Unde s-ar putea ascunde mai bine doi îndragostiti priviti cu ostilitate de toata lumea, daca nu în interiorul unui urias ou de dinozaur. Caci gigantica reptila înca exista si are dimensiuni planetare; el se numeste ura sau intoleranta, cum vreti... Cine mai are sensibilitatea de a asculta si a dansa dupa menuetul cantat la violoncel de o fata frumoasa fara chip, caci ea ofera melosul suav în plin desert al sentimentelor, adica în lumea de azi? Nu cred ca ar putea exista o introducere mai adecvata pentru poemele în imagini ale tanarului dar prea maturului pictor canadian Yannick Bouchard, ale carui viziuni artistice îi încanta pe admiratorii noului val al suprarealismului.

Este mai uman decat unul dintre marii sai preferati, Salvador Dalí, dar mai putin cinic decat al „profesorului” noului val, bizarul cu zambet de catuse René Magritte. Caci la cei doar douazeci si sase de ani ai sai, Yannick Bouchard a gasit deja propria cheie spre o lume interioara, numai a sa. Multi îl catalogheaza drept apartinator de „arta fanteziei”, încercand sa-l înregimenteze în lumea de basm modern creata de un mare contemporan al sau, Boris Vallejo. Si poate ca unii critici au dreptate, întrucat însusi Yannick se declara un „visator de profesie”, comparabil cu un alt important dream-maker, Royo Soroyama (un fel de Christian Andersen al Japoniei).

Talentatul artist canadian, înca „verde si influentabil”, recunoaste în confesiunile sale ca în arta fantastica succesul poate fi atins daca sunt perceptibile si teme suprarealiste. Acestea nu se clasicizeaza niciodata sau, mai pe întelesul tuturor, nu plictisesc niciodata. Iar una dintre potecile originale pe care merge Bouchard este melanjul dintre mediile existente pe Pamant: aer, apa si uscat. Speciile se intersecteaza pentru a crea o poezie a tuturor vietuitoarelor, în care femeia are, totusi, rolul principal. Parafrazand titlul unui balet clasic, artistul compune „Femeia din desertul adormit”.

O drama a singuratatii cronicizate, în care trupul de zeita nedescoperita începe sa se usuce precum solul plin de crapaturi pe care se odihneste. Poate mai terifianta este o alta Afrodita, de data asta în pozitia sezand, pe langa care plutesc prin aer un peste pradator si un peste victima. Nu mai stii pe ce lume te afli, nu mai stii cine a invadat teritoriul celuilalt; important este ca femeii îi este indiferent daca supravietuieste sau acestui haos... agreabil.

Cine poate mangaia mai tandru o gheisa dezgolita, care mediteaza cu ochii închisi? Un trunchi de bonsai cu radacinile transformate în palma cu degetele rasfirate. La randul sau, fructul interzis a fost partial mancat de Eva pentru a descoperi o opera de arta – un nud de femeie –, nu pentru a pacatui. Ca într-o oglinda, ea si-a descoperit corpul abia dupa ce a dat la o parte cortina zemoasa si dulce...

PAUL IOAN - magazin.ro

Lucrand la bazele militare de la Peenemunde si Hillersleben, in cel mai deplin secret, oamenii de stiinta germani au realizat sau au fost pe punctul de a realiza multe „super-arme”, menite sa aduca victoria lui Hitler in cel de-al doilea razboi mondial. Dar sansa a fost de partea aliatilor care, beneficiari ai unei baze umane si materiale mult mai mari, si ai unor resurse superioare, au reusit sa invinga masina de razboi nazista. Cand Germania s-a predat, in mai 1945, savantii din aceste baze secrete au fost obligati sa abandoneze o serie intreaga de inovatii revolutionare, in diverse stadii de realizare.

Inventiile diabolice ale nazistilor

Printre armele la care nemtii lucrau se numara o baterie de artilerie care avea drept proiectile rachete inteligente, capabile sa atinga tinte situate la cativa kilometri departare, un mortier ce putea lansa o singura data o tona de proiectile autopropulsate, care faceau prapad la locul impactului, ajungand pana la 5 km distanta, un tanc Tiger modificat care arunca proiectile de 250 kilograme la zece kilometri si un lant de rachete de mici dimensiuni ce puteau atinge tinte situate la 200 km distanta! Dar cele mai sinistre ambitii ale inginerilor militari germani constau in realizarea asa numitului Sonnengewehr (Tunul Solar), un dispozitiv orbital destinat sa distruga total inamicii Reichului si sa stabileasca dominatia rasei ariene asupra „rasei inferioare” de pe Pamant.

„Raza mortii”, inventata involuntar de Oberth

Cel care a avut prima data ideea realizarii unui astfel de dispozitiv a fost compatriotul nostru, Herman Oberth, savant nascut la Sibiu si considerat pe buna dreptate, alaturi de Constantin Tiolkovski, parintele aeronauticii moderne. In cartea lui „Wege zur Raumschiffahrt” (Modalitati de a zbura in spatiul cosmic), tiparita in 1929, Oberth prezenta descrierea stiintifica a unei statii spatiale cu echipaj uman capabile sa orbiteze in jurul Terrei, la o mie de kilometri altitudine. El detalia metodele de constructie, pledand pentru folosirea sectiunilor prefabricate, descria un ciclu rotational pentru producerea gravitatiei centrifugale in interiorul statiei si un sistem ingenios, pentru aprovizionarea periodica a misiunilor spatiale.

