult timp asezati în fata televizoarelor, spre a urmari programele favorite, numeroase si diverse, dar si a ecranului calculatorului, mai rar a marelui ecran. Aceasta situatie, deloc normala si cu efecte negative, atat în formarea caracterului, cat si asupra sanatatii fizice si psihice, a devenit, firesc, o preocupare zilnica a parintilor, responsabili, într-un fel, de aparitia acestei telemanii infantile. Din pacate, sunt si parinti care, venind acasa obositi si tracasati, folosesc televizorul tocmai spre a se asigura, din partea copiilor, de liniste si pace. In cele ce urmeaza, va vom da cateva sfaturi, dupa care vom încerca sa va convingem de nocivitatea, atat a telemaniei infantile, cat si de efectele anumitor programe asupra celor mici.
Privitul corect la televizor
Aproape în fiecare locuinta exista, astazi, cel putin un televizor. Acesta le da posibilitatea membrilor familiei sa urmareasca programele favorite. Pentru a privi, fara urmari neplacute, spre micul ecran, trebuie sa tinem seama de cateva elemente importante. - Nu asezam niciodata aparatul în apropierea altui obiect electrocasnic, în locuri umede sau langa o sursa de apa.
- Televizorul trebuie sa se afle la o înaltime de cel mult un metru; în acest fel putem evita pozitiile incomode, care ne pot crea probleme.l Distanta normala de la care putem viziona programele nu trebuie sa fie niciodata mai mica de un metru si jumatate, indiferent de marimea ecranului. - Lampa sau veioza sa fie în partea opusa ecranului (lateral spre spate); se recomanda o lumina difuza pe întreaga durata a vizionarii, care protejeaza ochii.
Programe pentru cei mici
Exista o multime de programe dedicate în special celor mici, desene animate, spectacole (filme seriale, concursuri si jocuri dintre cele mai diverse). Cu toata varietatea lor, specialistii au observat însa ca, în tematica, in continut, acestea nu difera prea mult unul de celalalt. Adevarul e ca, în prezent, excluzand latura lor atractiva, captivanta, este greu sa gasesti programe ideale pentru cei mici si pentru tineret, în masura sa reprezinte un instrument benefic formarii si educarii lor. Acestea exista, totusi, si alegerea lor trebuie facuta de parinti, nu de copii, asa cum se întampla îndeobste.
Din nefericire, multe emisiuni provoaca asa-numita agresivitate infantila, cu repercusiuni educative grave în ceea ce priveste dezvoltarea celui mic. Conform studiilor realizate de Societatea Americana de Psihologie, înainte de a împlini 14 ani, un copil a vizionat cel putin 8.000 de asasinate, prin intermediul televizorului. Aceste studii releva periculozitatea pe care o comporta micul ecran, programele cu actiuni violente eliminand capacitatea imaginativa, inoculand în caracterul privitorilor antivalori umane, ca agresivitatea, primatul fortei si al potentelor fizice, rezolvarea oricaror conflicte prin eliminarea adversarului. Aceleasi efecte le au si unele programe publicitare, care exacerbeaza performanta fizica, grotescul, prostul gust si uneori promoveaza (oare, inconstient?) agramatismul, denatura(liza)rea limbajului.
Sa nu mai lasam copiii la televizor?
Fiind un mijloc modern si atractiv de informare si de divertisment, televizorul trebuie si poate fi folosit în procesul de educatie. Repetam, însa, controlul si decizia asupra programelor si a timpului afectat vizionarii lor trebuie sa fie in primul rand si preponderent ale parintilor. Cu tactul cuvenit, „alegerea” aceasta sa dea celor mici senzatia ca le apartine. Spre a avea succes, este bine sa nu uitam urmatoarele:
- Daca micutul agreeaza numai un anumit tip de programe, conditionati urmarea lor si de participarea la alte programe, formative, dar si ispititoare, cu care, încet-încet, se va obisnui si va începe sa-i placa acest „joc”. - Copiii, ca si adolescentii, discuta mult între ei despre programele de la televizor, creand, în grupuri si pe spatii de influenta mici, o adevarata „moda” TV. Daca asemenea discutii au loc în prezenta noastra, ar trebui sa participam la ea, oferindu-ne parerea, nu judecati sententioase, pe care copiii nu le accepta niciodata.
