Cum ar fi dacã la urmãtoarele alegeri, locale , parlamentare sau prezidentiale,  fiecare dintre noi am fi obligati prin lege sã mergem la vot? Cum ar fi dacã neprezentarea la urne în ziua alegerilor ar fi sanctionatã cu amenzi?

Desi mãsurile par a aminti de perioada regimului comunist, majoritatea românilor pare sã sustinã introducerea unui sistem bazat pe votul obligatoriu. Acest lucru reiese dintr-un sondaj de opinie, realizat în luna septembrie de Compania de Cercetare Sociologicã si Brading (CCSB), care aratã cã 60 la suta dintre români sunt de acord cu introducerea votului obligatoriu, în timp ce 36 % afirmã contrariul. De asemenea, 80% dintre cei chestionati au sustinut cã alegerile se fraudeazã în România.

„La întrebarea Sunteti de acord cu introducerea votului obligatoriu?, postatã pe www.evenimentul.ro, peste 63 la sutã din rãspunsuri au fost afirmative, iar aprape 37 la sutã negative”

Iesenii si votul obligatoriu

Si o parte dintre iesenii chestionati pe stradã s-a declarat de acord cu introducerea obligativitãtii votului. „Eu cred cã este o idee bunã. Probabil cã mãsura ar responsabiliza cetãtenii si ar elimina lipsa de legitimitate a alesilor. Pe de altã parte, nu cred cã este corect ca numai 20 la sutã din populatie sã aleagã cine conduce o  tarã întreagã”, ne-a spus Constantin Popescu (30 de ani, profesor). Chiar dacã a trãit si în vremurile mai restrictive ale regimului comunist, pensionara Maria Moise (64 de ani), considerã cã un astfel de sistem ar fi benefic. „Este responsabilitatea fiecãruia sã meargã la vot, asa cã ar fi bine sã fie o obligatie. Cel putin, cel care iese câstigãtor înseamnã cã a fost ales de majoritatea populatiei, dacã este o numãrãtoare corectã”, ne-a spus aceasta. Pe de altã parte, sunt si ieseni care nu privesc cu ochi buni introducerea votului obligatoriu. „Votul înseamnã optiunea fiecãruia si nu poate fi obligat nimeni sã si-o exprime. Dacã existã un politician care sã merite votul,  atunci alegãtorii vor merge  din propria constiintã la urne. Nici nu cred cã multimea s-ar conforma unei astfel de mãsuri”, este de pãrere Mariana Irimia (63 ani, pensionarã). Si cei mai tineri sunt reticenti la ideea introducerii votului obligatoru. „Chiar dacã mãsura poate rezolva numeric absenta la vot, nu poate rezolva problemele lipsei de culturã si implicare politicã a românilor”, considerã Anca Loghin (26 ani,  functionar).

„Votul obligatoriu este practicat din 1893 în Belgia, din 1924 în Australia, si mai recent, în Grecia”

Avantaje si dezavantaje

Ideea introducerii votului obligatoriu este sustinutã însã si de cãtre o parte a politicienilor. Europarlamentarul PSD Cãtãlin Ivan, spre exemplu, sustine cã principalul avantaj al obligativitãtii votului îl constituie diminuarea fraudei electorale si eliminarea practicilor de cumpãrare a voturilor. „Oricâti bani ar avea partidele politice, nu ar mai putea cumpãra suficiente voturi pentru a schimba rezultatul unor alegeri. Ar fi descurajati sã fure bani cât sunt la putere,  pentru a folosi resursele financiare în timpul campaniilor electorale”, a declarat Ivan. Europarlamentarul sustine cã, dupã 2004, PD-L a reusit ca în mai putin de un an sã ajungã de la 7 la peste 30% cu banii „regilor asfaltului si ai clientelei portocalii”. În opinia lui Cãtãlin Ivan, introducerea votului obligatoriu ar responsabiliza clasa politicã, iar oamenii „fãrã calitãti” nu ar mai avea acces la functii de conducere. Mai mult, nu s-ar perpetua situatia în care 20-30 la sutã din populatie ar decide cine conduce tara. În ceea ce priveste dezavantajele acestui tip de  scrutin, europarlamentarul social-democrat crede cã va fi foarte greu de explicat populatiei, faptul cã votul obligatoriu nu înseamnã o restrictie a libertãtilor cetãtenesti. Si liderul liberalilor ieseni Relu Fenechiu sustine mãsura introducerii votului obligatoriu. „Ar fi bine ca în România sã fie introdusã aceastã mãsurã. În acest fel, alegerea privind conducãtorii unei tãri nu va fi luatã doar de o micã parte a populatiei cu drept de vot. Mai mult, dacã votul va deveni obligatoriu, opinia publicã nu se va putea declara, atât de usor, nemultumitã de clasa politicã”, a declarat deputatul Relu Fenechiu.