Desigur, genialul savant dorea ca aceste „raumstationen” sa serveasca drept observatoare astronomice sau posturi telegrafice, sa transmita date meteorologice, sa supravegheze operatiuni de salvare etc. Dar ceea ce ii interesa pe nazisti era sugestia lui, potrivit careia o oglinda concava, cu diametrul de 100 metri, ar fi putut fi folosita pentru a reflecta razele solare intr-un anumit punct de pe suprafata Pamantului. Ideea lui Oberth avea destinatii pasnice – utilizarea intensei calduri rezultate astfel pentru a genera electricitate cu ajutorul turbinelor de aburi. Nazistii voiau insa altceva: realizarea unei „raze a mortii” de putere colosala, care putea incendia in cateva minute orase intregi!

Arhimede – omul care si-a depasit epoca

Ideea „Tunului solar” avea radacini adanci in istoria omenirii. In 212 i.Hr., romanii au incercat sa cucereasca orasul grec Siracuza; potrivit unei legende, primul atac asupra asezarii ar fi fost respins de aparatori intr-un mod ingenios: Arhimede, renumitul matematician, inventator si astronom grec, ar fi folosit puterea razelor solare pentru ca, prin intermediul unor oglinzi de cupru, sa incendieze la mare distanta corabiile romane. In zilele noastre au fost facute numeroase experimente pentru a confirma sau nega fezabilitatea unei asemenea arme, rezultatele fiind insa diferite. Cel mai celebru este cel realizat in anul 2006, in cadrul emisiunii „Distrugatorii de mituri”, concluzia fiind ca o serie de oglinzi de metal pot incendia o nava de lemn dar numai dupa o expunere de cateva minute asupra tintei.

O forta distrugatoare

Folosind planurile lui Oberth, savantii germani de la Hillersleben au dezvoltat considerabil conceptul oglinzilor spatiale. Calculele lor pledau pentru realizarea unei oglinzi parabolice de cel putin trei kilometri patrati, pentru a atinge puterea distructiva dorita – de peste o suta de mii de ori mai mare decat legendarele „raze ale mortii” imaginate de Arhimede, si o orbita ideala de 8200 kilometri. Dupa ce s-au luat in calcula o serie intreaga de materiale stralucitoare, s-a optat pentru sodiul metalic, element relativ abundent printre compusii naturali.

In conditii obisnuite, sodiul reactioneaza violent la umezeala, dar avand in vedere ca dispozitivul urma sa fie lansat pe orbita, in vid, aceasta nu reprezenta o problema. Pentru a trimite pe orbita piesele pre-asamblate, inginerii intentioneau sa foloseasca versiuni modificate, mult mai puternice, ale rachetei V-2, cu care Hitler terorizase Anglia.

Pamantul, distrus la ordin

In interiorul suprafetei locuibile a statiei spatiale, electricitatea urma sa fie asigurata de dinamuri speciale, puse in miscare de forta aburului si care de asemenea puteau utiliza caldura radiatiilor solare brute. Astronautii nazisti ar fi urmat sa poarte incaltaminte magnetica pentru a se acomoda cu imponderabilitatea si rezervele lor de oxigen ar fi fost constant reimprospatate de catre sere cu plante mari consumatoare de dioxid de carbon. Echipajul unei asemenea statii spatiale urma sa primeasca ordine cifrate prin radio, in timp ce supraveghea atent activitatea dusmanilor Reichului.

Cand li se ordona un atac asupra unei tinte terestre, cei de la bordul statiei roteau masivul reflector, ca pe o teava de tun anti-aerian, in directia dorita, calculand atent pozitia de tragere. Odata plasat pe traiectorie, oglinda capta razele puternice de Soare, inmagazinandu-le si trimitandu-le spre Pamant sub forma unei raze superconcentrate. In mod teoretic, aceasta raza era suficient de puternica spre a parjoli campuri, a incinera orase, a vaporiza rezervoare de combustibil si a pulveriza, pur si simplu, oamenii aflati la sol. Orice natiune care n-ar fi avut rachete spatiale ar fi fost neputincioasa in fata unei asemenea amenintari. Dupa distrugerea tintei, oglinda era intoarsa intr-o directie nepericuloasa pentru Pamant.

Americanii intra pe fir

Dar acest ambitios proiect a trebuit intrerupt in primavara lui 1945, cand victoria Aliatilor devenea tot mai evidenta. Serviciile secrete americano-britanice au reusit sa puna mana pe savantii germani si pe echipamentul acestora, pentru a-i impiedica pe sovietici sa beneficieze de ele. Ofiterul insarcinat cu interogarea cercetatorilor nazisti a fost colonelul american John A. Keck, a aflat de la acestia ca, daca razboiul s-ar mai fi prelungit cu inca un an, Germania ar fi putut dispune de arme redutabile, pe care le-au descris in detaliu, spre uimirea americanilor.

Desigur, cea mai puternica impresie a facut „Tunul solar”, inventie care a fost luata foarte in serios de partea americana. S-a facut chiar un calcul de fezabilitate privind aplicarea proiectului de catre US Army dar s-a apreciat in cele din urma ca resursele materiale, financiare si umane necesare transportarii si montarii oglinzilor in spatiu ar fi fost prea mari pentru finalitatea dorita. Aceasta cu atat mai mult cu cat intre timp savantii americani realizasera arma atomica, suficienta pentru a le asigura suprematia in urmatorii ani.

Oricum, savantii germani precum Oberth sau Wernher von Braun au pus stiinta mai presus decat patriotismul si vor participa la programul spatial american. Racheta lui von Braun, A 11, care urma sa transporte pe orbita componentele tunului solar, este precursoarea lui Saturn V, racheta care a purtat pe orbita astronautii misiunilor Apollo.