- Familia si scoala trebuie sa conlucreze pentru organizarea unor manifestari cultural-educative legate de programele TV. Celor mici le place – în discutii – sa faca pe... oamenii mari. - In sfarsit, este important, si în acest domeniu, ce prieteni au copiii dumneavoastra, de ce calitate sunt ei, de ce conditie sociala si ce aspiratii au grupurile si familiile din care provin. Trebuie sa întelegem ca televizorul nu este, mai ales pentru cei mici, doar o distractie, ci trebuie sa fie, in primul rand si esential, un eficient mijloc educativ.
Cand spui Stephen King, spui maestrul absolut al romanelor de groaza. „Omul este nebun, cu desavarsire nebun, caci un om intreg la minte n-ar putea avea asemenea idei”, scria, despre fascinantul autor american, un critic literar. Dar cum nebunia se vinde bine iar ideile terifiante ale „regelui horror” i-au facut pe milioane de oameni sa fie efectiv dependenti de operele sale, Hollywood-ul nu putea sta deoparte. Majoritatea cartilor lui King, de la Shining si Carrie la Christine sau The Green Mile, au fost ecranizate, filmele respective fiind vizionate de sute de milioane de oameni. Cea mai recenta adaptare a unui roman de Stephen King este The Mist, care va rula de saptamana aceasta pe ecranele romanesti sub titlul Negura.
Monstrii
King a scris romanul omonim in 1980, la apogeul carierei sale literare. Si trebuie spus ca The Mist este, intr-adevar, unul dintre cele mai bine realizate romane ale sale, atat din punct de vedere al scriiturii, ce demonstreaza deplina maturitate artistica la care ajunsese autorul, cat si din punctul de vedere al subiectului ales. Multi critici literari l-au comparat cu Ciuma, a lui Albert Camus, fiindca, pastrand proportiile, subiectul este acelasi – reactia oamenilor in fata unei amenintari aflate dincolo de puterea lor de intelegere.
Dupa o furtuna cumplita, comunitatea unui orasel american devine victima unor creaturi terifiante, aparute din mijlocul unei neguri care cuprinde imprejurimile. Nimeni nu stie care este cauza acestei cete nemaivazute, dar curand apar zvonuri despre un experiment desfasurat la o baza militara secreta din apropiere. Experimentul, numit The Arrowhead Project, vizeaza patrunderea in alte dimensiuni, dar el va esua lamentabil, declansand un dezastru.
Fara sa stie ce se petrece, artistul David Drayton (interpretat de Thomas Jane) asista, alaturi de sotia lui, Stephanie, la lasarea cetii, dar nu-si face prea multe griji. Impreuna cu fiul sau, Billy, si vecinul Brent Norton (Nathan Gamble), el pleaca la supermarket, pentru cumparaturi. David banuieste ca se petrec lucruri neobisnuite atunci cand observa pe strazi politisti agitati iar in magazin intra un barbat, sangerand si strigand ca in negura se afla „ceva” periculos. Patronii magazinului ii asculta sfatul si se baricadeaza, laolalta cu ceilalti clienti, in interior, moment in care asezarea este zguduita de un puternic seism.
Cu vizibilitatea redusa aproape de zero si nici un zgomot venit din afara, oamenii aflati in magazin sunt ingroziti si nu stiu ce sa faca. Melissa, mama a doi copii, renunta la orice precautii si pleaca spre casa, de grija celor doi copii pe care-i lasase acolo, dupa ce nu reusise sa convinga pe nimeni sa o insoteasca. Pe masura ce confuzia si spaimele cresc, doamna Carmody (Marcia Gay Harden intr-un rol demn de Oscar), o persoana bigota dar cu o capacitate oratorica iesita din comun sustine ca negura de afara este vestitoarea Apocalipsei.
Vorbele sale, initial primite cu ironie, ajung sa fie crezute atunci cand unul dintre asediati, dornic sa ia din masina o pusca, se leaga cu o funie si porneste spre parcare. Spre disperarea generala, atunci cand cei dinauntru vor trage inapoi funia, de ea atarna doar jumatate din trupul temerarului...