Acesta enumerã printre avantaje faptul cã rezultatul final va reflecta în mai mare mãsurã preferintele populatiei, si nu doar a pãturilor mai putin instruite, care merg la vot într-o proportie mai mare. Deputatul considerã totusi cã votul obligatoriu nu poate elimina frauda electoralã. Desi se bucurã de sustinea unor oameni politici, nici un proiect privind introducerea votului obligatoriu nu se aflã în analiza Parlamentului. Deocamdatã, singurul proiect asumat politic apartine fostului consilier prezidential Adriana Sãftoiu (actual deputat PNL), care a demarat o „initiativã civicã” privind oportunitatea introducerii votului obligatoriu în România.

Votul obligatoriu si pericolul extremist

Profesorul Cristian Bocancea, din cadrul Facultãtii de Stiinte Politice a Universitãtii „Petre Andrei” din Iasi, atrage însã atentia asupra pericolelor pe care le poate aduce votul obligatoriu. „Printre efectele perverse ale unui astfel de sistem se numãrã si votul punitiv, când populatia obligatã sã-si exercite acest drept, alege formatiuni politice de o calitate îndoielnicã, cu o coloraturã extremistã. Mai mult, într-o societate cum este cea româneascã, orice obligatie legalã se poate eluda”, a opinat  Cristian Bocancea.Potrivit acestuia, votul trebuie privit „ca un drept si nu ca obligatie”, iar introducerea votului obligatoriu ar fi o mãsurã neconstitutionalã. Mai mult, profesorul Bocancea subliniazã cã votul obligatoriu nu poate elimina sau reduce frauda electoralã, ci dimpotrivã, ar spori numãrul de voturi „manipulate, într-un fel sau altul”.

Autor: Adina Zancu; Sursa: Evenimentul.ro

Il Comune di Aldino (Aldein) è noto per formare un piccolo ma interessante comprensorio sciistico assieme alla frazione di Redagno da cui si arriva agli impianti ubicati sul vicino Passo Oclini, non distante dal San Lugano, a circa metà strada tra Ora e Cavalese. E' nota per la presenza di un grande spaccatura rocciosa, il canyon di Bletterbach, una delle gole più belle d'Europa.

Aldino è però anche una cittadina che possiede una lunga storia, dato che la sua chiesa vine menzionata nelle cronache a partire dal '300. Posto in una zona al confine tra Tentino e Alto Adige, la località ha subito i “traumi” della Grande Guerra tanto che nel 1928 era stata ribattezzata con il nome di Valdagno di Trento, ma poi il suo nome è ritornato al primitivoAldino, probabilmente legato al nome germanico di Aldius.

Uno dei vantaggi di una vacanza ad Aldino è sicuramente la facilità con cui si arriva ai 1.225 m di quota del villaggio: come direttrice si impiega l'Autostrada del Brennero A22, con uscita a Egna-Ora, la classica porta di accesso alle Dolomiti. Da qui si imbocca la Statale 48 in direzione del Passo San Lugano. Circa a metà salita si devia sulla sinistra sulla SP 72 (in corrispondenza di Eich) e proseguendo in pochi minuti si arriva ad Aldino in poco più di un quarto d'ora di tempo dal casello autostradale.

Da Aldino si può salire al Passo Oclini (quota 2.000 m) in tedesco Jochgrimm, che si trova poco distante dal Passo di Lavazè. La salita è resa più lunga dalla presenza del canyon del Bletterbach che costringe di recarsi a Redagno, e quindi scendendo un poco per poi risalire verso il passo. Qui vi aspettano due seggiovie, una che sale al Corno Bianco, ed un altra che serve le piste della Cima Rocca. Dal Corno bianco scendono due piste rosse, mentre sulla Cima Rocca si può scegliere tra un trittico di piste, una rossa e due blu, queste ultime servite anche da due skilift. Per i principianti si possono trovare piste facili anche a Monte S. Pietro e Nova Ponente, con due skilift complessivi. Per chi ama lo sci di fondo ci sono qui alcuni analli, mentre maggiori possibilità si trovano sempre al Passo Oclini con percorsi che si congiungono agli anelli del Passo Lavazè.