Soarele, folosit in scopuri pasnice

Chiar daca transformarea Soarelui intr-o arma a fost un concept niciodata realizat in epoca moderna, dispozitive similare „tunului solar” al nazistilor sunt puse in practica. Furnale solare folosind oglinzi parabolice asigura caldura pentru gatit, electricitate, metalurgie si producerea de oxigen. Cea mai mare instalatie de acest gen se gaseste in comuna franceza Odeillo, din Pirinei: o cladire de opt etaje, cuprinzand 10.000 de oglinzi concentrate pentru a capta razele solare si a produce temperaturi de pana la 3000 grade Celsius! Un concept similare este folosit la turnurile solare, unde o baterie de oglinzi reflecta razele de soare catre un receptor central, pentru a produce abur, din care rezulta electricitate, prin invartirea unor turbine.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

In orice societate – traditionala sau moderna – pentru o functionare normala este absoluta nevoie de componenta imaginara. La toate cele 26 de populatii studiate de Godelier se intalneste convingerea ca in „fabricarea” unui copil, pe langa barbat si femeie, apar interventii ale stramosilor si/sau ale zeitatilor. De pilda, la baruya, in Noua-Guinee, corpul feminin e doar un receptacul, in care sperma barbatului „fabrica” embrionul, dandu-i osatura, carnea si sangele. Dar fetusul ramane fara degete si fara nas, asa ca lucrarea o completeaza in pantecele femeii zeul Soare.

Avem deci un copil cu forme umane, care respira, insa nu e inzestrat si cu suflet. Abia la un an dupa nastere, atunci cand i se atribuie un nume (preluat de la un stramos), i se transmite si sufletul. In traditia iudeo-crestina, Dumnezeu e cel care introduce un suflet in fiecare fetus, in timpul sarcinii. Doua civilizatii foarte indepartate una de alta, dar cu mentalitati de o asemanare frapanta.

Contestarea filierei parentale

Ultimele decenii au cimentat teoria care sustine ca structura sociala de baza o constituie legaturile parentale. Pentru constituirea identitatii fiecarui individ, relatiile familiale sunt esentiale, insa cercetarile lui Godelier arata ca, la populatiile de tipul baruya, cadrul formarii unei societati e fundamentat pe unirea grupurilor umane in scopul stabilirii unei forme de suveranitate: asupra unui teritoriu, asupra resurselor acestuia, asupra locuitorilor lui. Legaturile si grupurile parentale nu au constituit niciodata fundamentul Cetatii ori al Statului.

Pe de alta parte, omul este un permanent „producator” de societate, transformand raporturile dintre membrii acesteia. Cea ce nu se intampla la animale: niciodata, pe parcursul observarii lor de catre cercetatori, primatele nu si-au schimbat structurile sociale. Desi patrimoniul genetic difera intre cele doua specii (om-primate) doar cu 2%, e suficient pentru ca noi sa putem inventa noi forme de existenta. Lucru imposibil fara „filtrul” imaginarului.

Ingredientele puterii

Imaginarul, care face posibila lucrarea amintitei trinitati (barbat-femeie-Divinitate), lucrare reprezentata de faptura umana, inglobeaza doua componente esentiale: sacrul si dimensiunea politico-religioasa. Initierea din asa-numitele societati primitive, interpretata in limbaj occidental, este un proces prin care toti indivizii se regasesc dependenti unii de altii, in locuri considerate de noi categoric imaginare. Ele se refera la toate asezarile, la toti indivizii, la toate legaturile dintre ei. Ceea ce-i uneste – spunem noi – sunt raporturile politico-religioase.

Politice, deoarece fata de orice alt trib ele stabilesc suveranitatea grupului asupra teritoriului sau. Religioase, pentru ca toti indivizii se unesc pentru a construi, de exemplu, „marea casa” a barbatilor, facand apel la divinitatea solara, parintele lor, ca si la spiritele naturii, pentru a primi putere. Aceste reprezentari sunt componente ale puterii si se manifesta in mod similar si la zamislirea copilului ce va deveni un nou membru al tribului. Imaginarul este, asadar, elementul activ in acest caz. Nu ideal, nu utopie, ci poate o realitate ancestrala, pe care doar subconstientul incearca uneori sa o resusciteze, dar care se loveste permanent de scepticismul mentalitatii civilizatiei masinilor.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Istoria civilizatiei umane este marcata de nenumarate descoperiri, inventii, evenimente, care au adus elemente necesare pasilor inainte pe scara evolutiei. Intotdeauna, aceste jaloane au luat chipul unor personalitati ce si-au lasat numele scris cu litere de aur in memoria semenilor. Exista insa si situatii – nu tocmai putine la numar – cand cineva a avut Ideea, Initiativa, Curajul de a explora necunoscutul, dar altcineva a cules laurii, ocupand un loc in istorie, care poate i se cuvenea unui coleg ramas anonim.

Iar timpul sterge dovezile nedreptatii si uitarea consfinteste impunerea unui fals. Sa ne amintim de Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei (numita de el pancreatina), pentru care Nobelul l-au primit altii! Sa ne gandim la Nichita Stanescu, prezentat de englezi drept creatorul poeziei britanice moderne! Am putea continua, dar...

„Razboinicii” isi iau zborul

 Oficial, Atlanticul a fost traversat pentru prima data pe cale aeriana de americanul Charles Lindbergh, in 1927. Exista totusi marturii si dovezi care sustin ideea ca el a fost devansat in temerara tentativa de francezii François Coli si Charles Nungesser. In dimineata de 8 mai 1927, pe o ploaie marunta, cei doi au pornit pe un drum fara intoarcere, sub privirile catorva sute de militari, ziaristi si curiosi.