Un final socant
Caderea noptii accentueaza cosmarul. Creaturi apocaliptice se izbesc de geamurile magazinului, deloc speriate de tortele pe care oamenii le aprind. In cele din urma, un geam este spart iar diabolicele vietuitoare patrund inauntru, ucigand doi oameni. Predicile doamnei Carmody atrag noi si noi adepti, localnicii ajungand sa fie convinsi ca este nevoie de un sacrificiu pentru ca fiarele Apocalipsei sa fie alungate; ofranda nu va intarzia sa apara: un soldat (Samuel Witwer), care recunoaste ca proiectul esuat al armatei se afla la originea negurii.
Isterizati, adeptii lui Carmody il injunghie si il arunca afara, unde va fi devorat de creaturi enorme, ca niste crabi uriasi. In cele din urma, David, fiul sau si inca trei oameni reusesc sa scape din magazin si sa ajunga la masina, infruntand nu doar monstri din afara, ci si pe cei din interior, reprezentati de doamna Carmody si de fanaticii ei sustinatori. Gonind prin ceata, David ajunge acasa, unde-si gaseste sotia ucisa; cu inima zdrobita, el va conduce grupul de supravietuitori spre sud.
Pe drum, nu gasesc absolut nici o fiinta umana vie, ci dau peste tot felul de monstri iesiti din negura. Ramasi fara benzina, ei inteleg ca orice efort este zadarnic si recurg la un gest disperat. Dar, ca in majoritatea filmelor science-fiction americane, intervine un deux ex machina si, desi sfarsitul este socant, concluzia ramane ca ora Apocalipsei n-a sosit inca.
Homo homini lupus
Trebuie spus ca finalul cartii lui King este cu totul altul decat cel al filmului regizat de Frank Darabont. Dar, cand acesta i-a prezentat scenariul autorului, King a fost chiar placut impresionat si a spus „De ce nu?”. Reactiile de oripilare venite din partea criticii si a publicului n-au facut altceva decat sa certifice ca Darabont a castigat pariul, de vreme ce o pelicula horror care nu socheaza parca n-are nici un farmec...
Iar Stephen King a fost chiar incantat de gaselnita pentru final a prietenului sau, Frank Darabont, argumentand ca lumea care merge la un film horror nu se asteapta, oricum, la un final de comedie romantica. Una peste alta, publicul a fost cucerit totusi de acest film, care se anunta deja ca un mare succes, daca ne gandim ca, la un buget de 17 milioane dolari a reusit, in doar trei luni de la lansare, sa scoata 34 milioane!
O nota aparte o confera coloana sonora, semnata Dead Can Dance, mai ales melodia Host of Seraphim, care accentueaza extraordinar atmosfera halucinanta, apocaliptica, a filmului. Darabont, care s-a mai aflat in spatele a inca doua ecranizari dupa romanele lui King, The Shawshank Redemption si The Green Mile, n-a parut deranjat de critici. Pentru ca ideea ce trebuie desprinsa din acest film ar fi ca el se refera mai putin la monstri din afara decat la cei dinauntru, la reactia oamenilor in situatii extreme, la egoism si cruzime, la fanatism si violenta.
Este un fel de Imparatul mustelor transpus in realitatea imediata. Faptul ca filmarile au avut loc in Louisiana, statul cel mai afectat de uraganul Katrina, in urma cu cativa ani, nu e deloc intamplator, insusi Darabont recunoscand ca a fost impresionat de cosmarul refugiatilor in supermarketul Louisiana Superdome, in timpul acelui dezastru. „Am vrut sa demonstrez, spune el, ca atunci cand sunt confruntati cu situatii dificile, oamenii ajung sa-si piarda umanitatea”. Un fel de homo homini lupus, in varianta Hollywood...
Un team di ricercatori statunitensi e svizzeri ha sviluppato un impianto solare che riesce a trasformare energia solare, acqua e CO2 in “combustibile”, proprio come fanno le piante. Più o meno...
Potremmo chiamarla "la pianta biomeccanica", un dispositivo di nuova concezione sviluppato dai ricercatori del California Institute of Technology che, con un processo simile alla fotosintesi clorofilliana, trasforma energia solare, acqua e anidride carbonica in idrogeno, un vettore energetico (vedi box) che può essere impiegato nell’alimentazione di celle a combustibile per la produzione di energia elettrica. La macchina, descritta nell'ultimo numero di Science, è stata messa a punto da Sossina Haile e da un team di scienziati svizzeri ed è in grado di di ricavare l’idrogeno a partire dall’acqua grazie alla dissociazione termochimica, un procedimento a basso costo e a basso impatto ambientale.