Il villaggio non è molto esteso, conta una popolazione di poco meno di 1700 abitanti. E' però un paesino ordinato, piacevole da camminare e reso ancora più suggestivo per la presenza del Corno Bianco e del Corno Nero con i loro inconfondibili profili sullo sfondo. Il monumento più interessante di Aldino è la chiesa di St. Jackobus. Da visitare troviamo il Museo rurale con arte villica e sacrale, un museo geologico in cui viene spiegata la geologia del rio Bletterbach. In direzione di Nova Ponente troviamo il celebre Santuario di Pietralba (Weissenstein), posto a 1520 m di quota in splendida posizione: da qui e specialmente salendo all'adiacento eremo di San Leonardo, si gode di un notevole panorama sulle dolomiti, ed in particolare delle montagne del Catinaccio, la Marmolada e il massiccio del Latemar. Nella zona di Aldino si trovano alcuni antichi mulini, restaurati.

Nei dintorni sicuramente merita un visita Redagno. Non c'è un accesso diretto tra le due località, seppur si vedano e distino solamente un paio di km: in mezzo scorre il fiume Bletterbach, dall'alveo piuttosto ripido e profondo, che più a monte si trasforma in un orrido, con rocce verticali a formare uno dei canyon più aspri e suggestivi delle Alpi. Redagno è un grazioso villaggio, ed è famoso per avere ospitato le villeggiature del grande Fisico tedesco Max Planck, il padre della teoria quantistica. Da segnalare la chiesa gotica di S. Wolfgang ed il museo geologico di Redagno che vi darà tutte le informazioni sulla formazione del paesaggio dolomitico. 

Fonte: ilturista.info

Bun gasit in gura presei. Am fost astazi la primarie ca sa incep demersurile legale pentru a face un miting de protest in fata Consiliului National al Audiovizualului, pe care il acuz - ca sint un cetatean al Romaniei - de faptul ca vrea sa-mi limiteze dreptul la libera exprimare.

Si pentru ca au murit oameni acum douazeci de ani ca sa vorbim liber, nu inteleg de ce trebuie sa ma cenzureze, de ce trebuie sa ma stopeze, de ce trebuie sa ma ingradeasca prin nenumarate amenzi stupide, care nu au nici un fel de legatura cu legea pe care cica ei o supravegheaza?

... ceea ce fac ei este politie politica. Daca as vorbi despre ... n-ar avea nimeni nici o problema: nici doamna Narcisa Iorga care a lucrat pentru PDL si pentru Traian Basescu si se vede treaba ca lucreaza in continuare in cadrul Consiliului National al Audiovizualului, nici domnul Gelu Trandafir, nici domnul ala Onisei, nici domnul ala care cinta la pian dar vad ca nu prea mai cinta ca acum se uita prea mult la televizor, cum il cheama? ... Dan Grigore ..., au o problema: ce se intimpla la Antena 3? exista niste cetateni care nu il preaslavesc pe presedintele Basescu?

... pot si eu sa nu ma inscriu in corul adoratiilor penibile de la B1 si de la TVR1, si de la Evenimentul Zilei si de la Romania Libera si de la Hot News?

... ca imi dau amenda saptaminal: 200 de milioane, 100 de milioane ... ce e asta? taxa de protectie? ma vamuieste? ...

Daca exista oameni in Romania care simt ca mine, care isi dau seama de pericolul din ce in ce mai real si din ce in ce mai concret sa ne reintoarcem la situatia de dinainte de 1989, fara nici un fel de exagerare, situatie in care ne puteam uita la televiziunea romana doua ore pe zi ... pentru ca incet-incet, cu amenzi, cu incercarea de neprelungire a licentei pentru Realitatea TV de exemplu, ... unele posturi vor fi interzise, altele vor fi puse pe butuci prin nenumarate amenzi ... care se constituie presiuni prin repetarea lor obsesiva si prin dimensionarea uriasa a sumelor percepute de CNA ... se transforma in pirghii de presiune puternice.

... CONTINUES.

The Day Before Disclosure is a film documenting the growing awareness and the build up to what can potentially be the single, most important event in human history – the day the UFO and ET presence becomes a world wide accepted reality. This is the story of the witnesses that was laughed at, the researchers and reporters that wasn’t believed and the governmental and military personnel that were sworn to silence.