Pentru a face fata zborului fara escala, de la Paris la New York, avionul numit „Pasarea Alba” a fost usurat de tot ce putea lipsi: statie de comunicatie, parasute, barca de salvare. Chiar si cantitatea de carburant a fost redusa cu 200 de litri. La 35 de ani, Nungesser isi castigase o faima greu de egalat, in cele 44 de lupte aeriene purtate in timpul razboiului; „blazonul” sau – un cap de mort si un sicriu, pe fondul unei inimi negre. Coli, si el pilot de razboi, atragea atentia cu privirea rece, scrutatoare; privire cu care radiografia totul in jur, doar din ochiul stang, dreptul fiindu-i acoperit de o banda, in genul amiralului Nelson.

Prinsi in furtuna

 „Pasarea Alba” a survolat oceanul, ultimele observari ale sale venind de pe Insula Wight si din Irlanda. Apoi, nimic: pilotii francezi nu au ajuns niciodata la New York. Pe 21-22 mai, Charles Lindbergh devenea oficial primul aviator care traversa fara escala Atlanticul, primind onorurile cuvenite. Iata insa ca, dupa opt decenii, Bernard Decré, din Nantes, a redeschis dosarul „Pasarea Alba”, luand cercetarile de la zero.

Rezultatele au fost uluitoare. Informatiile puse cap la cap arata ca francezii au ajuns cu bine in apropiere de Terra Nova, unde i-a intampinat o furtuna cumplita, cu vant puternic, grindina si apoi zapada. Survolul insulei era exclus, astfel ca au hotarat sa o ocoleasca pe la sud, apoi sa revina la traseul initial, oricum tinta finala fiind foarte aproape. Aceasta deviere de 5 ore e confirmata prin observarea avionului de catre echipajul distrugatorului canadian „Le Devoir”. Totusi, un amanunt de senzatie abia acum apare. Poate, si ca un semn al hazardului care hotaraste destine.

Ultima dimineata

 Ruta ocolitoare a „Pasarii Albe” s-a nimerit sa se intersecteze cu traseele contrabandistilor cu alcool. SUA se aflau in plina prohibitie si vasele de pescuit din zona devenisera adevarate mine de aur pentru cei angrenati in traficul cu bautura (numai intr-un an, aici soseau peste 5 milioane de sticle cu sampanie, la o populatie de 5000 de locuitori!), care mergea pe piata neagra. Contrabandistii, evident, erau inarmati pana-n dinti, pentru ca nici garda de coasta nu statea cu mainile-n san. O stranie marturie a unui pescar i-a parvenit lui Decré, dupa opt decenii.

Acesta afirma ca in dimineata fatala a auzit avionul francezilor, apoi o explozie puternica si urletul a mort al cainelui pe care-l avea cu el. Cea mai plauzibila versiune este ca „Pasarea Alba” a fost mitraliata de pe un vas al traficantilor, curmand in chip tragic visul unei intregi omeniri. Astfel, Nungesser si Coli au pierit la numai 5,5 kilometri de tarmul Americii. Cercetarile ce se intentioneaza a fi desfasurate in zona vor confirma probabil tragedia. Din nefericire, ceasul istoriei nu-l mai poate da nimeni inapoi.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Visele ne ajuta sa ne rezolvam problemele emotionale din timpul zilei, transformandu-ne in veritabili psihologi. De asemenea, o alta concluzie importanta a cercetatorilor se refera la interpretarea viselor. Psihologii subliniaza faptul ca simbolurile din vis au o puternica amprenta personala si in consecinta interpretarea universala a diverselor imagini nu mai este de actualitate. La aproximativ o suta de ani dupa ce Sigmund Freud a lansat primele ipoteze in privinta analizei viselor, cercetatorii decodifica azi visele studiind modul biologic in care iau nastere.

Dr. Eric Nofzinger, implicat in Programul de cercetare a scanarii neurologice a somnului, realizat de Universitatea din Pittsburg, a detectat sursa viselor in sistemul limbic, o parte primitiva a creierului care controleaza emotiile. In timpul visului sistemul limbic explodeaza ca un foc de artificii, facandu-ne sa participam afectiv la vis. „Asa se explica faptul ca multe vise sunt episoade emotionale in care fugim de un pericol sau ne confruntam cu o situatie nelinistitoare. Partea din creier care controleaza visele gestioneaza si instinctele, pornirile, comportamentul sexual si reactia de fuga sau riposta in fata unui pericol”, arata dr. Nofzinger. In acelasi timp, lobii frontali ai creierului, care controleaza logica, sunt inactivi, explicand de ce visele sunt combinatii ciudate de evenimente si persoane.

Azi, pentru decodificarea mesajelor din vise, psihologii folosesc tehnologia moderna. Cercetatorul Robert Hoss utilizeaza o metoda computerizata pentru interpretarea culorilor din vise. Mai mult de 80% dintre oameni viseaza in culori, desi doar un sfert dintre ei isi amintesc a doua zi visele. Pentru a strange datele necesare, Hoss a analizat 24.000 de vise, catalogate in doua baze de date pastrate la Universitatea California, din Santa Cruz. Studiul sugereaza faptul ca anumite culori reprezinta anumite sentimente. Astfel, rosu defineste actiunea, entuziasmul, dorinta. Albastrul semnifica armonia, calmul, linistea, iar negrul tradeaza teama, nelinistea, intimidarea. Problema este ca fiecare subiect foloseste o paleta de culori diferita, care reflecta asocierile sale proprii. „Folosirea culorilor este modul prin care creierul traduce sentimentele in interiorul visului”, spune Hoss.