Il pieno è (quasi) gratis
Il prototipo utilizza un sistema di lenti e specchi per concentrare l’energia del Sole in un cilindro rivestito di cerio, un raro ossido metallico (è il più abbondante tra i metalli rari) il cui comportamento varia in funzione della temperatura: emette ossigeno quando si scalda e lo assorbe quando si raffredda.
Quando all’interno del cilindro arroventato dal Sole vengono immesse acqua e CO2 il cerio si raffredda. Perdendo calore "strappa" atomi di ossigeno all’acqua, liberando così monossido di carbonio (CO) e idrogeno (H2). Quest’ultimo può essere catturato, immagazzinato e utilizzato come carburante, per esempio nelle celle combustibile che alimentano le autovetture. E da un’opportuna miscela di H2 e CO si possono ottenere gas di sintesi, anche questi utilizzabili come combustibile. Non solo: secondo i ricercatori con lo stesso dispositivo e un procedimento simile sarebbe possibile ottenere addirittura metano. Bello, forse troppo per essere vero. Almeno per ora.
Può solo migliorare
Il prototipo della Haile è infatti altamente inefficiente: attualmente riesce a trasformare solo lo 0,7-0,8% dell’energia solare che entra nel sistema (la restante parte viene dispersa sotto forma di calore). Un po’ poco, ma i ricercatori contano di arrivare al 19% migliorando l’isolamento della macchina e riducendo le dispersioni. Questo rendimento dovrebbe essere sufficiente per uno sviluppo commerciale del dispositivo. Secondo la Haile nel giro di qualche anno potrebbero sorgere grandi impianti che sfruttano questa tecnologia 24 ore su 24: di giorno grazie alla luce solare diretta e di notte grazie al calore conservato in grandi "serbatoi di caldo", speciali contenitori di sali sciolti che durante la notte cedono l’energia termica assorbita durante il giorno. La tecnologia del solare a concentrazione non è comunque nuova: il più grande impianto al mondo sta sorgendo in Spagna.
Data collected by the BaBar experiment during its final months of operation in 2008 point to a new member of the "bottomonium" family of subatomic particles. BaBar collaboration member and SLAC physicist Valentina Santoro presented the results on behalf of the collaboration last month at the Lake Louise Winter Institute, a yearly conference held at Lake Louise, Alberta, Canada. The discovery adds another piece to physicists' model of the so-called "strong" force, which binds subatomic particles into larger chunks of matter.
In 2008, members of the BaBar collaboration announced they'd discovered the lowest-energy bottomonium particle, called ?b (pronounced eta-sub-b). A subsequent BaBar study confirmed the finding in 2009. Continued examination of the final BaBar data set has now revealed another particle of the bottomonium family, called the hb (h-sub-b).
Several variants of bottomonium—a bottom quark bound to a bottom anti-quark—have been predicted and a number have now been observed, the first more than thirty years ago. But many of the predicted states remain unobserved. Each one discovered offers a valuable window into quantum chromodynamics, or QCD, explained BaBar Physics Analysis Coordinator Steve Robertson. QCD is the theory of the strong force that binds quarks into the protons and neutrons that make up atomic nuclei (and ultimately us). It's an important part of the Standard Model, currently the best theory physicists have to explain matter, energy, and how the two interact.
"Since [bottomonium particles] are held together by the strong force interactions, studying the particles is a good way to study the strong force," Robertson explained. However, studying them isn't easy. The strong force, though effectively limited in distance to lengths that span an atomic nucleus, is strong. Individual quarks have never been isolated, and all bottomonium particles are unstable and decay rapidly into lighter, less exotic particles. That means particle physicists must study them indirectly, by taking the final products of a particle collision, after any bottomonia have decayed away, and tracing back along the processes required to create these decay products. In this way, they can determine the nature of the particle at the beginning of that chain of particle decays. It's somewhat akin to running a film backward to watch shards of porcelain on the kitchen floor rise into the air and reassemble themselves into a tea cup on a table.
The BaBar researchers combed through data from more than 120 million electron–positron collisions to find their shards. They also narrowed the possibilities for how the hb particle is created, and confirmed theoretical predictions of its mass.