A story that alters the foundation of everything you thought you knew, and takes you along for a ride all the way from the darkest abyss of living nightmares, through to the brightest hope for the future of humanity.

TO BE CONTINUED ...

... CONTINUA.

BIOGRAFIE DE GANGSTER CU SCOALA LA MOSCOVA.
 
Pânã la un anumit punct, biografia "Sacalului" este asemãnãtoare, atât prin originea lui socialã, cât si prin fanatismul convingerilor sale politice cu cea a multor anarhisti celebri. S-a nãscut la 12 octombrie 1949, la Caracas, fiu al unui avocat deosebit de bogat, simpatizant al Partidului Comunist Venezuelan.

La doar 17 ani, Ilici Sanchez a aderat la Miscarea Studentilor Comunisti din aceastã tarã si în 1964 a plecat într-o tabãrã de tineret organizatã în Cuba. În 1968 si-a început studiile la Moscova, unde s-a înscris la cursurile Universitãtii "Patrice Lumumba", studii pe care însã nu a mai apucat sã le termine.

La începutul anilor '70 a fost retinut si anchetat de autoritãtile sovietice pentru participarea sa la un atac încheiat prin devastarea Ambasadei Libanului din Moscova si ceva mai târziu a fost expulzat din URSS. Dupã o scurtã perioadã de timp petrecutã în Berlinul de Est s-a stabilit în Liban, la Beirut. În 1972 a plecat si de aici si s-a mutat la Londra, unde s-a înscris la cursurile London School of Econo­mics (Scoala de Economie Politicã).

Încã de pe atunci avea o prezentã fizicã impresionantã: solid, înalt de peste 1,90 m, cu înfãtisare specific latino-americanã, subliniatã de tenul mãsliniu, fata rotundã si pãrul negru ca pana corbului. Alãturi de limba spaniolã vorbeste curent francezã, englezã, germanã, italianã, rusã si arabã.

Putinele fotografii din timpul tineretii sale îl prezintã purtând ochelari fumurii. În timp ce majoritatea lumii îl considera "un asasin plãtit" ori "o fiarã dispusã oricând sã ucidã cu sânge rece", simpatizantii care îi împãrtãsesc idealurile îl cred si acum "un revolutionar total", "o legendã vie" sau "un geniu al actiunilor directe". Citate în mãrturiile unor oameni care l-au cunoscut îndeaproape, câteva afirmatii ale "Sacalului" confirmã însã primele opinii. Se relateazã cã el era mândru de recunoasterea sa ca gangster profesionist si ucigas feroce. Într-una dintre confesiunile sale s-ar fi lãudat cã: "Mi-am ucis victimele, în mod normal, prin trei împuscãturi". În alte ocazii, el s-ar fi autocompãtimit în mod cinic: "Nu-mi este usor sã împusc pe cineva chiar între ochi tocmai când mã priveste si în special când, în mai putin de 10 secunde, trebuie sã omor patru oameni".

VA URMA ...

"christmas cancelled, santas got no package"

super fly Rocks :D

Chissà come si sente il Lago di Como, mentre riflette l’immagine incantevole di Cernobbio con alle spalle il Monte Bisbino: impossibile non rendersi conto di quanto questo panorama sia perfetto, quasi surreale, degno di una tela a olio o di una scenografia teatrale. Cernobbio, in dialetto comasco Cernobi, è un villaggio di circa 7 mila abitanti nella provincia di Como, in Lombardia, affacciato al corso argentino del Lario e distribuito su un territorio irregolare, increspato di rilievi e montagne dal fascino sublime.

Insignito del titolo di città soltanto nel 2005, il paese è da tempo una delle località più amate della zona, tra le perle più belle che agghindano il lago. Oltre all’arte della filatura della seta, infatti, la cittadina può contare su un turismo fiorente, incrementato non solo dalle meraviglie paesaggistiche, ma anche da alcune testimonianze storico-artistiche interessanti. Il borgo vanta infatti origini molto antiche, e una storia ricca che ha disseminato qua e là tracce e indizi appassionanti. Divenuto libero comune soltanto nel XIII secolo, Cernobbio riscosse molto successo nel XVI secolo tra i nobili signori lombardi, che lo scelsero come meta vacanziera e vi fecero costruire le loro ville lussuose, rigorosamente affacciate sulle acque del lago e circondate da giardini fiabeschi.