La randul sau psihologul Gayle Delaney, presedinta Asociatiei Internationale pentru Studierea Viselor crede ca cei care viseaza sunt cei mai avizati sa-si interpreteze propriile experiente din timpul somnului. Ca „noaptea este un sfetnic bun” o stim de mult, dar interesant ar fi, pentru oamenii cu diverse probleme, sa afle in vis solutia optima. Psihologul Deirdre Barrett (de la Universitatea Harvard) ii sfatuieste pe subiecti sa isi puna o serie de intrebari inainte de a adormi, lasand subconstientul sa ofere raspunsurile „Am cunoscut artisti care cautau subiecte de inspiratie si care, pur si simplu, au visat o expozitie cu lucrari de-ale lor, trezindu-se cu o multime de idei noi”, povesteste Barrett.

ECATERINA BATRANEANU - magazin.ro

Tot mai multi psihologi sunt de parere ca visele ne pot ajuta in rezolvarea problemelor emotionale din timpul zilei. De asemenea, se stie ca mai mult de 80% dintre oameni viseaza in culori, iar acestea ar putea reprezenta anumite sentimente. La fel de clar este insa faptul ca de cele mai multe ori, nu ne amintim visele. Ce putem face pentru a ne aminti visele frecvent si a le interpreta cu acuratete?Specialistii sugereaza cateva solutii.

 - Inainte de a va culca ganditi-va intens la subiectul sau persoana pe care ati vrea sa o visati. Puneti-va o intrebare care va framanta si vedeti ce raspuns primiti in vis.
 - Obisnuiti-va sa va notati visele imediat ce va treziti. Pentru a va fi usor, tineti pe noptiera, la indemana un carnet si un pix sau un aparat de inregistrat.

- Incercati sa va treziti natural, fara ceas desteptator, care va poate intrerupe visul. Daca programul obisnuit este ultramatinal, incepeti „jurnalul de vise” in timpul concediului sau in weekend.
 - Nu va treziti brusc. Ramaneti in pat, cu ochii inchisi, timp de cateva clipe dupa ce v-ati trezit, deoarece visul ar putea sa aiba legatura cu pozitia corpului in timpul somnului. Incercati sa va amintiti visul si sa-l pastrati in memorie. Dupa ce va sculati, notati imediat cat mai multe imagini, impresii, sentimente.

- Pentru a putea interpreta mai bine visele, incercati sa faceti legatura intre visele pe care vi le amintiti si evenimentele recente din viata dumneavoastra. Puteti detecta vreo tema a visului? Cautati elemente comune din mai multe vise, care va pot ajuta sa explicati un vis anume.
 - Daca aveti frecvent cosmaruri care va impiedica sa dormiti, incercati sa schimbati finalul. Odata ce v-ati trezit dintr-un vis urat, imaginati-va o schimbare in actiune, care sa genereze un deznodamant pozitiv. Daca sunteti blocat, incercati sa zburati. In vis puteti face tot ce vreti

 - Pentru o interpretare corecta trebuie sa aveti rabdare. Pot trece zile sau saptamani pana sa va amintiti visele in detaliu, dar specialistii va sfatuiesc sa exersati in continuare. Amintirea viselor este un proces fragil, iar incercarea de a va aminti toate intorsaturile de situatie in nopti consecutive pare a avea un efect cumulativ.

ECATERINA BATRANEANU - magazin.ro

Se agata de traiul nostru cotidian, ca scaiul de un pulovar din lana, si cu greu te descotorosesti de ea fara sa te intepi, macar putin. Anxietatea, se spune, poate fi insa si prietena, pentru ca pune organismul in alerta si-l pregateste pentru defensiva. Mai simplu vorbind, e vorba despre o teama mai mult sau mai putin accentuata, fata de un eveniment ce pare iminent. La un nivel scazut, nu trebuie sa ne speriem, ci sa ne mobilizam. Problemele adevarate intervin atunci cand temerile devin coplesitoare si, cum s-ar zice, la ordinea zilei.

O avalansa de lucruri incomode

 Daca ne uitam la cateva date succinte referitoare la americani, chiar ca ne apuca spaima: peste 10% din populatia de peste Ocean e bantuita de anxietate, patologie ce se caracterizeaza inclusiv printr-o destabilizare atat de mare, incat unii nu-si mai parasesc locuintele, nu mai urca in lift, nu mai merg la cumparaturi, nu mai participa la adunari de grup. Apar veritabile obsesii nefondate; de pilda, legate de probleme financiare (desi respectivii au un echilibru constant, din acest punct de vedere) sau de copilul lor (aflat, de fapt, in siguranta la scoala si perfect sanatos) etc.

Asemenea persoane sufera si de depresie. In descrierea starii lor, oamenii dominati de tulburari de anxietate includ: o grija nefondata si excesiva; temeri nejustificate privind obiecte sau situatii; reactii de frica, nemotivate; imagini ale unor traume trecute; insomnii; comportament superstitios; nesiguranta; tremurat; dureri de muschi; transpiratie; maini reci sau fierbinti; ameteli; neastampar; tensiune; oboseala; palpitatii; gura uscata; anchilozari, furnicaturi ale mainilor, picioarelor sau altor parti ale corpului; greata; diaree; noduri in gat; respiratie neregulata. Se mai adauga faptul ca anxiosii sunt mereu impacientati, irascibili si usor distrati; iar lista ar putea continua.

Variante ale... nelinistilor noastre

Ca fiecare nenorocire ce ne paste cand ne e lumea mai draga, anxietatea are si ea diverse nuante. Fobiile apar ca reactii de groaza, de teroare sau panica, la confruntarea cu anumite obiecte, situatii sau activitati: aparitii si vorbit in public (fobia sociala); teama de serpi, de zbor, de spatii inchise (fobii simple); frica de spatii deschise (agorafobia). Panica apare de multe ori subit si suferinzii pot ajunge la disperare extrema, soferii pericliteaza vietile mai multor persoane, cei ajunsi in stari foarte grave pot avea tentative de sinucidere.