Less than two weeks after Santoro presented the results, a group of researchers from Belle, a collaboration based at the KEK facility in Japan, announced their observation of the hb particle while studying a completely different and somewhat unexpected decay process. Figuratively speaking, the Belle researchers watched the same pile of porcelain shards reassemble into a coffee mug.
Daca mai binele este dusmanul binelui, ce ati spune ca raul sa fie amicul lui? Oricat ar parea de greu de crezut, o asemenea posibilitate ar putea deveni realitate, astfel ca bacteria Salmonella, nume la auzul caruia multi se cutremura, ar putea oferi solutia pentru una dintre cele mai grave si mai raspandite maladii actuale: cancerul.
Bacteria va fi transformata intr-un robot liliputan, a carui sarcina va fi sa patrunda adanc in interiorul tumorilor canceroase, unde terapia conventionala nu poate actiona, si sa distruga doar celulele „rele”. Acest lucru ar putea face chimioterapia clasica mult mai eficienta si mai usor de suportat de catre pacienti. Dr. Neil Forbes, de la Universitatea Amherst, Massachusetts, a primit suma de 1 milion de dolari din partea Institutului National de Sanatate din Statele Unite, pentru a cerceta modul in care bacteria Salmonella ar putea veni de hac celulelor canceroase.
Forbes a reusit sa transforme bacteria intr-un robot viu care isi foloseste filamentul mobil (flagelul) pentru a patrunde in miezul tumorii si a o distruge din interior, eliberand substante care determina celulele canceroase sa se „sinucida”. „Odata ajunsa in interiorul tumorii, bacteria este programata sa anihileze celulele de aici, declansand un receptor al acestora, numit „receptorul mortii”, care le determina sa-si inceteze existenta. Am reusit deja acest lucru la cobai si rata lor de supravietuire a crescut considerabil”, explica Forbes.
In mod normal, cobaii cu tumori canceroase decedeaza in termen de 30 de zile. Dupa ce li s-a inoculat acest sistem bacterian si au primit o doza de radiatii, toate rozatoarele din laboratorul lui Forbes au supravietuit mult peste termenul fatidic, ceea ce inseamna ca, daca solutia va fi implementata si la om, rata de supravietuire s-ar prelungi cu multi ani. „Pare un fenomen tinand de science-fiction, spune Forbes, asistent la catedra de inginerie chimica din cadrul institutiei mentionate.
Dar Salmonella actioneaza ca un robot microscopic, ce poate inota oriunde doreste sau unde este ghidat sa o faca. Ea foloseste, pentru deplasare, filamente mobile sub forma de flageli, are senzori care-i spun incotro se indreapta si mai ales poate actiona ca o fabrica chimica in miniatura. Tot ceea ce trebuie sa facem noi este sa-i controlam ruta, in interiorul organismului, sa ii dictam ce substante chimice sa fabrice si cand sa le fabrice.
Bacteria-robot va elimina citostaticele la „punct fix”
Utilizarea bacteriilor pentru distrugerea tumorilor canceroase a fost incercata de-a lungul anilor, cu un succes moderat insa. Dar Forbes spera sa obtina performante notabile prin introducerea unei tehnici specifice, numita „injectare terapeutica intratumorala localizata”, tehnica ce vizeaza trimiterea bacteriilor in acele parti ale tumorii aflate dincolo de puterea de actiune a chimio si radioterapiei.
Gratie metodei sale, doze „personalizate” de substante chimioterapeutice ar putea fi introduse in organismul bolnavilor de cancer, facand tratamentul mult mai eficient si dozele de citostatice mult mai reduse. „Cu metodele clasice, accesul medicamentelor catre tesuturile tumorii era limitat de distributia vaselor sangvine. Dincolo de acestea, citosticele nu puteau ajunge si eficienta lor era mult diminuata. Spre deosebire de medicamente, insa, Salmonella este un organism viu care-si ia energia din mediu si poate „inota” oriunde doreste, cu ajutorul motoraselor-flageli, chiar si dincolo de vasele de sange”, precizeaza Forbes.