Tra queste si distingue la Villa d’Este, attualmente utilizzata come hotel di grande prestigio. Realizzata nel XVI secolo da Pellegrino Tibaldi, la nobile dimora conserva un’eleganza impeccabile e un valore artistico notevole, nonostante l’uso turistico. Il fiore all’occhiello è il bellissimo giardino vicino all’acqua, dominato da una quercia anziana di oltre 500 anni, ma anche l’interno non delude le aspettative: una nutrita rassegna di opere d’arte fa bella mostra di sé nelle ampie sale, affrescate dalla mano fine di Andrea Appiani, pittore ufficiale al servizio di Napoleone in Italia. Subito dopo, in ordine di splendore, viene Villa Erba: l’edificio nacque nel XVI secolo come monastero femminile, ma nel corso dell’Ottocento raffinate opere di restauro lo modificarono secondo il gusto dell’epoca. Oggi è un importante centro congressi, dall’aria seria e raffinata, abbracciata dal parco lambito dal lago. Infine, merita una visita la bella Villa Bernasconi: utilizzata come centro espositivo e galleria, la villa è un grazioso esempio di architettura e decorazioni liberty.

Ma la ricchezza di Cernobbio non si conclude con le dimore eleganti dei signori lombardi: degna di nota è anche la Chiesa di San Vincenzo, realizzata nel XVIII secolo e modificata verso la fine dell’Ottocento, custode di un prezioso altare barocco. Per chi non vuole rinunciare a qualche escursione naturalistica, infine, vale la pena di avventurarsi lungo la strada panoramica che conduce alla vetta del Monte Bissino: l’esperienza è davvero spettacolare, e offre una veduta unica sul Lago di Como. Il percorso è di circa 17 km, e lungo la strada si incontrano il Buco della Volpe, grande grotta con laghetti e corsi d’acqua sotterranei, e la Zocca d’Ass sotto l’Alpe di Garzegallo. Conquistata la cima, poi, si viene accolti dalla grazia solenne del Santuario della Beata Vergine.

In un piccolo paradiso come Cernobbio, dove la natura ha dato il meglio di sé e la cultura e l’arte convivono a stretto contatto, non esiste una stagione o un periodo dell’anno in cui l’atmosfera non sia affascinante. Il borgo è sempre vivo e accogliente, in ogni momento: chi decide di fare una gita invernale, e arriva in paese nel mese di dicembre, troverà le luci, i profumi e i sapori delle bancarelle nel Mercatino di Natale tradizionale. A giugno, invece, sembrerà di fare un viaggio indietro nel tempo: in questo periodo si svolge infatti la cena a tema “Tra Medioevo e Rinascimento”, nella splendida piazza in riva al lago, col le ricette dei migliori chef del posto riadattate in chiave storica. Lo spettacolo degli sbandieratori, le letture poetiche e le conferenze sulla gastronomia medievale e rinascimentale completano l’aria suggestiva della festa.

Perché l’atmosfera del Natale sia davvero magica, e la bella stagione possa far risplendere la natura al meglio, a Cernobbio non poteva mancare un clima freddo d’inverno e fresco d’estate: le temperature medie di gennaio, il mese più freddo, vanno da una minima media di -2°C a una massima di 6°C, mentre in agosto si passa dai 15°C ai 27°C. Per quanto riguarda le piogge il periodo invernale è piuttosto secco, e predilige piuttosto le nevicate pittoresche; al contrario il mese più piovoso è maggio, con una media di 13 giorni di pioggia sul totale, ma si tratta spesso di fugaci temporali primaverili.

Per raggiungere Cernobbio si può scegliere tra diverse soluzioni. Per chi viaggia in auto, il paese si trova a 5 km dal centro di Como. Venendo da Milano si imbocca l’Autostrada A9 Como-Chiasso, si prende l’uscita Como Nord e si continua sulla Statale Regina: il primo borgo che si incontra è proprio Cernobbio. Chi usa il treno deve scendere alla stazione di Como San Giovanni e servirsi degli autobus della linea 6 per raggiungere Cernobbio, mentre chi preferisce l’aereo può atterrare a Milano Malpensa, Linate o Orio al Serio. Una volta atterrati conviene dirigersi verso il centro di Milano e prendere il treno per Como.

Fonte: ilturista.info

What if we were not alone?

What if the hundreds of thousands of people claiming to have seen unidentified flying objects, in fact had been witnesses to extra terrestrial spacecraft?