Tulburarile obsesiv-compulsive se traduc prin diferite „ritualuri” persistente sau trecatoare. De pilda, curatatul sau spalatul foarte frecvent al mainilor, de teama unei imbolnaviri, verificarea repetata daca usile sunt incuiate, daca lumina e stinsa, daca gazele si apa sunt oprite. Stresul post-traumatic apare din pacate relativ frecvent, in urma unor experiente caracterizate prin violenta: participare la conflicte grave, violuri, victime sau martori la accidente tragice etc. Simptomele cele mai intalnite si de durata sunt cosmarurile, terorile nocturne sau amintirile vizualizate, prefacatoria sau anestezia emotionala, alerta excesiva, depresia, insomnia, memoria slabita, sentiment de culpabilitate.

Cum (si cat) ne tratam?

 In general, tulburarile de anxietate se trateaza printr-o abordare combinata. Fobiile si tulburarile obsesive beneficiaza frecvent de terapia comportamentala, care implica expunerea pacientului fata de obiectul sau de situatia de care se teme, intr-un context controlat, pana cand frica insasi este controlata sau redusa la maximum. Tratamentul are succes dupa perioade lungi de timp, lucru ce trebuie cunoscut de pacient si de cei apropiati lui. Medicatia are eficacitate, uneori fiind folosita singura, alteori combinata cu terapia comportamentala sau cu alte tehnici psiho-terapeutice.

Acestea se adauga la tehnica discutiilor. Chiar si in dereglarile serioase, exista suficiente motive de optimism. Potrivit medicilor, cel putin 65% din pacientii cu asemenea tulburari isi revin, iar in timpul medicatiei peste 70% din subiecti scapa de starile negative. Oricum, sansa de vindecare nu trebuie sa ne faca nici sa ne lasam „linistiti” prada anxietatii, in ideea ca oricum vom scapa de ea, nici sa ne arunce in fatalism. Vorbim despre o patologie cotidiana foarte raspandita, ceea ce ar trebui si sa ne impuna o vigilenta sporita.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

La cateva decenii de la dramaticul incident care a curmat viata primului pamantean ajuns in spatiul extraterestru – Iuri Gagarin – disparitia sa este inca invaluita in mister. Asa se face ca astazi, toata lumea stie ca Gagarin a fost cel dintai cosmonaut dar nimeni nu cunoaste motivul exact al mortii sale. Concluziile comitetului guvernamental, insarcinat la data respectiva de conducerea Uniunii Sovietice sa analizeze circumstantele in care Gagarin si-a pierdut viata nu au fost date nici acum publicitatii.

Prabusirea

 Acest comitet a fost infiintat pe data de 28 martie 1968, la doar o zi dupa producerea tragediei. La patru decenii de atunci, toate documentele legate de investigatie sunt inca mentinute secrete, in arhivele rusesti. Pe de alta parte, comitetul si-a incetat de mult activitatea si nici unul dintre membri sai nu mai traieste. Singurul act oficial legat de moartea lui Iuri Gagarin este necrologul, publicat in toate ziarele sovietice ale vremii, in care se scrie, sec, „decesul s-a produs ca urmare a unui accident, in timpul unui zbor de antrenament.” Semnatarii acestui necrolog au fost membrii Biroului Politic al Partidului Comunist din URSS, dar nicaieri nu se precizeaza despre ce accident a putut fi vorba...

Pe 27 martie, Iuri Gagarin si copilotul sau, Sereghin, s-au urcat in carlinga unui MIG-15 cu reactie, pentru un zbor de rutina. Dupa putin timp, aeronava, grea de cinci tone, avea sa se zdrobeasca la contactul cu solul, provocand decesul instantaneu al celor doi aviatori. Imediat, trupe speciale ale KGB au fost aduse, incercuind o zona de 12 km patrati in jurul locului impactului. Specialistii au reusit sa adune peste 90% din corpul avionului, un lucru surprinzator, deoarece in cazul unor asemenea accidente nu se pot recupera mai mult de 40-60% din componentele aparatului de zbor.

Un temerar stanjenitor pentru Brejnev

 Locul accidentului n-a fost gasit imediat. Echipe de piloti au decolat, pentru a cauta, din aer, parasutele albe ale lui Gagarin si Sereghin. Toata lumea spera, la acel moment, ca pilotii reusisera sa se catapulteze. Dar nici o parasuta n-a fost gasita. Craterul produs de impact a fost descoperit, peste sase ore, intr-o padure. Expertii care au ajuns la fata locului in primele ore ale diminetii de 28 martie au fost socati sa descopere ca echipamentele de zbor ale celor doi aviatori nu contineau deloc parasute. Ei au gasit doar corzile parasutelor, taiate, dupa toate aparentele, cu cutitul!

Dupa aceasta descoperire, s-a speculat ca la mijloc fusese un act terorist. Cineva taiase corzile pentru a nu le mai permite pilotilor sa se catapulteze, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca Gagarin si Sereghin n-ar avea nici o sansa, in caz de accident. Imediat au inceput speculatiile, legate de o presupusa implicare a lui Leonid Brejnev, liderul sovietic, in disparitia lui Gagarin. Se stia de altfel ca Brejnev era foarte invidios pe faima lui Gagarin si manifestarile curajoase ale acestuia il enervasera si mai tare. Totusi, doar cativa oameni au stiut, in toti acesti ani, ca ofiterii KGB au reusit sa dea de urma parasutelor la trei zile dupa accident, intr-un sat din apropiere. Niste tarani, care auzisera bubuitura produsa de impact, au mers imediat la locul accidentului si au taiat parasutele, sperand sa-si faca imbracaminte din matasea lor, de o calitate deosebita.

Sa fie de vina bautura?