Savantul american adauga ca bacteriile folosite nu vor fi din genul clasic de Salmonella, atat de periculoase, ci o varianta modificata genetic si deci lipsita de toxicitate; in plus, ele contin substante care pot actiona asemenea citostaticelor, pe care le elibereaza la „punct fix”. Spre deosebire de bacteriile obisnuite, care se hranesc cu tesuturi moarte, folosind senzori specializati pentru a detecta substantele chimice emise de celulele muribunde, la „robotii Salmonella” realizati de Forbes si echipa sa senzorii au fost eliminati, asa incat bacteria sa se hraneasca si cu celule vii, dar numai din cele canceroase.
Un team di ricercatori americani sta lavorando allo sviluppo di un pannello solare che può funzionare anche al buio. Prima di parlare di rivoluzione c'è ancora da risolvere qualche problema tecnico, ma gli scienziati sono ottimisti.
Il bello dei pannelli solari è che forniscono energia a costo zero. Il brutto dei pannelli solari è che funzionano solo di giorno. Ma presto le cose potrebbero cambiare. Steven Novack, ricercatore presso l’Idaho National Laboratory, negli Stati Uniti, sta infatti lavorando allo sviluppo di celle solari nanotecnologihe che, almeno in teoria, dovrebbero funzionare anche di notte.
L’energia vien di notte...
Più della metà dell’energia proveniente dal Sole è nello spettro dell’infrarosso: durante il giorno viene assorbita dalla superficie terrestre e di notte viene rilasciata sotto forma di calore. Dal punto di vista concettuale l’idea di Novack è semplice: catturare questo calore e covertirlo in energia. Per raggiungere questo obiettivo ha sostituito le comuni cellule fotovoltaiche in silicio, che producono energia assorbendo fotoni e rilasciando elettroni, con delle microscopiche antenne che quando vengono colpite dalla radiazione infrarossa entrano in risonanza generando corrente alternata.
Sfide tecnologiche
Si tratta però di una corrente ad altissima frequenza, che per poter essere utilizzata deve essere stabilizzata e raddrizzata, cioè trasformata in corrente continua, grazie a speciali diodi sviluppati dall’Università del Colorado. Il vero problema sono le antenne, che poter catturare le onde dell’infrarosso devono essere di una lunghezza variabile da qualche millimetro a pochi nanometri: al momento Novack e il suo team sono in grado di produrre antenne che funzionano solo ai margini dello spettro IR, ma contano di ampliare il proprio potenziale entro breve. Il primo prototipo sarà pronto tra qualche mese. Attorno a questo progetto c’è una grande attesa, anche perchè, sulla carta, sembra essere molto promettente: i test effettuati fino ad ora hanno dimostrato che le celle all’infrarosso hanno un’efficienza del 46% rispetto al 25% delle celle fotovoltaiche in silicio tradizionali. Non solo: non richiedendo un’esposizione e un’inclinazione specifica dovrebbero presentare meno problemi di installazione e utilizzo. Non resta che aspettare...
Quantum physicists from the University of Innsbruck (Austria) have set another world record: They have achieved controlled entanglement of 14 quantum bits (qubits) and, thus, realized the largest quantum register that has ever been produced. With this experiment the scientists have not only come closer to the realization of a quantum computer but they also show surprising results for the quantum mechanical phenomenon of entanglement.
The term entanglement was introduced by the Austrian Nobel laureate Erwin Schrödinger in 1935, and it describes a quantum mechanical phenomenon that while it can clearly be demonstrated experimentally, is not understood completely. Entangled particles cannot be defined as single particles with defined states but rather as a whole system. By entangling single quantum bits, a quantum computer will solve problems considerably faster than conventional computers. "It becomes even more difficult to understand entanglement when there are more than two particles involved," says Thomas Monz, junior scientist in the research group led by Rainer Blatt at the Institute for Experimental Physics at the University of Innsbruck. "And now our experiment with many particles provides us with new insights into this phenomenon," adds Blatt.
World record: 14 quantum bits
Since 2005 the research team of Rainer Blatt has held the record for the number of entangled quantum bits realized experimentally. To date, nobody else has been able to achieve controlled entanglement of eight particles, which represents one quantum byte. Now the Innsbruck scientists have almost doubled this record. They confined 14 calcium atoms in an ion trap, which, similar to a quantum computer, they then manipulated with laser light. The internal states of each atom formed single qubits and a quantum register of 14 qubits was produced. This register represents the core of a future quantum computer. In addition, the physicists of the University of Innsbruck have found out that the decay rate of the atoms is not linear, as usually expected, but is proportional to the square of the number of the qubits. When several particles are entangled, the sensitivity of the system increases significantly. "This process is known as superdecoherence and has rarely been observed in quantum processing," explains Thomas Monz. It is not only of importance for building quantum computers but also for the construction of precise atomic clocks or carrying out quantum simulations.