What if the thousands of people all over the world who tell about their encounters with alien beings through friendly contact or even forced abductions, were actually telling the truth?

What if our governments had known about an ET-presence for more than half a century, if they were in possession of alien technology that had the potential of changing how our world is run, and they chose to keep the public in the dark through a campaign of informational suppression?

What if that campaign acted as a chain around the ankles of humanity, keeping us from rising to a whole new level of consciousness and understanding of our selves, our planet and the universe around us?

And what if that campaign ended tomorrow?

TO BE CONTINUED ...

Cel mai temut terorist al anilor '80 a avut bârlog sigur în România, scria în ziarul nostru în urmã cu ceva vreme. Primea misiuni de la Ceausescu, bani si arme de la Securitate. Paradox: de câte ori îsi fãcea aparitia în Bucuresti, ofiterii USLA care aveau misiunea sã-l captureze erau trimisi de sefii lor sã se bronzeze pe Litoral. Asa, ca sã nu se întâlneascã, din întâmplare, cu "vânatul".

FANTOMA SACALULUI LA BUCURESTI.

Personaj de legendã, Ilici Ramirez Sanchez, zis "Carlos Sacalul", a fost în România la el acasã. În Europa occidentalã, vreme de douã decenii, a semãnat sânge. Pe urmele pasilor sãi cãlãtorea, de la Paris la Viena si apoi la Madrid, moartea.

Ucidea cu sânge rece cu trei gloante în cap. Cu acelasi calm planifica atentate cu bombã. Le regiza si lãsa altora sarcina sã le ducã la îndeplinire. Îl vânau CIA si Mossad. Îl curtau Arafat si George Habash. Ceausescu îl cocolosea. Îi dãdea bani, arme si gãzduire, cerându-i în schimb sã-i rezolve murdarele rãfuieli cu adversarii politici din Diaspora.

Oficial, si la noi în tarã, Carlos era un proscris. Fotografiile lui erau agãtate pe pereti la punctele de frontierã. Fotografii vechi, care n-aveau nimic în comun cu înfãtisarea realã a teroristului. Unitatea antitero primise misiunea sã-l captureze când intra în România. Paradoxal, când "Sacalul" intra în Bucuresti, ocrotit de un grup de "initiati" din "celula R" a Securitãtii, ofiterii care-l aveau în lucru erau trimisi la plimbare, pe Litoral.

Dupã '90, colonelul Nica, ofiterul care pãstra contactul cu temutul terorist, a confirmat legãturile Securitatii cu "Sacalul". La scurtã vreme, Nica si colaboratorii sãi apropiati au murit de cancer. Secretele lor i-au însotit în mormânt. Teroristul a fost prins în Sudan si condamnat pe viatã în Franta. N-a vorbit nimic despre misiunile primite de la Ceausescu si nici nu va vorbi. Ancheta declansatã la Bucuresti de justitia europeanã a murit în fasã, din lipsã de probe. Iar dosarele SIE pe aceastã temã (cãci cele SRI nu contin decât file albe) vor rãmâne bine încuiate, clasificate pentru încã multi ani.

Ani la rând, "Sacalul" a fost "vânat" de CIA, FBI, serviciile speciale franceze si Mossad. Norocul a fost de partea agentilor francezi ai DST (Directia Supravegherii Teritoriului), care l-au capturat în anul 1994 pe teritoriul Sudanului. Adus la Paris, în conditii de maximã sigurantã, Sanchez a fost judecat si condamnat la închisoare pe viatã. Cu mult timp înaintea arestãrii sale s-a stiut cã "Sacalul" si-a asumat calitatea de "brat înarmat" al miscãrilor extremiste musulmane. De asemenea, s-a mai stiut cã Ilici Ramirez Sanchez s-a bucurat si de ajutorul constant al serviciilor secrete ale tãrilor comuniste, inclusiv România.

Pe parcursul cercetãrilor, care au durat pânã în 1997, s-a mai aflat cã raporturile sale cu Securitatea au fost deosebit de complexe. Marea surprizã a apãrut în momentul în care s-a constatat cã, în timp ce agentii occidentali îl cãutau prin toate colturile lumii, "Sacalul" s-a miscat nestingherit prin tara noastrã, iar Directia de Informatii Externe (DIE) din cadrul Securitãtii lui Ceausescu nu a ezitat sã-l foloseascã pentru rezolvarea unor "afaceri murdare" legate de anihilarea unor contestatari ai regimului comunist aflati în Occident.

VA URMA ...