 Membrii comitetului de ancheta au gasit o pasare moarta, o gaita, in crater, si au presupus ca avionul lui Gagarin intrase in coliziune cu ea si se prabusise. Ornitologii care au studiat cadavrul pasarii au precizat insa ca pasarea nu fusese motivul accidentului, reusind chiar sa stabileasca faptul ca ea fusese ucisa de un soim. O versiune pe care s-a batut moneda, mai ales in ultima vreme, a fost ca pilotii erau, la momentul accidentului, mahmuri, dupa o betie crancena, petrecuta in urma cu doua zile.

Intr-adevar, exista marturii ca pe 25 martie, Gagarin si Sereghin au participat la o petrecere stropita din belsug cu vodca, dar in ziua urmatoare, deci cea premergatoare zborului, ei nu s-au mai atins de bautura. Trebuie precizat ca, dupa deosebita sa performanta, obtinuta in aprilie 1961, cand a devenit primul om care a iesit in spatiu, Gagarin daduse, incet-incet, in patima alcoolului. Tanarul aviator era mai mereu invitat la receptii si dineuri si toti oficialii voiau sa ciocneasca un paharel cu el. Si totusi, medicii sunt de parere ca, si in eventualitatea in care bause foarte mult, cu doua zile inainte de accident, alcoolul nu poate fi considerat drept o cauza directa a acestuia.

Lantul slabiciunilor

 Tot mai multe voci inclina insa sa creada ca a fost vorba pur si simplu de o defectiune tehnica, insotita de erori umane. Aparatul cu care zburau cei doi era unul vechi si uzat moral. De asemenea, meteorologii nu verificasera daca vremea permite un zbor fara probleme iar radarul insarcinat cu observarea altitudinii de zbor al aparatului de vanatoare era defect, in acea zi. Unul dintre cei mai apreciati investigatori ai tragediei, generalul Serghei Beloterkovski, era sigur ca MIG-ul fusese atras intr-un vartej cauzat de un alt avion, de dimensiuni mai mari, iar cosmonautul Gherman Titov avansa ipoteza ciocnirii accidentale cu un balon meteorologic – in zona existau zeci de asemenea dispozitive, multe dintre ele foarte vechi.

GABRIEL TUDOR - Revista Magazin

Nimeni nu poate sa dea un raspuns pe de-a-ntregul satisfacator la o intrebare aparent simpla: de ce ar dori omul sa traiasca vesnic, sau macar sa nu imbatraneasca niciodata, in timpul unei vieti cat mai lungi posibil. Totusi, cel putin sub al doilea aspect se pare ca sperantele de implinire a acestei dorinte prind contururi din ce in ce mai clare. O spun oamenii de stiinta care se implica in dezlegarea misterelor imbatranirii si, evident, in definirea unor mijloace de a intarzia fenomenul.

Un dar „otravit”?

 Vorbim astazi despre flageluri care biciuiesc organismul uman, despre fenomene distructive (incalzirea globala, seisme, amenintari venite din Cosmos etc.) si despre alte pericole majore (foamete, razboaie, boli devastatoare), dar in acelasi timp cercetatorii cei mai optimisti ne asigura ca, la sfarsitul secolului 21, omul va trai 120 de ani, fara vreo problema de sanatate. Totusi, cu cateva rezerve, caci imbatranirea inca ramane o enigma. Exista tot atatea moduri de a imbatrani, cate specii animale: de la hidra care se regenereaza permanent, pana la somonul care moare brusc, in puterea varstei, cum s-ar zice, imediat dupa terminarea sarcinilor reproductive.

La nivel celular, apar imbatranirea replicativa (dar o celula nu se poate reinnoi la nesfarsit) si cea metabolica (corespunde alterarii functiilor celulare, deoarece nu exista diviziune). Medicina face eforturi sustinute pentru prelungirea sperantei de viata, insa in alte medii se pune o problema cel putin cinica: perfect, e bine ca omul sa traiasca pana la varste cat mai inaintate, dar asta inseamna multiple maladii (caracteristica a senectutii) si deci cheltuieli sociale mult mai mari!

Arhipelagul centenarilor

Oamenii de stiinta cunosc peste 300 de teorii legate de imbatranire. Realitatea are si ea mai multe fete. Cate-un centenar reperat de mass-media dezvaluie „secretul” varstei sale: ba traiul in aer liber, fara excese, ba hrana naturala bazata pe legume, fructe si lactate, ba miscarea cat mai multa, chiar si consumul necenzurat de... alcool, tigari si sex! Tocmai asemenea „varietati” impun ideea ca nu exista reguli generale. Anumite repere de luat in seama apar in schimb cand vorbim despre comunitati unde se depasesc in mod curent varste respectabile, de 90-100 de ani.

Astfel, de pilda, locuitorii arhipelagului nipon Okinawa practica obiceiul „hora hachi-bu”, de hranire, ridicandu-se de la masa cand s-au saturat in proportie de circa 80%. Ei folosesc preponderent alimente cu continut scazut de zaharuri rafinate si bogate in nutrimenti esentiali. Persoanele de 65 de ani au speranta de a mai trai inca 24,1 ani (femeile) si 18,5 ani (barbatii), fata de restul Japoniei (22,5/17,6 ani) sau de SUA (19,3/16,2 ani). „Miracolul” e sporit si de faptul ca in 2003 Okinawa numara 43 de centenari la 100.000 de locuitori, fata de numai 10-20/100.000, in tarile industrializate. De asemenea, copiii centenarilor au sanse sa atinga 90 de ani – de 2,5 ori mai mari fetele si de 5,4 ori baietii, fata de restul Japoniei.