Increasing the number of entangled particles
By now the Innsbruck experimental physicists have succeeded in confining up to 64 particles in an ion trap. "We are not able to entangle this high number of ions yet," says Thomas Monz. “However, our current findings provide us with a better understanding about the behavior of many entangled particles." And this knowledge may soon enable them to entangle even more atoms.
Some weeks ago Rainer Blatt’s research group reported on another important finding in this context in the scientific journal Nature: They showed that ions might be entangled by electromagnetic coupling. This enables the scientists to link many little quantum registers efficiently on a micro chip. "All these findings are important steps to make quantum technologies suitable for practical information processing," Rainer Blatt is convinced.
The results of this work are published in the scientific journal Physical Review Letters.
More information: 14-Qubit Entanglement: Creation and Coherence. Thomas Monz, Philipp Schindler, Julio T. Barreiro, Michael Chwalla, Daniel Nigg, William A. Coish, Maximilian Harlander, Wolfgang Hänsel, Markus Hennrich, Rainer Blatt. Phys. Rev. Lett. 106, 130506 (2011) DOI:10.1103/PhysRevLett.106.130506
Multa lume cunoaste strigatele ca de trompeta emise de elefanti, dar putini au aflat ca uriasul mamifer e capabil sa comunice la distanta prin sunete imperceptibile de om. O ciudatenie care insa are o explicatie stiintifica. Am putea spune, cu o nuanta de gluma, ca daca omul a inventat telepatia, atunci elefantul se pricepe de minune sa „vorbeasca” prin infrasunete...
„Telefonul” fara fir
S-a observat la elefantii africani ca uneori efectuau miscari coordonate bruste, desi se aflau la distanta unii fata de altii si nici o alta comunicare intre ei nu avusese loc. Etologii americani au presupus - si ideea lor s-a confirmat - ca acestia isi transmit semnale prin sunete de foarte joasa frecventa. Urechea umana are un spectru auditiv cuprins aproximativ intre 20 Hz si 20 kHz. Dincolo de limita maxima, emisiile intra in zona ultrasunetelor, iar sub limita minima, in cea a infrasunetelor. Or, capacitatile auditive ale unor specii de animale se situeaza in afara acestor limite. In mod particular, unele isi folosesc aceasta calitate pentru a comunica intre ele. Un caz spectaculos este cel al balenelor, care emit ultrasunete ce pot parcurge sute de kilometri sub apa!
Infrasunete cu functie sociala
Revenim la elefanti: s-a observat ca, atunci cand acestia emit anumite sunete de foarte mica frecventa, in zona de la jonctiunea dintre orificiul nazal si craniu pielea zvacneste abia perceptibil. Aceeasi reactie s-a inregistrat si la elefantul asiatic, fara a se putea capta vreun sunet. Ulterior, cercetarile s-au extins la pachiderme din gradini zoologice americane, la care s-au constatat „vocalize” similare, de sub 20 Hz. Privitor la exemplarele traitoare in mediul natural constituit din savane si paduri, sunetele de foarte joasa frecventa emise de ele se propaga cel mai eficace, pana la multe sute de metri, iar turmele de elefanti ocupa in mod frecvent un spatiu mai mare de o suta de metri. Astfel, se putea afirma ca infrasunetele devin un mod de comunicare foarte eficace in interiorul unei astfel de populatii. Asadar, ar fi fost vorba despre o functie sociala a limbajului respectiv, pentru animalele separate de distante mari. Mai ramanea de testat ipoteza pe teren.
Dialoguri... conjugale
S-a ales drept zona de cercetare Parcul National Amboseli din Kenya, unde erau repertoriati si cunoscuti individual circa 670 de elefanti. Acestia traiesc in grupuri sociale de baza constituite din femele si din puii lor, aflate insa in relatii apropiate cu alte familii. Asemenea „clanuri” sunt un nivel superior de regrupare, masculii adulti traind independent si asociindu-se alternativ cu familii matriarhale sau cu alti masculi. In doi ani, peste o mie de productii vocale s-au inregistrat in Amboseli, doar o treime din ele fiind perceptibile de om. Perioada de rut este cea mai bogata in aceasta forma de comunicare, masculii producand de mai multe ori pe ora infrasunete precedate si urmate de o postura de ascultare, frecventa fundamentala fiind de 14 Hz.
Manifestarea respectiva le permite masculilor in rut sa se evite (ei devin acum foarte agresivi) si sa-si faca semnatala prezenta fata de femele. Si acestea emit semnale similare, cand se afla la estru sau cand vor sa cheme un mascul de rang inalt, daca in preajma lor se afla unul inferior ierarhic. Pare un gen de lume absolut surprinzatoare prin modul sau de organizare, dar tocmai senzationalul pe care il include ne dovedeste faptul ca nu traim singuri pe planeta si mai ales nu printre fapturi lipsite de inteligenta si de calitati nebanuite.
Non siete riusciti a partire per le vacanze a causa della neve e del gelo che nelle ultime settimane hanno bloccato strade e cieli di mezzo mondo? Che ci crediate o no è tutta colpa del caldo, del riscaldamento globale e dello scioglimento dei ghiacci artici. A rivelarlo uno studio tedesco. 
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
O parte dintre copiii nostri petrec prea mult timp asezati în fata televizoarelor, spre a urmari programele favorite, numeroase si diverse, dar si a ecranului calculatorului, mai rar a marelui ecran. Aceasta situatie, deloc normala si cu efecte negative, atat în formarea caracterului, cat si asupra sanatatii fizice si psihice, a devenit, firesc, o preocupare zilnica a parintilor, responsabili, într-un fel, de aparitia acestei telemanii infantile. Din pacate, sunt si parinti care, venind acasa obositi si tracasati, folosesc televizorul tocmai spre a se asigura, din partea copiilor, de liniste si pace. In cele ce urmeaza, va vom da cateva sfaturi, dupa care vom încerca sa va convingem de nocivitatea, atat a telemaniei infantile, cat si de efectele anumitor programe asupra celor mici.
Cand spui Stephen King, spui maestrul absolut al romanelor de groaza. „Omul este nebun, cu desavarsire nebun, caci un om intreg la minte n-ar putea avea asemenea idei”, scria, despre fascinantul autor american, un critic literar. Dar cum nebunia se vinde bine iar ideile terifiante ale „regelui horror” i-au facut pe milioane de oameni sa fie efectiv dependenti de operele sale, Hollywood-ul nu putea sta deoparte. Majoritatea cartilor lui King, de la Shining si Carrie la Christine sau The Green Mile, au fost ecranizate, filmele respective fiind vizionate de sute de milioane de oameni. Cea mai recenta adaptare a unui roman de Stephen King este The Mist, care va rula de saptamana aceasta pe ecranele romanesti sub titlul Negura.
Potremmo chiamarla "la pianta biomeccanica", un dispositivo di nuova concezione sviluppato dai ricercatori del California Institute of Technology che, con un processo simile alla fotosintesi clorofilliana, trasforma energia solare, acqua e anidride carbonica in idrogeno, un vettore energetico (vedi box) che può essere impiegato nell’alimentazione di celle a combustibile per la produzione di energia elettrica.
Daca mai binele este dusmanul binelui, ce ati spune ca raul sa fie amicul lui? Oricat ar parea de greu de crezut, o asemenea posibilitate ar putea deveni realitate, astfel ca bacteria Salmonella, nume la auzul caruia multi se cutremura, ar putea oferi solutia pentru una dintre cele mai grave si mai raspandite maladii actuale: cancerul.
Si tratta però di una corrente ad altissima frequenza, che per poter essere utilizzata deve essere stabilizzata e raddrizzata, cioè trasformata in corrente continua, grazie a speciali diodi sviluppati dall’Università del Colorado. 
Multa lume cunoaste strigatele ca de trompeta emise de elefanti, dar putini au aflat ca uriasul mamifer e capabil sa comunice la distanta prin sunete imperceptibile de om. O ciudatenie care insa are o explicatie stiintifica. Am putea spune, cu o nuanta de gluma, ca daca omul a inventat telepatia, atunci elefantul se pricepe de minune sa „vorbeasca” prin infrasunete...
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