Detinem reteta miraculoasa

 Nu e deloc o gluma, avem aproape toate mijloacele necesare sa ne prelungim viata in mod considerabil. Totusi: usor de zis, greu de facut. Pe scurt, ar trebui sa mancam mai putin, sa gandim mai mult si sa ne miscam, sa fim cat se poate de dinamici. Dar... Societatea de consum a transformat verbul a se hrani in dogma unei veritabile religii, astfel ca numerosi semeni nu mai mananca pentru a trai, ci mai degraba invers. Or, supraalimentarea afecteaza mitocondriile – centralele energetice ale celulelor – favorizand producerea radicalilor liberi, elemente toxice cunoscute pentru efectul lor de imbatranire.

In schimb, mancand mai putin, se activeaza sistemul generarii de noi mitocondrii si optimizarea functiei lor si de aceea se recomanda consumul de alimente slabe caloric (vegetale si lactate), si nu al celor bogate in grasimi saturate, dar cu un randament energetic mediocru (mezeluri, fast-food, produse de cofetarie, bauturi sintetice etc.). Apoi, stimularea creierului incetineste declinul cognitiv, determinand ADN-ul sa multiplice conexiunile neuronale. Cat despre miscare, e bine stiut faptul ca ea determina regenerarea celulelor musculare, astfel „franand” imbatranirea fizica. Prin urmare, stim precis doar ca sfarsitul va veni intr-o zi, inevitabil. Macar din acest motiv, o atitudine simpla, sanatoasa, deschisa, fata de tot ce inseamna viata, ne-ar indreptati sa aspiram la a trai cat mai multi ani.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

De zeci de ani eforturile depuse de oamenii de stiinta pentru a reusi sa intre in contact cu eventualele civilizatii extraterestre au dat gres. Nu-i de mirare ca optimismul care caracteriza aproape intreaga comunitate stiintifica la inceputul erei spatiale s-a diminuat foarte mult si astazi putini sunt cei ce spera ca vom reusi sa ii salutam curand pe „martieni”. A gasi o civilizatie extraterestra in imensitatea universului pare pentru multi o cautare a acului in carul cu fan si cu dificultati similare se confrunta, sustin ei, si fiintele superioare din alte lumi. O idee spectaculoasa pentru a atrage atentia acestora ii apartine controversatului astronom Jaron Lanier.

In ce consta initiativa lui Lanier? Astronomul american isi propune, nici mai mult, nici mai putin, decat sa repozitioneze Soarele si alte stele din apropierea astrului zilei, astfel incat sa realizeze forme pe care natura nu le-ar fi putut produce. Astfel, el spera sa starneasca interesul civilizatiilor avansate care cu siguranta scruteaza galaxia si sa le determine sa calatoreasca spre noi. „Pana acum, sa fim descoperiti de o civilizatie extraterestra era un lucru de domeniul hazardului. Nu trebuie sa uitam ca sistemul nostru solar este o picatura intr-un ocean, o formatiune cum exista probabil milioane in galaxie.

Trimitand mesaje radio catre stele e ca si cum ai arunca o sticla cu mesaj intr-un ocean. La fel, este destul de putin probabil ca trimiterea de discuri gravate, precum cele de la bordul sondelor Voyager, va duce la rezultate concrete. Sondele Voyager au dimensiuni atat de reduse incat ele ar putea trece prin apropierea unei civilizatii hiperavansate fara totusi ca aceasta sa le detecteze. Dar o asemenea civilizatie ar putea vedea mult mai usor o grupare stelara de o forma deosebita si va realiza ca este vorba despre o constructie artificiala. De altfel, in momentul de fata tot mai multi astronomi isi indreapta privirile catre descoperirea unor asemenea formatiuni fiindca este evident ca si extraterestrilor le-a trecut prin minte o asemenea idee”, spune Lanier.

Naveta mica rastoarna steaua mare!

Excentricul astronom se gandeste deja la o modalitate de rearanjare a stelelor in spatiu, inspirata de proiectele NASA vizand eliminarea amenintarii asteroizilor si ale altor obiecte venite din spatiu. Pentru ca omenirea sa nu riste sa impartaseasca soarta dinozaurilor, fiind distrusa de un asteroid urias, astronomii americani vor sa puna la punct un sistem de deviere a „bolovanilor cosmici” cu ajutorul gravitatiei. Mai multe navete spatiale vor fi trimise catre acel asteroid si in decurs de cativa ani il vor atrage in campul lor gravitational, indepartand pericolul pentru Pamant.

Principiul „tractorului gravitational” ar putea fi folosit, sustine Lanier, pentru a ajusta traiectoriile unora dintre cele mai mari obiecte cosmice din centura Kuiper, de la periferia Sistemului Solar. In decursul unei mari perioade de timp, aceasta formatiune va fi practic reconfigurata si va servi ca un imens tractor gravitational pentru a schimba traiectoria Soarelui prin galaxia Calea Lactee. In aceasta perioada, omenirea ar putea trimite sute de navete spatiale si catre stelele apropiate de Soare, cu aceeasi misiune. In decursul a cateva zeci de mii de ani, apreciaza vizionarul savant, stelele se vor grupa in formatiuni orbitale care nu ar fi putut lua nastere in mod natural.

„Cateva zeci de mii de ani reprezinta, in orice caz, o perioada de timp mult mai mica decat cateva milioane de ani, cat probabil ne-ar fi necesar pentru a fi descoperiti de o civilizatie extraterestra”, explica Lanier. Este drept, o asemenea initiativa ar fi extrem de dificil de tradus in practica, mai ales ca intreaga centura Kuiper are doar a milioana parte din masa Soarelui. Totusi, unele dintre sistemele invecinate ar putea fi mai usor de manipulat si o analiza mai atenta a lor, pe care echipa lui Lanier intentioneaza sa o intreprinda in anii urmatori va indica stelele mai usor de „miscat” pe bolta cereasca...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro